Ascanio Damian 1914-2005

Arhitect, profesor emerit, Doctor Honoris Causa al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, rugbist, Ascanio Damian este una dintre figurile incontestabile de prim-plan ale arhitecturii din România.

În 1943, a obținut locul I pentru bursa de arhitectură la Școala Fontenay aux Roses, Paris, dar al Doilea Război Mondial l-a împiedicat să plece la studii. În timpul războiului, a fost în regimentul Pionierii aero și apoi la Comandamentul Apărării Pasive.

Ca majoritatea colegilor săi, a început să lucreze încă din facultate, din 1939 a fost desenator tehnic în diferite birouri de arhitectură. La început, în biroul lui Octav Doicescu, în biroul lui Nicolae Cucu, apoi la Căile Ferate Române. Între 1942-1944, a lucrat ca arhitect diplomat, apoi ca șef al Serviciului Expoziții al Ministerului Propagandei și Informațiilor². Aici a realizat expoziții atât în țară, cât și în străinătate.

Între 1948-1950, a lucrat la Institutul de Proiectări al Construcțiilor (I.P.C.), de unde a trecut la Ministerul Comerțului Exterior - Camera de Comerț a R.S.R., unde a activat până în 1959. Sub conducerea sa, s-au efectuat expozițiile R.S.R.³ în Viena (1949, 1951, 1952), Poznan (1950), Leipzig (1950, 1952), Plovdiv (1950, 1952), Damasc (1956, 1957), Zagreb (1958), Paris (1959), Moscova (1961) etc.

În octombrie 1945, a fost numit asistent la Facultatea de Arhitectură. Devine conferențiar în 1952, predând un curs de arhitectură generală aplicată. Dintr-un referat din 1945 reiese că era „cinstit, fără vicii. Are multă încredere în el. Muncitor. Sincer, în relațiile cu colegii, dar lipsit de tact. Este apreciat de colegii săi și de studenți. Individualist”⁴.

A arătat un continuu interes pentru „problemele învățământului, pentru modernizarea acestuia, ridicarea nivelului de exigență”⁵. Aceste preocupări au fost vizibile de-a lungul întregii sale cariere de profesor, în special în perioada în care a fost decan (1956-1957) și apoi rector al Facultății de Arhitectură din București (1959-1971). A primit titlul de profesor emerit în anul 1969.

A fost vicepreședinte al Uniunii Arhitecților, funcție din care a demisionat în 1985, rămânând celebru pentru gestul său din anul 1987, când și-a depus carnetul de partid.

Realizări

Între 1942-1946 Ascanio Damian a proiectat împreună cu Nicolae Cucu vila Gaef, strada Roma, și vila Pronanoff, Aleea Popovici⁶. A făcut parte din colectivul de proiectare a unor lucrări precum: Întreprinderea de confecții și tricotaje „Gh. Gheorghiu-Dej” (APACA), Aerogara Băneasa - pavilionul administrativ (1945-1948), Pavilionul H (1949), Combinatul Poligrafic Casa Scânteii - cu o contribuție minimală în prima fază de proiectare⁷ - (1950-1955), Pavilionul central al Complexului expozițional EREN, actualul ROMEXPO (1959-1961), în colaborare cu Mircea Enescu, V. Hariton, amenajarea parcului expozițional EREN, în colaborare cu V. Sebestyen, L. Staadecker, Ambasada României din Varșovia (1952) în colaborare cu Marcel Locar, Horia Maicu, Ludovic Staadeker, prefectura din Drobeta Turnu-Severin (1972), în colaborare cu C. Iurov⁸.

De asemenea, Ascanio Damian a participat și a câștigat diferite concursuri de arhitectură⁹.

Arhiva Ascanio Damian, Proiect de diplomă, 1942

NOTE:

1 Marea majoritate a documentelor prezentate provine din arhiva personală a arhitectului Ascanio Damian, care se deschide pentru prima oară unei astfel de intervenții. Îi mulțumim doamnei arhitect Marta Niculescu pentru amabilitate.

2 Ascanio Damian - fișa de membru UAR nr. 269 din 30. XI. 1953, Arhiva Uniunii Arhitecților din România.

3 Miruna Stroe, Ascanio Damian, trade fair designer extraordinaire, SITA, Indigenous Aliens, Mediators of Architectural Modernity, volum 2/2014.

4 Referat Damian Ascanio, m.d.p. 1945, Arhiva Uniunii Arhitecților din România.

5 „În anii trecuți, remarcând unele lipsuri ale arhitecturii sovietice (cum au fost, de exemplu, excesele decorative), tov. Damian Ascanio a adoptat o poziție critică. Din cauza lipsurilor sale teoretice din acea vreme, tov. Damian a extins critica sa dincolo de lipsurile reale ale acelei arhitecturi, căreia a preferat unele producții ale arhitecturii occidentale, care se distingeau prin structura lor deosebit de rațională. Ca rezultat al experienței sale practice și al nivelului său teoretic, tov. Damian Ascanio a depășit confuziile sale și a ajuns să înțeleagă și să aprecieze just aportul și calitățile arhitecturii sovietice, precum și limitele în care arhitectura occidentală poate furniza învățăminte pentru practica noastră arhitecturală”. Caracterizare asupra arh. conf. Damian Ascanio, 22 ianuarie 1959, Arhiva Uniunii Arhitecților din România.

6 Andrei Bârsan, Dicționar al arhitecturii românești moderne (secolele XIX, XX, XXI) literele D-H, 2014, p. 9.

7 Extras din lista de lucrări a tov. prof Ascanio Damian, Arhiva Uniunii Arhitecților din România, 1972.

8 Paul Constantin, Dicționar universal al arhitecților, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1986, p. 83; Alexandru Panaitescu, De la Casa Scânteii la Casa Poporului. Patru decenii de arhitectură în București, 1945-1989, Ed. Simetria, București, p. 262.

9 Menționăm câteva concursuri: concursul pentru obținerea bursei la Școala Fontenay aux Roses, Paris (1942) și participarea la Concursul pentru Aerogara Băneasa - localul administrativ (Premiul I), locuințe pentru salariații fostei fabrici Titan Nădrag Călan, I fază pentru Opera de Stat, Pavilion de expoziții București, concurs Aerogara Otopeni, Ateliere locuințe destinate artiștilor plastici (1972), Extras din lista de lucrări a tov. prof. Ascanio Damian, Arhiva Uniunii Arhitecților din România, Ascanio Damian - fișa de membru UAR nr. 269 din 30. XI. 1953, Arhiva Uniunii Arhitecților din România.

Desene din arhiva Ascanio Damian