RDW

„SPRE ORADEA”

Dosar tematic

Materialul prezintă un caz singular în Diaspora europeană – Oradea, unul dintre cele mai cosmopolite oraşe ale României, ca moştenitoare şi continuatoare a unei comunităţi evreieşti ale cărei coordonate speciale o poziţionau, până în perioada interbelică, printre cele mai importante din această parte a Europei. Este temerar a rezuma în câteva cuvinte tabloul general al efortului constructiv al comunităţii evreieşti orădene la cumpăna dintre secolele al XIX-lea şi al XX-lea, perioadă marcată de activitatea unor arhitecţi, constructori şi ingineri evrei sau de personalitatea unor comanditari evrei, dar şi a unor mari mecenaţi, în contextul unor mărturii clare, evocând contribuţia evreiască asupra dezvoltării urbane, culturale, intelectuale şi industriale a oraşului, precum şi potenţialul de valorificare în condiţiile actuale.
Oradea reprezenta cândva cea mai importantă şi mai activă comunitate evreiască din Ungaria (cea mai numeroasă, după Budapesta) şi, după Marea Unire, cea mai importantă şi mai activă comunitate evreiască din România, martor al impactului major al culturii evreieşti asupra principalelor aspecte ale societăţii, dezvoltării vieţii urbane, dar, mai ales, asupra arhitecturii. Există o moştenire evreiască foarte valoroasă care trebuie protejată şi transmisă mai departe generaţiilor viitoare, în memoria sacrificiului celor circa 25.000 de evrei din Oradea şi împrejurimi, deportaţi şi exterminaţi în lagărele de la Auschwitz-Birkenau, în mai 1944. Drama comunităţii evreieşti din Oradea s-a petrecut în timpul ocupaţiei horthyste (septembrie 1940 – octombrie 1944), când în oraş a funcţionat cel mai mare ghetou din Ungaria, după cel din Budapesta.
Dacă ar fi să facem o paralelă, în urma unui demers abil pentru păstrarea şi valorificarea memoriei acestei comunităţi, ar fi posibilă o comparaţie în date, cifre şi valori cu comunitatea evreiască din Cracovia, iar Oraşul Nou din Oradea poate sta, oricând, cu demnitate alături de Kazimierz-ul polonez. Ar fi dezirabilă valorificarea patrimoniului evreiesc existent şi a istoriei lui prin integrarea Oradei într-un circuit turistic specializat şi cu dezvoltarea unui turism cultural de profil, cu atât mai cult cu cât, de ani buni deja, România s-a afiliat la European Routes of Jewish Heritage. Cartierul evreiesc din Oradea nu are un trecut atât de tumultuos precum Kazimierz, însă întreţine un caracter specific unitar pe o arie cu mult mai mare şi care, odată cu emanciparea evreilor, s-a răspândit în aproape tot centrul istoric, până la limitele oraşului de secol XIX. Acest lucru se materializează, în prezent, printr-o dramatică prezenţă prin absenţă. Astfel, lipsa fondurilor a făcut ca procesul de reabilitare/restaurare sau conversie funcţională să stagneze – există, încă, numeroase clădiri evreieşti aflate în stare avansată de degradare, care impun intervenţii de primă necesitate; altele au suferit intervenţii neprofesioniste; puţine sunt cazurile fericite.

Palatul Vulturul Negru (Fekete Sas Palota), finanţat de Emil Adorján şi Ede Kurländer, 1907-1908, arhitecți Marcell Komor şi Dezső Jakab, Piaţa Unirii, nr. 2-4, Strada Independenţei, nr. 1 şi Strada Vasile Alecsandri, nr. 8, detaliu turn cu ceas

Situaţia actuală, atât de tristă, dovedeşte că a venit timpul pentru a se lua măsuri. Şi în acest caz, un prim pas l-au făcut străinii care ne studiază trecutul şi ne îndeamnă să deschidem ochii la valorile pe care le avem. Astfel, prin cartea lui Fredric Bedoire, The Jewish Contribution to Modern Architecture, faima Oradei a avut şansa de a face, din nou, înconjurul mapamondului, după aproape un secol de uitare1. Bedoire, în studiul său despre contribuţia evreilor la dezvoltarea arhitecturii moderne din perioada 1830-1930, include Oradea în capitolul „The Promised City”, alături de Łódź, New York şi Chicago, precizând că „este poate cel mai clar exemplu european pentru cultura urbană evreiască ce a înflorit peste 200 de ani, până la al Doilea Război Mondial” (trad. aut.), oraşul fiind cunoscut pentru rolul activ al numeroasei comunităţii evreieşti la dezvoltarea economică şi culturală a acestuia2.
Prin aşezarea geografică şi experienţa istorică şi politică bogată, oraşul a fost martorul unor sedimentări de influenţe culturale variate, care s-au reflectat, în timp, prin limbaj arhitectural, în aspectul patrimoniului construit. Aşa cum observa Philip Bohlman, „ca un oraş de frontieră cu vocaţie cosmopolită şi conexiuni extinse prin cale ferată, Großwardein [Oradea-Mare, n.n.] a înflorit datorită diversităţii sale culturale şi a devenit una dintre metropolele în care evreii, atât din Est, cât şi din Vest, s-au întâlnit reciproc” (trad. aut.). Era, de fapt, un oraş situat la „răspântia mai multor naţiuni” (trad. aut.)3. Ca „metropolă” cosmopolită, Oradea avea o mare comunitate evreiască, care, treptat, a devenit foarte importantă în viaţa economică şi socială a oraşului; şi acest aspect, la rândul său, s-a reflectat în fondul construit, iar clădirile cele mai spectaculoase, edificate în timpul perioadei Belle Époque, erau proprietatea marilor comercianţi, industriaşi, bancheri, antreprenori sau intelectuali evrei4. La acestea se adaugă numeroase aspecte culturale, cosmopolite ale orașului, cum ar fi nume de oameni, de locuri, de magazine și cafenele, titluri de cărți și de reviste la modă, diverse tendințe culturale și secvenţe ale vieții urbane de zi cu zi.

Nu este loc suficient pentru a menţiona numele celor mai importanţi arhitecţi şi constructori evrei care au avut contribuţii remarcabile la îmbogăţirea patrimoniului construit orădean; unii dintre ei au lucrat şi în alte oraşe importante ale Imperiului Austro-Ungar, inclusiv Viena şi Budapesta. Alături de ei, ar trebui înşiruite numele finanţatorilor evrei, cărora li se datorează multe dintre cele mai reprezentative clădiri ale oraşului. Demersul lor a fost punctat de evoluţia arhitecturii, de la ambianţa discretă a neoclasicului şi de la cea exuberantă a eclecticului spre arhitectura „nouă” a Art Nouveau-lui, care a marcat indiscutabil imaginea Oradei şi trăsăturile ei specifice, proces raportat, obiectiv, la contextul evoluţiei arhitecturii în Europa Centrală. Astfel, cea mai mare parte a construcţiilor ridicate la Oradea, la începutul secolului al XX-lea, poartă amprenta Secessionului vienez, pe filieră maghiară, şi se datorează iniţiativelor celor mai bogaţi locuitori, comercianţi, intelectuali, bancheri, antreprenori şi industriaşi, majoritatea evrei, între care îi distingem, totuşi, pe: Emil Adorján, Imre Darvas, Arnold Füchsl, Mór Füchsl, Ede Kurländer, Adolf Moskovits, Miksa Moskovits, Jakab Schwarz, Adolf Sonnenfeld, Miklos Stern, Sándor Ullmann, Lajos Weiszlovits şi Lajos Weinberger. Casele, vilele, instituţiile, imobilele de raport sau sinagogile nu constituie unica moştenire materială construită a evreilor orădeni. Aceştia au prosperat şi prin industrie, iar activitatea industrială din Oradea, prin diversitatea domeniilor de producţie, multitudinea întreprinderilor evreieşti şi a antreprenorilor evrei, a marcat hotărâtor dezvoltarea urbană şi socială a oraşului, la cumpăna dintre secolul al XIX-lea şi al XX-lea.

Sinagoga Neologă, 1878, arhitect Dávid Busch, strada Independenței, nr. 22; detaliu vitraj
Sinagoga Mare Ortodoxă, 1890, arhitect Nándor Bach, strada Mihai Viteazul, nr. 6; detaliu vitraj

Arhitecţi, constructori şi meşteri locali sau străini (mare parte evrei) au creat adevărate opere de artă, care nu fac decât să dovedească legătura artistico-culturală a Oradei cu spaţiul Europei Centrale şi Vestice. În acest sens, Bedoire remarca: „Scopul clădirilor din Oradea nu era să expună individual antreprenorii sau familiile, ci să înfrumuseţeze oraşul şi să îi confere un loc în lumea nouă” (trad. aut.)5.
De fapt, fascinația pe care o exercita Oradea-Mare, cu multiplele ei identități, este cel mai bine ilustrată prin cântecul consacrat „…Nach Großwardein”, de la sfârşitul secolului al XIX-lea, cu text de Anton Groiss şi aranjament muzical de Hermann Rosenzweig. „Nach Großwardein” a fost o melodie foarte populară pe scenele evreieşti (cabarete, teatre de varietăţi) de la sfârșitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, atât în Europa Centrală, cât și de Est. Versurile redau spumos atmosfera „exotică” din oraşul situat la periferia Imperiului, pe un ritm de marş, marcând, parcă, simbolic limita dintre Vest şi Est.

Aşadar, prin versurile traduse în limba română, după partitura originală, propunem o incursiune în Oradea de altădată:
„Spre Großwardein / Oradea-Mare!
Un oraş în Ţinutul ungurilor – doi deridi ridi ridi roidoi,
Este datorită acestui lucru atât de cunoscut – doi deridi…
Deoarece cele mai frumoase fete se găsesc acolo,
Şi ele toate pot dansa un ceardaş, Doamne, cât de frumos – doi deridi…
De aceea călătoresc plini de bucurie – doi deridi…
Oameni de pretutindeni – doi deridi…
Trio
Aron Hersch şi Itzig Veitel, – doi deridi…
Moische Bär şi Natzi Teitel6 – doi deridi…
Şi întreaga Societate a Cerşetorilor – doi deridi…
Merg [viz. călătoresc, n.n.] spre Großwardein – doi deridi…

Kobi Gigerl în veşminte alese – doi deridi…
Vrea să meargă şi el în călătorie – doi deridi…
Pentru că o nouă taxă de tronson a fost introdusă pe tren,
Această călătorie este azi cel mai bun mod de a te făli – doi dideridi…
În vagon se vede-acum – doi deridi…
Că-năuntru şed ai noştri – doi deridi…

Trio
Aici, în Ungaria, există un orăşel, – doi deridi…
Acolo fiind cele mai frumoase fete – doi deridi…
Toţi bărbaţii tineri şi chipeşi – doi deridi…
Merg [viz. călătoresc, n. n.] spre Großwardein – doi deridi…

Când e zi de piaţă în Großwardein – doi deridi…
Se văd evreii de la mic la mare – doi deridi…
Cumpărători, cerşetori şi vânzători ambulanţi cu a lor gloată,
Derbedei, iar apoi dandy, o şleahtă întreagă – doi dideridi…
Toţi calculează deja, dinainte – doi deridi…
Să facă profituri pe tren – doi deridi…

Trio
Kobi Gigerl, care este complet falit – doi deridi…
Vrea să cunoască toate fetele tinere – doi deridi…
Şi îndemnat, recunoaşte că din lipici – doi deridi…
[va, n. n.] Merge [viz. călători, n. n.] spre Großwardein – doi deridi…

Triouri suplimentare:
Mamsell Chassores este foarte grasă – doi deridi…
Pentru că a dat de vinovăţie şi griji – doi deridi…

Pentru a-şi păstra strălucirea, însă – doi deridi…
Călătoreşte cale lungă spre Großwardein – doi deridi…
Eroi sunt bărbaţii din infanterie – doi deridi…
Pe aceşti oameni trebuie să-i cunoaştem – doi deridi…
În cazul în care inamicul intră în ţară – doi deridi…
Fugim spre Großwardein – doi deridi…
Două doamne merg la promenadă – doi deridi…
Repede sunt luate pe sus – doi deridi…
Cu o roabă – Doamne ce frumos – doi deridi…
Călătoresc spre Großwardein – doi deridi…
A mânca ce nu este kosher e interzis – doi deridi…
Aşa stă scris-n cele Zece Porunci – doi deridi…
Pentru a mânca şuncă în secret – doi deridi…
Rabinul Kohn merge [viz. călătoreşte, n.n.] spre Großwardein – doi deridi…”7

Sinagoga de pe Strada Crinului sau Sinagoga „Moskovits”, începutul secolului al XX-lea, detaliu turn

Prin urmare, Oradea era asociată cu imaginea unui tărâm al făgăduinței, promis pentru tot felul de împliniri ale vieţii, mici bucurii ale unui trai leneş şi comod, la care se adaugă ideea de bunăstare sau de ascensiune pe scara socială; adică, imaginea unei vieţi binecuvântate – un ţel atins, un loc al stabilităţii şi al fericirii, din lungul drum, spre „casă”, al generaţiilor – un pas înainte către Sion.
Astăzi, o intervenţie responsabilă şi echilibrată ar putea califica Oradea în topul oraşelor importante pe plan european, cu privire la patrimoniul evreiesc şi evenimentele culturale care ar putea avea loc aici, România fiind înscrisă deja, alături de Ungaria, Polonia, Cehia, pe harta turismului de profil. În aceste condiţii, dezvoltarea unui sistem turistic axat pe valorificarea moştenirii culturale evreieşti ar aduce contribuţii materiale semnificative pentru salvarea şi întreţinerea patrimoniului local. O soluţie ar fi popularizarea imaginii Oradei ca un centru evreiesc de maxim interes unde, paradoxal, viaţa evreiască vibrantă de altădată, deşi apusă, pulsează încă puternic prin toate fibrele oraşului.
Imaginile reprezintă o evocare poetică a ambianței arhitecturale evreiești a Oradei de altădată.

1 Fredric Bedoire, „The Promised City”, în The Jewish Contribution to Modern Architecture 1830-1930 (Jersey City: KTAV Publishing House, Inc, 2004/1998), p. 377-400. Fredric Bedoire este un reputat cercetător suedez, profesor universitar și istoric de arhitectură. Semnificativ este că pe coperta acestei cărţi publicate prima dată în limba suedeză, în 1998 (reeditată în 2003), este o fotografie reprezentând interiorul pasajului comercial din Palatul „Vulturul Negru” din Oradea.
2 Bedoire, „The Promised City”, p. 381.
3 Philip Vilas Bohlman, Focus: Music, Nationalism, and the Making of the New Europe, ed. a 2-a (New York; Abingdon, UK: Routledge, 2011/2004), p. 174.

4 Mircea Paşca, Arhitectul Frigyes Spiegel la Oradea (Oradea: Arca, 2010), p. 7.
5 Bedoire, „The Promised City”, p. 398.
6 Numele sunt corelate după partitura originală a cântecului „…Nach Großwardein”, v. Hermann Rosenzweig, „…Nach Großwardein”, text de Anton Groiss (Budapesta: Zipser & König, circa 1900); cf. reproducerea în Philip Vilas Bohlman, Jewish Music and Modernity (Oxford; New York: Oxford University Press, 2008), p. 56 (figura 3.1), p 58 (figura 3.2), p 59 (figura 3.3).
7 Traducerea este după textul din broşura care însoţeşte CD-ul cu cea mai recentă înregistrare a cântecului. New Budapest Orpheum Society, Dancing on the Edge of a Volcano : Jewish Cabaret, Popular and Political Songs 1900-1945, CD-ROM, CDR 90000 065 (Chicago, IL: Cedille Records, 2002), p. 46-47.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog