RDW

V.I.C. – emblemă pentru demnitate și libertate

Ceci n'est pas une chaise - Radu Cioca

Proiectul VIC este o aventură artistică, în maniera unui manifest filosofic şi social, care are ambiția de a reuni aproximativ 2.200 de artişti în jurul unui taburet simplu în aparență, dar care, prin povestea sa extraordinară, dezvăluie o natură umană şi un mesaj filosofic pe cât de dens, pe atât de surprinzător.

Fiecare dintre artiştii – câțiva renumiți – care au acceptat să se asocieze acestui demers, este invitat să imagineze un avatar personalizat al acestui taburet VIC, urmându-şi stilul, în scopul organizării unei manifestări culturale asemănătoare unui drapel, unei embleme de luptă contra opresiunii, pentru demnitatea umană şi pentru libertate.

Statement

Istoria singurului taburet care îndeamnă la verticalitate şi eliberează creativitatea!

Ne place adesea să complicăm ceea ce în esenţă este foarte simplu. Să aducem în discuţie mii de referinţe la filosofi, poeţi, artişti plastici, compozitori, de la Marcel Duchamp la Nick Cave. La urma urmei, V.I.C (Very Important Chair) este un simplu obiect, o sculptură şi pare, poate, paradoxal să îi complicăm prea mult existenţa.

Geneza V.I.C.

S-a întâmplat când un muncitor de la Simerom, fosta fabrică de mașini-unelte din Sibiu (1921-2009) a dorit să se aşeze pentru a lua masa, în timpul unei pauze, între două cicluri de producţie. Însă pe atunci repausul nu era văzut cu ochi buni. „Chiar în zilele de sărbători eram obligaţi să muncim, iar noi veneam cu mâncare şi spriţ şi maşinile-unelte mergeau în gol, de aceea se produceau multe pagube”. Prin crearea unor obiecte artefact care să consoleze lipsa de confort atât spirituală, cât și fizică, muncitorii au dat dovadă de rezistenţă și de creativitate într-un context politic de uniformizare.

Aceste scaune-taburet au fost concepute astfel încât să fie uşor de ascuns în spatele unui stâlp sau dulap, pentru a scăpa teferi unei monumentale partide de-a-v-aţi-ascunselea între scaun și corpul administrativ. Aşa a apărut la Simerom o armată de scaune, distincte şi improvizate din materiale aflate la îndemână, ergonomice și încărcate de spirit revoluționar.

Acești muncitori au învins rigiditatea absurdă a unui regulament şi au reușit să umanizeze un timp „industrial”, aşezându-se pe „taburetul fetiş” în jurul unui prânz simplu, luat pe o masă metalică acoperită de o pagină de ziar.

Citiți textul integral în nr 1/2012 al revistei Arhitectura.

http://www.veryimportantchair.com/

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog