Parcul, ales cu atenţie de arhitect pentru realizarea lucrării comisionate, ocupă un rol deosebit în filosofia proiectului, fiind în opinia acestuia o etapă preparatorie a experienţei muzeului. Astfel, mişcarea – atât prin spaţiile exterioare, cât şi prin cele interioare ale muzeului – este ghidată secvenţial, prin cadre şi evenimente: pornind de la portal, de-a lungul aleii, pe lângă zidul puternic al limitei, prin aparatul de intrare, trecând pe sub pâlniile de lumină, în curtea interioară, până la patioul grădinii.

Muzeul construit la comanda artistei portugheze Paula Rego şi a municipalităţii oraşului Cascais, adăposteşte o colecţie de lucrări ce aparțin artistei şi soţului ei, pictorul Victor Willing. Este aproape imposibil să cuprinzi înţelesurile acestei clădiri făcând abstracţie de relaţia pe care arhitectura o are cu lucrările expuse.

Dincolo de a fi un simplu recipient, muzeul – prin arhitectura lui – acţionează la exterior ca un semnal, însă tăcut şi neutru în interior, astfel încât vizitatorul se pierde în lumile lucrărilor expuse. Calităţile metafizice ale volumelor, clari-tatea suprafeţelor şi curăţenia formală a inte-rioarelor aduc lucrările în prim-plan, punând în lumină temele psihologice abordate de artistă.

Asemenea secvenţelor unui vis, fiecare prezentând o altă temă, spaţiile de expunere sunt înlănțuite în jurul unei curţi centrale ce poate fi văzută, însă nu şi străbătută. Sălile de expunere, unificate prin intermediul pavimentului gri din marmură de Cascais, sunt simple cutii albe, de înălţimi, lăţimi şi lungimi variabile, ce speculează modul de percepţie atât al spaţiului, cât şi al lucrărilor de artă.

Cu toate acestea, în ciuda unei aparente rigidităţi formale, în aceste spaţii, mişcarea se face în cea mai mare parte diagonal, de-a lungul unor trasee atent definite de portalele de lumină articulate pe colţul volumelor.

Portalele au un dublu rol: pe de o parte, desenează aceste traiectorii, pe de alta, aduc lumină în spaţiu prin deschiderile spre curtea interioară.

The park carefully chosen by the architect for the site of his commission occupies an important aspect in the projects philosophy, for it works as a preparatory stage of the museum experience. Thus, as you move through it and into the museum itself, you are guided by a sequence of frames and events: passing the portal, along the path, next to the strong wall, through the entrance, under the light-well, toward the inner courtyard, and the patio.

The museum, commissioned by the Portuguese artist Paula Rego and the local municipality, houses a large collection of her and her husband’s works, the British painter Victor Willing. It is almost impossible to understand the building itself otherwise than in relation with the work that it houses and as a consequence of this meeting between the artist and the architect.

Rather than being just a container of artifacts, the museum and its architecture, like signal seen from the outside, neutral and silent on the inside, draws the visitor into the worlds of the art works exposed. The metaphysical qualities of the volumes, the stillness of the surfaces and the cleanness of the interior spaces allow the works to step into the foreground, emphasizing Paula Rego’s psychological themes grounded heavily in a local Portuguese state of mind.

Thus, the interior spaces are joined as in a sequence of dreamscapes; each presenting a different theme, around a central courtyard that in its turn can be seen but never entered. The main rooms, linked by a continuous gray Cascais marble floor, are nothing more than simple white boxes of different lengths, heights, and widths that play with our perception of both the space and the works.

Despite this somewhat formal rigidity, the movement patterns however, encourage diagonal trajectories as almost all spaces are articulated in their corners with light portals.

They have the double role of introducing light from the exterior as well as allowing passage into the next room.