Mari arhitecți bucureșteni - Ion D. Berindey

Autor: Sidonia Teodorescu

Cuvânt-înainte: Dan Berindei

Editura Vremea, București, 2014

Volumul de față constituie un model prin amploarea demersului, dar și prin sârguința neobosită a autoarei. Rezultanta sa – o viață adevărată reconstituită! – este dintre cele mai reușite, fiind vorba de o temă cercetată și dusă până la capăt. O viață de om așa cum a fost și mai ales opera pe care a putut s-o înfăptuiasă cel în cauză ne-au fost prezentate cu o seriozitate, o competență și un neabătut atașament care merită evidențiere și elogii, ca și întreaga lucrare de „reconstituire” (extras din „Cuvântul-înainte” al cărții, semnat de acad. Dan Berindei).

Fiu al arhitectului Dimitrie Berindey (1831-1884), Ion D. Berindey (1871-1928) a absolvit Școala de Arte Fru-moase din Paris în decembrie 1897, urmând în cei 30 de ani de carieră să fie autorul unui număr impresionant de clădiri impozante, dintre care unele au devenit în timp adevărate mărturii ale construirii trainice la începutul secolului al XX-lea: în București – Palatul Cantacuzino, Casa George Assan, Palatul Sindicatului Ziariștilor, Casa și Observatorul Vasile Urseanu, Casa Toma Stelian, Palatul Cantacuzino de la Florești, Hipodromul de la Băneasa, Palatul Culturii din Iași.

Lucrarea aduce la lumină date noi despre viața și activitatea arhitectului Ion D. Berindey, între clădirile construite, a căror paternitate este demonstrată de autoare, numărându-se și Azilul „Regina Elisabeta” (str. Căldărușani, nr. 9, astăzi sediul Institutului de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”), reședințele bucureștene Nicolae Titulescu (șos. Kiseleff, nr. 47), Gh. Stoicescu (str. Jean-Louis Calderon, nr. 82), Eliza Zănescu (str. Emil Balaban, nr. 6), Sever Pleniceanu (str. Jean Louis Calderon, nr. 20), Alexandru Zamfirescu (str. Slătineanu, nr. 22), casele Daniel Patrulius (str. Dionisie Lupu, nr. 43) și Dumitru T. Apostol (str. Christian Tell, nr. 10; azi, sediul Bibliotecii Metropolitane București, filiala „Ion Creangă”), imobilele de raport Maria și Ion Sterian (Piața Pache Protopopescu, nr. 9) și Margot și Aurel Orăscu (str. Franceză, nr. 19-21, fostul sediu al Studioului de Teatru Casandra), sera Casei Macca (azi Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”), din str. Henri Coandă, biserica din Miroși, jud. Argeș (ctitorie a familiei Macca), extinderea Fabricii de ciocolată Berindey (str. Puțul cu Apă Rece, nr. 37, astăzi demolată), proiectul nerealizat pentru concursul pentru construcția Palatului Păcii din Haga și alte proiecte nerealizate.

Cartea este rezultatul cercetărilor îndelungate și detaliate în arhive, biblioteci și colecții publice și particulare, fiind ilustrată cu documente din Muzeul Național de Artă al României, Arhivele Naționale Is-torice Centrale, Direcția Municipiu-lui București a Arhivelor Naționale, Primăria Municipiului București, Direcțiile Județene Dolj și Constanța ale Arhivelor Naționale, Fondul Saint-Georges al Bibliotecii Naționale, Muzeul Municipiului București, Biblioteca Academiei Române.

Stilul arhitectului Ion D. Berindey îmbină elemente de eclectism de factură clasică franceză, romantism, rococo cu tendințe neoromânești și cu influențe moderne de concepție 1900, atât în compoziția de ansamblu, cât și în rezolvarea decorației, bogat reprezentate. Clădirile proiectate de Ion D. Berindey impresionează prin armonie și eleganță.

Berindey poate fi considerat întemeietor al școlii noastre de arhitectură.

„Membru al unei dinastii de arhitecți, creator de clădiri care s-au constituit în podoabe ale orașului, Ion D. Berindey a lăsat o operă ale cărei complexitate și frumusețe se cuveneau a fi investigate. Arhitectul și-a găsit cronicarul în persoana tinerei arhitecte Sidonia Teodorescu, care a dedicat marelui înaintaș o monografie amplă.[...] De la descoperirea paternității, anterior necunoscute, a unor clădiri importante, la analiza arhitecturală a monumentelor și la prezentarea structurată a biografiei arhitectului, această carte conține tot ceea ce este necesar unui iubitor al arhitecturii și al Bucureștilor pentru a înțelege contribuția lui Ion D. Berindey la dezvoltarea arhitecturii în România și la făurirea identității capitalei ei.

O lucrare strict necesară în aceste zile de atac masiv asupra patrimoniului monumental al orașului, amenințat cu pierderea documentelor sale construite, ferestre către viața antecesorilor noștri, mereu deschise, unice în autenticitatea lor. Cu pierderea rădăcinilor care îl susțin în speranțele sale de dezvoltare viitoare.” (Editura Vremea)