Doctoratul, simptomatic pentru cercetarea în arhitectură în Franța

• primii sunt revoltați la ideea că proiectul de arhitectură își poate pierde poziția sa privilegată în programa școlară și că profesorii de proiectare - recunoscuți internațional, cu experiență bogată, dar cel mai adesea fără diplomă de doctor - s-ar vedea detronați de către profesorii-cercetători;

• cei din urmă - adesea arhitecți care au renunțat la prima lor calificare în favoarea formării universitare și care au trecut mai apoi prin „carcanele” concursurilor de calificare și titularizare - sunt îngrijorați de riscul de „contaminare” a cercetării științifice de către proiectul de arhitectură (E. Lengereau, 2005).

Doctorat profesional sau doctorat științific?

În ciuda faptului că doctoratul profesional („design doctorate” sau doctorat de concepție) există în unele instituții americane, în Norvegia sau în Italia, arhitecții abilitați să dirijeze cercetare științifică, precum și arhitecții-star ce au răspuns la apelul Ministerului Culturii și Comunicării din 2005 și, respectiv, 2008, vizând definirea specificului cercetării în arhitectură în Franța, sunt de acord asupra faptului că doctoratul în arhitectură nu trebuie să corespundă unei validări omogene a studiilor (precum doctoratul în medicină, care acordă titlul de doctor oricărui absolvent). Rezervat așadar unor temerari care au decis să-și continue studiile universitare dincolo de Diploma de Stat în arhitectură, doctoratul în arhitectură trebuie să respecte criteriile cercetării științifice universitare, mai exact, trebuie să facă dovada capacității viitorului doctor de a formula o problematică și una sau mai multe ipoteze, de a defini metode de cercetare pertinente, precum și de a expune rezultatele argumentat și structurat. Mai mult, un doctorat care respectă regulile jocului ar trebui să răstoarne idei și discursuri instalate prea solid, să readucă în atenție texte uitate, să scoată la lumină arhive ignorate, pe scurt, să aducă un suflu nou în cercetarea de arhitectură. Așa se face că o simplă cercetare estetică sau funcțională a unei clădiri într-un sit definit nu este considerată suficientă pentru a deveni doctor în arhitectură în Franța.

• the latter - most often architects who gave up their first qualification in favour of university teaching and who have subsequently submitted themselves to the “shackles” of grade assessments and tenure-track qualification - shudder at the thought of scientific research “contamination” by the architectural project (E. Lengereau, 2005).

A professional doctorate or a scientific one?

Despite the existence of a professional doctorate (or „design doctorate”) in some American institutions, as well as in Norway or Italy, both the architects authorized to supervise scientific research, as well as the star-architects who answered the call of the Ministry of Culture and Communication in 2005 and 2008, aimed at defining the specificities of architectural research in France, agreed that a Ph. D. in architecture should not imply a homogeneous validation of studies (as is the case with the doctorate of medicine, granting the MD title to any postgraduate). Thus reserved to a few braves who would take to pursuing their university education beyond the State Architecture Degree, the Ph. D. in architecture must observe the scientific research criteria proper to academia, meaning it has to ensure that the future doctor is able to identify problematic issues and one or more hypothesis, define relevant research methods and present results in an argumentative and well structured manner. Moreover, a doctorate playing by the rules of the game should overturn the establishment’s ideas and rhetoric, bring to attention forgotten texts, shed light on disregarded archives, in short infuse new life into architectural research. That’s why a mere aesthetical or functional research on a building within a predefined site is deemed insufficient to grant the Doctor of Architecture degree in France.