RDW

Cronica unei hotărâri amânate

complex

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, pe 29 aprilie, o hotărâre privind avizarea suprafeţei care va face parte din Parcul Natural Văcăreşti. Este vorba de 183 ha situate în cuva proiectatului lac Văcăreşti. Hotărârea Consiliului a avut la bază avizul favorabil al Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii a Academiei Române dat Studiului de fundamentare ştiințifică privind biodiversitatea florei și faunei, realizat de Grupul de inițiativă pentru înființarea Parcului Natural Văcărești.

La începutul lunii iunie 2014, Grupul de inițiativă a inaugurat, în prezența primului-ministru și a ministrului mediului, Observatorul Parcului Natural Văcărești, loc din care doritorii pot cuprinde întinderea zonei şi de unde pot primi explicaţii de specialitate privind ecosistemul.

Primăria Municipiului Bucureşti a anunţat, la începutul lunii august 2014, că intenţionează să construiască în parc, până în 2020, un proiect în valoare de 30.000.000 euro, intitulat Aquadom. „Vrem să îl construim în Parcul Văcărești. Am luat legătura cu Philippe Cousteau, nepotul și urmașul în ale cercetării al lui Jacques Cousteau, și el a spus că ne va ajuta. Ajutor înseamnă să ne facă un studiu de fezabilitate gratis. Cousteau-tatăl a fost un iubitor mare de deltă românească. Va fi un acvariu la 360 de grade. Nu doar un simplu tunel. Vizitatorii vor putea observa vieţuitoarele deasupra lor. E ca și cum vor fi în ocean”, a declarat, pentru B365.ro, Bogdan Hreapcă, şeful Direcției de Investiții din cadrul PMB. În Aqvadom ar urma să fie recreate habitate din diverse zone ale Terrei.

Ministrul mediului, Attila Korodi, declara în august, pentru EVZ, că PMB nu s-a consultat cu ministerul în legătură cu proiectul și că nu consideră că un acvariu de mari dimensiuni poate fi construit în Parcul Natural Văcărești. Ministrul a concluzionat, „după ce se va stabili cadrul juridic clar al terenului de arie protejată, se va stabili și planul de management, adică, ce și cum se poate construi în zona protejată”.

Pe 2 septembrie, a avut loc un incendiu în cuva lacului Văcărești. Au ars mai multe hectare de teren. „Au fost mai multe incendii în zonă în vara anului acesta, chiar mai mari decât cel de astăzi. Cauzele au fost atât naturale – respectiv autoaprindere, din cauza temperaturilor ridicate, cât şi urmare a unui foc aprins intenţionat”, au declarat reprezentanţii ISU Bucureşti pentru Mediafax. Ecosistemul parcului nu se confruntă doar cu incendiile, ci şi cu tăieri de arbori, abandonarea deşeurilor şi braconaj piscicol.

Pe 4 și 30 septembrie, proiectul de hotărâre privind avizarea înființării Parcului Natural Văcărești a reapărut pe ordinea de zi a Consiliului General. În iunie, prefectul Bucureștiului a inițiat o acțiune în justiție împotriva mai multor hotărâri, invocând motive procedurale generate de modul de convocare al ședințelor în care au fost aprobate. În total, pentru 47 de hotărâri, prefectul a solicitat CGMB revocarea. Din cauza lipsei de reacție a Consiliului, acesta a trecut la acțiunea de anulare în justiție.

Consiliul a reluat aprobarea respectivelor acte în septembrie, însă, din cauza relațiilor dintre partide, ce au condus la boicotarea ședințelor de către grupurile PDL și PNL, proiectele care necesitau votul a 2/3 din numărul consilierilor au rămas în așteptare. Între acestea se află și cel privind Parcul Văcărești.

Aceasta se întâmplă deși parcul „există de facto, are o perfectă acoperire legală și urbanistică, este susținut de o largă majoritate a populației și a presei, de organizațiile de mediu naționale și internaționale, de Academia Română și de Guvern și chiar de Primăria București. Mai mult, Bucureștiul, Brașovul, Iașiul sunt în procedura de Infringement (în cadrul CE) pentru depășirea concentrațiilor de particule de praf (PM 10) din aer. […] Între timp, ecosistemul a cărui valoare a fost confirmată de avizul științific al Academiei Române este, în continuare, supus agresiunii umane și amenințat cu distrugerea”, se arată într-un comunicat de presă semnat de Grupul de inițiativă pentru înființarea Parcului Natural Văcărești, format din asociațiile Salvați Dunărea și Delta, Ecopolis, Kogayon și „National Geographic” – România.

Pentru instituirea protecţiei, în afară de hotărârea CGMB, mai este nevoie de o hotărâre de Guvern. Astfel, zona ar deveni primul parc natural urban din România. Aici trăiesc 94 de specii de păsări, din care 40 sunt ocrotite la nivel european, iar 20 pe plan mondial. Segmentul animalelor de talie medie este reprezentat de vidre şi vulpi.

În 1988, în zona cuprinsă între Calea Văcărești, Șoseaua Olteniței, Șoseaua Vitan-Bârzești și Splaiul Dâmboviței s-au demarat lucrări pentru realizarea Lacului Văcăreşti, obiectiv ce nu a devenit niciodată funcţional. După Revoluţie, dreptul de proprietate pentru o parte din teren se află în litigiu, existând peste 150 de cereri de revendicare. În 2002, o parte din teren a fost concesionat pe o perioadă de 49 de ani pentru realizarea unor dotări sportive. Din cele 183 de hectare ale zonei, aproximativ 40 sunt concesionate şi/sau în litigiu. „Situația juridică a terenurilor din zonă precum și regimul de proprietate sunt aspecte care nu au nicio legătură cu operațiunea de conservare a biodiversității și de instituire a protecției, Legea Ariilor Protejate (OUG 57/2007) – Art. 7 permițând instituirea protecției pe orice formă de proprietate”, informa Grupul de Inițiativă la sfârșitul lunii aprilie. „Statutul de arie protejată – Parc Natural – Categoria V IUCN va permite dezvoltarea unei strategii de administrare care poate include: vizitarea, dezvoltarea de activități educative și organizarea zonei naturale pe arii de conservare și dezvoltare. Cu alte cuvinte, zona va fi redată în integralitatea ei locuitorilor Bucureștiului, cu respectarea caracteristicilor și principiilor de conservare”, adăugau aceștia.

Comments are closed.

Powered by Jasper Roberts - Blog