RDW

Arhitectura, mașina și interiorul modernist

T_At_ARM_Arhitectura,-masina-si-interiorul-modernist_MAXY-23

NOTĂ DESPRE MOBLIERUL ȘI OBIECTELE DE ARTĂ APLICATĂ
PROIECTATE DE MAX HERMAN MAXY

Este un lucru încă puţin cunoscut, chiar şi printre cei care îi preţuiesc pictura, acela că Max Herman Maxy a desfăşurat şi o foarte interesantă şi consistentă activitate de creator de mobilier şi obiecte decorative. Reuşitele lui Maxy în domeniul artelor decorative şi aplicate stau mărturie nu numai pentru multiplele sale înzestrări, ci şi pentru consecvenţa cu care a căutat să împlinească, în propria operă, dezideratul integralist al artistului complet, capabil să abordeze, simultan, mai multe ramuri ale artei. Integralismul – „spirit constructiv, cu nemărginite aplicaţii în toate domeniile”1 – era menit să îmbrăţişeze toate formele de expresie artistică, de la pictură, sculptură şi grafică până la tapiserie, ceramică, legătorie de carte, design de mobilier şi lucrări în metal. De altfel, data primelor sale exerciţii în domeniul artelor aplicate coincide cu debutul revistei Integral, în 1925. A fondat atunci, împreună cu Victor Brauner şi Corneliu Michăilescu, Atelierul Revistei Integral, o mică întreprindere care îşi propunea să execute, pe lângă afişe şi „construcţii scenice”, şi „decoruri interioare”2. Atelierul a fost desfiinţat în acelaşi an, probabil din lipsă de comenzi, dar nu după mult timp, în 1926, Maxy devine profesor şi apoi director artistic al Academiei de Arte Decorative (înfiinţată în 1924), pe care va încerca să o reorganizeze după modelul Bauhaus. După închiderea Academiei, în 1928, decide să continue pe cont propriu. În anul următor deschide, pe Calea Victoriei, la numărul 77, Studioul de Artă Decorativă Maxy, care va funcţiona fără întrerupere până în 1940.

Deşi activitatea lui Maxy în domeniul artelor decorative a fost una susţinută, întinzându-se, după cum am văzut, pe parcursul a aproape 15 ani, anvergura ei reală, semnificaţia pe care trebuie să i-o fi conferit Maxy, ca şi impactul pe care trebuie să-l fi avut în epocă sunt astăzi foarte dificil de apreciat. Nicio mărturie scrisă nu ne-a rămas, în afara catalogului primei expoziţii a Academiei Artelor Decorative, a celor câteva fotografii şi a reclamelor şi anunţurilor publicate în Integral şi, în mod excepţional, în Contimporanul şi în Tiparniţa literară. Puţine piese au fost documentate până în prezent şi chiar numărul total al obiectelor ieşite din atelierele conduse de Maxy într-un moment sau altul rămâne, până astăzi, foarte greu de estimat3. Piesele din colecţia Muzeului Brăilei4, singurele accesibile publicului larg, sunt databile, cu aproximaţie, între anii 1926 şi 1928 (excepţie face o legătură de carte, databilă în 1934) şi aparţin, deci, unui segment limitat din ce trebuie să fi fost un parcurs tehnic şi stilistic mai complex. Aceasta, pe de-o parte. Pe de altă parte, Maxy era mai degrabă un practician întrepid decât un artist aplecat spre speculaţie şi comentariu, aşa că nu ştim cum a (ar fi) articulat teoretic producţia atelierelor pe care le-a coordonat. Maxy nu a lăsat niciun text care să demonstreze preocupări teoretice în legătură cu rolul artelor aplicate, preocupări de felul celor pe care le întâlnim la Marcel Breuer, Paul Theodore Frankl, Le Corbusier ori chiar – fireşte, într-o măsură mult mai modestă – la Marcel Iancu5. Ştim numai că o considera raliată unui „simţ comun” european de sorginte cubistă6. Cu toate acestea – şi în ciuda tonului categoric cu care Maxy a încercat să le ataşeze, retrospectiv, celui mai radical modernism (în speţă, şcolii Bauhaus)7 -, trebuie spus că obiectele se adaptau unui gust mai degrabă eclectic, de unde şi o anumită ezitare, la comentatorii de astăzi, în a le considera ca producţii propriu-zis „integraliste” sau doar ca prelungiri ori varietăţi ale Art Deco-ului8.

Ar fi însă dificil – şi, probabil, prea puţin pertinent – de separat ceea ce este reminiscenţă Art Deco de ceea ce este soluţie de tip Bauhaus şi pe amândouă de ceea ce este efort sintetic „integralist” în aspectul acestora, în parte pentru că Integralismul şi-a propus să fie eclectic (metisajul stilistic era acceptat şi practicat), în parte pentru că o geometrie mai netă a volumelor şi a suprafeţelor le situează destul de aproape de modelele Bauhaus pe care Maxy ar fi dorit să le emuleze. Dacă ar fi să integrăm producţiile sale Art Deco-ului, atunci cu siguranţă că ar aparţine unui Art Deco mai auster, mai ataşat direcţiei moderniste (constructiviste) germane şi ruseşti, decât tradiţiei decorative franceze9. Există, în consecvenţa cu care sunt privilegiate liniile drepte şi suprafeţele plane, în preferinţa pentru formele geometrice fundamentale, un interes pentru raţionalitate formală care conferă o anumită calitate arhitecturală mobilierului şi obiectelor decorative executate după proiectele sale. Maxy s-ar găsi, aşadar, într-o „nişă” mai specială a Art Deco-ului, alături de nume ca Pierre Chareau, Jean-Michel Frank, Paul Theodore Frankl, Donald Deskey sau Robert Mallet-Stevens, designeri pentru care Bauhaus rămâne o referinţă inconturnabilă, dar care nu şi-au însuşit niciodată radicalitatea soluţiilor unui Marcel Breuer ori ale unui Ludwig Mies van der Rohe.

Citiți textul integral în numărul 2/2013 al revistei Arhitectura

 

Obiectele fac parte din
Colecția Mimi Șaraga Maxy, de la Muzeul Brăilei

FOTOGRAFII: CRĂIȚA FRUNZĂ

1. Mihail Cosma, „De la Futurism la Integralism“, în Integral, nr. 6-7, 1925, p. 9.

2. Reclamă în Integral, nr. 1, 1925, p. 2.

3. Cel mai cuprinzător catalog al obiectelor decorative cunoscute până în prezent se află în cartea domnului Michael Ilk, M. H. Maxy: Der integrale Künstler 1895-1971, Antiquariat Günter Linke, Berlin, 2003.

4. Piesele provin, în cea mai mare parte (21 din 23), din colecţia Mimi Şaraga-Maxy. Dintre acestea, patru au intrat în patrimoniul Muzeului Brăilei prin achiziţie, în 1978, iar restul prin donaţie, în 1982. Celelalte două piese – un vas pentru flori şi o masă de toaletă – provin din colecţiile Hariton Harmina (achiziţie 1981) şi Margareta Sterian (donaţie făcută de domnul Mircea Barzuca, în 2011). V. Ana-Maria Harţuche Vicol, Expoziţia fondului cultural Max Herman Maxy din patrimoniul Muzeului Brăilei, catalog de expoziţie, Brăila, 1996, p. 31-35.

5. Marcel Iancu, „Interiorul”, în Contimporanul, nr. 57-58, 1925, p. 2.

6. Max Herman Maxy, „Politica plastică”, în Integral, nr. 9, 1926, p. 3.

7. Într-un interviu cu Mihai Drişcu, „Retrospective. M. H. Maxy”, în Arta, nr. 4-5, 1971, p. 53.

8. V. Irina Cărăbaş, Integral şi receptarea constructivismului în România, capitolul „Academia de Arte Decorative în contextul redefinirii decorativului în modernitatea românească”, teză de doctorat (în manuscris), Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, 2011, mai ales p. 100-106, precum şi secţiunea despre artele decorative din (Dis)continuităţi. Fragmente de modernitate românească în prima jumătate a secolului al 20-lea, Carmen Popescu (coord.), Ruxandra Demetrescu, Irina Cărăbaş, Ed. Simetria, Bucureşti, 2010.

9. Pentru o discuţie mai amplă despre filonul francez şi cel german (central-european) din cadrul Art Deco, v. recenta monografie a lui Alastair Duncan, Art Deco: Encyclopédie des arts décoratifs des années vingt et trente, trad. Hélène Tronc, Citadelles & Mazenod, 2010, p. 1- 21; ed. engleză Art Deco Complete: The Definitive Guide to the Decorative Arts of the 1920s and 1930s, Abrams, 2009.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog