Despre semnificația „conceptului” în arhitectură: o abordare filosofică

De la Hegel încoace, noțiunea de „concept” ocupă un rol central în filosofie. Hegel atrage atenția asupra faptului că nu numai filosofia, ci arta însăși - de fapt, întreaga cultură europeană - este afectată de acest proces. Modernitatea înseamnă intrarea în era „științei” (Wissenschaft), a cunoașterii științifice, toate formele tradiționale de cunoaștere fiind contestate. Acest fenomen nu privește doar cunoașterea, ci „lumea vieții” însăși, ea fiind supusă procesului global de raționalizare.

Omul occidental și-a pierdut „naivitatea”, acea prospețime sau spontaneitate a privirii, despre care Schiller spunea că este un aspect esențial al „poeziei” (Dichtung). Un secol mai târziu, imediat după Primul Război, Wilhelm Worringer confirma viziunea hegeliană a artei în epoca modernă. Vremea artei „pure”, care exprimă „eternul din om” cu mijloacele pe care i le oferă tradițiile, culturile lumii, așa cum încercase expresionismul s-o facă, a trecut. Teoria artei tinde să ia locul artei, în orice caz, al acelei arte ce se vrea o punte spre „frumos și sublim”.

Răspunsul avangardei artistice este cunoscut. Arta însăși devine, așa cum o arată nenumăratele „manifeste”, intrinsec legată de teorie. Actul creator - dar în ce sens mai putem vorbi de „creație”? - implică un răspuns, o decizie privitoare la natura artei. Ce este arta? - această întrebare nu mai aparține doar criticilor și filosofilor, ci artiștilor înșiși. Numai în lumina acestei întrebări activitatea artistică capătă sens. Arta conceptuală apare în acest context.

Arhitectura a răspuns, la rândul ei, provocărilor epocii. Dacă modernismul, uneori atras de utopie, pare să ignore condiția istorică a omului, textele primilor arhitecți moderniști conțin promisiuni de gândire neexplorate de tinerii lor imitatori: primul modernism este radical, al doilea, așa-numitul International Style, se orientează mai degrabă în direcția unor soluții eficiente, proclamate ca adevăruri absolute. O gândire radicală este rezultatul unor mari întrebări și frământări; răspunsurile aparent simple sunt, de fapt, provocări. Ceea ce este exprimat este doar un fragment dintr-o viziune de ansamblu ce presupune un drum lung al gândirii, pe care arhitectura ce se vrea „funcționalistă” (și doar atât) îl ignoră. Un teoretician de anvergură simte la un moment dat nevoia să exagereze, în speranța că va atrage atenția asupra unor probleme. Cei care îi înțeleg intenția pornesc de la întrebările respective și ajung, la rândul lor, la o înțelegere cuprinzătoare a sarcinii arhitecturii. Altfel spus, dincoace de modernism ca doctrină, există modernismul ca mișcare culturală; prin radicalitatea poziției sale, el rămâne una din sursele arhitecturii de azi.

Citiți textul integral în numărul 6 / 2014 al Revistei Arhitectura

Numărul revistei Arhitectura cu tema CONCEPT/ABSTRACTIZARE va fi lansat marți 27 ianuarie, la ora 17.00, în CCA-UAR, strada Jean Louis Calderon, nr 48. La lansare vor fi prezenți următorii contributori: Augustin Ioan, Francoise Pamfil, Anca Sandu Tomașevschi, Florian Stanciu, Ștefan Vianu. Mai multe detalii puteți citi aici sau accesând pagina evenimentului de pe facebook.