RDW

ARGUMENT LA TEMĂ: Alegorii

MOTTO

1. The original interest in allegory is not linguistic, but optical. Walter Benjamin

Interesul prim din alegorie nu este lingvistic, ci optic.

2. Allegories are, în the realm of thoughts, what ruins are în the realm of things. Walter Benjamin

Alegoriile sunt în domeniul gândurilor, ceea ce sunt ruinele în domeniul lucrurilor.

Alegoria este o reprezentare a unei idei abstracte în planul figurativ. Este prezentă abundent și fermecător în literatură, artă, arhitectură, istorie, religie şi alte domenii. Justiţia are o reprezentare alegorică. Republica (şi de aici nu fac excepţie cea română şi franceză) are imagini care recurg la alegorie. Ca procedeu literar, alegoria e o figură de stil. Sensul unui text dezvăluie – prin alegorie – un altul ascuns. Ca metodă artistică, e o „traducere” de imagine.

 

În toate domeniile, asumându-şi misunea de a dezvălui, alegoria recurge la instrumente de transfer. Conţine frecvent o metaforă, care face trecerea din planul abstract către cel figurativ – de la neînţeles la înţeles. Fiind şi operând într-o zonă de trecere, îşi asumă nuanţat condiţia de prag. Există înăuntrul alegoriei riscuri prea denotative şi de kitsch.

Surprinzătoare în limbajul colocvial, expresia „ceva gen” este, în fapt, o căutare alegorică. Cu alte cuvinte, nevoia de a reprezenta o noţiune abstractă într-o formă acceptabilă, comprehensibilă, face apel la alegorie.

 

Alegoria oferă, în fapt, o citire rapidă. Ea traduce codul profund al conceptului denotat în cel de suprafaţă. Alegoria sare uneori repede, alteori alunecă blând de la evocat la explicit. Originea cuvântului allegorie, care în limba franceză denotă „desfăşurarea închipuirii”, este elenă. Astfel, în limba greacă αλλος [allos] înseamnă altul și αγορευειν [agoreuein ] – a vorbi în public.

Alegoria este o metodă de compoziţie artistică. Artele o folosesc şi, într-o măsură convingătoare, au şi consacrat-o. Am plecat în aventura identificării alegoriilor în arhitectură. Analogiile între scrierea literară şi cea arhitecturală sunt deja prea-cunoscute. Nu vom insista în teritorii deja prea-explorate critic. Dorim în acest număr să ne întrebăm: dacă oraşul secolului 21 are o reprezentare alegorică? Dacă putem vorbi despre alegorie în arhitectura contemporană? Și dacă da, în ce limite?

Uneori studenţii-arhitecţi în panică de discurs, dar cu mare dorinţă de savantlâc, folosesc cuvântul „scriitură”. Ne propunem să vedem că există o scriere mult mai subtilă – aceea a imaginii asumate. Rubrica Arhitecturi în Creştere şi cea de Promisiuni vor dezvălui exemple convingătoare în acest sens. Prin escala în concursul de fotografie „Oraşul Efemer” – organizat în Facultatea de Urbanism a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti – vom observa consecvent dacă în codajul specific limbajului fotografic există alegorii.

P.S.1 – Le symbole est au sentiment ce que l’allegorie est a la pensee. Emile Chartier, dit Alain
Simbolul îi este sentimentului ceea ce alegoria îi e gândului.
P.S.2 – Into an allegory a man can put only what he already knows; in a myth he puts what he does not yet know and could not come by in any other way. C.S. Lewis
Într-o alegorie omul poate pune ceea ce ştie; într-un mit pune ceea ce nu ştie încă şi ceea ce nu se poate întântâmpla într-un alt mod.

Comments

comments

Comments
2 Responses to “ARGUMENT LA TEMĂ: Alegorii”
  1. Pavel POPESCU spune:

    Acest al 6/lea numar al noii ARHITECTURA, ce reapare din iunie 2011, sub directa coordonare si efigie a UAR, vine sa ne consolideze hotararea luata de Senatul UAR de a ne face singuri aceasta publigatie, asa cum vrem noi si cum trebuie sa reprezinte, in primul rand, arhitectura romaneasca, pentruca pe cealalta, universala, si-o prezinta fiecare tara cu editurile ei. Felicit colectivul de creatie si-i doresc sa n-o mai lase ci s-o duca, numar de numar, cat mai sus, calitativ, cu procentul obisnuit de crestere valorica cu care ne-a obisnuit. Incercati ca, usor, usor, sa acoperiti tot teritoriul tarii, cu corespondenti printre arhitecti cu materiale de la fata locului pentruca si-n restul tarii sunt materiale foarte importante sau dure si nu numai in Bucuresti.
    Inca odata sincere felicitari.

    arh. Pavel POPESCU-Craiova

  2. Doru Petrescu spune:

    Mi se pare, in primul rand, cel putin ciudat tonul pe care scrie acest comentariu domnul arhitect Pavel Popescu. Am sentimentul ca ne-am intors in anii 80. „…facem singuri aceasta publicatie, asa cum vrem noi,si cum trebuie sa reprezinte in primul rand arhitectura romaneasca…” L-as intreba in primul rand pe dl. arh. Popescu cine a facut aceasta revista inainte de repornirea ei cu o noua echipa anul trecut ? Cumva dusmanul de clasa? Ce a fost rau in ideea de a prezenta intr-o revista a UAR ce se intampla in acest domeniu pe mapamond? Mai grav este faptul ca dl. arh. Pavel Popescu, are o cultura foarte relaitiva si in ceea ce priveste istoria arhitecturii romanesti. Recent, acum cca o luna dl. arh. Pavel Popescu trimitea cu mult entuziasm un fel de „circulara” pe email, cu 20 de fotografii de epoca cu cladiri din Bucuresti care au disparut de-a lugul timpului. Din pacate, 5 dintre acele cladiri sunt in picioare, fiind deci evident ca dl. Popescu cunoaste istoria arhitecturii Bucurestilor doar de pe internet, unde constat ca-si compeleteaza, sau isi face , la o varsta venerabila, cultura generala in materie. In ceea ce priveste arhitectura universala, fie ea contemporana sau de patrimoniu, mi-e teama ca dl. Popescu are lacune si mai mari. Domnia sa are ambitia sa organizeze excursii de studii la Bienala de la Venetia sau, mai recent la Barcelona, neavand habar, cinstit vorbind, ce ar fi de vazut acolo. Cat despre Bienala in sine, mi-a fost mai mult decat evident ca dl. arh. Popescu, nu are capacitatea de a intelege ce se intampla acolo din doi in doi ani si, din pacate, nici cei mai multi dintre confratii care merg cu domina sa in aceste excursii. Ma obisnuisem cu ideea ca aceasta breasla este formata din oameni cu o cultura solida, cel putin in domeniu, dar constat cu amaraciune ca m-am inselat teribil. Este cu atat mai trist cu cat, tinerii arhitecti ar mai avea o sansa, fiind totusi mai bine informati cu ceea ce se intampla pe plan mondial daca personaje ca dl. arh. Pavel Popescu, n-ar scrie pe acest site pe un ton patriotard „…cealalta, cea universala, s-o prezinte fiecare tara cu editurile ei…” Si chiar daca celelalte tari cu editurile lor isi prezinta, evident, arhitectura, acest lucru este mai putin accesibil oricum unor oameni ca dl. Pavel Popescu, care fac parte din generatia care n-a prea invatat limbi straine, si acest lucru este perfect demonstrabil. In sfarsit, mi se pare foarte trist, chiar revoltator, acest fenomen. Traim insa in tara „tuturor posibilitatilor”, nu-i asa? Chiar si in lumea „elitista” a arhitectilor, dupa cate vad…

Powered by Jasper Roberts - Blog