Despre concept în arhitectură

Înainte de orice, subliniez faptul că semnificația noțiunii de concept nu este nici pe departe un produs recent; a existat, într-o formă sau alta, de-a lungul întregului parcurs al istoriei arhitecturii (inclusiv antică), sub diverse denumiri¹. Atât în mediul academic, cât și în cel profesional, arhitecții au reflectat dintotdeauna asupra unei idei generatoare, centrale, definitorii a unui proiect, asupra unui demers care să confere fundații solide pe care să își contureze creația și care facilita și prezentarea sa ulterioară. Inclusiv arhitectura timpurie, cu simboluri și canoane stricte, cuprinse mai apoi în stiluri complexe, a inclus idei de plecare și viziuni de ansamblu, în special în cazul clădirilor cu reprezentativitate de autoritate sau religioasă.

Deschid dicționarul²: conceptul este considerat „o idee abstractă, o noțiune generală; în filosofie, conceptul reprezintă o idee sau imagine mentală a unui grup sau a unei clase de obiecte formată prin combinarea aspectelor lor” (din limba latină, 1550: „conceptum”= ceva adus pe/în lume). Până aici, nimic special (sau folositor în arhitectură).

Spre deosebire de alte sensuri (în mare împrumutate din alte domenii, precum filosofie, lingvistică ș.a.)³, în arhitectură folosesc însă noțiunea de „concept” cu sensul de catalizator ce descătușează creativitatea, ce declanșează legături deseori neconștiente între diverse elemente sau care oferă posibilitatea înțelegerii unui aspect într-un mod special, devenind un posibil punct de începere al unui proiect. În arhitectură, conceptul poate fi orice, poate consta într-o idee, o noțiune, o imagine, un cuvânt/frază etc. Este foarte importantă identificarea trăsăturilor definitorii ale respectivului element, aplicându-le apoi în cadrul procesului de proiectare; de cele mai multe ori se folosește o reprezentare grafică abstractizată a conceptului, încercând a sustrage numai caracteristicile sale esențiale și nu majoritatea trăsăturilor, ce ar conduce la o copiere mimetică, ceea ce este, în mod, evident un lucru de evitat. Succesul folosirii unui concept depinde, astfel, de abilitatea arhitectului de a extrage aceste caracteristici marcante și de a le transpune în cadrul proiectului într-un mod cât mai creativ.

Din punctul meu de vedere, nu este necesar ca elementul conceptual să fie citibil în proiectul final, deși se întâmplă de multe ori acest lucru; nu acesta este scopul. Cel mai important aspect al conceptului este declanșarea procesului creativ, substanțiind astfel proiectul în sine, transferul de la concept la proiect putând fi cât se poate de discret. Multă lume consideră conceptul drept o etapă în sine, numită generic „faza concept”; deși expresia a intrat în vocabularul curent, cred că necesită totuși o mai mare atenție. În arhitectură fac o diferențiere între noțiunea de concept și faza de proiect schematic (sau anteproiect); conceptul este un catalizator, un punct de pornire, care facilitează parcursul unui proiect și care se poate regăsi mai mult sau mai puțin în cadrul proiectului schematic, dar întotdeauna conceptul precede anteproiectul, urmând într-adevăr a se rafina pe parcurs. Personal, consider incorectă numirea anteproiectului drept „concept”, când, de fapt, acesta este doar un răspuns, o soluție, o posibilă variantă în urma testării conceptului în cadrul sitului și a temei de proiectare. Iar acest lucru este parte din cercetarea reală de arhitectură. Un proiect cu formă ramificată nu reprezintă un „concept”; conceptul, de fapt, este reprezentat, probabil, de o frunză (de pe sit?), sau de un anume tip de rețea, sau de crăpăturile din terenul de pe sit ș.a. (dacă acela a fost punctul de plecare), care, în urma analizelor realizate, a condus către o anume rezolvare planimetrică sau de volumetrie.

Citiți textul integral în numărul 6 / 2014 al Revistei Arhitectura

NOTE:

1 Forma actuală a noțiunii de concept în arhitectură a fost teoretizată însă mult mai târziu, cel mai recent fiind în cărți precum „Move” - 3 volume (Ben van Berkel și Caroline Bos/ UN Studio), „Content” (Rem Koolhaas), „Rethinking Architecture” (Neil Leach) sau chiar „Natural History” (Herzog & de Meuron).

2 În Oxford English Reference, p. 298.

3 Precum sensul conceptelor pure (sau „a priori”) ale lui Kant sau conceptele universale ale lui Platon. În „Critica rațiunii pure”, Kant descrie categoriile drept concepte pure, înțelese drept proprietăți, calități sau caracteristici atribuite tuturor obiectelor. Plecând de la lista întocmită inițial de Aristotel (și criticată apoi de Kant), astfel de atribute sunt substanță, calitatea, cantitatea, timpul, locul etc., în total fiind identificate zece categorii.