RDW

UAR, octombrie 1990-octombrie 1999, primii ani de după Revoluţie

Alexandru Beldiman, președinte UAR (1990-1999)

Alocuțiune scrisă pentru Simpozionul dedicat împlinirii a 125 de ani de la înființarea Societății Arhitecților Români, București, Aula BCU, 26 februarie 2016 (citită de arh. Mihaela Criticos)

„Puterea apare acolo unde oamenii se grupează pentru a acţiona împreună şi dispare acolo unde ei se disipează.”

(Hannah Arendt)

Stimaţi şi dragi colegi, doamnelor şi domnilor,

Trebuie să încep prin a vă cere scuze pentru faptul că nu onorez această întâlnire prin care celebrăm 125 de ani de la înfiinţarea înaintaşei Uniunii Arhitecţilor, Societatea Arhitecţilor Români. Atunci când conducerea UAR, prin profesorul Nicolae Lascu, vechi prieten şi coechipier de forţă între cei care s-au ocupat de destinele UAR în răstimpul celor nouă ani, mi-a comunicat rugămintea de a prezenta activitatea Uniunii noastre între 1990 şi 1999, aveam deja un angajament luat pentru ziua de 26 februarie, fiind plecat din ţară între 21 şi 28 februarie.

Aceste pagini reprezintă o selecţie a ceea ce consider mai important de comunicat. Mi-ar trebui încă pe atâtea pentru a acoperi in extenso arborescentul cuprins al activităților noastre.

Am fost, prin forţa lucrurilor, prezent la celebrarea centenarului, la 26 februarie 1991, ocazie când, printre alte manifestări, s-a organizat la Sala Dalles o mare şi frumoasă expoziţie, intitulată Arhitectura românească în context european. A deschis-o Andrei Pleşu, ministru al culturii şi vechi prieten al breslei. Dacă nu ar fi decât faptul că noi, Uniunea Arhitecţilor, i-am dat prilejul să conceapă cel mai frumos text despre arhitectură care s-a scris pe pământurile româneşti, şi tot ar trebui să fim mândri. Pentru mine, acest eseu este egal, prin felul în care pune în lumină esenţa acestei arte – Arhitectura –, cu celebrul capitol Ceci tuera cela, din Notre Dame de Paris, romanul lui Victor Hugo, considerat de Frank Lloyd Wright cel mai frumos eseu despre arhitectură scris vreodată.

Afișul expoziției Bucureşti, starea oraşului (București, 1990); afiș de Ioan Cuciurcă

Echipa care avea să conducă UAR a fost aleasă în octombrie 1990 (Alexandru Beldiman, preşedinte; Vasile Mitrea, Peter Derer, Vlad Gaivoronschi, vicepreşedinţi). Printre membrii Consiliului care s-au ilustrat de-a lungul timpului îi amintim pe Mario Smighelschi, Mariana Celac, Ştefan Lungu, care aveau să devină vicepreşedinţi în legislaturi următoare. Încă din perioada interimatului din 1990, când preşedinte era profesorul Ascanio Damian, UAR şi-a manifestat interesul pentru a schimba felul organizației de a acţiona şi a se manifesta public. În cele câteva luni de la Plenara Arhitecţilor din 18 ianuarie 1990, UAR a organizat o serie de manifestări naţionale şi internaţionale, realizate cu sprijinul substanţial al Ministerului Urbanismului şi al Amenajării Teritoriului, condus de colegul nostru Şerban Popescu Criveanu. În calitate de vicepreşedinte al UAR, am fost coiniţiator şi organizator al acestor manifestări.

Prima mare expoziţie dedicată arhitecturii şi urbanismului, lipsită de bariere ideologice, Bucureşti, starea oraşului (deschisă la 4 mai 1990, la Sala Dalles), a fost semnalul declanşator al unei întregi politici cultural-profesionale, în cadrul căreia expoziţiile aveau să reprezinte un ax major.

Expoziţia de la Dalles a grupat în jurul ei o serie de conferinţe la care şi-a adus contribuția o puternică echipă de profesori arhitecţi şi filosofi de la UP 6 La Villette, Paris. Făceau parte, printre alţii, profesorii Jean Laberthonnière, Jean-Pierre Le Dantec şi Jean-Paul Dollé, invitaţi pentru prima oară la noi în ianuarie 1990, la iniţiativa şi cu aportul lui Matei Beldiman (arhitect în Franţa). Cu această ocazie, am inaugurat un prim dialog cu breasla, dar şi cu publicul mai larg. Dacă nu mă înşel, întâlnirile au avut loc, în fiecare după-amiază, în sala de expoziţie, timp de două săptămâni. Acest tip de comunicare avea să fie continuat în forme diverse. Astfel, în iarna anului 1991, dacă vă mai aduceţi aminte, a fost organizată expoziţia concursului Piaţa Victoriei, chiar în sit, într-un mare cort pe care Ministerul Apărării ni l-a pus la dispoziţie. Catedra de urbanism a Institutului de Arhitectură „Ion Mincu”, prin doamna profesor Rodica Eftenie, a organizat în acel cadru un sondaj privitor la oportunitatea investiţiei şi la calitatea proiectelor, la care au răspuns cca. 3.000 de persoane.

Afișul expoziției Arhitectura românească în context european (București, 1991), grafică Ioan Cuciurcă

Revenind la Bucureşti, starea oraşului, după spusele lui Mihai Oroveanu, director al Oficiului de expoziții şi al Sălii Dalles, au fost peste 30.000 de vizitatori, fapt de o amploare fără precedent pentru o expoziție de artă sau de arhitectură românească. Era prezentat prin planuri, fotografii, machete, dezastrul produs asupra Capitalei de realizarea Centrului civic, pus în contrapunct cu evoluția Bucureștilor din perioada planului Boroczyn (1846-1852) până în 1977, an al cutremurului, an în care au început studiile pentru noul centru. Părţi din această expoziție aveau să fie prezentate de Uniunea Arhitecților, cu sprijin din partea Ministerului pentru Amenajarea Teritoriului şi în colaborare cu Archives d’Architecture Moderne, la Bruxelles şi, împreună cu La Caisse des Monuments Historiques, la Paris. Realizarea acestor manifestări s-a făcut prin munca necondiţionată a unui mare număr de arhitecţi de toate vârstele, tineretul acelui moment – 1990 – fiind predominant. Mulţi dintre ei făcuseră fotografii în zonele aflate în demolare, riscându-şi libertatea. Din această primă încercare încununată de succes s-a selecţionat, în timp, echipa care, după alegerile din octombrie 1990 – în urma cărora am fost ales preşedintele UAR –, avea să ducă greul în organizarea nenumăratelor manifestări. O parte dintre aceştia aveau să devină membri ai Consiliului Uniunii. Îmi pare rău că nu pot să-i amintesc pe toţi, parţial numele lor se regăsesc în publicaţiile care au însoţit aceste evenimente organizate în ţară şi în străinătate. Evidenţiez totuşi câteva nume ale acestei echipe: Dana Harhoiu, Raluca Vlădescu, Ştefania Curea, Constantin Enache, Constantin Hariton, Luminiţa şi Florin Machedon, Anca Brătuleanu, Ana Maria Zahariade, Nicolae Lascu, Marius Turcu, Matei Fotiade, Duţi Smighelschi, Barbu Vlad, Luminiţa Panciu, Doina Butică, Moise Mathe, Andreea Orezeanu, Nic Barbu şi foarte mulţi alţii.

Nu ştiu dacă vă mai aduceţi aminte de atmosfera de extraordinar entuziasm din jurul Uniunii Arhitecților, din perioada acestor manifestări, născut în împrejurările acelei prime mari expoziții, şi cred că nu mă înşel dacă spun că a durat pe toată perioada celor nouă ani. Era un moment cu totul aparte, cel al descoperirii sentimentului de libertate şi al deschiderii noastre spre lume. Grupuri de studenți îşi puseseră la dispoziţia UAR timpul liber pentru a duce la bun sfârşit programul pe care ni-l impusesem. Andrei şi Gheorghe Mulţescu, Cristina Mareş (Alexe), Cristina Woinaroschi, Ileana Rădulescu, Alina Popa, Beatrice Jöger, Cosmin Chirvase, Dan Popovici, Ionuţ Beşteliu şi mulţi alţii au fost, practic, permanent alături de noi.

Odată instalată echipa, după un scurt interval necesar reglării paşilor – cei nou-veniţi eram lipsiţi de orice experienţă în domeniul conducerii, cu atât mai puţin într-o societate de tip liberal precum cea în care tocmai intram – s-a propus și s-a votat un program care avea să se dezvolte şi să evolueze pe măsura trecerii timpului. În final, s-au decantat trei direcţii principale, trei ţinte ce aveau să fie validate, la o primă întrunire a noului consiliu UAR şi apoi, din doi în doi ani, la conferinţele naţionale:

programul legislativ;

programul privind concursurile de arhitectură şi urbanism;

programul cultural-profesional.

Ceea ce doream să obţinem prin ducerea la capăt a acestor programe era racordarea, în domeniul arhitecturii şi al urbanismului, la valorile europene. Invitarea în România a unor personalităţi de prim-rang, precum arhitecţii Şerban Cantacuzino, Kenneth Frampton, Daniel Libeskind, Imre Makovetz, Vassilis Zgoutas sau Jean-Marie Fauconnier, Jean Laberthonnière, Jean-Pierre Le Dantec ş.a., se înscria în această direcţie.

1. Programul legislativ cuprindea:

a. legea exercitării profesiunii de arhitect care avea să înființeze Ordinului Arhitecților (de-a lungul celor nouă ani s-au elaborat cca. 7 variante);

b. legea timbrului de arhitectură (cca. 4 variante);

c. legea concursurilor de arhitectură și urbanism;

d. statutul profesiunii;

e. codul deontologic;

f. lista de onorarii minime.

Ne-am implicat, de asemenea, în redactarea următoarelor legi în colaborare cu Ministerul Culturii, condus de Ion Caramitru, la care am găsit întotdeauna sprijin, precum se petrecuse şi în timpul ministeriatului lui Andrei Pleşu:

g. legea dreptului de autor (împreună și cu Alianța Națională a Uniunilor de Creatori);

h. legea monumentelor istorice;

i. legea calității în construcții (împreună cu MLPAT).

Pentru legea exercitării profesiunii de arhitect trebuie spus că de un remarcabil ajutor ne-a fost textul elaborat de echipa grupului de lucru Exercitarea profesiunii din cadrul UIA, grup care îl avea în frunte pe arhitectul american James Schiller. Acest text a stat la baza apariției tuturor organizațiilor de tip ordin/ cameră din fostele ţări comuniste. Noi am fost primii care am reuşit această performanță, a doua ţară a fost Slovacia, doi ani după noi.

Numărul arhitecţilor noştri implicaţi în punerea la punct şi redactarea acestor legi este mare şi îmi cer scuze din nou pentru faptul că nu am să-i pot numi pe toţi. Am să-i menţionez pe cei care au fost mai prezenţi în preajma biroului Uniunii şi pe cei care s-au implicat un timp mai îndelungat (nu înseamnă că toți cei nemenționați aici sunt mai puţin merituoşi): Miliţa Sion şi Constantin Hariton, care au format prima echipă ce s-a ocupat de legislaţie, Ştefan Lungu, Mariana Celac, Mario Smighelschi, Sorin Pentilescu, Ioan Andreescu, Călin Irimescu, Mircea Voinescu, Marius Turcu, Florin Alexandrescu, Dorin Ştefan, Bogdan Tofan, Matei Lichiardopol, Costandin Rulea şi, după cum am spus, foarte mulţi alţii.

Ne-au ajutat consistent de-a lungul timpului excelenți profesioniști ai domeniului juridic: doamna avocat Alina Balaciu, domnul avocat Dinu Cunescu; domnul Eugen Vasiliu, secretar de stat în Ministerul Culturii, apoi senator, doamna Delia Mucica, director în acelaşi minister; domnul profesor Valeriu Stoica, pe atunci ministrul justiţiei, domnul profesor Flavius Baias, secretar de stat în acelaşi minister.

2. Programul privind concursurile de arhitectură şi urbanism

Având convingerea că formula cea mai democratică şi modul cel mai performant de a obține proiecte de calitate în domeniul arhitecturii şi urbanismului sunt concursurile, UAR a militat permanent împreună cu MLPAT pentru promovarea unei legi privind organizarea concursurilor. Din păcate, a existat şi continuă să existe o opoziție în Parlament care a făcut ca până astăzi să nu avem această lege extrem de importantă. Fără existența unei astfel de legi, legislația de arhitectură este șchioapă. Lipsa unei reglementări în domeniu nu ne-a împiedicat însă să organizăm concursuri importante.

Menţionez concursurile iniţiate şi derulate în perioada celor nouă ani: Piaţa Victoriei (Bucureşti, 1990-1991), Bucureşti 2000 (1995-1996), Piaţa Revoluţiei (1997), CEC, imagine de corporaţie (1999). Pe lângă acestea, UAR a fost implicată, sub egida UIA, în concursul internaţional Arhitectură pentru eradicarea sărăciei (1998), judecat şi prezentat de către Biroul UIA, la Bucureşti, în sălile Teatrului Naţional.

De asemenea, Uniunea a fost prezentă în anii ‘90 în organizarea unor concursuri de dimensiuni mai mici, Parcul Carol, Revitalizarea urbană a zonei Sf. Gheorghe, Catedrala din Suceava, Biserica Martirilor din Timişoara ş.a.

Aş vrea să menţionez un tip de concurs internaţional în care UAR a fost implicată alături de Consiliul Europei, Ministerul Culturii, MLPAT, coordonator fiind arh. Claudia Constantinescu. Ţinta acestui concurs şi modul de organizare mi s-au părut în mod deosebit inteligente. Se referea la construcții contemporane, realizate în zone rurale şi în oraşe mici din ţările Europei de Est. Autorilor li se cerea să propună proiecte care să respecte cadrul natural şi cel construit. Particularitatea concursului consta în faptul că 2/3 din premiu erau atribuite arhitecților autori ai proiectului şi o treime, comanditarului. Au avut loc două ediţii în anii 1998, prima, şi 1999, a doua. Cred că ar trebui reluate. Acest tip de concurs cointeresează beneficiarul în realizarea calității arhitecturale, ceea ce noi ar trebui să ne dorim!

3. Programul cultural-profesional 

Am organizat expoziţii, simpozioane, mese rotunde, am publicat cataloage şi cărţi, am provocat dezbateri. Manifestările organizate de UAR s-au adresat, în egală măsură, publicului larg, oamenilor politici şi administrației, oamenilor de cultură şi, nu în ultimul rând, arhitecţilor înşişi. Ceea ce ne-am propus prin acest program a fost punerea în evidență, în faţa societăţii româneşti (din păcate ignorantă în domeniu, de la vlădică la opincă), a istoriei arhitecturii şi urbanismului, a problematicii arhitecturii şi urbanismului contemporan, domenii uitate, lăsate deoparte până în 1989 în România.

Mă opresc un moment la semnificația meselor rotunde. De mai multe ori acele dezbateri între arhitecţi şi invitaţii Uniunii, specialişti ai domeniilor conexe, au determinat, în timp, (căci lucrurile au rămas în urmărire), gesturi de calitate, mult aşteptate, ale edililor. Aşa a fost inserţia în Bucureşti a câtorva monumente publice de o remarcabilă valoare, datorate unei generaţii de sculptori de excepţie, pe atunci în plină vigoare a creaţiei. Este vorba despre Bustul lui George Călinescu, realizat de Constantin Popovici (amplasat într-un scuar în zona Dorobanţi), Statuia lui Cuza, de Paul Vasilescu (pe Dealul Patriarhiei), Monumentul lui Bălcescu, de Mircea Spătaru (pe Bulevardul Carol I), Traian, de Vasile Gorduz (la Muzeul Naţional de Istorie a României). Necesitatea amplasării acestor monumente anume a fost declarată şi susţinută în premieră la masa rotundă „Arhitectura şi artele plastice”, organizată de UAR la 4 noiembrie 1992. Au participat, între alţii: istoricul de artă Mihai Oroveanu, pe atunci director al Oficiului de Expoziţii; artiştii plastici François Pamfil, Horia Bernea; arhitecţii Pompiliu Macovei, Traian Stănescu, Anghel Marcu, Constantin Hariton, arhitect-şef al Capitalei ş.a.

Politica expoziţională

În cadrul expoziţiilor pe care UAR le-a organizat, planuri, secţiuni, faţade, perspective, fotografii etc. au fost obţinute, de cele mai multe ori, în urma unor pasionate cercetări de arhivă întreprinse de arhitecţii implicaţi în această activitate, cu remarcabilă energie şi entuziasm şi fără a fi răsplătiţi material. Cercetarea s-a concretizat în cataloage şi în textele explicative de sală. Am grupat aceste manifestări în trei categorii:

– Expoziţii privind evoluţia arhitecturii şi a urbanismului în România;

– Expoziţii de arhitectură contemporană;

– Expoziţii în străinătate.

Expoziţii privind evoluţia arhitecturii şi a urbanismului în România

După expoziţia Bucureşti, starea oraşului, spre a sărbători centenarul înfiinţării SAR, organizam, în februarie 1991, expoziţia Arhitectura românească în context european, deja menţionată, cea deschisă de Andrei Pleşu la Sala Dalles, ce prezenta evoluţia arhitecturii şi a urbanismului de la mijlocul secolului al XIX-lea până în zilele noastre. Expunerea era împărţită cronologic în trei secţiuni: prima, dedicată intervalului de la 1860 până la Primul Război Mondial; a doua, perioadei interbelice; a treia, perioadei de după al Doilea Război Mondial până în 1989. Cea de-a treia secţiune era subîmpărţită în două capitole, arhitectura şi urbanismul în România şi arhitectura diasporei (această ultimă secvenţă era o premieră absolută). Expoziţia îşi propunea să pună în evidenţă, acolo unde era cazul, consonanţa a ceea ce se făcuse la noi cu ceea ce se făcuse mai bine în Europa.

Catalogul expoziției Forgotten balance 1991 – Timişoara – 1996, Pavilionul României, Bienala de Arhitectură de la Veneția, București: Editura Simetria, UAR, 1996

Planul nostru prevedea la acel moment, pentru viitor, dezvoltarea fiecăreia dintre secţiunile expoziţiei, în prezentări de sine stătătoare. O primă realizare în acest sens, în iulie 1991, a fost expoziţia Arhitectură, restaurare, urbanism. Prezenţe franceze în România, organizată de UAR în colaborare cu Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, Institutul Francez şi Liga cultural-ştiințifică România-Franţa.

(Coordonator, Alexandru Beldiman; autor al studiului din catalog şi consilier ştiinţific al expoziţiei, profesor univ. Nicolae Lascu; organizatori: Moise Mathe, Andreea Orezeanu, Doina Butică, Răzvan Hristescu, Florin Machedon; catalog: Matei Fotiade; afişul: Ioan Cuciurcă)

Expoziţia din 1992, celebrând centenarul naşterii lui Horia Creangă, a fost întâia expoziţie monografică dedicată la noi unei personalităţi majore a arhitecturii şi culturii româneşti. Curatorul expoziţiei a fost domnul profesor Nicolae Lascu, autor al catalogului împreună cu doamna profesor Ana Maria Zahariade şi istoricul de artă Anca Iliescu (Bocăneţ). Expoziţia a fost itinerată la Paris, la Facultatea de Arhitectură UP 10 Belville, unde a fost deschisă de eminentul critic de artă Dan Hăulică, preşedinte de onoare al Societăţii internaţionale a criticilor de artă; a fost apoi itinerată la Roma, la Accademia di Romania.

Evenimentul Horia Creangă a fost urmat, la un an (în 1993), de o importantă manifestare expozițională, intitulată Bucureşti, anii 1920-1940: între avangardă şi modernism. Deschisă în sălile de la etajele 3-4 ale Teatrului Naţional, cu sprijinul important al Ministerului Culturii, expoziția surprindea unul dintre momentele cele mai importante ale aducerii la zi din cultura românească, cel al sincronizării cu Europa occidentală. Nu se făcea doar prezentarea arhitecturii şi urbanismului, aceste domenii erau puse în contextul mai general al artelor: artele plastice şi artele decorative, arhitectura de interior, designul, muzica, literatura, teatrul, cinematograful. Curatorii expoziției au fost Magda Cârneci, Alexandru Beldiman, Mihai Oroveanu (primii doi au fost şi redactorii catalogului). Conceptorii scenografiei expoziţiei au fost arhitecţii Horia Reit şi Codrin Triţescu. Afişul şi prezentarea grafică a catalogului – graficianul Ioan Cuciurcă.

Expoziţia şi catalogul au beneficiat de contribuţia unor specialişti de primă mărime ai domeniilor enunţate, numărul lor depăşind 60 de persoane. Numele acestora se regăsesc în catalog.

La 5 iunie 1994, la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) s-a deschis expoziţia Bucureşti – oraşul istoric, oraşul distrus, oraşul în devenire, organizată de UAR cu sprijinul muzeului. Erau prezentate prin planşe, fotografii, texte, pe lângă o analiză din perspectivă istorică a arhitecturii şi a urbanismului bucureştean, şi proiecte de sertar făcute pentru ansamblul Centrului civic.

Doi ani mai târziu, în 1996, celebram (cu un an întârziere) centenarul naşterii lui Marcel Iancu, organizând împreună cu MNAR o remarcabilă expoziţie de pictură, grafică şi arhitectură.

(Realizatori ai expoziţiei şi autori ai catalogului au fost: pentru arhitectură – Anca Iliescu Bocăneţ, Nicolae Lascu, Ana Maria Zahariade; pentru arte plastice, Dana Herbay, Mariana Vida, Rodica Matei; Geo Şerban (autor al eseului „Locul şi statura”); tot lui Ioan Cuciurcă îi datorăm designul pentru expoziţia de arhitectură şi afişul manifestării.

Expoziții de arhitectură contemporană

În politica UAR, această direcție s-a concretizat în organizarea Bienalei de Arhitectură Bucureşti/ BAB (recent acronimul s-a schimbat în BNA/ Bienala Naţională de Arhitectură). Trei ediţii au avut loc în perioada pe care o prezentăm: cea de la inaugurare, în 1994, în 1996 şi în 1998. Au fost prezentate în acest cadru lucrări ale arhitecţilor români din ţară şi străinătate, pentru cinci categorii de lucrări: arhitectură, urbanism, restaurare, arhitectură de interior şi design, publicaţii. S-a instaurat obiceiul ca în cadrul bienalelor să fie organizate mese rotunde şi dezbateri. Precum putem constata, bienala a devenit un reper în viaţa breslei.

Expoziţiile realizate după organizarea unor concursuri

– Prima, în ianuarie 1991, a fost Centrul de Telecomunicaţii de pe Calea Victoriei. Concursul privea noul sediu al Palatului Telefoanelor, pe locul fostului Teatru Naţional de pe Calea Victoriei, acolo unde astăzi se află Hotelul Novotel;

Piaţa Victoriei (concurs şi expoziţie menţionate mai sus);

Bucureşti 2000 a fost cea mai notorie expoziţie. Realizată în 1996 la Casa Poporului, pentru concursul internaţional Bucureşti 2000 (1995-1996), a prezentat cele 235 de proiecte care au intrat în jurizare.

(Scenografia expoziţiei: Marius Marcu-Lapadat. Redactori-coordonatori ai catalogului au fost Ileana Tureanu, Rodica Ianăşi, Marius Marcu-Lapadat, Cristina Iliaş)

Piaţa Revoluţiei, 1997. Foarte interesant concurs, 50 de proiecte, cu expoziţie în sălile Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”. Rezultatele concursului au fost publicate în revista „Arhitectura”, nr. 1-2/ 1998.

– O dezbatere a avut loc cu ocazia expoziţiei CEC, imagine de corporaţie, 1999. Deşi cu o participare mai puţin numeroasă, acest concurs a fost de o remarcabilă calitate. Expoziţia, şi ea remarcabilă, a fost organizată de domnii profesori Ştefan Lungu şi Marius Marcu-Lapadat.

În afară de expoziţiile trecute în revistă, au fost organizate şi expoziţii de către filialele din ţară ale UAR – Iaşi, Cluj, Timişoara, Bacău, Suceava etc. Îmi pare rău că nu mi le aduc aminte pe toate şi îi rog pe colegii mei care le-au organizat să mă ierte! Aceste expoziţii au participat la animarea vieţii culturale în localităţile unde au fost deschise şi aş vrea să cred că au contribuit şi că vor contribui în continuare la naşterea unui interes pentru problemele puse de arhitectură şi urbanism societăţii noastre.

În toată această perioadă, au existat numeroase întâlniri ale echipei UAR din Bucureşti cu colegii de la filialele din ţară. Chiar dacă ne-am aflat câteodată în divergenţă şi tonul a fost uneori peremptoriu de ambele părţi, am găsit o cale de conlucrare în dorinţa de a realiza împreună programul enunţat mai sus. Dovadă stă faptul că cea mai mare parte a ţelurilor propuse au fost îndeplinite. Iar pentru ceea ce nu s-a îndeplinit până în 1999, echipa condusă de Şerban Sturdza a preluat şi a dus la bun sfârşit, între altele, legea care a generat Ordinul Arhitecţilor. Pentru Legea timbrului de arhitectură, demarată în 1994, lucrurile s-au încheiat sub mandatul de preşedinte al domnului profesor Peter Derer.

Expoziţii internaţionale

Le menţionez separat pentru că, din cauza problemelor de asigurări şi transport, ele au un format special, chiar şi atunci când sunt deduse din expoziţii făcute în ţară.

Între acestea, o categorie o constituie cele cu tematică istorică, precum:

Patrimoine roumain, histoire et actualité, iulie 1990, Paris, La Caisse des Monuments Historiques.

(Curatori: Alexandru Beldiman, Radu Boruzescu, Mihai Oroveanu. Au participat la realizarea expoziţiei, arhitecţii: Dana Harhoiu, Raluca Vlădescu, Constantin Hariton, Florin Machedon, Iulian Pădure ş.a.).

Bucharest, History and Renaissance/ Bucureşti, istorie şi renaştere, o sută de ani de arhitectură în Capitala României, iulie 1998, New York. Expoziţia prezenta o selecţie a celor mai interesante proiecte ale concursului Bucureşti 2000, în paralel cu o secţiune privind istoria devenirii oraşului. La deschidere a participat preşedintele României, Emil Constantinescu. Aceeaşi expoziţie a fost itinerată la Bruxelles, la Ministerul Flamand al Lucrărilor Publice (august 1998).

(Curatori: Alexandru Beldiman, Mariana Celac. Scenografia expoziţiei: Marius Marcu-Lapadat)

Modernitate bucureşteană, 1997, Londra, organizată la RIBA, loc prestigios. Curator, Mariana Celac. La deschidere a vorbit Şerban Cantacuzino, mulţi vizitatori la vernisaj, şi după. La Zürich a fost dusă în acelaşi an o variantă revăzută de Luminiţa Machedon, care se ocupase de secțiunea Arhitectură modernă în cadrul expoziţiei dedicate Avangardei.

Participări cu expoziţii la Congresele UIA

Reprimirea Uniunii Arhitecţilor din România în cadrul UIA s-a petrecut în 1990, la Montréal (unde se desfăşura Congresul UIA), la solicitarea colegilor Ileana Tureanu, Sorin Gabrea ş.a. şi cu concursul substanţial al lui Dan Sergiu Hanganu, eminentul arhitect recunoscut pe plan internaţional. Ulterior, la fiecare Congres UIA, UAR a prezentat câte o expoziţie:

– 1993, Chicago. A fost expus pentru prima oară arealul viitorului concurs Bucureşti 2000, cu o prezentare a acestui areal în contextul structurii urbane bucureştene;

– 1996, Barcelona;

– 1999, Beijing: Învăţământul de arhitectură în România/ proiecte de şcoală.

Bienala Internațională de Arhitectură de la Veneţia

– 1991. Expoziţia s-a intitulat Arhitectura la răspântii. Comisar: Ştefan Lungu. Arhitectura expoziţiei: Marius Marcu-Lapadat. În 1993, la solicitarea unor colegi din Budapesta, expoziţia a fost prezentată în capitala Ungariei;

– 1996, Forgotten balance 1991 – Timişoara – 1996, expoziţie frumoasă care prezenta Şcoala de la Timişoara. Întoarsă de la Veneţia, expoziţia a fost deschisă la Timişoara.

(Comisar: Alexandru Beldiman. Vicecomisar şi autor catalog: Ana Maria Zahariade. Designul expoziţiei: Şerban Sturdza)

Publicaţii

Ţin să precizez faptul că, în afara cataloagelor de expoziţii, recunoscute astăzi ca instrumente de studiu în domeniu1, a fost publicată de către Editura Simetria, în perioada despre care vorbim, o serie de volume, majoritatea rezultând din cercetările făcute de colegi arhitecţi pasionaţi. Amintesc: Dana Harhoiu, Bucureşti, un oraş între Orient şi Occident (în ediţii bilingve: româno-franceză, 1997; româno-engleză, 2001); Anca Brătuleanu, Curţi domneşti şi boiereşti în România (ediţie româno-engleză, 1997); Teodor Octavian Gheorghiu, Cetăţile oraşelor. Apărarea în centrul şi estul Europei în Evul Mediu (ediţie româno-engleză, 2000).

Simpozioane internaţionale

Am considerat că eficienţa expoziţiilor poate fi amplificată prin îngemănarea acestora cu simpozioane internaţionale, ocazii ale schimburilor de idei, de care aveam şi avem atâta nevoie.

– Simpozionul Bucureşti, starea oraşului, desfăşurat de-a lungul a trei zile la Sala Dalles, a avut o participare remarcabilă: pe lângă profesorii de la UP 6 La Villette, Paris, J. Laberthonnière, J.-P. Le Dantec şi J.-P. Dollé, deja menţionaţi, au mai participat, din Franţa, Anne Marie Cousin, director în Ministerul Culturii, Wanda Diebold, director în Ministerul Lucrărilor Publice; din Ungaria: Imre Makovecz; din România: Anca Brătuleanu, Ana Maria Zahariade ş.a.

Am învăţat foarte multe lucruri din această întâlnire memorabilă, despre felul cum se organizează o astfel de manifestare. Cele învăţate au servit atât echipelor noastre de lucru, cât şi mie însumi pe toată perioada care a urmat.

– În 1993 a fost organizat, odată cu expoziţia Bucureşti, anii 1920-1940: între avangardă şi modernism, un simpozion cu aceeaşi temă. Ca şi expoziţia, simpozionul ţintea punerea în evidenţă a mişcărilor artistice în domeniile arhitectură, arte etc. Cu această ocazie, au fost prezentate o serie de secvenţe inedite ale fenomenului. Invitaţi străini: Anglia – Peter Barefoot; Germania – Barbara Schmidt-Kirchberg; Franţa – Serge Fauchereau. Din România: Ioana Vlasiu, Magda Cârneci, Ana Maria Zahariade, Ruxandra Demetrescu, Andrei Oişteanu, Clemansa Firca, Marica Grigorescu, Ileana Pintilie, Ioan Andreescu, Ion Bogdan Lefter.

– Seminarul Beyond the wall, World Trade Center, Bucureşti, 1995. Organizat de UAR, British Council, Fundaţia Soros, Fundaţia Culturală Română. Mariana Celac împreună cu Neil Leach au pus pe picioare evenimentul, care a avut o remarcabilă pleiadă de speakeri străini în frunte cu Daniel Libeskind, Greg Lynn, Neil Leach, Andrew Benjamin, Ron Kenley; din partea română: Ioan Andreescu, Doina Petrescu, Vlad Petcu, Alexandru Beldiman ş.a. Ileana Tureanu ne-a dat un sprijin mai mult decât consistent, asigurând traducerea simultană, sala de conferinţe, precum şi cazarea invitaţilor la World Trade Center.

– În 1996, în paralel cu expoziţia Marcel Iancu, a avut loc un simpozion internaţional la care au participat, între alţii, Dadi Ianco, fiica lui Marcel Iancu, venită de la Tel Aviv; arhitectul Moshe Zarhy (Tel Aviv), autor al Muzeului Ianco, prieten al acestuia; Anca Iliescu Bocăneţ (Amsterdam); Magda Cârneci; Nicolae Lascu; Ion Pop ş.a.

Şi acest tip de manifestare – expoziție cu catalog îngemănat cu simpozion – cred că ar trebui continuat.

Simpozionul Genius Loci, organizat de UAR împreună cu istoricul de artă Carmen Popescu, din Franţa, a avut loc în două întâlniri: în 1999, la Muzeul Ţăranului, şi în 2000, la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. Au participat istorici ai arhitecturii din 13 ţări: Anglia – Tricia Cousack, Rod Hackney, Jeremy Howard, Patricia A. Morton; Bulgaria – Constantin Boiagiev, Peter Iokimov, Ljubinka Stoilova; Franţa – Vincent Bouvet, Fabienne Chevalier, Daniel Le Couédic, Marie-Laure Crosnier Leconte, Françoise Hamon, Claude Laroche, Mihai Moldoveanu, Pierre Pinon, Carmen Popescu, Jean-Claude Vigato; Germania – Andreas Gottlieb Hempel; Grecia – Vassilis Colonas, Helen Fessas Emmanouil; Italia – Ezio Godoli, Guido Zucconi; Lituania – Linas Tuleikis; Polonia – Tomasz Taczewski; România – Vlad Gaivoronschi, Mihaela Gavriş, Nicolae Lascu, Ileana Pintilie, Dorin Ştefan, Gabriela Tabacu, Ana Maria Zahariade) Serbia – Igor Marić, Dijana Milašinović Marić; Slovacia – Martin Drahovski; Suedia – Anders Aman; SUA – Isabelle Gournay; Turcia – Afife Batur.

Deşi la acest capitol – program cultural-profesional – ar mai fi multe de aşternut pe hârtie, mă voi opri aici, nu însă înainte de a menţiona activitatea săptămânală condusă cu măiestrie şi graţie de Françoise Pamfil, la Casa arhitect Constantin Joja, vreme de 4 ani (1990-1994). La sugestia arhitecţilor Ioan Goga şi Anghel Marcu, fideli ai întâlnirilor din strada Ion Slătineanu nr. 4, familia arhitectului Joja, arhitecţii Ioana şi Radu Mănăilă au pus atunci la dispoziţia Uniunii apartamentul lui Constantin Joja împreună cu o serie de proiecte şi machete care mobilau şi decorau spaţiul. Invitaţii acestor după-amieze erau oameni de cultură, creatori invitaţi să prezinte o temă din domeniul lor. Printre mulţi alţii, menţionez pe Horia Bernea, Ştefan Câlţia, Ştefan Niculescu, Andrei Pleşu. Îmi aduc aminte de extrem de interesantul dialog care s-a înfiripat între compozitorul Ştefan Niculescu şi profesorul arhitect Alexandru Sandu, pe teme de consonanţe compozițional-urbanistice.

Trebuie menţionate însă şi neîmplinirile. Fără îndoială cea mai importantă este nepunerea în operă a proiectului câștigător al Concursului Bucureşti 2000, evenimentele politice ale momentului ce a urmat comunicării rezultatelor – schimbarea de putere – impietând în cea mai mare măsură asupra acestei deveniri. De asemenea, pierderea Casei Joja, amenajată cu atâta suflet de Ioana şi Radu Mănăilă, fiica, respectiv ginerele arhitectului Constantin Joja.

În fine, neobținerea organizării FIFAL (Festivalului Internaţional de Film de Arhitectură Liberă) înființat în Elveţia de colegul nostru Gheorghe Vizdei. În 1994, UAR a organizat la Bucureşti, în condiţii cel puţin onorabile, a patra ediţie. Juriul era compus din: Liviu Ciulei, preşedinte; regizorul Stere Gulea; criticii de film Manuela Cernat şi Eugenia Vodă; prof. dr. arh. Paul Bortnovschi; prof. dr. arh. Alexandru Sandu, rectorul IAIM; arhitectul scenograf Nicolae Drăgan; prof. Edith Bianchi, grafician (Zürich); Christian Zehnder (Consiliul Europei); Anca Vizdei, fiica şi moştenitoarea FIFAL, directoarea ediţiei de la Bucureşti; Mariela Agostinho, secretar general al festivalului; Françoise Pamfil, director de presă al ediţiei.

Marele Premiu a fost decernat ex aequo filmelor: Arhitectura şi puterea, regizor Nicolae Mărgineanu, scenarist arh. Augustin Ioan, şi Bruxelles-Requiem, autor André Dartevelle, Belgia. Sponsor al premiilor: Fundaţia Ion Ghica

Premiul special al juriului şi Premiul Duiliu Marcu al Consiliului Municipal Bucureşti – Background, autori Jurgen Persijn şi Ana Torfs, Belgia.

Premiul UAR – Nature of space, autor Frank Scheffer, Olanda

Premiul Presei – Bruxelles-Requiem, autor André Dartevelle, Belgia

Premiul Ministerului Lucrărilor Publice – 2020 Vision, autor Steve Bracker, SUA

Premiul UCIN – Neobişnuitul oaspete, autori Sorin Ilieşiu, regizor și arh. Mariana Celac, scenarist

S-au acordat şi 5 menţiuni.

Mulţumiri

Ţin să mulţumesc tuturor celor care s-au dedicat activităţilor Uniunii în această perioadă, atât celor pe care i-am amintit, cât şi celor mulţi care nu şi-au auzit numele, dar fără a căror implicare ceea ce v-am povestit aici nu s-ar fi întâmplat.

Mă bucur să evoc ajutorul prietenesc al colegilor noştri arhitecţi români, pe atunci stabiliţi în străinătate. Îi amintesc pe: Şerban Cantacuzino (Londra); Dan Sergiu Hanganu (Montréal), căruia îi datorăm, între altele, prezenţa în juriul concursului Bucureşti 2000, a arhitecţilor: Fumihiko Maki, Kenneth Frampton, Vittorio Gregotti, Claude Vasconi; Ion Berindei (Boston), pentru tot ceea ce a făcut în România după 1990; Călin Manoilescu (Paris), pentru prietenia şi ajutorul pe care ni le-a acordat constant; Gabriel Nicolescu (Chicago) care a asigurat participarea întregii delegaţii româneşti la Congresul UIA, Chicago, 1993. Tot aici se cuvin menționați Vlad Arsene, Anca Borgovan, Victor şi Viorica Belcic, Marilena şi Radu Şerban (toţi la New York), care au sprijinit această participare. Radu Şerban ne-a prilejuit, în 1998, la New York, întâlnirea cu John Hejduk, eminentă personalitate a arhitecturii şi a învăţământului de arhitectură; de asemenea, organizarea expoziţiei Bucharest, History and Renaissance în cadrul celebrei Facultăţi de Arhitectură Cooper Union; Matei Beldiman (Paris), primul care în ordine cronologică a sprijinit Uniunea.

Dintre colegii noştri arhitecţi străini se cuvin evocaţi: Jean Laberthonnière (Paris), care la începutul anilor ’90, ne-a ajutat substanţial în activităţile legate şi derivate din expoziţia Bucureşti, starea oraşului; Vassilis Sgoutas (Grecia), secretar general, apoi preşedinte al UIA, pentru constanta lui prietenie şi pentru constantul ajutor; Jean-Marie Fauconnier (Belgia), preşedinte al Architectural Council of Europe (ACE/ CAE), care ne-a susţinut cu devotament şi căldură.

Aş vrea, în finalul acestei prezentări, să aduc mulţumirile mele instituţiilor şi conducătorilor lor şi unei părţi a personalului care, de-a lungul celor nouă ani, au înţeles să sprijine pro bono activitatea Uniunii Arhitecţilor:

– Institutului, respectiv Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, în primul rând domnului profesor Alexandru Sandu, în acea perioadă rector al instituţiei, şi domnului profesor Mario Smighelschi, decan tot atunci, care au susţinut cu entuziasm programul UAR. Au pus la dispoziţie sălile de la parter, pentru o bună parte dintre expoziţiile amintite mai devreme; Sala Frescelor, pentru conferinţe, simpozioane, mese rotunde, întâlniri ale UIA; Sala de Consiliu, pentru întrunirile lunare ale Consiliului UAR şi pentru conferinţe. Am simţit întotdeauna dinspre Domniile Lor o solidaritate convinsă, exprimată cu o maximă discreţie, asociere ce înseamnă pentru mine eleganţă.

– Ministerului Lucrărilor Publice, sub variatele lui denumiri, domnului arhitect Şerban Popescu Criveanu, ministru, al cărui rol a fost esenţial în organizarea manifestărilor din jurul expoziţiei Starea oraşului, deschisă la Bucureşti şi Bruxelles, apoi la Paris, la Caisse des Monuments Historiques, cu titlul Patrimoine roumain, histoire et actualité (vara 1990).

Domnului arhitect Crişan Popescu, secretar de stat la acelaşi minister, dar în altă perioadă, fără al cărui sprijin constant şi loial nu ar fi fost posibilă organizarea în condiţii ideale a Concursului Internaţional Bucureşti 2000. Membru marcant al juriului, Fumihiko Maki scria într-un scurt text pe care ni l-a trimis după terminarea evenimentului că a fost cel mai bine organizat concurs din câte (foarte multe) a avut ocazia să jurizeze.

– Ministerului Culturii, în perioadele în care a fost condus de Andrei Pleşu şi Ion Caramitru. Trebuie să aduc speciale mulţumiri domnului Gheorghe Vida, interfaţă a ministerului cu Uniunea, precum și doamnei Maria Berza, secretar de stat, care în mod constant au fost alături de noi, sprijinindu-ne atât financiar, cât şi prin „deschiderea unor uşi”. Domnului Caramitru personal îi datorăm în foarte mare parte, între multe altele, Timbrul de Arhitectură.

– Institutului Cultural Român de la Berlin, doamnei profesor Ruxandra Demetrescu, director, pentru sprijinul pe care l-a dat în organizarea participării României la Congresul UIA de la Berlin: expoziţii, simpozioane, cazarea participanţilor.

– Institutului Cultural Român de la Roma, Accademia di Romania in Roma, Casei Iorga de la Veneţia, în mod special domnului Dan Pineta, director în epoci diferite a celor două instituţii. Fără sprijinul apăsat al Domniei Sale, participarea şi succesul de care ne-am bucurat nu s-ar fi împlinit.

– Institutului Cultural Francez, condus de Norbert Dodille, domnului Paul Laffont pentru sprijinul acordat în organizarea unor evenimente şi la publicarea unor cărţi.

– Institutului Proiect Bucureşti în timpul directoratului lui Mihai Nicolescu. Institutul ne-a sprijinit activitatea în repetate rânduri, mai întâi susţinând cu argumente politica UAR, apoi punându-ne la dispoziţie enorma machetă a Centrului civic, întotdeauna în bune condiţiuni, transportând-o şi reparând-o după fiecare expoziţie şi ajutându-ne financiar.

Cu Şerban Popescu Criveanu, Crişan Popescu, Mihai Nicolescu, Radu Şerban am fost coleg de an şi prieten în promoţia 1967. Coleg cu noi şi prieten, foarte activ în UAR în primii ani de după Revoluţie, stins însă prematur, a fost Şerban M. Nădejde, excelent urbanist, arhitect cultivat, foarte prezent în activităţile Uniunii, mai ales în problemele de urbanism.

Mulţumesc tuturor preşedinţilor Uniunii Arhitecţilor care au urmat după mandatul meu: Şerban Sturdza, Ştefan Lungu, Peter Derer, Viorica Curea, toţi continuând politicile demarate după Revoluţie.

Ţin să menţionez, ca o problemă aparte, obţinerea prin cumpărare a terenului din strada Dem. Dobrescu, pentru construirea sediului Uniunii, unde mai târziu, sub conducerea lui Şerban Sturdza, s-a realizat primul local propriu al UAR de după 1989. Vreau să fac o precizare legată de problema acestui sediu: s-a luat atunci ca model Fundaţia Carol (din vecinătate imediată), care îşi propusese de la început, prin temă, ca parterul să adăpostească funcţiuni comerciale, posibil aducătoare de un minimum de venit pentru vremuri de restrişte. Personal, spre deosebire de o bună parte dintre colegii noştri, apreciez lucrarea realizată de arhitecţii Zeno Bogdănescu şi Dan Marin, ca având o foarte bună calitate arhitecturală. Fără doar şi poate, dacă am fi obţinut şi terenul adiacent care ne fusese promis iniţial, proiectul ar fi avut de câştigat. Pot spune că dintre mulţii arhitecţi străini pe care i-am acompaniat prin Bucureşti, o majoritate importantă a considerat acest proiect ca fiind de foarte bună calitate. La alegerea locului şi la obţinerea contractului de cumpărare a ruinei am fost susţinuţi esenţial de colegul nostru Crişan Popescu, secretar de stat la MLPAT, şi de Andrei Pleşu, pe atunci ministru al culturii.

Echipa

În fine, în această perioadă de nouă ani, am lucrat cot la cot cu o remarcabilă echipă: Mariana Celac, Ştefan Lungu, Mario Smigheschi, Vasile Mitrea, Vlad Gaivoronschi, vicepreşedinţi în diverse momente, care s-au implicat total în activitatea UAR. Ileana Rădulescu şi Răzvan Hristescu, secretari ai UAR, au făcut imposibilul ca instituţia să funcţioneze în condiţii financiare extrem de dificile.

De asemenea, aduc mulţumiri personalului angajat care a sprijinit cu devotament acţiunile echipei aflate la conducere: Gabriela Teodorescu, Petruţa Pleşa, Iulian Ţepure, Ionica Pleşu. Pentru ultimii doi, pe care i-am angajat personal, am o specială afecţiune. Longevitatea lor în serviciul breslei şi, în cazul lui Iulian, succesele profesionale mi-au confirmat alegerea.

În concluzie, vreau să vă spun că mi-a plăcut enorm să fac ceea ce am făcut şi vă mulţumesc foarte mult că mi-aţi dat această ocazie, iar celor tineri, vă mulţumesc pentru că m-aţi audiat!

NOTĂ:

1 Bucureşti, starea oraşului, 1990; Arhitectură, restaurare, urbanism, prezenţe franceze în România, 1991; Centenar Horia Creangă, 1991; Bucureşti anii 1920-1940. Între avangardă şi modernism, 1994; Centenar Marcel Iancu, 1996; Forgotten Balance, Bienala de la Veneţia, 1996.

Comments

comments

Powered by Jasper Roberts - Blog