Autor: Sidonia Teodorescu

Cuvânt-înainte: Dan Berindei

Editura Vremea, Bucureşti, 2014

Volumul de faţă constituie un model prin amploarea demersului, dar şi prin sârguinţa neobosită a autoarei. Rezultanta sa – o viaţă adevărată reconstituită! – este dintre cele mai reuşite, fiind vorba de o temă cercetată şi dusă până la capăt. O viaţă de om aşa cum a fost și mai ales opera pe care a putut s-o înfăptuiasă cel în cauză ne-au fost prezentate cu o seriozitate, o competenţă şi un neabătut ataşament care merită evidenţiere şi elogii, ca şi întreaga lucrare de „reconstituire” (extras din „Cuvântul-înainte” al cărţii, semnat de acad. Dan Berindei).

Fiu al arhitectului Dimitrie Berindey (1831-1884), Ion D. Berindey (1871-1928) a absolvit Şcoala de Arte Fru-moase din Paris în decembrie 1897, urmând în cei 30 de ani de carieră să fie autorul unui număr impresionant de clădiri impozante, dintre care unele au devenit în timp adevărate mărturii ale construirii trainice la începutul secolului al XX-lea: în Bucureşti – Palatul Cantacuzino, Casa George Assan, Palatul Sindicatului Ziariştilor, Casa şi Observatorul Vasile Urseanu, Casa Toma Stelian, Palatul Cantacuzino de la Floreşti, Hipodromul de la Băneasa, Palatul Culturii din Iaşi.

Lucrarea aduce la lumină date noi despre viaţa şi activitatea arhitectului Ion D. Berindey, între clădirile construite, a căror paternitate este demonstrată de autoare, numărându-se şi Azilul „Regina Elisabeta” (str. Căldăruşani, nr. 9, astăzi sediul Institutului de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan”), reşedinţele bucureştene Nicolae Titulescu (șos. Kiseleff, nr. 47), Gh. Stoicescu (str. Jean-Louis Calderon, nr. 82), Eliza Zănescu (str. Emil Balaban, nr. 6), Sever Pleniceanu (str. Jean Louis Calderon, nr. 20), Alexandru Zamfirescu (str. Slătineanu, nr. 22), casele Daniel Patrulius (str. Dionisie Lupu, nr. 43) şi Dumitru T. Apostol (str. Christian Tell, nr. 10; azi, sediul Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, filiala „Ion Creangă”), imobilele de raport Maria şi Ion Sterian (Piaţa Pache Protopopescu, nr. 9) şi Margot şi Aurel Orăscu (str. Franceză, nr. 19-21, fostul sediu al Studioului de Teatru Casandra), sera Casei Macca (azi Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”), din str. Henri Coandă, biserica din Miroşi,  jud. Argeş (ctitorie a familiei Macca), extinderea Fabricii de ciocolată Berindey (str. Puţul cu Apă Rece, nr. 37, astăzi demolată), proiectul nerealizat pentru concursul pentru construcția Palatului Păcii din Haga şi alte proiecte nerealizate.

Cartea este rezultatul cercetărilor îndelungate și detaliate în arhive, biblioteci şi colecţii publice şi particulare, fiind ilustrată cu documente din Muzeul Naţional de Artă al României, Arhivele Naţionale Is-torice Centrale, Direcţia Municipiu-lui Bucureşti a Arhivelor Naţionale, Primăria Municipiului Bucureşti, Direcţiile Judeţene Dolj şi Constanţa ale Arhivelor Naţionale, Fondul Saint-Georges al Bibliotecii Naţionale, Muzeul Municipiului Bucureşti, Biblioteca Academiei Române.

Stilul arhitectului Ion D. Berindey îmbină elemente de eclectism de factură clasică franceză, romantism, rococo cu tendințe neoromânești și cu influențe moderne de concepție 1900, atât în compoziția de ansamblu, cât și în rezolvarea decorației, bogat reprezentate. Clădirile proiectate de Ion D. Berindey impresionează prin armonie și eleganță.

Berindey poate fi considerat întemeietor al școlii noastre de arhitectură.

„Membru al unei dinastii de arhitecţi, creator de clădiri care s-au constituit în podoabe ale oraşului, Ion D. Berindey a lăsat o operă ale cărei complexitate şi frumuseţe se cuveneau a fi investigate. Arhitectul şi-a găsit cronicarul în persoana tinerei arhitecte Sidonia Teodorescu, care a dedicat marelui înaintaş o monografie amplă.[…] De la descoperirea paternităţii, anterior necunoscute, a unor clădiri importante, la analiza arhitecturală a monumentelor şi la prezentarea structurată a biografiei arhitectului, această carte conţine tot ceea ce este necesar unui iubitor al arhitecturii şi al Bucureştilor pentru a înţelege contribuţia lui Ion D. Berindey la dezvoltarea arhitecturii în România şi la făurirea identităţii capitalei ei.

O lucrare strict necesară în aceste zile de atac masiv asupra patrimoniului monumental al oraşului, ameninţat cu pierderea documentelor sale construite, ferestre către viaţa antecesorilor noştri, mereu deschise, unice în autenticitatea lor. Cu pierderea rădăcinilor care îl susţin în speranţele sale de dezvoltare viitoare.” (Editura Vremea)