Viollet-le-Duc, viziunile unui arhitect

20 noiembrie 2014-9 martie 2015

Cité de l’architecture et du patrimoine din Paris - Muzeul de Arhitectură și Patrimoniu - ocupă peste 22.000 mp în interiorul Palatului Chaillot din arondismentul 16, fiind astfel cel mai mare centru de arhitectură din lume. Această structură, dedicată promovării arhitecturii - atât de patrimoniu, cât și contemporane franceze - a luat naștere în 2007 prin regruparea a trei instituții istorice ale capitalei franceze: Școala de la Chaillot (1887-), Institutul Francez de Arhitectură (1981-) și Muzeul Monumentelor Franceze (1882-). Acesta din urmă, cunoscut inițial drept Muzeul de Sculptură Comparată, a fost fondat de Eugène Emmanuel Viollet-le-Duc (1814-1879), personaj emblematic al secolului al XIX-lea, arhitect, teoretician și restaurator. Cu ocazia aniversării a 200 de ani de la nașterea acestuia, începând cu 20 noiembrie 2014, muzeul organizează o retrospectivă de amploare, oferind publicului larg ocazia de a descoperi prin intermediul a șapte „secvențe” inedite un portret pe de o parte profesional, dar mai ales intim și complex. Prima parte a expoziției este punctată de trei „viziuni” (redate publicului printr-un dispozitiv multimedia atent scenografiat), care l-au marcat pe arhitect încă de la vârsta fragedă de trei ani, când se afla în fața rozei de sud din Catedrala Notre Dame, iar mai apoi, la 22 de ani, când a vizitat Colosseumul și Capela Sixtină din Roma. Aceste emoții puternice, pe care le va descrie în detaliu jumătate de secol mai târziu, îi vor ghida bogata sa carieră artistică și arhitecturală fără să îl împingă totuși către un parcurs academic obișnuit. Sub îndrumarea unchiului său, pictorul și criticul de artă Étienne-Jean Delécluze, în timpul „călătoriilor pitorești” în Franța (1831), iar mai apoi în Italia (1836-1837), tânărul Viollet-le-Duc dezvoltă o virtuozitate artistică aparte în reproducerea monumentelor arhitecturale. Împreună cu o serie de documente ce atestă primele sale experiențe pe diverse șantiere de restaurare, numeroase acuarele de excepție rămân martore ale acestei intense perioade de explorare artistică. A doua parte a expoziției prezintă publicului o parte dintre cele mai importante proiecte de restaurare ale sale, precum: Saint-Chapelle du Palais (1840) sau controversatul șantier al Bisericii Notre Dame (1843-1864). Incluzând o colecție excepțională de zece obiecte realizate de către arhitect pentru tezaurul catedralei Notre Dame, secvențele dedicate maturității arhitectului subliniază perioada gotică ca fiind tema centrală a cercetărilor sale. Prin intermediul unei ultime „secvențe” de vocație pedagogică, o parte din sala de ornamentație a muzeului de Sculptură Comparată este fidel reconstituită, reamintind moștenirea lăsată de acest arhitect actualului Muzeu de Arhitectură și Patrimoniu.

Curatori: Laurence de Finance, Jean-Michel Leniaud, Jean-Daniel Pariset, Christine Lancestremère.