alege_allplan

Arhitectura cinematică

Ra’mien Go
(Hoher Markt)

CINEMATIC ARCHITECTURE

SPAŢII ARHITECTURALE CA ACTE DELIBERATE DE CREARE A MEMORIEI
De cele mai multe ori, arhitectura și designul funcționează ca extensii telescopice ale istoriei – fie personale sau împărtășite, interiorizate sau expuse din abundență – în acest mod creând o realitate intermediară prin care trecutul este exprimat în prezent.

Înțeles ca mediu prin care istoria se manifestă estetic, spațiul arhitectural contemporan rămâne încărcat de semnificație identitară și deschide accesul către tradiție, în timp ce istoria însăși acționează ca negociere transparentă, ca evidență iluminatoare în sensul unei paradigme a unității ce se stabilește între entitatea sensibilă a spațiului și acea forță exterioară ce o decupează din context pentru a o face relevantă originilor sale. În ceea ce privește lucrările prezentate în acest articol, patrimoniul identitar este chinez, dar pentru autorul lor, artistul Jun Yang1, China se arată en profil perdu.

Esența spațiilor create de Jun Yang se desfășoară în patru acte artistice, patru contexte ficționale care spun povestea unei frumuseți cu implicații interioare pentru care funcționalitatea este implicată ca instrument constructiv: Ra’mien, Shanghai Tan, Ra’mien Go (Hoher Markt) și Ra’mien Go (Wien Mitte)2.

Considerând arhitectura ca fiind mai mult decât pretextul unui context narativ, spațiile create de Jun Yang devin capabile să iasă de sub pasivitatea pe care funcționalitatea o imprimă percepției consumatorului, transformându-le, pe parcursul procesului creativ pe care îl urmărește și în film, din spații cu obiecte în locuri cu subiecte. Această devenire provine din angajarea unui aparatus comun atât în ceea ce privește creațiile sale arhitecturale sau de design, cât și pe cele cinematografice și, precum scenografia de film, însă la un alt nivel al practicii artistice, tipul de apropiere față de arhitectură și design pe care Yang îl dezvoltă poate fi ușor suprapus unui modus operandi cinematografic prin care contextele narative adăposteasc și, în același timp, determină evenimente. Fiecare restaurant are propria scenografie aflată într-o permanentă expectativă de a găzdui narațiunile personale ale celor ce îl populează temporar, dar mai ales de a fi predicativ în determinarea de variante posibile pentru o istorie ce se consumă în acel loc.

În ciuda deosebirilor estetice notabile între cele patru spații, coerența conceptului care a stat la baza realizării acestor lucrări de design este inevitabilă odată ce premisa conține, în toate cazurile, re-contextualizarea unei identități excentrice odată cu devierea de la rigurozitatea vieții exterioare pe care sintaxa urbană a Vienei o impune. Astfel, raportul dintre exotism și tradiție devine unul care respinge anticipația consumatorului pe măsură ce structura interioară a spațiului este descoperită, acesta nesupunându-se pattern-ului simptomatic pentru cea mai mare parte a restaurantelor asiatice în Vest.

Fractura produsă generalului cu care publicul este obișnuit provine din punerea în scenă a unei arhive personale care dictează un parcurs stratificat către autenticitate în discursul despre tradiție și identitate în care idiosincraziile vizuale, cursivitatea tempoului atât de bine articulat pe ritmul volumelor, al emoțiilor și al fizicalității fac ca experimentarea acestor spații să se deruleze ca un documentar polivalent aflat în continuu progres.

Platforma colectivă pe care sunt construite aceste spații o reprezintă propunerea estetică și, într-o anumită măsură, sociologică pe care Jun Yang o translează în arhitectură, aceasta fiind o preocupare recurentă dezvoltată și în film: cercetarea artistică a identității multifațetate în cadrul creării unor medii arhitecturale publice destinate chestionării spațiului privat. Această juxtapunere deliberată a două noțiuni antonime este subliniată de ipostaza în care sunt așezate, în oglindă sau unul deasupra celuilalt, spațiile și piesele de design care, deținând o structură simetrică, dar un concept opus, expun tensiunea dintre exterior ca plan colectiv și anonim și interiorul înțeles ca loc al transpunerii individuale, al distincției.

Citiți textul integral în numărul 2/2013 al revistei Arhitectura
Note:

1. Jun Yang (născut în China, trăieşte şi lucrează în Austria, Taiwan şi Japonia) a participat la mai multe bienale internaţionale de artă, precum Roundtable, ediţia a 9-a a Bienalei de la Gwangju (2012); Bienala de la Taipei (2008); Internaţional 06, Liverpool Biennial (2006), şi a reprezentat China la cea de a 51-a ediţie a Bienalei de la Veneția (2005).

2. Restaurante concepute şi fondate de către Jun Yang ca proiecte artistice în colaborare cu Ţie Yang, Dong Ngo şi Adam Gortvai; toate sunt localizate în Viena, Austria. Arhitectura restaurantelor Ra’mien and Ra’mien Go (Hoher Markt) este realizată de către Jun Yang, iar Shanghai Tan şi Ra’mien Go (Wien Mitte) împreună cu biroul de arhitectură Tzou Lubroth Architekten

(www.ramien.at ,  www.ramiengo.at).

DESIGNING ENVIRONMENTS AS A DELIBERATE ACT OF CREATING MEMORY
Most of the time architecture and design act as telescopic extensions of history – either personal or shared, interiorized or lavishly exposed – thus creating an intermediary reality for expressing the past.

Understood as mediums through which history manifests itself aesthetically, environments loaded with identity significance open the access to tradition, while history itself acts as a transparent mediation, an enlightening evidence, a paradigm of the unity that is establishing between the space’ sensitive entity and that exterior force that is snipping it from the rest in order to make it relevant for its origins. In this case Chinese, but for such an alluring artist like Jun Yang1, it’s a China en profil perdu.
The essence of his environments is unfolding in four design acts, four fictional traps that tell the story of a beauty with inner implications: Ra’mien, Shanghai Tan, Ra’mien Go (Hoher Markt) and Ra’mien Go (Wien Mitte)2.

Thinking of architecture as a narrativized space, Jun Yang’s environments are able to get out of the passivity that functionality is imprinting on the consumer’s perception, and transforms them from spaces with objects into places with subjects. This becoming is common to film and like movie sets, but at a different level of engagement, his approach to architecture and design can be easily compared to the cinematographic practice of staging of things and facts for the particular reason of telling and also creating events.

Each restaurant has its own set that waits to host personal narratives of people temporarily inhabiting these places and also to determine new ones or at least new possibilities. From a restaurant to another a thin red line can be traced, as a sign of following a unified visual and narrative approach that finds its departing point in the playful deviations from the rigorous exterior life of Wien’s urban syntax. They reject consumers’ anticipation while matching an intrinsic behavior as they need not subordinate themselves to work the same patterns of Asian restaurants in Western Europe, nor they need to tell the story the same way – guiding the guests to a familiar end of it. Yang’s staging a premise, rather than giving obsolete directives or forcing conclusions. While his visual idiosyncrasies, his flow of tempo – so beautifully apprehended in perfect match with space, physiology and emotions, make experiencing these environments so close to the cinematographic reaction.

The common ground of these cinematic places is the concept itself – an aesthetical and almost sociological proposition that follows the path of some of his seminal works – the artistic research on multifaceted identities and the creation of public spaces for questioning privacy. This specific juxtaposition between two antonymous notions is reflected by the staging side by side or one underneath the other of symmetrical yet conceptually reversed designs that embody the challenge between the collective and anonymous exterior and the interior understood as a place of individual distinction.

Read the full text in the print magazine.
Notes:

1. Jun Yang (born in China, lives and works in Austria, Taiwan and Japan) has participated in numerous biennials, including Roundtable, the 9th Gwangju Biennale (2012); Taipei Biennial (2008); International 06, Liverpool Biennial (2006); and 51st Venice Biennale (2005).

2.  Restaurants established and conceived by Jun Yang in collaboration with Tie Yang, Dong Ngo and Adam Gortvai; all of them are located in Wien, Austria -Ra’mien and Ra’mien Go (Hoher Markt), architecture by Jun Yang, Shanghai Tan and Ra’mien Go (Wien Mitte), architecture by Tzou Lubroth Architekten
(www.ramien.at  and www.ramiengo.at).

Comments

comments

Powered by Jasper Roberts - Blog