RDW

Locuirea ca program prioritar la nivel național, destinat maselor, nu doar elitelor. Franța secolelor al XX-lea și al XXI-lea

 Imagine de ansamblu a expoziției Paris Habitat de la Pavillon de l’Arsenal © Antoine Espinasseau

Imagine de ansamblu a expoziției Paris Habitat de la Pavillon de l’Arsenal © Antoine Espinasseau

În ultimul secol, Franța s-a remarcat în mod special prin preocupările la nivel național în ceea ce privește locuința ca „bun curent”, tendință menținută de-a lungul anilor independent de culoarea politică a celor aflați la putere. Acest fapt este cât se poate de evident acum, mai ales că 2015 a fost desemnat pentru celebrarea eforturilor în domeniu întrucât se împlinesc 100 de ani de la înființarea celei mai importante societăți franceze de locuințe sociale, actuala Paris Habitat1, și 50 de ani de la moartea lui Le Corbusier, arhitect care a avut un rol esențial în dezvoltarea și configurarea locuințelor larg accesibile, așa cum le știm astăzi.

Franța a fost printre țările care au dat tonul în ceea ce privește locuințele sociale, care s-au regăsit ulterior, în mod constant, în politici și cercetări, dar și în discuțiile curente, fiind ridicate cumva la rangul de brand național. Dacă primele inițiative în acest sector au luat forma apartamentelor construite de așa-zișii industriași „iluminați” pentru muncitorii lor2, locuințele sociale au fost oficializate în Franța începând cu 23 decembrie 1912. Atunci a fost promulgată Legea Bonnevay, prin care au fost create agențiile publice pentru HBM3 și a fost autorizată intervenția statului și a colectivităților locale în domeniul locuințelor, lăsate până atunci în grija exclusivă a inițiativei private. Astfel, din acel moment, locuințele sociale au căpătat statutul de serviciu public. La început au fost construite în număr mic și accesibile doar celor mai înstăriți muncitori, cu venituri stabile. Abia după al Doilea Război Mondial locuințele sociale au fost aduse la același nivel de dotare pentru toți, au devenit sociale în adevăratul sens al cuvântului, ca răspuns la creșterea demografică importantă și condițiile foarte proaste de viață. Între 1950 și 1980 s-a construit intensiv, în general, înspre periferia orașului, pentru a depăși criza de locuințe și a lupta împotriva habitatului insalubru – activitate susținută prin finanțări publice.

Începând din 1980, susținerea construcțiilor este diminuată în favoarea ajutoarelor pentru locuință acordate direct familiilor în dificultate prin introducerea l’aide personnalisé au logement. În această nouă etapă se realizează mai puține locuințe, mai variate și de calitate superioară. Locuințele sociale sunt tot mai des amestecate printre cele curente, în loc să fie grupate în enclave la marginea orașelor. Principiul mixității sociale este menținut până astăzi și chiar accentuat în timp, în urma conștientizării problematicii extrem de sensibile și a efectelor dezastruoase ale primelor cartiere de HLM-uri de la periferiile orașelor. Tot în această perioadă, agențiile pentru locuințe sociale încep să se implice și în proiectele de regenerare urbană contribuind la îmbunătățirea condițiilor de viață prin renovarea clădirilor din stocul lor.

Din 2001 încoace se observă o și mai accentuată atenție pentru calitate și inovație, și asta nu numai la nivel arhitectural, ci și social și ecologic. Proiectele nu mai vizează doar clădirile propriu-zise, ci și spațiile dintre ele. Mai mult, pe lângă locuințe sunt avute în vedere echipamentele și serviciile aferente și ambianța generală a cartierului. În plus, se fac eforturi pentru adaptarea apartamentelor în raport cu nevoile specifice ale diferitelor categorii de utilizatori. Sunt create locuințe pentru studenți, pentru seniori, pentru persoane cu handicap, pentru cupluri tinere etc. Altfel, ambițiile în ceea ce privește numărul de apartamente puse la dispoziție rămân foarte prezente. Este un program ambițios de creștere atât cantitativă, cât și calitativă. Din 2000, legea SRU4 a impus comunelor cu peste 3.500 locuitori să aibă minimum 20% locuințe sociale. Din 2006, procentul este crescut la 25% pentru orice operațiune de peste 800 mp într-o zonă cu deficit de locuințe sociale.

Citiți textul integral în numărul 2 / 2015 al Revistei Arhitectura

 

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog