Câteva notații privind tradiția arhitecturală rurală | Several Notes on the Rural Architectural Tradition

Analizând tradiția constructivă laică din mediul rural românesc, trebuie să ne raportăm la ambele filoane de bază, identificabile în acest areal, sub aspect tehnic, încă din perioada neolitică: la filonul reprezentat de locuința semi-îngropată și la cel reprezentat de locuința de suprafață.

Locuința semi-îngropată a fost produsul unor epoci în care utilitarul nemijlocit și adaptarea la un anumit mediu primau, în care activitățile de interior erau reduse la maximum, locuitorii fiind deprinși să acționeze preponderent în aer liber, în care nesiguranța generată de conflictele interne sau de năvălirile mai vechi și mai recente nu stimula investiția în locuință, în care relativa omogenitate socială nu stimula concurența pentru status și emulația, exhibate prin intermediul casei. În consecință, locuința semi-îngropată a acelor perioade era construită în zonele în care pânza de apă freatică era situată la adâncime (preponderent la câmpie), din materialele perisabile disponibile în acel areal, avea spațiu locuibil restrâns, era întunecoasă, deci inadecvată activităților de interior ce valorificau acuitatea vizuală. Avantajul de a păstra bine căldura iarna și de a asigura răcoare vara era contrabalansat de dezavantajul infiltrărilor de apă sau al inundării în cazul ploilor torențiale. Avantajul unei asemenea locuințe – într-un anumit context istoric – de a fi bine mascată în teren putea fi păstrat doar prin limitarea dezvoltării planimetrice și a înălțimii, frânându-se astfel inițiativa constructivă. Din aceste motive, locuințele semi-îngropate (bordeiele), deși au continuat să existe în mediul rural până la începutul secolului al XX-lea, erau deținute în ultimul lor secol de existență doar de familiile sărace și de marginalii comunitari, bordeiele cu trei încăperi din câmpia Romanaților reprezentând excepții explicabile prin starea social-economică superioară a proprietarilor. Considerat inadecvat standardelor moderne de locuire și asimilat imaginii de înapoiere economico-socială, filonul arhitectural reprezentat de bordeie s-a stins, după o perioadă de existență îndelungată, dar marcată de imobilism conceptual și stagnare la nivel tehnic și funcțional. Considerăm că reinterpretarea în cheie modernă a celor câtorva elemente tradiționale caracteristice bordeielor evoluate (structura portantă tipică, din lemn, învelitoarea din pământ înierbat, planimetria având ca nucleu încăperea „la foc”, tipul de intrare etc.) este posibilă în măsura în care materialele moderne asigură etanșeitatea fără a afecta materialele naturale tradiționale, iar anumite elemente tradiționale ale locuinței rurale de suprafață sunt implicate în mod creativ în structura finală, realizându-se o sinteză.

When analysing the secular building tradition in rural Romania, we must consider the two fundamental building patterns which have been technically identifiable in this area ever since the Neolithic: the half-buried house and the over-ground house.

The half-buried house was the product of an era when unquestioned utilitarianism and adaptation to a certain environment prevailed; when indoor activities were confined as much as possible, and the tenants were mainly used with the outdoor life; when the insecurity generated by domestic conflicts or older invasions did not stimulate investment in one’s personal dwelling; when the relative social homogeneity did not encourage competition for status and emulation, exhibited by means of the house. Consequently, the half-buried dwelling of those eras was built in the areas with deep groundwater (and mainly in the plain) of perishable materials available there; it had limited living space, it was dark, and therefore inadequate for the indoor activities which relied on visual acuteness. The advantage of ensuring good heat preservation in winter and coolness in summer was counterbalanced by the disadvantage of water infiltrations or flooding during heavy rain. The advantage – in a certain historical context – of being well concealed by the landscape could only be kept by limiting the planimetric development and the height, thus limiting the building initiative. For this reason, while the half-buried huts (bordeie) continued in the rural area up until the beginning of the 20^th century, they were mainly owned, during their last century of existence, by the poor families and the outcast; the three-room huts to be found in the Romanați plain were exceptions to be accounted for by the superior social-economic status of their owners. Considered inadequate for the modern living standards and representative for social and economic backwardness in general, the architectural pattern represented by half-buried huts died away, after a long existence marked, nevertheless, by conceptual immobility and technical and functional stagnation. However, a number of traditional elements characteristic of the more evolved huts (the typical load-bearing structure made of wood, the grassy earth covering, the planimetry concentrated around the “fire” room, the type of entrance etc.) could be reinterpreted in a modern key, provided that the modern materials ensure tightness without damaging the natural traditional materials and that certain traditional elements of the over-ground rural dwelling are implicated creatively in the final structure, achieving a synthesis.