RDW

Un certain regard…

Un certain regard...

text: Werner DESIMPELAERE foto: Vlad EFTENIE

Invitat ca membru al juriului la Bienala Naţională de Arhitectură 2018, în cadrul Secţiunii Restaurare. Consolidare. Clădiri restituite comunităţilor, am avut ocazia de a face o călătorie de 2.300 de kilometri prin România, pe parcursul a trei zile tumultuoase.
Pe 21 septembrie ne-am început ultima zi de jurizare cu o vizită la Palatul Vulturul Negru din Oradea. Mi-a fost clar pe dată că fostul oraş austro-ungar exprima un spirit pan-european, marcat de numeroase clădiri care reinterpretau stilurile perioadei „Belle Époque”.
O lună mai târziu, am avut ocazia de a revizita Oradea neînsoţit, la invitaţia Uniunii Arhitecţilor pentru a-mi exprima considerațiile referitoare la Masterplanul oraşului Bruges, în cadrul ceremoniei de reinaugurare a Sinagogii Neologă SION.
Am profitat de cele câteva zile ale şederii mele, pentru a vizita şi revizita captivantul centru al oraşului, care m-a convins, încă o dată, că România are un potenţial imens în ceea ce priveşte monumentele şi siturile (istorice).

 

©Vlad Eftenie

Vizita la Oradea

Primul meu contact cu patrimoniul românesc avusese loc în noaptea de 20 septembrie, când am ajuns la Cetate la o oră târzie. Acest ansamblu gigantic impresionează orice vizitator, fiind o relicvă monumentală a fostelor confruntări din zona est-europeană.
De fapt, Uniunea Arhitecţilor hotărâse într-adevăr să mă invite din nou cu ocazia reinaugurării sinagogii. Întorcându-mă în Oradea după aproape o lună am dormit din nou în Cetate. A doua zi de dimineață, binedispus şi însufleţit, am traversat Parcul 1 Decembrie pentru a vizita, pentru început, sinagoga din Strada Independenţei. Am aflat că procesul de construcţie a început în 1877, în baza planurilor realizate de David Busch, inginerul-şef al oraşului la acea dată.
Îmi amintesc cât de impresionat am fost trecând în revistă această mărturie strălucitoare a unor vremuri dispărute. Amintesc, în primul rând, sfârşitul de secol XIX, când nenumărate oraşe din Europa aveau propriii arhitecţi sau ingineri-şefi, care au marcat până în prezent oraşele, prin clădiri publice reprezentative, dovedindu-şi remarcabila valoare de funcţionari publici cu educaţie înaltă. David Busch a fost, fără îndoială, unul dintre numeroşii factori de decizie din Oradea, asemenea lui Delacenserie (Louis), prin numărul mare de artefacte neogotice pe care le-a proiectat în Bruges. Nu am putut să nu mă gândesc la arhitecţii-şefi de azi şi la impactul lor asupra oraşelor, dacă putem vorbi despre aşa ceva…
Acest lucru m-a dus cu gândul la multele generaţii de evrei care şi-au trăit religia în acest spaţiu impresionant, întâlnindu-se spiritual unul cu celălalt, împărtăşindu-şi reciproc percepţiile şi viziunile asupra unui viitor mai bun pentru ei toţi. Cum a fost cu putinţă ca pe întreg cuprinsul Europei, acest distins loc al polifoniei, cultura evreiască să fie eradicată, dacă nu chiar complet lichidată, din cauza unui război care a instigat das Eigene Volk, la incriminarea „oamenilor ciudaţi” care nu aparţin das Eigene?
Cum a putut Holocaustul să aibă loc în toate aceste oraşe europene unde atât de mulţi intelectuali, artişti şi arhitecţi evrei au modelat şi au proiectat oraşele în care s-au simţit acasă? Şi oare nu am distrus noi cultura europeană, distrugându-i pe evreii care aparţineau acesteia?
Şi avem încă îndrăzneala să vorbim despre o Comunitate Europeană care afirmă faptul că excluziunea „Celuilalt” este din nou de actualitate? Das Eigene Volk îşi reclamă exclusivitatea în toate ţările europene, în numele unei noi (şi agresive) manifestări a aşa-numitei lor identităţi.
Reflectând asupra celor învăţate despre istoria noastră europeană, m-am întors, trecând pe la Vulturul Negru şi pe strada Vasile Alecsandri, pentru a ajunge la întâlnirea de la Cetate cu colegii mei.

©Vlad Eftenie

Întrucât această superbă stradă centrală a devenit pietonală, am avut răgazul de a remarca numeroasele faţade expresive, felurite manifestări ale acelui „joie de vivre” propriu vieţii cotidiene şi panoramei mândrului oraş.
Întors la Cetate, am alocat timp vizitării impresionantului muzeu, care prezintă foarte bine diferitele straturi spaţio-temporale, într-o manieră arhitecturală remarcabilă, ceea ce mi-a dovedit că arhitecţii români (unii dintre ei) se dezvoltă la nivel internaţional, după cum afirmasem deja în timpul călătoriei de 2.300 de kilometri prin ţară.
După aceea, era planificat un tur ghidat împreună cu nişte colegi români, la ora prânzului, cu revizitarea străzii Alecsandri, a Palatului Vulturul Negru şi, în final, a Primăriei. Clădirea este, bineînţeles, una dintre numeroasele manifestări ale perioadei Belle Époque, însă are urgent nevoie de o modernizare în ton cu situaţia contemporană.
Această modernizare trebuie să fie rezultatul unui concurs deschis de arhitectură, foarte diferit de clasicul lobby pe lângă politicieni, acesta fiind cazul reabilitării unei curţi interioare a unui birou public folosind un acoperiş transparent care a distrus arhitectura originală plină de fantezie.
Ultima mea după-amiază a fost rezervată vizitării orașului de cealaltă parte a râului, după ce am traversat podul către Teatrul Regina Maria şi mi-am continuat drumul spre însufleţita stradă a Republicii. Deşi această parte a centrului oraşului pare foarte atrăgătoare, cu multe magazine, o serie de clădiri istorice splendide sunt într-o stare avansată de degradare. În lipsa unei restaurări performante şi a unui program de reabilitare susţinut de responsabilii politici, mulţi dintre aceşti martori ai apusei perioade habsburgice vor fi condamnaţi la dispariţie. Aşa cum se întâmplă în întreaga Europă, aşa-numiţii investitori fac neîncetat lobby pentru a-şi prezenta noile programe de construcţii factorilor de decizie, care nu sunt întotdeauna preocupaţi de valorile esenţiale ale res publica, sprijinind doar interesele şi profitul investitorilor egoişti.

Un Masterplan pentru Oradea

Oradea este un oraş splendid, cu numeroase provocări pentru viitor. Nu pot decât să sper că responsabilii politici sunt conştienţi de acest fapt şi au curajul şi viziunea de a alege un Masterplan pentru oraşul istoric în ansamblul său, în vederea recreării unui centru atractiv pentru cetăţenii şi vizitatorii săi.
Cu toate acestea, este important ca reprezentanţii grupurilor civice să exercite în mod constant presiune asupra liderilor politici, în vederea controlării acestui fragil proces de dezvoltare, pentru viitorul tuturor cetăţenilor.
Am credinţa că unul dintre rolurile esenţiale ale Uniunii Arhitecţilor trebuie să fie cultivarea acestor grupuri de acţiune la cel mai înalt nivel, ca rezultat al unei democraţii reale.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog