Horia Teodoru - Reper al școlii românești de restaurare

În anul 2014, Institutul Național al Patrimoniului a inițiat un ciclu de proiecte culturale intitulat „Restauratori români”, menit să reconsidere și să pună în valoare opera înaintașilor arhitecți, reprezentanți de seamă ai școlii românești de restaurare, care au activat în cadrul Comisiunii Monumentelor Istorice și al Direcției Monumentelor Istorice. Primul dintre aceste proiecte a fost dedicat evocării arhitectului Horia Teodoru.

Arhitectul Horia Teodoru se naște la 28 iunie 1894, în Ploiești. Este absolvent al Liceului „Gheorghe Lazăr” din București. Începând cu anul 1914, studiază la École Nationale des Beaux-Arts din Paris, în atelierul profesorului arhitect Gustave Umbdenstock. Printre materiile studiate se numără: istoria arhitecturii, desenul ornamental, modelajul, stereotomia, perspectiva, geometria descriptivă, statica, fizica și chimia, legislația clădirilor¹. În perioada 1916-1919, își întrerupe studiile, fiind concentrat. Își încheie studiile de la Paris în anul 1925, obținând diploma de arhitect. În perioada 1925-1927, urmează cursurile Școlii Române din Roma, unde studiază arheologia și restaurarea monumentelor istorice. Aici, pe lângă pregătirea teoretică, urmărește șantierele de restaurare deschise de specialiști italieni, desăvârșindu-și astfel și o solidă pregătire practică.

Întors în țară, începând cu anul 1927, activează în cadrul Serviciului Tehnic al Comisiunii Monumentelor Istorice – C.M.I., până la desființarea acesteia în anul 1948, lucrând alături de arhitecții Sterie Becu, Ioan Atanasescu, Emanoil Costescu, Ștefan Balș, Vasile Moisescu, sub coordonarea inginerului Gh. Balș și a arhitectului Nicolae Ghika-Budești. Se înscrie astfel în corpul specialiștilor de înalt profesionalism cărora le revenea sarcina de a fundamenta, coordona și controla intervențiile asupra monumentelor istorice. Din anul 1939 devine arhitect-șef al Serviciului Tehnic, preluând atribuțiile de la Nicolae Ghika-Budești.

Printre valoroasele monumente medievale restaurate de Horia Teodoru în această perioadă se numără: bisericile „Sf. Treime” din Siret, „Sf. Onufrie” din Mănăstioara, „Sf. Ioan Botezătorul”, „Învierea Domnului” și „Sf. Dumitru”, toate din Suceava, „Sf. Nicolae” a Mănăstirii Probota, „Buna Vestire” – Curtea Veche din București, „Sf. Ilie” din satul Sântilie, județul Suceava, turnul clopotniță al Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, ansamblului Curții Goleștilor din Golești. Dintre intervențiile realizate după anul 1950, pot fi enumerate: restaurarea Bisericii Colțea din București, căreia îi reconstruiește turnul clopotniță de pe pronaos și sistematizarea reliefurilor Monumentului de la Adamclisi.

Alături de documentația specifică ce fundamentează și acompaniază intervențiile de restaurare: studii istorice, cercetări in situ, relevee, memorii, referate, antemăsurători și devize, detalii de execuție, ordine de șantier, condiții speciale și norme², Horia Teodoru elaborează și prevederi normative de ordin general, menite să reglementeze domeniul, cum ar fi: norme pentru executarea lucrărilor de întreținere, consolidare și conservare a monumentelor istorice³, instrucțiuni pentru mutarea bisericilor din lemn⁴, măsuri de prevenire a incendiilor în mănăstirile monument istoric⁵, recomandări pentru protejarea monumentelor istorice în planul de sistematizare a municipiului Craiova⁶ ș.a.

Începând cu anul 1924, până în anul 1971, publică studii de specialitate în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice – B.C.M.I. și Buletinul Monumentelor Istorice – B.M.I. În perioada 1942-1945, face parte din comitetul de redacție al B.C.M.I. Studiile sale istorico-arhitecturale de obiect sau dedicate unor programe de arhitectură, studiile comparative, comunicările științifice, recenziile se constituie în valoroase documente de istoria și teoria arhitecturii, în care solida cunoaștere a arhitecturii vechi românești și rigoarea științifică sunt dublate de o fină capacitate de interpretare.

În perioada 1948-1952, între momentul desființării C.M.I. și cel al înființării Comitetului de Stat pentru Arhitectură și Construcții – C.S.A.C., Horia Teodoru este șef Secție Tehnic „Monumente de Artă” din Comitetul de Stat pentru Artă de pe lângă Consiliul de Miniștri.

În perioada 1952-1975 este membru al comisiilor cu atribuții de avizare, îndrumare și control a intervențiilor asupra monumentelor istorice, structuri de înalt nivel științific care au funcționat în cadrul unor instituții nou-create: Secția Monumente Istorice și apoi Direcția Generală a Monumentelor Istorice în cadrul C.S.A.C., devenită, din 1955, Direcția Generală a Monumentelor de Arhitectură. Din anul 1957, C.S.A.C. devine Departamentul de Arhitectură și Urbanism, iar din anul 1959 primește denumirea de Comitet de Stat pentru Construcții, Arhitectură și Sistematizare – C.S.C.A.S., iar Direcția Monumentelor de Arhitectură devine Direcția Monumentelor Istorice – D.M.I. În comisiile de avizare este coleg cu arhitecții Grigore Ionescu, Duiliu Marcu, Ștefan Balș, Emanoil Costescu, Richard Bordenache, Paul Emil Miclescu, Virgil Bilciulescu, Octav Doicescu, Gheorghe Curinschi, Adrian Gheorghiu. Horia Teodoru participă la ședințele de avizare, inclusiv la deplasările comisiei în teritoriu, având un cuvânt important de spus în adoptarea soluțiilor de restaurare. Formulează propuneri pentru protejarea monumentelor istorice în planurile de sistematizare, elaborează normative de execuție a lucrărilor de proiectare, protejare și restaurare a monumentelor istorice, normative pentru săpăturile arheologice în jurul sau în interiorul monumentelor istorice. Alături de Grigore Ionescu, susține activitatea comisiei Academiei R.P.R. pentru elaborarea listei monumentelor istorice din anul 1955⁷.

Din activitatea de arhitect proiectant a lui Horia Teodoru, trebuie menționată câștigarea concursului public de proiecte pentru clădirea Fundației Dalles, organizat de Academia Română în anul 1930. Clădirea modernistă care cuprinde săli de expoziție, concerte și conferințe este inaugurată în 1932. Structura clădirii este proiectată de inginerii Aurel Beleș și Dumitru Marcu, fiind executată de inginerul Emil Prager⁸. În 1960, clădirea proiectată de Horia Teodoru este înglobată într-un bloc de locuit, cu opt etaje, înscris în frontul de clădiri care bordează actualul Bulevard Magheru.

În paralel cu activitatea în domeniul protecției și restaurării monumentelor istorice și cea de arhitect proiectant, începând cu anul 1931, Horia Teodoru ocupă postul de profesor suplinitor la Catedra de Perspectivă și Principii de Arhitectură a Academiei de Arte, devenită ulterior Institutul „Nicolae Grigorescu”. În anul 1942, devine profesor definitiv de geometrie descriptivă și perspectivă artistică. În perioada decembrie 1955-februarie 1957, ocupă funcția de director al institutului⁹. Este autorul unui tratat universitar de perspectivă (1953, 1958).

Desenator și grafician înzestrat, dedicat artei litografierii, membru al Uniunii Artiștilor Plastici, deschide mai multe expoziții personale și are participări la expoziții colective.

A fost căsătorit cu arhitecta Ioana Teodoru, născută Golescu, și este tatăl Radei Teodoru, reputat istoric de artă. Se stinge din viață la 21 iunie 1976, în București.

Reper al școlii românești de restaurare

Horia Teodoru a avut contribuții importante în cristalizarea sistemului teoretic și practic al protecției și restaurării monumentelor istorice, adept al restaurării istorice versus concepției unității de stil, al păstrării tuturor etapelor constructive valoroase din viața monumentului și marcării intervențiilor restauratorului, cu limitarea lucrărilor de reîntregire sau reconstituire pentru realizarea continuității formale, bazate pe analogie sau inovație.

Prezentăm câteva dintre intervențiile importante realizate de Horia Teodoru ca arhitect al Serviciului Tehnic al C.M.I., restaurări care își păstrează actualitatea.

În anul 1928, proaspătului angajat al C.M.I., arhitectul Horia Teodoru, i se încredințează restaurarea Bisericii Curtea Veche din București. Deși, inițial, propune menținerea adaosurilor neogotice, este nevoit să renunțe la poziția restaurării istorice, la cererea Comisiunii, și adoptă soluția restabilirii unității plastice a monumentului, prin reîntregirea volumului inițial. Corpurile neogotice adăugate de o parte și de cealaltă a pronaosului sunt înlăturate și marcate în paviment. Proscomidia și diaconiconul sunt refăcute pe fundațiile originare. Înlătură îmbrăcămintea decorativă neogotică a bisericii, restaurând paramentul din cărămidă aparentă. Sunt marcate pe fațade și în pardoseală etapele istorice prin care a trecut monumentul. Dedică ample studii istorice ansamblului medieval Curtea Veche, studii extinse apoi asupra hanurilor dispărute din centrul istoric al Capitalei. La zece ani de la intervențiile de restaurare, proiectează noile clădiri ale casei parohiale și ale turnului clopotniță din incinta Bisericii Curtea Veche, admirabilă intervenție menită să pună în valoare monumentul istoric prin crearea unui cadru adecvat.

Începând cu anul 1928, timp de mai bine de zece ani, Horia Teodoru restaurează ctitoria lui Petru Rareș, Biserica „Sf. Nicolae” a Mănăstirii Probota: eliberează deschiderile originare ale pridvorului și pronaosului, care fuseseră zidite, restaurează și completează ancadramentele de piatră, marcând intervenția prin profile simplificate, pune în evidență paramentul originar, cu conservarea straturilor de pictură. În spiritul restaurării istorice, păstrează acoperișul barocizant al bisericii, datând din secolul al XVIII-lea. Cu acest prilej, cercetează și relevează ruinele Bisericii „Sf. Nicolae” din Poiană – Probota Veche, ctitoria lui Ștefan cel Mare.

În anul 1934, Biserica „Sf. Nicolae” – Rebegești, județul Ilfov, monument istoric din secolul al XVII-lea, pusă în pericol de sistematizarea lacurilor din jurul Capitalei, este salvată datorită soluției de intervenție adoptate de arhitect: ridicarea monumentului, cu mijloace mecanice, cu 3,5 m deasupra nivelului inițial pentru a fi amplasat deasupra nivelului lacului și crearea unei insule în jurul bisericii. Arhitectul colaborează cu inginerii Emil Prager și Dumitru Marcu, ridicarea propriu-zisă fiind realizată în 15 zile, cu ajutorul a 44 verine manuale.

Prin studii, referate și memorii adresate autorităților, Horia Teodoru se luptă pentru salvarea de la demolare a casei Moruzi-Cantacuzino-Crețulescu – „Casa cu lanțuri”, argumentând că este un monument de o valoare istorică excepțională, fiind ultimul exemplar de casă veche boierească de acest tip ce se mai păstrează și că nu constituie o piedică pentru aplicarea planului de sistematizare a Capitalei. El propune o soluție de modificare minoră a traseului arterei de circulație proiectate: o supra-lărgire cu crearea unei insule care să permită nu doar menținerea monumentului, ci și punerea în valoare printr-o expunere a tuturor fațadelor sale monumentale¹⁰. Din nefericire, nu reușește să salveze acest monument, care este demolat în anul 1943.

În perioada 1937-1940, Horia Teodoru restaurează Biserica „Sf. Treime” din Siret. Prin subzidirea fundației și consolidarea soclului, este înlăturat pericolul de prăbușire. Cercetările prilejuite de săpăturile la fundație pun în evidență prezența unor pilaștri care flancau absidele laterale în interior. Sunt consolidate și restaurate zidurile și bolțile. Paramentul aparent al bisericii este eliberat de tencuieli, restaurându-se și punându-se în valoare vechea decorație de ceramică smălțuită, care este minuțios reîntregită. Clopotniței i se redau deschiderile originare.

Arhiva I.N.P. adăpostește în fondurile sale, numeroase documente care stau mărturie activității desfășurate de Horia Teodoru în domeniul protecției și restaurării monumentelor istorice, de-a lungul întregii sale vieți. Studii istorice, memorii, referate, antemăsurători și devize, ordine de șantier, condiții speciale și norme, schițe, relevee și proiecte de restaurare, fotografii însoțite de comentariile și explicațiile detaliate ale autorului, procese-verbale ale ședințelor de avizare au fost inventariate și digitalizate, împreună cu articolele sale de specialitate, în cadrul proiectului cultural „Restauratori români: arhitectul Horia Teodoru – 120 de ani de la naștere”, beneficiar al unei finanțări din partea Uniunii Arhitecților din România, din Fondul „Timbrul Arhitecturii” în anul 2014, alcătuind fondul arhivistic digital „Horia Teodoru”, accesibil pe site-ul www.horia-teodoru.ro

Rezumând criteriile care au caracterizat restaurările lui Horia Teodoru și care le-au diferențiat în mod vădit de lucrările anterioare, ele au fost:

O temeinică documentație inițială.

O atentă muncă de cercetare pe monument pentru regăsirea elementelor constructive sau decorative în cazul unor transformări ulterioare.

O strictă păstrare a tuturor acestor elemente, fără interpretări modificatoare de ordin estetic, „preocuparea frumosului netrebuind să existe în munca de restaurare”.

Ștefan Balș

(Profesorul Horia Teodoru la 80 de ani, R.M.M.-M.I.A., 1974.)

„Din 1927, când s-a întors din Italia, Horia Teodoru a condus admirabil Serviciul Tehnic, conform principiilor restaurării istorice, potrivit cărora nu se înlătură nimic, decât ceea ce deformează, dar lași toate etapele, să se se vadă cum a evoluat mentalitatea. Dacă nu ar fi fost un șef de serviciu așa de conștiincios, ar fi publicat mult mai mult, pentru că scria foarte frumos, dar în activitatea de birou și de supraveghere era prea cinstit ca să fușerească. Ca restaurator, a fost de o conștiinciozitate extraordinară și desena dumnezeiește. Proiectele sale sunt astăzi modele de restaurare istorică, de exemplu: Biserica „Sf. Anton” de la Curtea Veche, biserica din Siret etc.

Pe Horia Teodoru l-am cunoscut după 1954, la Comisia Monu-mentelor, era profesor la Institutul de Arte Plastice. Activ la Comisia Monumentelor, unde era foarte categoric, și cum era, în general, un personaj scund și cu pieptul foarte bombat, spunea totul cu un ton de casație. Altfel, era un om foarte agreabil.”

Eugenia Greceanu

NOTE:

1 Ioana Ardelean, Procesul de formare al arhitecților români la École des Beaux-Arts din Paris în perioada 1877-1925, în curs de publicare.

2 Un număr însemnat de documente realizate de Horia Teodoru se află în arhiva și fototeca I.N.P., fond C.M.I.

3 Arhiva I.N.P., fond C.M.I., dosar nr. 2889.

4 Arhiva I.N.P., fond C.M.I., dosar nr. 2111.

5 Arhiva I.N.P., fond C.M.I., dosar nr. 3120.

6 Arhiva I.N.P, fond C.M.I., dosar nr. 137.

7 Procesele-verbale ale ședințelor de avizare se află în arhiva I.N.P., fond D.M.I.; procesele-verbale ale ședințelor desfășurate în perioada 1952-1955 sunt publicate de arh. Eugenia Greceanu în B.C.M.I., între anii 1995-2000.

8 Emil Prager, Betonul armat în România, Vol. I, Editura Științifică, București, 1979, p. 256-257.

9 UNArte 150 de ani, Editura UNARTE, București, 2014, p. 124.

10 Arhiva I.N.P., fond C.M.I., dosar nr. 663.