Proiect de Diplomă: Conversia și regenerarea Vămii Antrepozite București

„Orașul este un teatru de acțiune socială și orice altceva - artă, politică, educație, comerț - doar creează drama socială; mai mult, dacă este bine conceput, intensifică și subliniază gesturile actorului și acțiunea”.

Fostele zone industriale ale Bucureștiului au fost treptat înglobate în oraș. Nefiind accesibile locuitorilor, aceste zone s-au transformat în bariere ale fondului construit. Mai mult, fiind nefolosite, se dezintegrează lent, ceea ce duce la o imagine neplăcută a orașului. Deoarece fac parte din patrimoniul și istoria acestui loc, aceste zone ar trebui refuncționalizate și reintegrate în organismul urban și, nu în ultimul rând, orientate către comunitate, astfel încât să nu se piardă memoria locului și să nu obstrucționeze dezvoltările viitoare.

Prezentul proiect ia în discuție ansamblul Bursa mărfurilor, Vama și Antrepozitele amplasat pe Calea Rahovei, la numărul 196, cu o suprafață de 67.719 mp, cu titlul de monument istoric în grupa valorică B (B-II-m-B-19508).
Demersul acestui proiect de conversie a urmărit încă de la început câteva puncte importante:
(1) În urma analizei istorice a terenului și a felului în care funcționa, a vecinătăților, precum și a transformărilor prin care au trecut acestea, a fost considerată imperios necesară reconectarea cu orașul. Propunerile în acest sens sunt următoarele: eliminarea limitei fizice actuale - zidul, precum și reintegrarea sitului într-un circuit cultural (referințe: proiectele TUB, PIDU) prin realizarea unei căi de rulare a tramvaiului pe urmele fostelor căi ferate care alimentau halele și Fabrica de bere Bragadiru.

Această cale ferată ar străbate terenul și ar realiza o conexiune cu orașul. Întreg ansamblul s-ar transforma într-o piață urbană de proporții, cu accese spre funcțiuni diverse;
(2) Ansamblul se află într-un punct critic din punct de vedere social, la limita cartierelor Rahova, Ferentari și centru. Se propun funcțiuni care să atragă o varietate de categorii sociale. În consecință, zona sudică a ansamblului va conține funcțiuni de interes general: zone comerciale, restaurante, cafenele, zone destinate copiilor și seniorilor, Muzeul Uranus, parcul, în timp ce zona nordică va atrage publicul prin experimentarea teatrului, în sensul lui social.
În consecință, proiectul prevede conversia depozitelor din partea de nord a sitului într-un teatru pentru incluziune socială, un teatru diferit de cel obișnuit. Un loc în care limita dintre actor și spectator este difuză, precum în teatrul lui Augusto Boal - teatrul oprimaților. Se dorește un teatru cu spații fluide, libere, care facilitează relațiile interumane, precum în teoria lui Bill Hillier - Space is the machine.

Astfel, hala nordică va adăposti trei tipuri diferite de săli de spectacol, care comunică între ele vizual, în interiorul halei, dar și cu exteriorul, prin suprafețe mari vitrate. Prima sală se poate deschide spre exterior; a doua sală are pereții translucizi, pentru a trezi curiozitatea celor din exterior; a treia sală este flexibilă, cu platforme mobile care pot alcătui șase configurații.
În același ax compozițional, ca volum complementar funcțiunii halei, apare școala de teatru, cu săli de repetiție, locuri de lucru pentru scenografi, actori, o bibliotecă. Stilizarea unei cortine de teatru duce la desenul fațadei acestei extinderi, care s-a dorit a fi simplă și modestă.