RDW

Şcoala de la Bunești. Protostructuralism

2_AT_TE_-(4)

MANIFEST

EXERCIŢII DE ARHITECTURĂ EXTRA MUROS

Cu cât viața în oraș devine mai sofisticată și mai confortabilă, cu atât nevoia de simplitate devine mai mare. „Bucuriile esențiale” rămân bucuriile primordiale. Atelierele de la Bunești nu propun o alternativă la locuirea sedentară urbană, ci construiesc structuri care invită la un stagiu complementar de locuire minimală, ascetică, în mijlocul naturii. Sunt ateliere de arhitectură a adăposturilor, a minimului necesar. Simplitatea cultivată la Bunești este un mo de viață. Curajul acestei simplități este radical diferit de confortul senzual al minimalismului modern.

MONOSTRUCTURA 

Poiana de la Buneşti este un mare salon sub cerul liber în care se desfăşoară viaţa unei şcoli, un plan liber în care „plutesc” locuri, puncte de coagulare a comunităţii cărora le corespund forme structurale, autoportante, de o extremă concizie: monostructuri.

Monostructura presupune identificarea totală formă-spaţiu-structură, prin angajarea unui singur material, a unei singure tehnici sau a unui singur principiu constructiv, de la fundaţie la învelitoare.

Sunt folosite exclusiv materiale naturale: lemn, pământ şi piatră. Punerea lor în operă reprezintă tema majoră de investigaţie şi inovare. Acest purism structural, căruia îi corespunde asceza expresiei, face ca locuinţa să tindă spre o sculptură de locuit: monoxilă, monolitică, monogee.

Monostructura este o meditaţie asupra părţii şi a întregului. Instrumentul acestei meditaţii îl reprezintă modulul.

Prin materialitatea de camuflaj, homocromă şi mimetică, construcţia se contopeşte cu locul.

Monostructurile sunt forme pure, controlate de proporţii clasice şi impregnate de simbolismul numerelor, fiind așezate cardinal, în lumină, în funcţie de destinaţia lor.

Şcoala de la Buneşti se compune din obiecte casnice la scară mare, realizate de mâna omului, extrapolări spaţiale ale patului, mesei, scaunului, devenite astfel locuri pentru somn, masă, discuţii. Lumea acestor structuri primordiale este riguros dependentă de scara omului – anthropos methron.

ARHITECTUL-UCENIC

Arhitectul-ucenic nu îşi propune să producă ceva nou, ci să înveţe. El „face ascultare” de materialul natural de construcţie. Este un apologet al materialului viu, în stare frustă, pe care îl pune la încercare, căruia îi descoperă energiile constructive pentru a se lăsa condus de ele în actul edificării. Arhitectul-ucenic nu este un desenator, ci un structurist şi un constructor. Procesul de execuţie poate fi reversibil. Poiana de la Buneşti a devenit un atelier de machete de studiu la scara 1:1, unde detaliile de execuţie se nasc din experiment. Şantierul are rol iniţiatic. Şantierul este o şcoală vitruviană. Niciodată arhitectul nu ştie de la bun început cum va arăta în detaliu structura pe care o construieşte. Pe o temă de lucru dată, mijloacele se descoperă şi se îmbogăţesc  pe parcurs.

(…)

Detalii pe www.bunesti.ro.

Citiți textul integral în numărul 2/2013 al revistei Arhitectura

 

FOTOGRAFII:
COSTIN GHEORGHE
SEBASTIAN CUCU
OANA POPOVICI

 

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog