RDW

O fotografie la aniversarea Societății Arhitecților Români

Alocuțiune la Simpozionul dedicat împlinirii a 125 de ani de la înființarea Societății Arhitecților Români, București, BCU, 26 februarie 2016

Șerban ȚIGĂNAȘ, președintele Ordinului Arhitecților din România

Doamnelor și domnilor, distinși invitați și dragi colegi de breaslă,

Este o mare onoare pentru fiecare arhitect din România, sau cu gândul la România, să sărbătorească acest moment aniversar. Eu însumi o fac chiar acum, servind profesia departe de București, dar, de fapt, foarte aproape.

Celebrăm prima asociere a arhitecților de pe aceste meleaguri, observând cum aceștia, în urmă cu doar câteva generații, încăpeau cu toții în aceeași fotografie. Nu vom cunoaște niciodată cum ar fi văzut ei profesia noastră, așa cum este ea astăzi, când albumul cu fotografii are foarte multe pagini, iar cele mai multe dintre acestea sunt virtuale. Celebrarea unui astfel de moment fondator ne duce cu gândul la o întreagă istorie, la continuarea a ceea ce a început odată cu lumina orbitoare a blițului aparatului de fotografiat care ne-a imortalizat iluștrii predecesori. Suntem tentați, în primă instanță, să păstrăm impresia confortabilă a unei continuități liniare a ceea ce au fondat marii arhitecți ai trecutului. În fapt, profesia noastră este una a perpetuei reinventări, în cel mai bun sens luând seamă de origini, acela de a servi oamenii într-o lume în schimbare, în care doar a continua nu mai este o soluție.

Reprezentăm Ordinul Arhitecților din România gândindu-ne la ce trebuie să continue această organizație tânără. Continuăm ceea ce arhitecților din România le-a lipsit timp de mai multe decenii, aducând, așa cum s-a întâmplat și acum 125 de ani, un model pentru o profesie reglementată de ea însăși și independentă, un alt mod de organizare. Cât de mult ne-a lipsit se vede de prea multe ori în felul în care a evoluat cultura construirii și nu este de loc realist să așteptăm o schimbare bruscă. În fapt, Ordinul reprezintă o discontinuitate, o necontinuare și un angajament spre un altfel de viitor decât trecutul recent. Acest viitor își are o parte în fiecare dintre noi, dar nu poate fi celebrat acum, pentru că nu ne este cunoscut, așa cum nici maeștrilor din fotografie nu le-a fost dat să ne cunoască pe noi. Și ei, la vremea lor, porneau pe un drum nou, fără a continua, aducând asocierea arhitecților ca un model plin de sens, învățat de la alții.

Acum, la aniversare, ne gândim la trecut și la viitor. Trecutul trebuie celebrat prin cunoașterea lui așa cum a fost și nu cum putem fi tentați să vrem să fi fost. Viitorul însă are o singură cunoscută, aceea că vine în continuarea trecutului, fără însă a putea ști cum. Pentru noi, arhitecții, viitorul este o provocare responsabilă, parcă mai altfel decât oricând. De aceea nu putem doar să continuăm, în sensul unei cursivități implicite. E nevoie de adevărată creativitate, de arhitect, așa cum au avut-o înaintașii noștri al căror gest îl celebrăm acum. Fotografia momentului nostru ar trebui făcută cu grijă pentru ceea ce vom oferi pentru aniversările viitoare.

Comments

comments

Powered by Jasper Roberts - Blog