UAR, octombrie 1990-octombrie 1999, primii ani de după Revoluție

Alexandru Beldiman, președinte UAR (1990-1999)

Alocuțiune scrisă pentru Simpozionul dedicat împlinirii a 125 de ani de la înființarea Societății Arhitecților Români, București, Aula BCU, 26 februarie 2016 (citită de arh. Mihaela Criticos)

„Puterea apare acolo unde oamenii se grupează pentru a acționa împreună și dispare acolo unde ei se disipează.”

(Hannah Arendt)

Stimați și dragi colegi, doamnelor și domnilor,

Trebuie să încep prin a vă cere scuze pentru faptul că nu onorez această întâlnire prin care celebrăm 125 de ani de la înființarea înaintașei Uniunii Arhitecților, Societatea Arhitecților Români. Atunci când conducerea UAR, prin profesorul Nicolae Lascu, vechi prieten și coechipier de forță între cei care s-au ocupat de destinele UAR în răstimpul celor nouă ani, mi-a comunicat rugămintea de a prezenta activitatea Uniunii noastre între 1990 și 1999, aveam deja un angajament luat pentru ziua de 26 februarie, fiind plecat din țară între 21 și 28 februarie.

Aceste pagini reprezintă o selecție a ceea ce consider mai important de comunicat. Mi-ar trebui încă pe atâtea pentru a acoperi in extenso arborescentul cuprins al activităților noastre.

Am fost, prin forța lucrurilor, prezent la celebrarea centenarului, la 26 februarie 1991, ocazie când, printre alte manifestări, s-a organizat la Sala Dalles o mare și frumoasă expoziție, intitulată Arhitectura românească în context european. A deschis-o Andrei Pleșu, ministru al culturii și vechi prieten al breslei. Dacă nu ar fi decât faptul că noi, Uniunea Arhitecților, i-am dat prilejul să conceapă cel mai frumos text despre arhitectură care s-a scris pe pământurile românești, și tot ar trebui să fim mândri. Pentru mine, acest eseu este egal, prin felul în care pune în lumină esența acestei arte – Arhitectura –, cu celebrul capitol Ceci tuera cela, din Notre Dame de Paris, romanul lui Victor Hugo, considerat de Frank Lloyd Wright cel mai frumos eseu despre arhitectură scris vreodată.

Echipa care avea să conducă UAR a fost aleasă în octombrie 1990 (Alexandru Beldiman, președinte; Vasile Mitrea, Peter Derer, Vlad Gaivoronschi, vicepreședinți). Printre membrii Consiliului care s-au ilustrat de-a lungul timpului îi amintim pe Mario Smighelschi, Mariana Celac, Ștefan Lungu, care aveau să devină vicepreședinți în legislaturi următoare. Încă din perioada interimatului din 1990, când președinte era profesorul Ascanio Damian, UAR și-a manifestat interesul pentru a schimba felul organizației de a acționa și a se manifesta public. În cele câteva luni de la Plenara Arhitecților din 18 ianuarie 1990, UAR a organizat o serie de manifestări naționale și internaționale, realizate cu sprijinul substanțial al Ministerului Urbanismului și al Amenajării Teritoriului, condus de colegul nostru Șerban Popescu Criveanu. În calitate de vicepreședinte al UAR, am fost coinițiator și organizator al acestor manifestări.

Prima mare expoziție dedicată arhitecturii și urbanismului, lipsită de bariere ideologice, București, starea orașului (deschisă la 4 mai 1990, la Sala Dalles), a fost semnalul declanșator al unei întregi politici cultural-profesionale, în cadrul căreia expozițiile aveau să reprezinte un ax major.

Expoziția de la Dalles a grupat în jurul ei o serie de conferințe la care și-a adus contribuția o puternică echipă de profesori arhitecți și filosofi de la UP 6 La Villette, Paris. Făceau parte, printre alții, profesorii Jean Laberthonnière, Jean-Pierre Le Dantec și Jean-Paul Dollé, invitați pentru prima oară la noi în ianuarie 1990, la inițiativa și cu aportul lui Matei Beldiman (arhitect în Franța). Cu această ocazie, am inaugurat un prim dialog cu breasla, dar și cu publicul mai larg. Dacă nu mă înșel, întâlnirile au avut loc, în fiecare după-amiază, în sala de expoziție, timp de două săptămâni. Acest tip de comunicare avea să fie continuat în forme diverse. Astfel, în iarna anului 1991, dacă vă mai aduceți aminte, a fost organizată expoziția concursului Piața Victoriei, chiar în sit, într-un mare cort pe care Ministerul Apărării ni l-a pus la dispoziție. Catedra de urbanism a Institutului de Arhitectură „Ion Mincu”, prin doamna profesor Rodica Eftenie, a organizat în acel cadru un sondaj privitor la oportunitatea investiției și la calitatea proiectelor, la care au răspuns cca. 3.000 de persoane.

Revenind la București, starea orașului, după spusele lui Mihai Oroveanu, director al Oficiului de expoziții și al Sălii Dalles, au fost peste 30.000 de vizitatori, fapt de o amploare fără precedent pentru o expoziție de artă sau de arhitectură românească. Era prezentat prin planuri, fotografii, machete, dezastrul produs asupra Capitalei de realizarea Centrului civic, pus în contrapunct cu evoluția Bucureștilor din perioada planului Boroczyn (1846-1852) până în 1977, an al cutremurului, an în care au început studiile pentru noul centru. Părți din această expoziție aveau să fie prezentate de Uniunea Arhitecților, cu sprijin din partea Ministerului pentru Amenajarea Teritoriului și în colaborare cu Archives d’Architecture Moderne, la Bruxelles și, împreună cu La Caisse des Monuments Historiques, la Paris. Realizarea acestor manifestări s-a făcut prin munca necondiționată a unui mare număr de arhitecți de toate vârstele, tineretul acelui moment – 1990 – fiind predominant. Mulți dintre ei făcuseră fotografii în zonele aflate în demolare, riscându-și libertatea. Din această primă încercare încununată de succes s-a selecționat, în timp, echipa care, după alegerile din octombrie 1990 – în urma cărora am fost ales președintele UAR –, avea să ducă greul în organizarea nenumăratelor manifestări. O parte dintre aceștia aveau să devină membri ai Consiliului Uniunii. Îmi pare rău că nu pot să-i amintesc pe toți, parțial numele lor se regăsesc în publicațiile care au însoțit aceste evenimente organizate în țară și în străinătate. Evidențiez totuși câteva nume ale acestei echipe: Dana Harhoiu, Raluca Vlădescu, Ștefania Curea, Constantin Enache, Constantin Hariton, Luminița și Florin Machedon, Anca Brătuleanu, Ana Maria Zahariade, Nicolae Lascu, Marius Turcu, Matei Fotiade, Duți Smighelschi, Barbu Vlad, Luminița Panciu, Doina Butică, Moise Mathe, Andreea Orezeanu, Nic Barbu și foarte mulți alții.

Nu știu dacă vă mai aduceți aminte de atmosfera de extraordinar entuziasm din jurul Uniunii Arhitecților, din perioada acestor manifestări, născut în împrejurările acelei prime mari expoziții, și cred că nu mă înșel dacă spun că a durat pe toată perioada celor nouă ani. Era un moment cu totul aparte, cel al descoperirii sentimentului de libertate și al deschiderii noastre spre lume. Grupuri de studenți își puseseră la dispoziția UAR timpul liber pentru a duce la bun sfârșit programul pe care ni-l impusesem. Andrei și Gheorghe Mulțescu, Cristina Mareș (Alexe), Cristina Woinaroschi, Ileana Rădulescu, Alina Popa, Beatrice Jöger, Cosmin Chirvase, Dan Popovici, Ionuț Beșteliu și mulți alții au fost, practic, permanent alături de noi.

Odată instalată echipa, după un scurt interval necesar reglării pașilor – cei nou-veniți eram lipsiți de orice experiență în domeniul conducerii, cu atât mai puțin într-o societate de tip liberal precum cea în care tocmai intram – s-a propus și s-a votat un program care avea să se dezvolte și să evolueze pe măsura trecerii timpului. În final, s-au decantat trei direcții principale, trei ținte ce aveau să fie validate, la o primă întrunire a noului consiliu UAR și apoi, din doi în doi ani, la conferințele naționale:

programul legislativ;

programul privind concursurile de arhitectură și urbanism;

programul cultural-profesional.

Ceea ce doream să obținem prin ducerea la capăt a acestor programe era racordarea, în domeniul arhitecturii și al urbanismului, la valorile europene. Invitarea în România a unor personalități de prim-rang, precum arhitecții Șerban Cantacuzino, Kenneth Frampton, Daniel Libeskind, Imre Makovetz, Vassilis Zgoutas sau Jean-Marie Fauconnier, Jean Laberthonnière, Jean-Pierre Le Dantec ș.a., se înscria în această direcție.

1. Programul legislativ cuprindea:

a. legea exercitării profesiunii de arhitect care avea să înființeze Ordinului Arhitecților (de-a lungul celor nouă ani s-au elaborat cca. 7 variante);

b. legea timbrului de arhitectură (cca. 4 variante);

c. legea concursurilor de arhitectură și urbanism;

d. statutul profesiunii;

e. codul deontologic;

f. lista de onorarii minime.

Ne-am implicat, de asemenea, în redactarea următoarelor legi în colaborare cu Ministerul Culturii, condus de Ion Caramitru, la care am găsit întotdeauna sprijin, precum se petrecuse și în timpul ministeriatului lui Andrei Pleșu:

g. legea dreptului de autor (împreună și cu Alianța Națională a Uniunilor de Creatori);

h. legea monumentelor istorice;

i. legea calității în construcții (împreună cu MLPAT).

Pentru legea exercitării profesiunii de arhitect trebuie spus că de un remarcabil ajutor ne-a fost textul elaborat de echipa grupului de lucru Exercitarea profesiunii din cadrul UIA, grup care îl avea în frunte pe arhitectul american James Schiller. Acest text a stat la baza apariției tuturor organizațiilor de tip ordin/ cameră din fostele țări comuniste. Noi am fost primii care am reușit această performanță, a doua țară a fost Slovacia, doi ani după noi.

Numărul arhitecților noștri implicați în punerea la punct și redactarea acestor legi este mare și îmi cer scuze din nou pentru faptul că nu am să-i pot numi pe toți. Am să-i menționez pe cei care au fost mai prezenți în preajma biroului Uniunii și pe cei care s-au implicat un timp mai îndelungat (nu înseamnă că toți cei nemenționați aici sunt mai puțin merituoși): Milița Sion și Constantin Hariton, care au format prima echipă ce s-a ocupat de legislație, Ștefan Lungu, Mariana Celac, Mario Smighelschi, Sorin Pentilescu, Ioan Andreescu, Călin Irimescu, Mircea Voinescu, Marius Turcu, Florin Alexandrescu, Dorin Ștefan, Bogdan Tofan, Matei Lichiardopol, Costandin Rulea și, după cum am spus, foarte mulți alții.

Ne-au ajutat consistent de-a lungul timpului excelenți profesioniști ai domeniului juridic: doamna avocat Alina Balaciu, domnul avocat Dinu Cunescu; domnul Eugen Vasiliu, secretar de stat în Ministerul Culturii, apoi senator, doamna Delia Mucica, director în același minister; domnul profesor Valeriu Stoica, pe atunci ministrul justiției, domnul profesor Flavius Baias, secretar de stat în același minister.

2. Programul privind concursurile de arhitectură și urbanism

Având convingerea că formula cea mai democratică și modul cel mai performant de a obține proiecte de calitate în domeniul arhitecturii și urbanismului sunt concursurile, UAR a militat permanent împreună cu MLPAT pentru promovarea unei legi privind organizarea concursurilor. Din păcate, a existat și continuă să existe o opoziție în Parlament care a făcut ca până astăzi să nu avem această lege extrem de importantă. Fără existența unei astfel de legi, legislația de arhitectură este șchioapă. Lipsa unei reglementări în domeniu nu ne-a împiedicat însă să organizăm concursuri importante.

Menționez concursurile inițiate și derulate în perioada celor nouă ani: Piața Victoriei (București, 1990-1991), București 2000 (1995-1996), Piața Revoluției (1997), CEC, imagine de corporație (1999). Pe lângă acestea, UAR a fost implicată, sub egida UIA, în concursul internațional Arhitectură pentru eradicarea sărăciei (1998), judecat și prezentat de către Biroul UIA, la București, în sălile Teatrului Național.

De asemenea, Uniunea a fost prezentă în anii ‘90 în organizarea unor concursuri de dimensiuni mai mici, Parcul Carol, Revitalizarea urbană a zonei Sf. Gheorghe, Catedrala din Suceava, Biserica Martirilor din Timișoara ș.a.

Aș vrea să menționez un tip de concurs internațional în care UAR a fost implicată alături de Consiliul Europei, Ministerul Culturii, MLPAT, coordonator fiind arh. Claudia Constantinescu. Ținta acestui concurs și modul de organizare mi s-au părut în mod deosebit inteligente. Se referea la construcții contemporane, realizate în zone rurale și în orașe mici din țările Europei de Est. Autorilor li se cerea să propună proiecte care să respecte cadrul natural și cel construit. Particularitatea concursului consta în faptul că 2/3 din premiu erau atribuite arhitecților autori ai proiectului și o treime, comanditarului. Au avut loc două ediții în anii 1998, prima, și 1999, a doua. Cred că ar trebui reluate. Acest tip de concurs cointeresează beneficiarul în realizarea calității arhitecturale, ceea ce noi ar trebui să ne dorim!

3. Programul cultural-profesional

Am organizat expoziții, simpozioane, mese rotunde, am publicat cataloage și cărți, am provocat dezbateri. Manifestările organizate de UAR s-au adresat, în egală măsură, publicului larg, oamenilor politici și administrației, oamenilor de cultură și, nu în ultimul rând, arhitecților înșiși. Ceea ce ne-am propus prin acest program a fost punerea în evidență, în fața societății românești (din păcate ignorantă în domeniu, de la vlădică la opincă), a istoriei arhitecturii și urbanismului, a problematicii arhitecturii și urbanismului contemporan, domenii uitate, lăsate deoparte până în 1989 în România.

Mă opresc un moment la semnificația meselor rotunde. De mai multe ori acele dezbateri între arhitecți și invitații Uniunii, specialiști ai domeniilor conexe, au determinat, în timp, (căci lucrurile au rămas în urmărire), gesturi de calitate, mult așteptate, ale edililor. Așa a fost inserția în București a câtorva monumente publice de o remarcabilă valoare, datorate unei generații de sculptori de excepție, pe atunci în plină vigoare a creației. Este vorba despre Bustul lui George Călinescu, realizat de Constantin Popovici (amplasat într-un scuar în zona Dorobanți), Statuia lui Cuza, de Paul Vasilescu (pe Dealul Patriarhiei), Monumentul lui Bălcescu, de Mircea Spătaru (pe Bulevardul Carol I), Traian, de Vasile Gorduz (la Muzeul Național de Istorie a României). Necesitatea amplasării acestor monumente anume a fost declarată și susținută în premieră la masa rotundă „Arhitectura și artele plastice”, organizată de UAR la 4 noiembrie 1992. Au participat, între alții: istoricul de artă Mihai Oroveanu, pe atunci director al Oficiului de Expoziții; artiștii plastici François Pamfil, Horia Bernea; arhitecții Pompiliu Macovei, Traian Stănescu, Anghel Marcu, Constantin Hariton, arhitect-șef al Capitalei ș.a.

Politica expozițională

În cadrul expozițiilor pe care UAR le-a organizat, planuri, secțiuni, fațade, perspective, fotografii etc. au fost obținute, de cele mai multe ori, în urma unor pasionate cercetări de arhivă întreprinse de arhitecții implicați în această activitate, cu remarcabilă energie și entuziasm și fără a fi răsplătiți material. Cercetarea s-a concretizat în cataloage și în textele explicative de sală. Am grupat aceste manifestări în trei categorii:

- Expoziții privind evoluția arhitecturii și a urbanismului în România;

- Expoziții de arhitectură contemporană;

- Expoziții în străinătate.

Expoziții privind evoluția arhitecturii și a urbanismului în România

După expoziția București, starea orașului, spre a sărbători centenarul înființării SAR, organizam, în februarie 1991, expoziția Arhitectura românească în context european, deja menționată, cea deschisă de Andrei Pleșu la Sala Dalles, ce prezenta evoluția arhitecturii și a urbanismului de la mijlocul secolului al XIX-lea până în zilele noastre. Expunerea era împărțită cronologic în trei secțiuni: prima, dedicată intervalului de la 1860 până la Primul Război Mondial; a doua, perioadei interbelice; a treia, perioadei de după al Doilea Război Mondial până în 1989. Cea de-a treia secțiune era subîmpărțită în două capitole, arhitectura și urbanismul în România și arhitectura diasporei (această ultimă secvență era o premieră absolută). Expoziția își propunea să pună în evidență, acolo unde era cazul, consonanța a ceea ce se făcuse la noi cu ceea ce se făcuse mai bine în Europa.

Catalogul expoziției Forgotten balance 1991 – Timișoara – 1996, Pavilionul României, Bienala de Arhitectură de la Veneția, București: Editura Simetria, UAR, 1996

Planul nostru prevedea la acel moment, pentru viitor, dezvoltarea fiecăreia dintre secțiunile expoziției, în prezentări de sine stătătoare. O primă realizare în acest sens, în iulie 1991, a fost expoziția Arhitectură, restaurare, urbanism. Prezențe franceze în România, organizată de UAR în colaborare cu Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, Institutul Francez și Liga cultural-științifică România-Franța.

(Coordonator, Alexandru Beldiman; autor al studiului din catalog și consilier științific al expoziției, profesor univ. Nicolae Lascu; organizatori: Moise Mathe, Andreea Orezeanu, Doina Butică, Răzvan Hristescu, Florin Machedon; catalog: Matei Fotiade; afișul: Ioan Cuciurcă)

Expoziția din 1992, celebrând centenarul nașterii lui Horia Creangă, a fost întâia expoziție monografică dedicată la noi unei personalități majore a arhitecturii și culturii românești. Curatorul expoziției a fost domnul profesor Nicolae Lascu, autor al catalogului împreună cu doamna profesor Ana Maria Zahariade și istoricul de artă Anca Iliescu (Bocăneț). Expoziția a fost itinerată la Paris, la Facultatea de Arhitectură UP 10 Belville, unde a fost deschisă de eminentul critic de artă Dan Hăulică, președinte de onoare al Societății internaționale a criticilor de artă; a fost apoi itinerată la Roma, la Accademia di Romania.

Evenimentul Horia Creangă a fost urmat, la un an (în 1993), de o importantă manifestare expozițională, intitulată București, anii 1920-1940: între avangardă și modernism. Deschisă în sălile de la etajele 3-4 ale Teatrului Național, cu sprijinul important al Ministerului Culturii, expoziția surprindea unul dintre momentele cele mai importante ale aducerii la zi din cultura românească, cel al sincronizării cu Europa occidentală. Nu se făcea doar prezentarea arhitecturii și urbanismului, aceste domenii erau puse în contextul mai general al artelor: artele plastice și artele decorative, arhitectura de interior, designul, muzica, literatura, teatrul, cinematograful. Curatorii expoziției au fost Magda Cârneci, Alexandru Beldiman, Mihai Oroveanu (primii doi au fost și redactorii catalogului). Conceptorii scenografiei expoziției au fost arhitecții Horia Reit și Codrin Trițescu. Afișul și prezentarea grafică a catalogului – graficianul Ioan Cuciurcă.

Expoziția și catalogul au beneficiat de contribuția unor specialiști de primă mărime ai domeniilor enunțate, numărul lor depășind 60 de persoane. Numele acestora se regăsesc în catalog.

La 5 iunie 1994, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR) s-a deschis expoziția București – orașul istoric, orașul distrus, orașul în devenire, organizată de UAR cu sprijinul muzeului. Erau prezentate prin planșe, fotografii, texte, pe lângă o analiză din perspectivă istorică a arhitecturii și a urbanismului bucureștean, și proiecte de sertar făcute pentru ansamblul Centrului civic.

Doi ani mai târziu, în 1996, celebram (cu un an întârziere) centenarul nașterii lui Marcel Iancu, organizând împreună cu MNAR o remarcabilă expoziție de pictură, grafică și arhitectură.

(Realizatori ai expoziției și autori ai catalogului au fost: pentru arhitectură – Anca Iliescu Bocăneț, Nicolae Lascu, Ana Maria Zahariade; pentru arte plastice, Dana Herbay, Mariana Vida, Rodica Matei; Geo Șerban (autor al eseului „Locul și statura”); tot lui Ioan Cuciurcă îi datorăm designul pentru expoziția de arhitectură și afișul manifestării.

Expoziții de arhitectură contemporană

În politica UAR, această direcție s-a concretizat în organizarea Bienalei de Arhitectură București/ BAB (recent acronimul s-a schimbat în BNA/ Bienala Națională de Arhitectură). Trei ediții au avut loc în perioada pe care o prezentăm: cea de la inaugurare, în 1994, în 1996 și în 1998. Au fost prezentate în acest cadru lucrări ale arhitecților români din țară și străinătate, pentru cinci categorii de lucrări: arhitectură, urbanism, restaurare, arhitectură de interior și design, publicații. S-a instaurat obiceiul ca în cadrul bienalelor să fie organizate mese rotunde și dezbateri. Precum putem constata, bienala a devenit un reper în viața breslei.

Expozițiile realizate după organizarea unor concursuri

- Prima, în ianuarie 1991, a fost Centrul de Telecomunicații de pe Calea Victoriei. Concursul privea noul sediu al Palatului Telefoanelor, pe locul fostului Teatru Național de pe Calea Victoriei, acolo unde astăzi se află Hotelul Novotel;

- Piața Victoriei (concurs și expoziție menționate mai sus);

- București 2000 a fost cea mai notorie expoziție. Realizată în 1996 la Casa Poporului, pentru concursul internațional București 2000 (1995-1996), a prezentat cele 235 de proiecte care au intrat în jurizare.

(Scenografia expoziției: Marius Marcu-Lapadat. Redactori-coordonatori ai catalogului au fost Ileana Tureanu, Rodica Ianăși, Marius Marcu-Lapadat, Cristina Iliaș)

- Piața Revoluției, 1997. Foarte interesant concurs, 50 de proiecte, cu expoziție în sălile Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. Rezultatele concursului au fost publicate în revista „Arhitectura”, nr. 1-2/ 1998.

- O dezbatere a avut loc cu ocazia expoziției CEC, imagine de corporație, 1999. Deși cu o participare mai puțin numeroasă, acest concurs a fost de o remarcabilă calitate. Expoziția, și ea remarcabilă, a fost organizată de domnii profesori Ștefan Lungu și Marius Marcu-Lapadat.

În afară de expozițiile trecute în revistă, au fost organizate și expoziții de către filialele din țară ale UAR – Iași, Cluj, Timișoara, Bacău, Suceava etc. Îmi pare rău că nu mi le aduc aminte pe toate și îi rog pe colegii mei care le-au organizat să mă ierte! Aceste expoziții au participat la animarea vieții culturale în localitățile unde au fost deschise și aș vrea să cred că au contribuit și că vor contribui în continuare la nașterea unui interes pentru problemele puse de arhitectură și urbanism societății noastre.

În toată această perioadă, au existat numeroase întâlniri ale echipei UAR din București cu colegii de la filialele din țară. Chiar dacă ne-am aflat câteodată în divergență și tonul a fost uneori peremptoriu de ambele părți, am găsit o cale de conlucrare în dorința de a realiza împreună programul enunțat mai sus. Dovadă stă faptul că cea mai mare parte a țelurilor propuse au fost îndeplinite. Iar pentru ceea ce nu s-a îndeplinit până în 1999, echipa condusă de Șerban Sturdza a preluat și a dus la bun sfârșit, între altele, legea care a generat Ordinul Arhitecților. Pentru Legea timbrului de arhitectură, demarată în 1994, lucrurile s-au încheiat sub mandatul de președinte al domnului profesor Peter Derer.

Expoziții internaționale

Le menționez separat pentru că, din cauza problemelor de asigurări și transport, ele au un format special, chiar și atunci când sunt deduse din expoziții făcute în țară.

Între acestea, o categorie o constituie cele cu tematică istorică, precum:

- Patrimoine roumain, histoire et actualité, iulie 1990, Paris, La Caisse des Monuments Historiques.

(Curatori: Alexandru Beldiman, Radu Boruzescu, Mihai Oroveanu. Au participat la realizarea expoziției, arhitecții: Dana Harhoiu, Raluca Vlădescu, Constantin Hariton, Florin Machedon, Iulian Pădure ș.a.).

- Bucharest, History and Renaissance/ București, istorie și renaștere, o sută de ani de arhitectură în Capitala României, iulie 1998, New York. Expoziția prezenta o selecție a celor mai interesante proiecte ale concursului București 2000, în paralel cu o secțiune privind istoria devenirii orașului. La deschidere a participat președintele României, Emil Constantinescu. Aceeași expoziție a fost itinerată la Bruxelles, la Ministerul Flamand al Lucrărilor Publice (august 1998).

(Curatori: Alexandru Beldiman, Mariana Celac. Scenografia expoziției: Marius Marcu-Lapadat)

- Modernitate bucureșteană, 1997, Londra, organizată la RIBA, loc prestigios. Curator, Mariana Celac. La deschidere a vorbit Șerban Cantacuzino, mulți vizitatori la vernisaj, și după. La Zürich a fost dusă în același an o variantă revăzută de Luminița Machedon, care se ocupase de secțiunea Arhitectură modernă în cadrul expoziției dedicate Avangardei.

Participări cu expoziții la Congresele UIA

Reprimirea Uniunii Arhitecților din România în cadrul UIA s-a petrecut în 1990, la Montréal (unde se desfășura Congresul UIA), la solicitarea colegilor Ileana Tureanu, Sorin Gabrea ș.a. și cu concursul substanțial al lui Dan Sergiu Hanganu, eminentul arhitect recunoscut pe plan internațional. Ulterior, la fiecare Congres UIA, UAR a prezentat câte o expoziție:

- 1993, Chicago. A fost expus pentru prima oară arealul viitorului concurs București 2000, cu o prezentare a acestui areal în contextul structurii urbane bucureștene;

- 1996, Barcelona;

- 1999, Beijing: Învățământul de arhitectură în România/ proiecte de școală.

Bienala Internațională de Arhitectură de la Veneția

- 1991. Expoziția s-a intitulat Arhitectura la răspântii. Comisar: Ștefan Lungu. Arhitectura expoziției: Marius Marcu-Lapadat. În 1993, la solicitarea unor colegi din Budapesta, expoziția a fost prezentată în capitala Ungariei;

- 1996, Forgotten balance 1991 – Timișoara – 1996, expoziție frumoasă care prezenta Școala de la Timișoara. Întoarsă de la Veneția, expoziția a fost deschisă la Timișoara.

(Comisar: Alexandru Beldiman. Vicecomisar și autor catalog: Ana Maria Zahariade. Designul expoziției: Șerban Sturdza)

Publicații

Țin să precizez faptul că, în afara cataloagelor de expoziții, recunoscute astăzi ca instrumente de studiu în domeniu¹, a fost publicată de către Editura Simetria, în perioada despre care vorbim, o serie de volume, majoritatea rezultând din cercetările făcute de colegi arhitecți pasionați. Amintesc: Dana Harhoiu, București, un oraș între Orient și Occident (în ediții bilingve: româno-franceză, 1997; româno-engleză, 2001); Anca Brătuleanu, Curți domnești și boierești în România (ediție româno-engleză, 1997); Teodor Octavian Gheorghiu, Cetățile orașelor. Apărarea în centrul și estul Europei în Evul Mediu (ediție româno-engleză, 2000).

Simpozioane internaționale

Am considerat că eficiența expozițiilor poate fi amplificată prin îngemănarea acestora cu simpozioane internaționale, ocazii ale schimburilor de idei, de care aveam și avem atâta nevoie.

- Simpozionul București, starea orașului, desfășurat de-a lungul a trei zile la Sala Dalles, a avut o participare remarcabilă: pe lângă profesorii de la UP 6 La Villette, Paris, J. Laberthonnière, J.-P. Le Dantec și J.-P. Dollé, deja menționați, au mai participat, din Franța, Anne Marie Cousin, director în Ministerul Culturii, Wanda Diebold, director în Ministerul Lucrărilor Publice; din Ungaria: Imre Makovecz; din România: Anca Brătuleanu, Ana Maria Zahariade ș.a.

Am învățat foarte multe lucruri din această întâlnire memorabilă, despre felul cum se organizează o astfel de manifestare. Cele învățate au servit atât echipelor noastre de lucru, cât și mie însumi pe toată perioada care a urmat.

- În 1993 a fost organizat, odată cu expoziția București, anii 1920-1940: între avangardă și modernism, un simpozion cu aceeași temă. Ca și expoziția, simpozionul țintea punerea în evidență a mișcărilor artistice în domeniile arhitectură, arte etc. Cu această ocazie, au fost prezentate o serie de secvențe inedite ale fenomenului. Invitați străini: Anglia – Peter Barefoot; Germania – Barbara Schmidt-Kirchberg; Franța – Serge Fauchereau. Din România: Ioana Vlasiu, Magda Cârneci, Ana Maria Zahariade, Ruxandra Demetrescu, Andrei Oișteanu, Clemansa Firca, Marica Grigorescu, Ileana Pintilie, Ioan Andreescu, Ion Bogdan Lefter.

- Seminarul Beyond the wall, World Trade Center, București, 1995. Organizat de UAR, British Council, Fundația Soros, Fundația Culturală Română. Mariana Celac împreună cu Neil Leach au pus pe picioare evenimentul, care a avut o remarcabilă pleiadă de speakeri străini în frunte cu Daniel Libeskind, Greg Lynn, Neil Leach, Andrew Benjamin, Ron Kenley; din partea română: Ioan Andreescu, Doina Petrescu, Vlad Petcu, Alexandru Beldiman ș.a. Ileana Tureanu ne-a dat un sprijin mai mult decât consistent, asigurând traducerea simultană, sala de conferințe, precum și cazarea invitaților la World Trade Center.

- În 1996, în paralel cu expoziția Marcel Iancu, a avut loc un simpozion internațional la care au participat, între alții, Dadi Ianco, fiica lui Marcel Iancu, venită de la Tel Aviv; arhitectul Moshe Zarhy (Tel Aviv), autor al Muzeului Ianco, prieten al acestuia; Anca Iliescu Bocăneț (Amsterdam); Magda Cârneci; Nicolae Lascu; Ion Pop ș.a.

Și acest tip de manifestare – expoziție cu catalog îngemănat cu simpozion – cred că ar trebui continuat.

- Simpozionul Genius Loci, organizat de UAR împreună cu istoricul de artă Carmen Popescu, din Franța, a avut loc în două întâlniri: în 1999, la Muzeul Țăranului, și în 2000, la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. Au participat istorici ai arhitecturii din 13 țări: Anglia – Tricia Cousack, Rod Hackney, Jeremy Howard, Patricia A. Morton; Bulgaria – Constantin Boiagiev, Peter Iokimov, Ljubinka Stoilova; Franța – Vincent Bouvet, Fabienne Chevalier, Daniel Le Couédic, Marie-Laure Crosnier Leconte, Françoise Hamon, Claude Laroche, Mihai Moldoveanu, Pierre Pinon, Carmen Popescu, Jean-Claude Vigato; Germania – Andreas Gottlieb Hempel; Grecia – Vassilis Colonas, Helen Fessas Emmanouil; Italia – Ezio Godoli, Guido Zucconi; Lituania – Linas Tuleikis; Polonia – Tomasz Taczewski; România – Vlad Gaivoronschi, Mihaela Gavriș, Nicolae Lascu, Ileana Pintilie, Dorin Ștefan, Gabriela Tabacu, Ana Maria Zahariade) Serbia – Igor Marić, Dijana Milašinović Marić; Slovacia – Martin Drahovski; Suedia – Anders Aman; SUA – Isabelle Gournay; Turcia – Afife Batur.

Deși la acest capitol – program cultural-profesional – ar mai fi multe de așternut pe hârtie, mă voi opri aici, nu însă înainte de a menționa activitatea săptămânală condusă cu măiestrie și grație de Françoise Pamfil, la Casa arhitect Constantin Joja, vreme de 4 ani (1990-1994). La sugestia arhitecților Ioan Goga și Anghel Marcu, fideli ai întâlnirilor din strada Ion Slătineanu nr. 4, familia arhitectului Joja, arhitecții Ioana și Radu Mănăilă au pus atunci la dispoziția Uniunii apartamentul lui Constantin Joja împreună cu o serie de proiecte și machete care mobilau și decorau spațiul. Invitații acestor după-amieze erau oameni de cultură, creatori invitați să prezinte o temă din domeniul lor. Printre mulți alții, menționez pe Horia Bernea, Ștefan Câlția, Ștefan Niculescu, Andrei Pleșu. Îmi aduc aminte de extrem de interesantul dialog care s-a înfiripat între compozitorul Ștefan Niculescu și profesorul arhitect Alexandru Sandu, pe teme de consonanțe compozițional-urbanistice.

Trebuie menționate însă și neîmplinirile. Fără îndoială cea mai importantă este nepunerea în operă a proiectului câștigător al Concursului București 2000, evenimentele politice ale momentului ce a urmat comunicării rezultatelor – schimbarea de putere – impietând în cea mai mare măsură asupra acestei deveniri. De asemenea, pierderea Casei Joja, amenajată cu atâta suflet de Ioana și Radu Mănăilă, fiica, respectiv ginerele arhitectului Constantin Joja.

În fine, neobținerea organizării FIFAL (Festivalului Internațional de Film de Arhitectură Liberă) înființat în Elveția de colegul nostru Gheorghe Vizdei. În 1994, UAR a organizat la București, în condiții cel puțin onorabile, a patra ediție. Juriul era compus din: Liviu Ciulei, președinte; regizorul Stere Gulea; criticii de film Manuela Cernat și Eugenia Vodă; prof. dr. arh. Paul Bortnovschi; prof. dr. arh. Alexandru Sandu, rectorul IAIM; arhitectul scenograf Nicolae Drăgan; prof. Edith Bianchi, grafician (Zürich); Christian Zehnder (Consiliul Europei); Anca Vizdei, fiica și moștenitoarea FIFAL, directoarea ediției de la București; Mariela Agostinho, secretar general al festivalului; Françoise Pamfil, director de presă al ediției.

Marele Premiu a fost decernat ex aequo filmelor: Arhitectura și puterea, regizor Nicolae Mărgineanu, scenarist arh. Augustin Ioan, și Bruxelles-Requiem, autor André Dartevelle, Belgia. Sponsor al premiilor: Fundația Ion Ghica

Premiul special al juriului și Premiul Duiliu Marcu al Consiliului Municipal București – Background, autori Jurgen Persijn și Ana Torfs, Belgia.

Premiul UAR – Nature of space, autor Frank Scheffer, Olanda

Premiul Presei – Bruxelles-Requiem, autor André Dartevelle, Belgia

Premiul Ministerului Lucrărilor Publice – 2020 Vision, autor Steve Bracker, SUA

Premiul UCIN – Neobișnuitul oaspete, autori Sorin Ilieșiu, regizor și arh. Mariana Celac, scenarist

S-au acordat și 5 mențiuni.

Mulțumiri

Țin să mulțumesc tuturor celor care s-au dedicat activităților Uniunii în această perioadă, atât celor pe care i-am amintit, cât și celor mulți care nu și-au auzit numele, dar fără a căror implicare ceea ce v-am povestit aici nu s-ar fi întâmplat.

Mă bucur să evoc ajutorul prietenesc al colegilor noștri arhitecți români, pe atunci stabiliți în străinătate. Îi amintesc pe: Șerban Cantacuzino (Londra); Dan Sergiu Hanganu (Montréal), căruia îi datorăm, între altele, prezența în juriul concursului București 2000, a arhitecților: Fumihiko Maki, Kenneth Frampton, Vittorio Gregotti, Claude Vasconi; Ion Berindei (Boston), pentru tot ceea ce a făcut în România după 1990; Călin Manoilescu (Paris), pentru prietenia și ajutorul pe care ni le-a acordat constant; Gabriel Nicolescu (Chicago) care a asigurat participarea întregii delegații românești la Congresul UIA, Chicago, 1993. Tot aici se cuvin menționați Vlad Arsene, Anca Borgovan, Victor și Viorica Belcic, Marilena și Radu Șerban (toți la New York), care au sprijinit această participare. Radu Șerban ne-a prilejuit, în 1998, la New York, întâlnirea cu John Hejduk, eminentă personalitate a arhitecturii și a învățământului de arhitectură; de asemenea, organizarea expoziției Bucharest, History and Renaissance în cadrul celebrei Facultăți de Arhitectură Cooper Union; Matei Beldiman (Paris), primul care în ordine cronologică a sprijinit Uniunea.

Dintre colegii noștri arhitecți străini se cuvin evocați: Jean Laberthonnière (Paris), care la începutul anilor ’90, ne-a ajutat substanțial în activitățile legate și derivate din expoziția București, starea orașului; Vassilis Sgoutas (Grecia), secretar general, apoi președinte al UIA, pentru constanta lui prietenie și pentru constantul ajutor; Jean-Marie Fauconnier (Belgia), președinte al Architectural Council of Europe (ACE/ CAE), care ne-a susținut cu devotament și căldură.

Aș vrea, în finalul acestei prezentări, să aduc mulțumirile mele instituțiilor și conducătorilor lor și unei părți a personalului care, de-a lungul celor nouă ani, au înțeles să sprijine pro bono activitatea Uniunii Arhitecților:

- Institutului, respectiv Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, în primul rând domnului profesor Alexandru Sandu, în acea perioadă rector al instituției, și domnului profesor Mario Smighelschi, decan tot atunci, care au susținut cu entuziasm programul UAR. Au pus la dispoziție sălile de la parter, pentru o bună parte dintre expozițiile amintite mai devreme; Sala Frescelor, pentru conferințe, simpozioane, mese rotunde, întâlniri ale UIA; Sala de Consiliu, pentru întrunirile lunare ale Consiliului UAR și pentru conferințe. Am simțit întotdeauna dinspre Domniile Lor o solidaritate convinsă, exprimată cu o maximă discreție, asociere ce înseamnă pentru mine eleganță.

- Ministerului Lucrărilor Publice, sub variatele lui denumiri, domnului arhitect Șerban Popescu Criveanu, ministru, al cărui rol a fost esențial în organizarea manifestărilor din jurul expoziției Starea orașului, deschisă la București și Bruxelles, apoi la Paris, la Caisse des Monuments Historiques, cu titlul Patrimoine roumain, histoire et actualité (vara 1990).

Domnului arhitect Crișan Popescu, secretar de stat la același minister, dar în altă perioadă, fără al cărui sprijin constant și loial nu ar fi fost posibilă organizarea în condiții ideale a Concursului Internațional București 2000. Membru marcant al juriului, Fumihiko Maki scria într-un scurt text pe care ni l-a trimis după terminarea evenimentului că a fost cel mai bine organizat concurs din câte (foarte multe) a avut ocazia să jurizeze.

- Ministerului Culturii, în perioadele în care a fost condus de Andrei Pleșu și Ion Caramitru. Trebuie să aduc speciale mulțumiri domnului Gheorghe Vida, interfață a ministerului cu Uniunea, precum și doamnei Maria Berza, secretar de stat, care în mod constant au fost alături de noi, sprijinindu-ne atât financiar, cât și prin „deschiderea unor uși”. Domnului Caramitru personal îi datorăm în foarte mare parte, între multe altele, Timbrul de Arhitectură.

- Institutului Cultural Român de la Berlin, doamnei profesor Ruxandra Demetrescu, director, pentru sprijinul pe care l-a dat în organizarea participării României la Congresul UIA de la Berlin: expoziții, simpozioane, cazarea participanților.

- Institutului Cultural Român de la Roma, Accademia di Romania in Roma, Casei Iorga de la Veneția, în mod special domnului Dan Pineta, director în epoci diferite a celor două instituții. Fără sprijinul apăsat al Domniei Sale, participarea și succesul de care ne-am bucurat nu s-ar fi împlinit.

- Institutului Cultural Francez, condus de Norbert Dodille, domnului Paul Laffont pentru sprijinul acordat în organizarea unor evenimente și la publicarea unor cărți.

- Institutului Proiect București în timpul directoratului lui Mihai Nicolescu. Institutul ne-a sprijinit activitatea în repetate rânduri, mai întâi susținând cu argumente politica UAR, apoi punându-ne la dispoziție enorma machetă a Centrului civic, întotdeauna în bune condițiuni, transportând-o și reparând-o după fiecare expoziție și ajutându-ne financiar.

Cu Șerban Popescu Criveanu, Crișan Popescu, Mihai Nicolescu, Radu Șerban am fost coleg de an și prieten în promoția 1967. Coleg cu noi și prieten, foarte activ în UAR în primii ani de după Revoluție, stins însă prematur, a fost Șerban M. Nădejde, excelent urbanist, arhitect cultivat, foarte prezent în activitățile Uniunii, mai ales în problemele de urbanism.

Mulțumesc tuturor președinților Uniunii Arhitecților care au urmat după mandatul meu: Șerban Sturdza, Ștefan Lungu, Peter Derer, Viorica Curea, toți continuând politicile demarate după Revoluție.

Țin să menționez, ca o problemă aparte, obținerea prin cumpărare a terenului din strada Dem. Dobrescu, pentru construirea sediului Uniunii, unde mai târziu, sub conducerea lui Șerban Sturdza, s-a realizat primul local propriu al UAR de după 1989. Vreau să fac o precizare legată de problema acestui sediu: s-a luat atunci ca model Fundația Carol (din vecinătate imediată), care își propusese de la început, prin temă, ca parterul să adăpostească funcțiuni comerciale, posibil aducătoare de un minimum de venit pentru vremuri de restriște. Personal, spre deosebire de o bună parte dintre colegii noștri, apreciez lucrarea realizată de arhitecții Zeno Bogdănescu și Dan Marin, ca având o foarte bună calitate arhitecturală. Fără doar și poate, dacă am fi obținut și terenul adiacent care ne fusese promis inițial, proiectul ar fi avut de câștigat. Pot spune că dintre mulții arhitecți străini pe care i-am acompaniat prin București, o majoritate importantă a considerat acest proiect ca fiind de foarte bună calitate. La alegerea locului și la obținerea contractului de cumpărare a ruinei am fost susținuți esențial de colegul nostru Crișan Popescu, secretar de stat la MLPAT, și de Andrei Pleșu, pe atunci ministru al culturii.

Echipa

În fine, în această perioadă de nouă ani, am lucrat cot la cot cu o remarcabilă echipă: Mariana Celac, Ștefan Lungu, Mario Smigheschi, Vasile Mitrea, Vlad Gaivoronschi, vicepreședinți în diverse momente, care s-au implicat total în activitatea UAR. Ileana Rădulescu și Răzvan Hristescu, secretari ai UAR, au făcut imposibilul ca instituția să funcționeze în condiții financiare extrem de dificile.

De asemenea, aduc mulțumiri personalului angajat care a sprijinit cu devotament acțiunile echipei aflate la conducere: Gabriela Teodorescu, Petruța Pleșa, Iulian Țepure, Ionica Pleșu. Pentru ultimii doi, pe care i-am angajat personal, am o specială afecțiune. Longevitatea lor în serviciul breslei și, în cazul lui Iulian, succesele profesionale mi-au confirmat alegerea.

În concluzie, vreau să vă spun că mi-a plăcut enorm să fac ceea ce am făcut și vă mulțumesc foarte mult că mi-ați dat această ocazie, iar celor tineri, vă mulțumesc pentru că m-ați audiat!

NOTĂ:

1 București, starea orașului, 1990; Arhitectură, restaurare, urbanism, prezențe franceze în România, 1991; Centenar Horia Creangă, 1991; București anii 1920-1940. Între avangardă și modernism, 1994; Centenar Marcel Iancu, 1996; Forgotten Balance, Bienala de la Veneția, 1996.