RDW

Fortul 13

forturi-centura-copy

CRUSTELE MEMORIEI

În Fortul 13 nu se intră decât cu aprobarea conducerii Penitenciarului Jilava, în incinta căruia se află. Când ajungi, laşi la poartă telefonul, căştile, memory stickul şi orice alt obiect prin care se pot transmite sau stoca date. Când ieşi, iei cu tine imagini stocate în propria memorie, care se suprapun peste ce ai citit, ce ai auzit sau ce ai trăit. Dincolo de trista reputaţie a Jilavei, pentru oricine nu a mai intrat niciodată într-un fort de secol al XIX-lea, alternanţa de spaţii închise şi deschise, lungimea faţadelor şi grosimea zidurilor sunt aiuritoare. Şi cum puţini cunosc istoria centurii de forturi a Bucureştiului, şi încă şi mai puţini au vizitat vreunul dintre ele, şansele să fii copleşit sunt mari.

După ce te laşi asimilat de spaţii, începi să percepi texturi. Deşi în jur aproape totul este pământ crud sau ars, fiecare perete poartă urme care-i dau o înfăţişare diferită. Prin zidurile din cărămidă cu grosimi de peste un metru, umezeala urcă din fundaţii şi coboară din bolţile de beton acoperite cu un strat gros de pământ. Umezeala e prezentă până şi în toponimul locului, iar faptul că fortul a fost săpat la o adâncime de circa 8 m faţă de terenul înconjurător, astfel încât umplutura de pământ de deasupra construcţiilor să atingă cota terenului învecinat, nu face decât să-i favorizeze prezenţa. Peste tot înfloresc săruri minerale care pătează pereţii şi macină încet cărămida.

Drenul colmatat al curţii inelare a făcut ca nămolul adus de inundaţiile din 2005 să nu poată fi curăţat în întregime decât patru ani mai târziu. Urmele nivelurilor în scădere ale apei din inundaţii au desenat pe pereţii interiori ai reduitului o stratificaţie stranie, în care pseudo-fosile recente coabitează cu semnele încrustate în tencuială de deţinuţi. Lichenii şi algele proliferează pe toate suprafeţele expuse apei de ploaie, iar copacii crescuţi în pământul de peste construcţii îşi întind rădăcinile până la bolţile de beton.

Peste tot, spaţiul este parazitat de compartimentări ulterioare, de construcţii anexe aflate într-o stare precară, de schelete metalice ruginite şi deformate. Multe ziduri sunt mutilate de leziuni profunde datorate tasării pământului de deasupra şi de dedesubt sau de desfaceri de zidărie urmate de reparaţii neglijente. Straturi succesive de var se scorojesc la soare sau ascund inscripţii zgâriate în pereţii celulelor. Gratiile ferestrelor se corodează încet şi uşile cu vizetă îşi expun rândurile de vopsea de ulei şi tăbliţele cu numere de celule din epoci succesive. Circulaţia în interiorul clădirilor fortului este întreruptă prin zidirea coridoarelor în numeroase puncte. Prin astuparea tunelurilor de aerisire în perioada detenţiei politice, în reduit, care este practic îngropat în pământ, s-a creat un adevărat instrument de tortură: „Neagra”, după cum au denumit deţinuţii perechea de celule îngheţate şi umede, fără ferestre, cu mucegaiuri şi stalactite de calcit atârnând din bolţile fisurate.

Pe acest spaţiu modelat aproape scenografic de oameni, timp şi natură, imaginarul mulează aproape perfect ceea ce memoria fiecăruia dintre noi a acumulat în jurul grăuntelui dur numit Închisoarea Jilava. Cuvinte şi imagini desprinse din amintirile altora îşi găsesc un suport firesc în structurile materiale din jur. Dacă parcurgi coridoarele şi intri în celule cu gândul de a simţi o fărâmă din ceea ce ştii că s-a întâmplat aici, trebuie să-ţi regândeşti reperele şi să redefineşti frica, foamea, frigul, speranţa, generozitatea, curajul, realizând că diferenţa de scară între lumea ta cotidiană şi cea a celulelor Jilavei este uriaşă.

Citiți textul integral în numărul 2/2013 al revistei Arhitectura

FOTOGRAFII:

CĂTĂLINA BULBOREA

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog