Struțocămilă sau oportunitate reală de cercetare?

O nouă pretenție formală care ne face viața grea în învățământ?De altfel, chiar dacă cu oarece condescendență din partea practicienilor, sunt acceptate ca teme de cercetare de arhitectură cercetarea istorică și cercetarea tehnică. E drept că cercetarea istorică, incontestabil necesară pentru fundamentarea culturii arhitecturale, se încadrează în criteriile deja stabilite ale istoriei artei și disciplinelor umaniste, desigur, cu nuanțele pe care le aduce obiectul studiului. Deși începută cu rezultate remarcabile de marii noștri istorici ai arhitecturii, care au pus și bazele disciplinei, a rămas mult în urmă față de toate celelalte țări europene, unde istoria veche și recentă a fost trecută prin fine site interpretative, iar publicațiile și studiile abundă. Aici e încă mult de lucru; mult material necercetat, deși, în ultimii ani, decalajul s-a mai redus prin prospețimea și consistența unor lucrări publicate și studii doctorale care deschid noi perspective de cercetare (în această categorie intră și cercetarea perioadei recente). În aceeași situație e și istoria urbană, deși debutul ei ca disciplină a fost, de asemeni, remarcabil așezat înainte de război. Cu toate că mai apropiată de practica curentă, cercetarea tehnologică e și ea relativ nespecifică, răspunzând criteriilor științelor aplicate, și suferă de sărăcia unei infrastructuri de cercetare finanțate de industrie. Probabil că afilierile la baze de cercetare din străinătate ar putea-o propulsa, dar șansele sunt deocamdată reduse, iar încercările rare sau eroice.

În ultima vreme, pe lângă aceste direcții, lumea academică occidentală a adus în discuție (nu fără anume stânjeneală¹) o formă de cercetare menită să răspundă specificului arhitecturii ca disciplină. Numită atractiv și - s-o spunem fără ocol - circumstanțial foarte convenabil, cercetare prin proiect (uneori cercetare bazată pe proiect, proiect-cercetare..., traduceri ale variatelor denumiri englezești, și ele în căutarea sensului corect), ideea a fost îmbrățișată rapid pentru că pare să răspundă ușor condițiilor impuse de criteriile de promovare în învățământ. Prea ușor, aș îndrăzni să spun: proiectăm, deci cercetăm! Un splendid compromis, o confuzie între artistic și discursiv, un eventual alibi pentru a nu mai face cercetare și de a-ți câștiga doar prin proiectare titlul de doctor sau promovarea academică! Un fel de struțocămilă.

Moreover, even though somewhat condescendingly, practitioners accept historical research and technical research as types of architectural research. Undoubtedly useful to the founding of architectural culture, historical research ranges indeed within the already established criteria ruling art history and the humanities, with, of course, the particular nuances of its object. Although kick-started with remarkable results by our great architectural historians, who also laid its grounds as a discipline, it now lags behind its counterparts from all the other European countries, where both ancient and recent history have been sifted through a fine interpretation sieve and where publications and studies are abundant. We still have a long way to go; there is still a lot of un-researched material, although in recent years the gap has been narrowing due to the novelty and consistency of published papers and doctoral theses opening up new perspectives for research (the most recent research falls in this category as well). The same goes for urban history, despite its remarkably well laid foundation during the antebellum period. Despite being closer to the current practice, technological research is also nonspecific, having to comply with the criteria of applied science and diminished by the poverty of a research infrastructure lacking necessary funding from the industry. Affiliation to foreign research facilities could probably revive it, but chances are for the time being limited and such attempts scarce or outright heroic.

Alongside these lines, the western academia has lately brought to attention (not without a certain awkwardness¹) a form of research meant to address the specificity of architecture as a discipline. Attractively and - let us be frank - given the circumstances, conveniently called research in design (sometimes design-based research, design-research..., in its various English versions, searching for the right meaning as well), the idea has been rapidly embraced because it seems readily compliant with the requirements set for climbing the career ladder in education. Too easily, I dare say: we design, therefore we research! A splendid compromise, a mix-up between the artistic and the discursive, a possible alibi for putting research aside and getting one’s Ph. D. or promotion in academia only based on one’s designs! A kind of fabled creature.