European Travellers. Art from Cluj Today

Scena de artă din Cluj – despre spirit civic local, factori de coeziune comunitară și geografie culturală într-un interviu cu Judit Angel*, curatorul expoziției

Alina Nechifor: Care sunt premisele expoziției „European Travellers. Art from Cluj Today”, prezentată la Műcsarnok & Kunsthalle, Budapesta, între 19 aprilie și 8 iulie 2012?

Judit Angel: Műcsarnok & Kunsthalle, din Buda-pesta, a prezentat în ultimii ani un interes special pentru tendințele de reînnoire ale picturii - expozițiile personale ale lui Luc Tuymans și Michael Borremans fiind exemple edificatoare în acest sens -, dar și pentru realizările importante ale unor artiști provenind din spațiul fost socialist. Printre aceștia din urmă aș menționa organizarea expozițiilor personale ale lui Dan Perjovschi, Lia Perjovschi și Mircea Cantor, a unor expoziții de grup având printre participanți artiști români ca Mona Vătămanu și Florin Tudor sau Matei Bejenaru. Actualul director al instituției, Gábor Gulyás, a inițiat expoziții pe temă de artă românească (expoziții de grup din Oradea, Cluj, personala Sorin Tara) încă din perioada în care conducea MODEM, din Debrecen. Eu însămi mi-am început activitatea curatorială la Muzeul de Artă din Arad, am rămas în contact cu evenimentele artistice din România și după stabilirea mea la Budapesta, în 1998. Interesul prezent pentru scena de artă din Cluj reflectă, deci, niște preocupări mai vechi ale instituției, succesul internațional al „fenomenului Cluj” jucând, în primul rând, un rol catalizator, nefiind un indiciu în sine. Unul dintre scopurile expoziției „European Travellers” este să prezinte nu numai producția artistică din Cluj, ci și instituțiile / inițiativele individuale aflate în spatele acesteia. Expoziția a fost precedată de un an și jumătate de muncă de cercetare, vizite la Cluj, discuții cu artiștii, instituțiile de artă și colecționarii în cauză. Un rol pozitiv a jucat relația mai veche cu Attila Kim, arhitectul expoziției, care a avut o relativ lungă perioadă de activitate în Cluj, fiind un bun cunoscător al scenei de artă locale.

A.N.: Care este povestea „Școlii de la Cluj” și a succesului pe plan internațional al unor nume precum Adrian Ghenie, Victor Man, Șerban Savu, Ciprian Mureșan, Cristi Pogăcean și al recentului câștigător al Premiului Marcel Duchamp, Mircea Cantor?

J.A.: „Povestea” este a lor și cred că numai ei - sau cel puțin aceia care, într-un fel sau altul, au devenit protagoniști în acestă poveste - sunt cu adevărat în măsură să o spună.

Un cercetător, oricât de entuziast ar fi, este cineva din afară. De altfel, catalogul expoziției, aflat în curs de pregătire, conține interviuri cu agenții scenei de artă din Cluj și, surprinzător (sau poate nu!?), narațiunile lor sunt destul de diferite.

Există așadar chiar mai multe povești... Să nu lăsăm totuși cititorii fără repere: un text de nelipsit din bibliografia temei este interviul cu Mihai Pop (Galeria Plan B Cluj / Berlin), realizat de Adriana Oprea, apărut recent în revista Arta, din București, și cred că studiul lui Jane Neal „Cluj International”, care va apărea în catalogul expoziției, descrie cu destulă acuratețe evoluția internațională a artiștilor conectați cu Clujul. Cât despre vederea mea de la „distanță” aș menționa câteva momente, pe care - prin concursul împrejurărilor - le-am receptat mai puțin indirect: plecarea lui Mircea Cantor la Nantes, apoi la Paris, la începutul anilor 2000, cariera internațională a revistei Version, drumul revistei Idea artă + societate de la Balkon Cluj la documenta 12, parcursul Galeriei Plan B, de la întâlnirea noastră la Târgul de artă de la Viena, până la Basel actualmente și, în sfârșit, Fabrica de Pensule, de unde nu doar se pleacă, dar mai ales se vine din străi-nătate... Rezumând, cred că este vorba de talent, coeziune de vârstă, ceva noroc și extrem de multă muncă.

A.N.: Expoziția documentează evoluția scenei artistice clujene, scenă susținută de numeroase inițiative private și, mai ales, de un important factor de coeziune comunitară. În ce termeni putem defini, în acest caz, relația ce se stabilește între artiști - instituții - colecționari?

J.A.: Aveți dreptate, coeziunea comunitară este un aspect important al scenei de artă din Cluj. Fabrica de Pensule, deschisă publicului în toamna lui 2009, este rezultatul unui proces îndelungat, chiar dacă înființarea ei a avut loc în mod spontan. Este vorba, cred, de coagularea unei mentalități comunitare la care au contribuit o serie de factori: comunitatea de vârstă a majorității protagoniștilor, statut și practici instituțio-nale asemănătoare (auto-organizare, autoreprezen-tare, autofinanțare), interese comune. Importantă mi se pare conturarea unui spirit civic local, manifest în activitatea Casei Tranzit, a revistei Idea artă + societate, a lui MindBomb și, desigur, a diferitelor inițiative private ce își au sediul în Fabrică. Instituțiile își au „aura” lor: nu este vorba doar de artiștii galeriei, de exemplu, ci de un fel de network de preocupări, în care intră relațiile cu artiști, instituții, curatori, colecționari. Galeriile știu că nu este destul să promoveze doar propriii artiști, trebuie vizibilizat și contextul din care aceștia fac parte. Revista Idea acoperă un spectru internațional, recontextualizea-ză artiștii/evenimentele locale. Vernisajele colective de la Fabrica de Pensule atrag multă lume, nu numai din Cluj, ci și din țară, chiar din afară. Fabrica a ajuns un loc de pelerinaj, se află pe lista curatorilor, galeriștilor, colecționarilor din străinătate interesați de ceea ce se întâmplă astăzi în arta românească. Cam o treime din lucrările aduse în expoziție provin din colecții private din Cluj, București, Germania, Elveția, Italia, Franța, Belgia și Olanda. Printre ei se află colecționari de pur hobby estetic, dar și mulți investitori. Mulți artiști din Cluj au galerii în străinătate, care îi reprezintă, iar galeriile locale (momentan este vorba de Plan B și Sabot) participă la târguri de artă internaționale. Deși există câțiva colecționari români - cum ar fi Răzvan Bănescu sau Mircea Pinte - care acordă un interes special artei clujene, piața acestora este Europa de Vest și Statele Unite. Cred că un lucru important este că, dacă are una sau mai multe galerii serioase, artistul își poate permite să rămână „acasă” și să se ocupe doar de artă.

A.N.: În cadrul acestei expoziții, dar și în plan general, cum vedeți rolul curatorului, relația artist-curator? Sunteți mai apropiată de punctul de vedere al lui Claire Bishop care susține, într-un articol publicat în revista IDEA¹, că - deși există o regiune de suprapunere între auctorialitatea curatorială și cea artistică - este nesăbuit să le faci să fuzioneze, ori mai degrabă de cel al lui Boris Groys care evidențiază faptul că, de la Duchamp încoace, rolul curatorului și cel al artistului sunt unul și același, fiindcă ready-made-ul a pus semnul egal între creație și selecție?

J.A.: Cred că, în felul lor, ambii au dreptate, poziția mea cred că este undeva între. Punctul meu de vedere este unul funcțional: expoziția trebuie să răspundă anumitor criterii legate de intenția auctorială, de locul prezentării și de categoriile de public vizate. Expoziția de față tematizează un capitol de geografie culturală, este rezultatul unei munci de cercetare și își asumă o viziune cvasi sociologică, motiv pentru care și poziția curatorului este una mai distanțată. Alta este situația în care curatorul are un sentiment vag, o idee sau anumite preferințe care, aduse la suprafață, pot rezulta în ceva fie mai subiectiv (eseu curatorial) sau într-o lucrare conceptuală (de exemplu, o expoziție bazată pe reguli de joc stabilite de curator, eventual în colaborare cu artiștii). Astfel, cred că e bine dacă un curator poate aplica mai multe metode și, în acest sens, expoziția este, mai degrabă, un medium. Însă pentru mine contează la fel de mult organismul expozițional: cel în care vizitatorul se mișcă sau setul de propuneri prin care se mediază lucrările de artă (ultimul aspect se referă la faptul că, în ziua de azi, „spațiul” real este doar unul din formele posibile ale expoziției, pe lângă acesta se recurge des la formatul discursiv sau editorial, de pildă). În acest sens, continui să cred în ceea ce formulasem mai demult, într-un interviu în revista Idea, expoziția trebuie să fie un organism viu, adică o totalitate pe care receptorul s-o poată „locui”.

Ca atare, cred că expoziția este creație. Diferența curator - artist rezidă, în primul rând, în rolurile și responsabilitățile asumate de către aceștia, respectiv distribuite de către contextul social-cultural în care aceștia operează.

* Judit Angel este curator și istoric de artă, stabilită la Budapesta. Între 1990-1998, a lucrat la Muzeul de Artă din Arad. În 1999, a fost curator al Pavilionului Românei la Bienala de la Veneția. Din 1998, lucrează la Műcsarnok & Kunsthalle Budapesta. Deține PhD în Istoria artei (ELTE Budapesta, 2010). În 2010, a obținut Premiul AICA Maghiar pentru activitate curatorială.

^1. Claire Bishop, „Ce este un curator?”, IDEA artă + societate, nr.26, 2007, p. 145