Premiul Pritzker pentru Shigeru Ban
Pentru „eleganța și caracterul inventiv al lucrărilor sale” și „eforturile umanitare continue”, Shigeru Ban a fost desemnat cel de-al 38-lea laureat al Premiului Pritzker, fiind al șaptelea arhitect japonez onorat cu această distincție. În anul 2000, Time îl numea ca fiind unul dintre cei mai importanți inovatorii în domeniul său de activitate, acesta continuând să ridice standardele tehnice și etice ale arhitecturii încă din 1985, când și-a deschis biroul de arhitectură în Tokyo.
Otto Frei spunea acum câțiva ani că „Shigeru Ban este viitorul”, structurile sale fiind tehnic ingenioase și cu adevărat poetice. Ban a reușit să îmbine influența lui Hedjuk cu tradiția japoneză, reinterpretând senzitivitatea arhitecturii tradiționale japoneze în propriul său stil.
Atemporale, proiectele sale par să derive în primul rând din cercetarea tehnologică. Construirea într-o manieră inovativă înseamnă o cercetare detaliată pentru a putea înțelege potențialul formal și structural al fiecărui material folosit, iar componenta sustenabilă a arhitecturii sale rezultă atât din alegerea materialelor, cât și din procesul de fabricare.
Interesul său particular este să folosească materiale structural neconvenționale (hârtie, prefabricate, bambus, piele, lemn) menținând însă aceeași exigență tehnică și viziune estetică clară, atât pentru proiectele mari precum: Centre Pompidou-Metz, Tamedia, Haesley Nine Bridges Golf Club, cât și pentru adăposturile temporare ale victimelor dezastrelor naturale din: Rwanda, Turcia, Haiti, India, China, Italia, Japonia sau Noua Zeelandă.
Structurile lui Ban sunt efemere, temporare, scopul declarat preemintent fiind funcțiunea. Nu durata de viață a clădirii este cea mai importantă, cât costurile, rapiditatea asamblării și a dezasamblării ulterioare a structurii, ale cărei elemente vor fi desigur reciclate.
„Cred că această distincție a venit prea devreme pentru mine. Spre deosebire de cei care au obținut deja Premiul, autori ai unor mari realizări, nu-l percep ca pe o recunoaștere a împlinirii mele profesionale, ci mai curând ca pe o modalitate de a mă încuraja”, a declarat Shigeru Ban. Ceremonia de premiere va avea loc, pe 13 iunie, la Rijksmuseum, Amsterdam.
Detalii