RDW

De ce un număr despre Oradea?

Dosar tematic

De ce un număr despre Oradea?

text: Ileana TUREANU

Coperta Revistei Arhitectura nr.4/2019

În Anul European al Patrimoniului Cultural, două dintre secțiunile Bienalei Naționale de Arhitectură – „Spațiul Public Incluziv” și „Restaurare. Consolidare. Clădiri restituite comunităților” – s-au desfășurat la Oradea, în semn de prețuire pentru eficiența politicii de punere în valoare a patrimoniului construit, care a readus la strălucirea inițială multe monumente de arhitectură, pentru profesionalismul, competența și abnegația arhitecților orădeni implicați în amplele operațiuni de restaurare și în dificile șantiere, cât și pentru eficiența programelor de cooperare dintre administrație și locuitori.
Situată la granița de vest a României, la doar 490 de km de Viena, Oradea a respirat infuența Occidentului în toate momentele îndelungatei sale istorii.
Oradea a fost un oraș important pentru fiecare imperiu care l-a stăpânit: Habsburgic, Otoman sau Austro-Ungar. Este un oraș cu o vechime considerabilă, care reușește să reunească viziuni arhitecturale unice, amplasate într-un orizont de timp vast și complex.
Destinul Oradei de oraș european multicultural, situat la intersecția culturii central-europene cu cea vestică, un exemplu de aglomerație europeană multietnică în care moștenirea culturală se îmbină armonis, profitabil pentru întreaga comunitate, este pus în valoare de o dinamică specială de dezvoltare, de programe pe termen scurt, mediu și lung, menite nu numai să-l aducă, dar și să-l păstreze în elita orașelor europene.
Remarcabil și inspirațional este faptul că Oradea nu se lasă copleșită de moștenirea istorică pe care o adăpostește, ci își continuă tradiția și se dezvoltă, se extinde, se modernizează și se revigorează, aliniindu-se exigențelor și standardelor orașelor europene contemporane. Oradea încearcă nu numai să se facă cunoscută și să-și popularizeze și valorifice istoria, dar și să-și contureze personalitatea, individualitatea și unicitatea europeană.

„Living together”
Oradea „orașul-punte” dintre două lumi, dintre două „plăci tectonice” culturale, vestică și estică, în diferite momente istorice apropiat de regalitatea maghiară, de Curtea vieneză, sub dominație turcă sau întregind România Mare, în perioade înfloritoare sau totalitare, a încercat să-și continue mersul ascendent, să se dezvolte economic, cultural și comercial. Oradea este un posibil răspuns la tema atât de prezentă și actuală „Living Together”, în context european.
Destinul Oradei este de oraș european multietnic, multiconfesional, multicultural și nu de azi, de ieri, ci de multe secole. În momente de cumpănă ale Europei, cum este și cel actual, România poate oferi un exemplu și un model verificat și probat în secole de conviețuire, de aglomerație urbană în care moștenirile culturale multinaționale se îmbină și se completează armonios și profitabil pentru întreaga comunitate.
Oradea, poate orașul cel mai cosmopolit al României, este modelul pe care Europa îl poate multiplica datorită spiritului tolerant, efervescenței creatoare, cooperării transfrontaliere, capacității de renaștere, reinventare, asimilare și evocare. Oradea este, în egală măsură, poarta de pătrundere a spiritului vestic în civilizația central-europeană, dar și aceea de acces în fascinantul spațiu balcanic.
De aproape un mileniu, teritoriul străbătut de Crișul Repede, ce se întinde de la poalele Apusenilor până la Câmpia Panoniei, cu toată încărcătura sa de civilizație și cultură, a fost populat de maghiari, români, evrei, italieni, germani, slovaci, rromi și a cunoscut o dezvoltare constantă, caracterizată prin continuitate și bogăție culturală, economică, confesională de invidiat.

Rezervație de arhitectură
Personalitatea și una dintre cele mai importante atracții ale orașului o constituie arhitectura, fie ea medievală, renascentistă, clasică, eclectică, Arta 1900, modernă și contemporană.

Cetatea Oradea rămâne amprenta sa incontestabilă în ierarhia orașelor europene medievale. Ea a rămas unicul complex de arhitectură militară fortificat cu bastioane în stil Italian vechi, aflat în stare relativ bună, din Europa de Est.
Cetatea Oradei, unul dintre cele mai frumoase monumente ale renașterii târzii din această parte a Europei, a fost construită în două etape succesive, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea (1569-1598, zidul fortificației bastionare) și prima jumătate a secolului al XVII-lea (1618-1648, palatul princiar sau cetatea interioară). Principele Gabriel Bethlen are meritul de a-și fi legat numele și de construirea, în interiorul cetății militare, a unui amplu și pretențios palat, în stilul Renașterii târzii, cu plan pentagonal regulat perfect, a cărui fiecare latură este paralelă cu una dintre laturile Cetății. În concepția sa, palatul era destinat să devină atât locuință temporară a principelui, dar și reședință a căpitanului cetății și sediu al ofițerilor și soldaților garnizoanei.
În timpul regelui Carol Robert de Anjou (1308-1342) și al fiului său, Ludovic I al Ungariei (1342-1382), gustul pentru rafinament a ajuns pe aceste meleaguri pe filiera italiană, Oradea fiind primul centru al umanismului din Transilvania și cunoscând, ca oraș – sediu episcopal catolic, o perioadă de înflorire de important centru istoric-cultural.
În perioada Renașterii, când una dintre cele mai impresionante personalități din Europa Centrală a fost episcopul maghiar de origine croată Ioan Viteaz de Sredna, Oradea a devenit un centru de mare importanță culturală și comercială, aici înălțându-se primul observator astronomic din Europa, unde se folosea meridianul Oradei ca meridian 0°.
Viața economică înfloritoare orădeană s-a clădit pe ramurile neagricole: meșteșuguri și comerț, negustorii constituind cea mai activă categorie socială din oraș.
Elementul românesc s-a făcut simțit din secolul al XVIII-lea, odată cu preocuparea susținută pentru dezvoltarea infrastructurii de învățământ destinat populației românești majoritar rurală și de tipărirea de carte.
Prosperitatea economică și comercială s-a datorat, în mare parte, populației evreiești, căreia de-abia la începutul secolului al XIX-lea i s-a permis să deschidă afaceri în orice zonă a orașului și numai din 1835 i s-a permis să trăiască oriunde în oraș. Abia la începutul secolului al XX-lea, evreii au urcat în ierarhia socială și au fost reprezentați proporțional în Consiliul Local.
Dovada elocventă a toleranței confesionale ce a domnit, de-a lungul istoriei, în oraș este existența celor trei biserici aflate în Piața Unirii: una romano-catolică, una greco-catolică și una ortodoxă. Cu toate acestea, dramele etnice nu au ocolit comunitatea, lăsând urme adânci și pierderi irecuperabile. O dovedește Muzeul Istoriei Evreilor deschis în Sinagoga Ortodoxă – prezentat în acest număr – care dezvăluie, prin mărturii documentare, istoria comunităţii evreieşti din Oradea.
Stilul baroc este reprezentat de Palatul Baroc (secolul al XVIII-lea), fost și actual sediu episcopal romano-catolic, care împreună cu Bazilica Romano-Catolică și cu Șirul Canonicilor formează Complexul Baroc – cel mai mare complex de clădiri construite în acest stil arhitectural din România; de Biserica Ortodoxă cu Lună (cu mecanismul din turlă care arată cu exactitate fazele lunii) etc.
Arhitectura eclectică este ilustrată de Teatrul de Stat, de Palatul Episcopiei Greco-Catolice cu influențe neogotice, de Primărie, de Palatul Rimanóczy Senior, ce reproduce palatul venețian Ca d’Oro, de Palatul Rimanóczy Junior, cu elemente neogotice etc.
La începutul secolului al XX-lea, în Oradea, au activat câțiva dintre cei mai importanți arhitecți budapestani, curentul de inspirație lechneriană fiind reprezentat prin Marcell Komor și Dezső Jakab, Zoltán Bálint și Lajos Jámbor. Din generația de tineri arhitecți, a grupării Tinerii, a activat la Oradea Valér Mende. Frigyes Spiegel, aflat inițial sub înrâurirea Art Nouveau-ului occidental. Arhitectura pre-modernă, cu influențe vieneze, este prezentă prin lucrările fraților László și József Vágó. Amprenta arhitecturii vieneze se poate constata și la Palatul Ullmann, construit de Franz Löbl. Cladirea fanion a Secessionului vienez este Palatul Vulturul Negru, cu pasajul pietonal.
Deși născuți în Oradea, arhitecții Ferenc Sztarill, Kálmán Rimanóczy Jr., László și József Vágó, Franz Löbl, precum și alți arhitecți maghiari, austriaci, slovaci care au lucrat în Oradea sunt puțin cunoscuți și menționați în literatura de specialitate. Prin acest număr al revistei „Arhitectura” vrem să punctăm numele importante ale arhitecturii orădene și să vă aducem în atenție opera lor, încercând să completăm aceste informații.
În perioada dintre cele două războaie mondiale, Oradea s-a menținut ca un puternic centru industrial și comercial și, ca și în cazul altor orașe mari din vestul Transilvaniei, eforturile s-au îndreptat spre transformarea sa într-un puternic centru cultural românesc.
Istoria Oradei, în anii dictaturii comuniste, poartă amprenta fiecăreia din etapele evoluției acestui regim la scară națională. Modelul stalinist a dominat viața politică, social-economică și culturală între anii 1948-1960, perioada 1960-1965 aducând o relativă îndepărtare de Moscova. Regimul Ceaușescu (1965-1989), practicând o oarecare destindere și liberalizare în primii ani (1965-1971), a instaurat treptat un regim dictatorial.
Turismul a constituit preocuparea centrală pentru autoritățile vremii, în acest sens Băile Felix și Băile 1 Mai, ale căror resurse de apă termală cu efecte curative aveau o reputație constituită încă din Antichitate, dar mai ales din secolul al XVI-lea, au fost aduse la standardele vremii.

Proiecte peste proiecte
Astăzi, Oradea reușește ca, prin racordarea la mecanismele europene, la preocupările, frământările și experimentele edililor europeni, să acceseze fonduri care să-i permită dezvoltarea economică și socială, dar și afirmarea pe plan internațional cu o individualitate aparte. Ține de tradiția orașului ca administrația municipală să se racordeze la conjunctura internațională și să joace un rol major în impulsionarea și dirijarea dezvoltării orașului. Municipiul Oradea a fost primul care și-a organizat teritoriul metropolitan.
În timp ce multe dintre orașele românești traversează, de ani buni, o perioadă de stagnare, de înțepenire, de „loc în care nu se întâmplă nimic”, Oradea face parte din grupul excepțiilor, a orașelor care se încăpățânează să-și depașească obstacolele economice și financiare, să-și croiască strategii de dezvoltare, să-și gândească structura viitoarei populații, să găsească mijloace de stimulare a creșterii economice, să rămână „poarta spre Occident” a țării.
Firmele locale înțeleg mecanismul dezvoltării și exportă mai mult decât importă, readuc la viață activități consacrate și se adaptează la noile cerințe ale pieței, astfel încât ponderi importante în structura exporturilor sunt deţinute de secţiunile maşini, aparate şi echipamente electrice, de înregistrat sau reprodus sunetul şi imaginea, instrumente şi aparate optice, pielărie, blănărie și încălțăminte, confecții, tricotaje, încălţăminte, pălării, umbrele etc., ceea ce face ca PIB-ul pe cap de locuitor să fie de aproximativ 150% din media pe țară și ca rata șomajului din Oradea să fie mai mică decât media pe țară.
În competiția europeană „The Workplace and People Development Award” (Premiul pentru cel mai bun loc de muncă pentru dezvoltarea angajaţilor), Oradea, prin compania IT Qubiz, reprezintă România.
Oradea are o administrație dinamică ce înțelege că dezvoltarea orașului se face cu investiții și cu o participare susținută a locuitorilor, iar acest număr prezintă o parte din demersurile făcute în această direcție.
Oradea este și orașul verde care, pe lângă micile și marile parcuri și zone verzi din cartierele rezidențiale ale orașului, dispune și de zone de promenadă în cartierele vechi și centrale. Deși primele parcuri se leagă de vastele spații lipsite de clădiri din jurul Cetății, parcuri s-au amenajat și în secolele al XIX-lea și al XX-lea, acest număr al revistei prezentând cele mai recente amenajări și concepția care le-a generat.
Oradea este și unul dintre principalele centre educaționale din țară, prin Universitatea de Stat, cât și prin universitățile sale private pe care le extinde, modernizează și aduce la standarde de ultimă generație.
Orașul trăiește și prin evenimentele culturale pe care le adăposteste de-a lungul întregului an, din primăvară, când se desfășoară Festum Varadinum, continuând în toiul verii cu Târgul Meșterilor Populari și Serbările Cetății și încheind cu Festivalul Toamna Orădeană și Săptămâna Teatrului Scurt. La Oradea se desfășoară anual Festivalul Internațional de Teatru, European Music Open, Festivalul Poimâine, Infinite Dance Festival, Festivalul Internațional de Folclor, Festivalul Serile de vară Szigligeti, Festivalul Luminii, Colours Festival.
Toate aceste proiecte, preocupări și initiațive se reflectă în faptul că Oradea se află pe primul loc în topul celor mai favorabile orașe în ceea ce privește costul general al vieţii din România – accesul la instituţiile de sănătate publică, calitatea mediului înconjurător, curăţenia şi zgomotul din mediul urban, spaţiile verzi, situaţia transportului public sau accesul la instituţiile educaţionale – și este cel mai sigur oraș din țară.
Și, în loc de concluzie, aș spune că, într-o lume depresivă și sceptică precum cea în care trăim, Oradea figurează în topul Reader’s Digest pe primul loc în ceea ce privește oamenii veseli!

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog