RDW

București. În căutarea identității vizuale

berceni-copy

BUCHAREST.
IN SEARCH OF LOST IDENTITY

BUCUREŞTIUL ESTE IMPOSIBIL DE DESCRIS CU O SINGURĂ SINTAGMĂ. ÎNCERCÂND SĂ ÎI DEFINIM IDENTITATEA, DESCOPERIM DIVERSITATEA DE STILURI ARHITECTURALE, PREZENȚA, ÎNCĂ PALPABILĂ, ÎN ŢESĂTURA ORAŞULUI A EVOLUŢIEI SALE ÎN TIMP, HAOSUL SPAŢIULUI PUBLIC, CULORILE CONTRASTANTE, VITALITATEA.
Pentru Ştefan Baciu, Bucureştiul este, în egală măsură, un oraş urât şi fascinant: „Cât te urăsc, oraşul meu iubit,/Cât te râvnesc, când nu sunt lângă tine,/Căci cu o albă lamă de cuţit/Otrava ta mi-ai încrustat-o-n vine”1. Dana Harhoiu îl descoperă ca „oraş al destinului şi vocaţiei europene, oraş martirizat de puterea totalitară,(….) un oraş care trebuie înţeles, gândit şi refăcut…. Bucureştiul s-a dezvoltat asimilând influenţe orientale, printr-o capacitate de integrare naturală care i-a susţinut vocaţia de a fi un oraş între Orient şi Occident”2. Bucureştiul emoţionează călătorii străini: Paul Morand  crede că lecţia pe care ne-o oferă „nu e o lecţie de artă, ci una de viaţă; el te învaţă să te adaptezi la toate, chiar şi la imposibil”3, în timp ce Catherine Durandin spunea că Bucureştiul nu este „un mic Paris, însă forfoteala sa, contrastele sale arhitecturale, intruziunile ruralului în inima sa şi cartierele dezarticulate incită imaginaţia să creeze o coerență. Această coerență nu este arhitecturală, ci afectivă” 4.Indiferent de context, încercarea de a defini Bucureştiul porneşte întotdeauna de la prezenţa sa istorică, sâmburele în jurul căruia se defineşte oraşul contemporan. Bucureştiul istoric, 14% din suprafaţa oraşului5, concentrează valorile arhitecturale, ambientale şi culturale care îi creionează unicitatea. Dacă se poate vorbi despre o identitate palpabilă a Bucureştiului, ea se regăseşte în cartierele istorice, cu aerul lor patriarhal, cu amestecul lor de stiluri arhitecturale, cu faţadele decorate, cu grădini  private, cu parcursul sinuos al străzilor. Bucureştiul cartierelor istorice, ne­glijat sau demolat de administraţia comunistă pentru a face loc proiectelor sale faraonice,  a devenit,  în perioada postdecembristă, ținta predilectă a speculaţiei imobiliare. În ultimul deceniu, numeroase intervenţii urbane derogatorii au distrus coerența urbană a vechiului Bucureşti, conducând la degradarea calităţii vieţii locuitorilor şi la pierderea unor repere istorice şi culturale.Astăzi, discursul public despre patrimoniul Bucureştiului este disfuncţional, rupt de realitate. Experţii vorbesc despre patrimoniul oraşului ca şi cum acesta ar fi doar  o înşiruire de „obiecte” disparate, înscrise sau nu pe Lista Monumentelor Istorice. Investitorii, administraţia publică şi arhitecţii ne explică în permanență că Bucureştiul este în permanentă devenire, că oraşul are nevoie să se dezvolte cu orice preţ. În eseul său „Să mai filosofăm puţin despre Bucureşti”6, arhitectul Dorin Ştefan dezvolta teoria „devenirii urbane” a Bucureştiului: „Astăzi, Bucureştiul este blocat în prag. Va  trebui să treacă pragul. Înapoi nu poate să mai meargă. (….) Să lăsăm oraşul să-şi urmeze cursul. Noi doar să-l «asistăm critic»”. O teorie elegantă, contrazisă însă de realitatea cotidiană a străzii, devenită o junglă în care noul anihilează vechiul.  „(…) Situarea complexă, transistorică şi transindividuală”7 a oraşului despre care vorbeşte Dorin Ştefan se manifestă prin demolări de imobile cu arhitectură valoroasă şi prin intervenţii urbane brutale asupra ţesutului istoric. La umbra teoriei, realitatea se dovedeşte a fi agresivă, inestetică, indife­rentă la valorile trecutului. Cuvântul de ordine al acestei „deveniri” asistate este, din păcate, lipsa de respect faţă de istoria locului.  Oraşul istoric şi locuitorii săi se află astăzi într-o luptă surdă pentru supravieţuire.Cu toate acestea, nici Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), nici organizaţiile profesionale nu au făcut încă o evaluare a efectelor urbanismului derogatoriu asupra coerenței zonelor construite protejate. Din studiile de caz documentate de Asociaţia Pro.Do.Mo8 rezultă că o mare parte din noua arhitectură ignoră nu numai legislaţia internaţională de protecţie a patrimoniului, ci şi legislaţia naţională, mai permisivă.Discursul public nu reflectă realitatea, ci o ocultează.

Pentru a da Bucureştiului şansa să intre în competiţie cu alte capitale europene şi pentru a inspira în bucureşteni loialitate faţă de oraşul natal sau de adopţie, zonele istorice trebuie protejate cu orice preţ. Astfel, viitorul Plan Urbanistic General va trebui să întărească şi să detalieze regulamentul zonelor protejate, nu să îl „flexibilizeze”. Derogările care au mutilat zonele protejate în ultimii ani nu trebuie să reprezinte punctul de pornire al unui nou Plan Urbanistic Zonal.  Printre propune­rile care ar îmbunătăţi calitatea intervenţiilor în zonele construite protejate este şi  înfiinţa­rea unei Comisii a Bucureştiului Istoric, care să evalueze proiectele din punctul de vedere al coerenței urbane şi al conservării patrimoniului construit. În prezent, proiectele sunt evaluate numai din punct de vedere tehnic de Comisia Tehnică de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul PMB. Nu există niciun control asupra  esteticii noilor imobile şi rareori sunt respectate condiționalitățile referitoare la materialele de construcţie şi la crearea unei arhitecturi adecvate  caracterului zonei. Nici membrii Comisiei Monumentelor Istorice, nici membrii CTUAT nu evaluează proiectele in situ şi pe baza unor studii de impact asupra coerenței zonei. Pe de altă parte, Primăria mimează consultarea publică şi ignoră sistematic criticile şi protestele locuitorilor. În realitate, nicio instituţie publică nu este responsabilă de modul cum se dezvoltă zonele construite protejate, ceea ce permite investitorilor privaţi să „interpreteze” regulamentul urbanistic în interes propriu.

O mai bună reglementare a procesului de avizare şi o largă participare publică sunt ingrediente necesare, dar nu suficiente, pentru conservarea zonelor protejate. Lipseşte cadrul economico-financiar care să  stimuleze ela­borarea proiectelor de conservare şi restaurare. Acest cadru trebuie să cuprindă subvenţii publice, scutiri de impozite, garanţii financiare, împrumuturi pe termen lung şi o reglementare clară a  parteneriatului pu­blic-privat, care să condiţioneze concesionarea terenurilor publice promotorilor imobiliari de conservarea şi restaurarea patrimoniului construit.

Una dintre sursele de finanţare pentru regenerarea urbană a zonelor istorice este Uniunea Europeană, cu condiţia ca  administraţia  publică să înţeleagă importanţa conservării identităţii istorice a oraşului şi să aibă capa­citatea administrativă de a gestiona proiecte urbane complexe.

Primul  pas în atragerea de fonduri de dezvoltare a cartierelor cu valoare arhitecturală este, însă, inventarierea tuturor imobilelor şi a spaţiilor libere publice şi private. Acest pas nu a fost făcut, încă, de către PMB care, în ultimii 12 ani, a inventariat numai 12 zone protejate din cele 98 legiferate. În schimb, a iniţiat un proiect de cartare a trei zone protejate9, care, dacă va fi adoptat de Consiliul General, ar reprezenta o derogare de la regulamentul zonelor protejate prin creşterea indicatorilor urbanistici. Lipseşte o abordare coerentă a dezvoltării cartierelor istorice la nivelul admi­nistraţiei locale. În opinia noastră, a Asociaţiei Pro.Do.Mo şi a Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, iniţiatorii proiectului de voluntariat Inventarul zonelor construite protejate10, evaluarea cantitativă a zonelor istorice este o condiţie esenţială pentru iniţierea unor proiecte coe­rente de regenerare urbană pe baza unor analize socio-economice pertinente.

Educaţia este o altă pârghie importantă în efortul de conservare a zonelor istorice. În experienţa noastră, conceptul de zonă construită protejată este necunoscut publicului larg, inclusiv locuitorilor din cartierele istorice. Nu există nicio instituţie publică care să fie responsabilă cu informarea şi consilierea proprietarilor din zonele construite protejate, în schimb, instituţiile implicate în aproba­rea documentaţiilor de urbanism (Primăria Municipiului Bucureşti, Direcţia de Cultură şi Patrimoniu Naţional a Muncipiului Bucureşti, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Ministerul Dezvoltării şi Administrarea Teritoriului) joacă ping-pong birocratic cu respon­sabilitatea avizării.

Acest articol este o pledoarie în favoarea conservării şi regenerării urbane a zonelor construite protejate11, singurul instrument de conservare a identităţii oraşului. Pentru societatea civilă, zonele protejate nu sunt un concept birocratic, imposibil de aplicat, sau „pragul” care blochează dezvoltarea economică a oraşului. Pentru noi, zonele istorice configurează identitatea Bucureştiului, pe care trebuie să construim viitorul.

Note:
1. Ștefan Baciu, Cetatea lui Bucur, lyrics, „București!”, Humanitas Publishing House, 2006.2. Dana Harhoiu, București, Un oraș între Orient și Occident, p. 13, Simetria Publishing House, Arcub, 2001.3.Paul Morand, București, p. 235, Echinox Publishing House, 2000.4. Catherine Durandin, București, Amintiri și Plimbări, p. 139, Paralela 45 Publishing House, 2003.5. „Zone Protejate Construite – Municipiul București și teritoriul administrativ”, „Ion Mincu” Institute of Architecture Bucharest – 1997, architect Dan Marin, architect Florinel Radu.

6. Bucureștiul Ascuns, „Să mai filosofăm puțin despre București”, architect Dorin Ștefan, Igloomedia Publishing House, 2010.

7. Ibidem.

8. Patrimoniul Bucureștiului. Raport 2008-2012, Asociația Pro.Do.Mo, www.prodomo.org

9. http://www.pmb.ro/servicii

/urbanism/proiecte/proiecte_1.php

10. http://www.prodomo.org

11. HCGMB nr. 279/2000, http://www.pmb.ro/servicii/urbanism/zone-protejate/z_aprobate.php 

BUCHAREST IS IMPOSSIBLE TO DESCRIBE IN ONLY ONE WORD. WHEN WE ATTEMPT TO DEFINE ITS IDENTITY, WE DISCOVER ITS DIVERSE ARCHITECTURAL STYLE, THE PRESENCE, STILL PALPABLE, IN THE TISSUE OF THE CITY, OF ITS EVOLUTION OVER TIME, THE CHAOS OF THE PUBLIC SPACE, THE CONTRASTING COLORS, THE VITALITY.
For Ştefan Baciu Bucharest is an ugly, as well as fascinating, city: “How much I loathe you, my beloved city, /How much I need you, when I am not near you, /As in the wound you cut with a white blade/You poured the poison running through my veins”1. Dana Harhoiu describes it as a “a city of European destiny and vocation, martyred by the totalitarian power,(….) a city which needs to be understood, thought over and rebuilt… Bucharest has developed by assimilating Oriental influences, thanks to a capacity of natural integration which has supported its vocation of city caught between the East and the West”2. Bucharest has deeply moved foreign travelers: Paul Morand believed that the lesson this city taught us “is not a lesson in art, but a lesson in life; it teaches you to adapt to anything, even to the impossible”3, while Catherine Durandin noted that Bucharest is not “a little Paris; however, its hustle and bustle, its architectural contrasts, the intrusion of country life in its very heart and its disjointed districts invite the imagination to create a coherent entity. This coherence is not architectural, though; it is emotional”4.Irrespective of the context, the attempt to define Bucharest always starts from its historical presence, the kernel around which the contemporary city is defined. Historical Bucharest, 14% of the city area5, concentrates the architectural, ambiance and cultural values which make it unique. If we must refer to a tangible identity of Bucharest, then it can definitely be found in the historical districts, with their patriarchal air, their mix of architectural styles, the decorated facades, the private gardens and the winding trajectory of the streets. The Bucharest of historical districts, neglected or demolished by the communist administration to make room for its pharaonic projects, has become, in the post-December ’89 period, the favorite target of real estate speculation. In the last decade, numerous illegal urban interventions have destroyed the urban coherence of the old Bucharest, leading to the degradation of the life of its inhabitants and to the loss of historical and cultural landmarks.Nowadays the public discourse on the patrimony of Bucharest is dysfunctional and utterly cut off from reality. The experts refer to the city patrimony as if it were a mere string of disparate “objects”, registered or not on the List of Historical Monuments. The investors, the public administration and the architects permanently explain to us that Bucharest is subject to ongoing change; that the city needs to develop at all costs. In his essay “Să mai filosofăm puţin despre Bucureşti” (Let us speculate a little more about Bucharest)6, architect Dorin Ştefan developed the theory of Bucharest’s “urban becoming”: “Today Bucharest is stuck on the threshold. It will have to cross it though. There is no turning back for it. (….) Let us leave the city to follow its course, and let us just «assist it critically»”. It is an elegant theory, which is contradicted, however, by the daily reality of the street, practically a jungle where the new is doing away with the old. “(…) The complex, trans-historical and trans-individual location”7 of the city, referred to by Dorin Ştefan, expresses itself through demolitions of buildings evincing valuable architecture and through brutal urban interventions on the historical tissue. In the shade of theory, reality turns out to be quite aggressive, unaesthetic, and indifferent to the values of the past. The essential word which best summarizes this assisted “becoming” is, unfortunately, the lack of respect towards the history of the place. The historical city and its inhabitants are nowadays engaged in a silent war for survival.However, neither the Bucharest City Hall (PMB), nor professional organizations have performed an assessment of the effects of illegal city planning on the coherence of the protected built up areas. The case studies documented by Pro.Do.Mo Association8 show that a large part of the new architecture ignores not only the international laws regarding protection of the patrimony, but also national and more permissive, laws.Public discourse does not reflect reality at all; it conceals it.

In order to give Bucharest the chance to enter into a competition with other European capitals and to infuse Bucharest dwellers with loyalty towards their native or adoptive city, historical areas must be protected at all costs. Thus, the future General Urban Plan will need to consolidate and to further detail the regulation on protected areas, not to render it “more flexible”. The derogations which have maimed the protected areas during the last years should not represent the starting point of a new Zonal Urban Plan. One of the proposals which could improve the quality of interventions in the protected built up areas is the establishment of a Commission of Historical Bucharest, which would evaluate the projects in terms of urban coherence and preservation of the built-up patrimony. At present, such projects are only assessed from a technical standpoint by the Technical Urban Planning and Land Development Commission within PMB. There is no control over the aesthetics of the new buildings and the requirements concerning the construction materials and the creation of architecture in line with the character of the area are rarely observed. Neither the members of the Historical Monuments Commission, nor the members of CTUAT evaluate the projects in situ and on the basis of impact studies on the coherence of the area. On the other hand, the City Hall mimes public consultation and systematically ignores the criticism and protests raised by the inhabitants. In point of fact, no public institution is responsible for the manner in which built up protected areas are developed, which allows private investors to “interpret” the urban planning regulation for their own benefit.

A better regulation of the endorsement process and larger public involvement are necessary, but not sufficient to preserve the protected areas. What is missing is the appropriate economic and financial framework which would encourage preservation and restoration projects. Such framework needs to contain public subsidies, tax exemptions, financial guarantees, long-term loans and a clear regulation of the public-private partnership, which would condition the concession of public land to real estate promoters on the preservation and restoration of the built up patrimony.

One of the financing sources of the urban regeneration of historical areas is the European Union, provided that public administration understands the importance of preserving the historical identity of the city and possesses the administrative capacity to manage complex urban projects.

Yet the first step to attract funds for the development of districts with architectural value is to make an inventory of all vacant buildings and premises, be they public or private. However, this step has not been taken yet by PMB which, during the last 12 years, has made an inventory containing only 12 protected areas from the 98 provided by law. Instead, it initiated a map drawing project for three protected areas9 which, if adopted by the General Council, would amount to a derogation from the regulation of protected areas through an increase in urban planning indicators. What is missing is a coherent approach by local administration authorities to the development of historical districts. We, the Pro.Do.Mo Association and Salvaţi Bucureştiul Association, initiators of the voluntary project An Inventory of Built up Protected Areas10, are of the opinion that the quantitative assessment of the historical areas is an essential condition to the initiation of coherent urban regeneration projects based on relevant socio-economic analyses.

Education is another important factor in the effort to preserve historical areas. According to our experience, the concept of built up protected area is unknown to the public at large, including to the inhabitants of historical districts. No public institution is responsible for the information and guiding of owners in the built up protected areas; instead, the institutions involved in the approval of urban planning documentation (Bucharest City Hall, The Directorate for Culture and National Patrimony of the Bucharest Municipality, the Ministry of Culture and National Patrimony and the Ministry of Development and Land Management) play a bureaucratic game of Ping-Pong with the liability for the opinions issued.

This article is a plea in favor of the urban preservation and regeneration of protected built-up areas11, the only tool for preserving the identity of the city. For civil society protected areas are not a bureaucratic, impossible to apply project or the “threshold” which blocks the economic development of the city. For us, historical areas are those areas which shape the identity of Bucharest, on which we must build the future.

Notes:
1. Ștefan Baciu, Cetatea lui Bucur, lyrics, „București!”, Humanitas Publishing House, 2006.2. Dana Harhoiu, București, Un oraș între Orient și Occident, p. 13, Simetria Publishing House, Arcub, 2001.3.Paul Morand, București, p. 235, Echinox Publishing House, 2000.4. Catherine Durandin, București, Amintiri și Plimbări, p. 139, Paralela 45 Publishing House, 2003.5. „Zone Protejate Construite – Municipiul București și teritoriul administrativ”, „Ion Mincu” Institute of Architecture Bucharest – 1997, architect Dan Marin, architect Florinel Radu.

6. Bucureștiul Ascuns, „Să mai filosofăm puțin despre București”, architect Dorin Ștefan, Igloomedia Publishing House, 2010.

7. Ibidem.

8. Patrimoniul Bucureștiului. Raport 2008-2012, Asociația Pro.Do.Mo, www.prodomo.org

9. http://www.pmb.ro/servicii

/urbanism/proiecte/proiecte_1.php 

10. http://www.prodomo.org

11. HCGMB nr. 279/2000, http://www.pmb.ro/servicii/urbanism/zone-protejate/z_aprobate.php

FOTOGRAFII:

IOANA MARIA RUSU

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog