RDW

Conversia spațiilor sacre creștine

1. Magazinul Gherardini, Ex-Oratorio del Santissimo Sacramento di San Lorenzo in Lucina (1578). Detaliu plafon.

UN SUBIECT CONTROVERSAT ȘI INSUFICIENT TEORETIZAT ESTE CONVERSIA SPAȚIILOR SACRE, FĂRĂ A EXISTA UN CONSENS ÎN LITERATURA DE SPECIALITATE ASUPRA PRACTICILOR CORECTE CARE POT FI APLICATE LĂCAȘURILOR DE CULT, ÎN MOMENTUL ÎN CARE PRIMESC FUNCȚIUNI SECULARE.

Cum poate fi refolosit un spaţiu care este prin definiţie opus spaţiului profan1, fără a-i compromite irevocabil caracterul primar? Cât se poate interveni și care sunt funcțiunile pe care le pot primi asemenea spații?

CADRUL GENERAL AL TEMEI: CONVERSIA ÎN ARHITECTURĂ.

Cu toate că pare să fie o descoperire a ultimelor decade, conversia clădirilor este practic avant-la-lettre din antichitate, fiind mai mult sau mai puţin o improvizaţie – de la caz la caz – foarte rar teoretizată și clasificată, însă utilizată şi recunoscută în epocile anterioare2. Începând cu anii 1960, conversia devine parte integrantă sine qua non a politicilor de revitalizare urbană, fapt datorat în mare măsură demolărilor și pagubelor suferite în urma celui de-al Doilea Război Mondial, fiind puse în legătura intrinsecă cu noțiunea de patrimoniu cultural. Readaptarea funcţională reprezintă o nouă mişcare în arhitectură și în urbanism, un fenomen social important care denotă atitudinea individului contemporan faţă de trecut, asupra patrimoniului arhitectural moștenit şi oglindind, implicit, poziția actuală a unei societăți față de cele trecute. Este vorba de capacitatea de a insufla o nouă viață/funcțiune unei coji, care a fost proiectată să dureze mai mult decât funcțiunea sa primară3, păstrând intacte, pe cât posibil, calitățile sale arhitecturale.

Conceptul de clădire „reciclată”4 sau comparația sa cu obiectul „ready made” al lui Duchamp5 a generat entuziasm în rândul arhitecţilor şi designerilor de interioare din întreaga lume. Construcţiile vechi sunt conservate sau restaurate, dar elementul inovativ al conversiei o reprezintă piesele noi/străine care transformă spaţiul într-unul apropiat de cel al fanteziilor, fără a distruge memoria locului. În practica actuală a conversiilor se consideră că cele mai bune răspunsuri pentru clădirile istorice au venit din partea arhitecţilor care au lucrat în maniera tradiţiei moderne, nu în sensul pastişei, prin care cele două elemente (vechi și nou) sunt net separate. Pe această linie, cele mai potrivite abordări, în viziunea lui Kenneth Powell – unul dintre teoreticienii dedicați acestui fenomen -, sunt cele care implică o restaurare meticuloasă în contrast cu intervenţii îndrăzneţe realizate cu materiale de ultimă generaţie6.

Problemele care se pun la ora actuală nu mai constau în cele legate de subiectul legitimității vechi versus nou, ci în natura relaţiei dintre cele două. Discuţia este încă aprinsă între taberele de arhitecţi şi reprezentanţii asociaţiilor/institutelor monumentelor istorice.

Citiți textul integral în numărul 2/2013 al revistei Arhitectura

FOTOGRAFIi:
CIPRIAN BUZILĂ 1-24
AURELIAN STROE 25-26

 CONVERSIE NEUTRĂ

 

CONVERSIE SLABĂ

 

NOTE:

1. Mircea Eliade, Sacrul şi Profanul, Editura Humanitas, 1995, pag. 22-23.

2. Florent l’Hernault, „Quelle Reconversion?”, în Architecture d’Aujourd’hui, Reconversion, dec. 1997, nr. 194, pag. 2.

3. Sherban Cantacuzino, New Uses for Old Buildings, Abbeville Press, New York, 1989, pag. 8.

4. Kenneth Powell, Architecture Reborn, Ed. Rizzoli, New York, 1999, pag. 14.

5. L. Feireiss şi R. Klanten, în Build-On Converted Architecture and Transformed Buildings, prefața albumului [fără număr de pagină].

6. Kenneth Powell, op. cit., pag. 17.

 

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog