RDW

Să vorbim despre școlile de arhitectură

LET US TALK ABOUT
ARCHITECTURE SCHOOLS

DE CE SĂ VORBIM?

E mai mult decât evident că, pe de o parte, întreaga civilizație umană este pusă în fața unor schimbări complexe care se petrec fără a fi dorite, iar pe de alta că este mai mult decât așteptată, chiar invocată, o schimbare sau o serie de schimbări care să așeze omenirea într-o perioadă mai confortabilă și mai optimistă. Dacă lumea se schimbă, atunci se schimbă și modul de viață, și odată cu el mediul construit, iar pentru o schimbare a mediului construit e nevoie de o atitudine specială a profesiei de arhitect. Dacă de la profesia de arhitect se așteaptă o schimbare este mai mult decât evident că formarea profesională, adică școlile de arhitectură, trebuie să producă o schimbare. Cât de importantă este această schimbare, în ce ar trebui să se manifeste și care sunt șansele ca o asemenea acțiune complexă și responsabilă să fie proactivă și să aibă succes, iată motivele pentru a vorbi despre școlile de arhitectură. Sigur, fiecare generație este înclinată să simtă că aparține unei crize profunde care are nevoie de o reașezare, dar în prezent nu mai trebuie demonstrat faptul că există cel puțin câteva problematici fundamentale care ne plasează într-o perioadă în care schimbările se accelerează fără precedent și complexitatea echilibrelor pentru o viață în parametri pe care ne place să îi numim normali e și ea foarte mare. Demografia cu toate aspectele și consecințele ei complexe, inclusiv migrația globală fie fizică, fie economică, are o dimensiune fără precedent la scara planetei, schimbările climatice și toate fenomenele care le însoțesc sunt alarmante, resursele de energie, repartiția și modul în care se consumă, la care se adaugă o economie globală al cărui model bazat prea mult pe consum și profit nu face față noilor condiții. Este o naivitate să considerăm că toate acestea nu afectează modul în care gândim și realizăm construcțiile și că arhitectura poate, ca profesie și rezultat al practicării sale, să își vadă „liniștită” de drum, fără să își propună și să reușească o schimbare profundă.

În această perioadă se renegociază directiva Calificări profesionale a Comisiei Europene (PQD1 recast), directivă care cuprinde profesiile reglementate în spațiul european, care prevedea până acum un minim de 4+0 (4 ani de studii universitare și 0 ani de experiență profesională) până la recunoașterea profesională internațională și condiții de mobilitate și acces la piața internă a Uniunii. În prezent se discută despre un minim de 5+0 sau 4+2, o propunere susținută de scandinavi, dar un 5+1 sau 4+2 este ceea ce consi­deră Consiliul Arhitecților din Europa2 că este obiectivul profesiei în această negociere. Este extrem de probabil ca noua directivă să lase opțiunea statelor membre să adopte una dintre cele două variante. Aceasta ar însemna ca accesul deplin în profesie, cu întreaga responsabilitate de a semna proiecte, să se facă după 5 sau 6 ani, cu nivelul de master și o experiență profesională cerută și de Uniunea Internațională a Arhitecților3 (care susține ferm un minim de 5+2). Tot UIA atrage atenția asupra faptului că, dacă arhitecții europeni coboară ștacheta sub 5+2, accesul lor pe piețele americane și asiatice poate fi realmente compromis, deoarece acolo funcționează acest standard. Foarte curând vom afla rezultatul rediscutării directivei, cel mai probabil în prima jumătate a anului 2013. De menționat este faptul că, în prezent, în România suntem la un 6+2, adică la un acces deplin după un minim de 8 ani, care nu are viitor în contextul european. Statele doresc să scurteze perioada în care finanțează sau subvenționează educația universitară, prelungind perioada în care colec­tează impozite pe muncă, iar studenții și tinerii, în general, cer perioade mai scurte de studii pentru a își ușura costurile extrem de ridicate, în prezent, pentru studenție și a ajunge pe propriile picioare, adică în piață, mai repede. Este extrem de important să ne dăm seama de precaritatea situației actuale a contextului românesc și de necesitatea de a o reforma inteligent. În condițiile în care, în România, unui tânăr îi trebuie minimum 8 ani pentru a deveni arhitect cu drept de semnătură, beneficiind de o educație academică pe care o pun sub semnul întrebării ca atractivitate și performanțe în comparație cu multe alte oferte accesibile pe continent, în care același parcurs este de 4 sau maximum 5 ani la alte școli, plus o experiență profesională de 1 an sau 2, deci un total de 5, 6 sau maximum 7 ani, ce va alege acesta? Iată un motiv să vorbim despre școlile de arhitectură românești.

Citiți textul integral în numărul 2/2013 al revistei Arhitectura
Note:

1. Professional Qualification Directive, referitoare la profesiile reglementate în spațiul european. Directivele Comisiei se revizuiesc o dată la cinci ani (recast).

2. ACE – CAE, Architecs Council of Europe – Conseil des Architectes d’Europe, organizație pentru lobby-ul profesiei de architect, cu sediul la Bruxelles.

3. UIA, Union Internationale des Architectes, organizație mondială a arhitecților, înființată odată cu UNESCO, cu sediul la Paris, reprezentând arhitecții prin 5 regiuni geografice distincte.

WHY SHOULD WE TALK IN THE FIRST PLACE?

It is more than obvious that on the one hand, the entire human civilization is faced with complex changes which have been occurring without any intention, and, on the other hand, that a change or series of changes that could place the world in a more comfortable, more optimistic period is expected feverishly and even invoked. If the world changes, then the lifestyle changes too, and along with it the built environment; and a change in the built environment requires a special stance from the architect profession. Then if a change is required from the architect profession, it is more than obvious that vocational training, i.e. architecture schools, need to undergo a change themselves. How important this change is, how it should express itself and what the chances are for such a complex and responsible action to be proactive and successful, all these are good reasons to talk about architecture schools. Naturally, each generation is bound to feel at some point that it is going through a deep crisis which requires everything to re-position itself, but at present one needn’t even prove that there is at least a set of fundamental issues pertaining to a time of fast changes occurring at an unprecedented pace and that it is becoming increasingly difficult to ensure the balance of our lives within those parameters that we like to call normal. I am referring to demographics, with all of its complex aspects and consequences, including global migration, be it physical or economic, which has an unprecedented global presence; the climatic changes and all the phenomena accompanying them, which are quite alarming; the energy resources, their distribution and the manner in which they are consumed, plus a global economy whose model, relying too much on profit and consumption, cannot cope with the new conditions. It is naive to consider that all these do not affect the manner in which we conceive and achieve constructions and that architecture, as a profession and as a result of its being practiced, can toddle its way along “peacefully”, without intending or managing to produce a major change.

At present the Directive of the European Commission on professional qualifications, containing the professions regulated in the European area, is being renegotiated (PQD1 recast). Until present, the directive required a minimum of 4+0 (4 years of university education and 0 years of professional experience) for the acquisition of international professional recognition and the possibility of movement throughout and access to the internal market of the European Union. At present the discussions are targeting a minimum of 5+0 or 4+2, a proposal supported by the Scandinavians, but 5+1 or 4+2 is what the Architects Council of Europe2 considers to be the objective of the profession in this negotiation. It is highly likely that the new directive will leave it to the Member States to opt for either of the two variants. This would mean that full access to the profession, with the entire responsibility to sign projects, would take place after 5 or 6 years, and would involve a master’s degree and a professional experience according to the requirements of the International Union of Architects3 (which is firmly in favor of a minimum of 5+2). The same UIA calls attention to the fact that, if European architects decide to go below 5+2, their access on the American and Asian markets might be severely compromised, as this standard is already operational there. We shall learn very soon about the outcome of the renewed discussions on this directive, most probably in the first half of 2013. We should note that at present in Romania we are at 6+2, i.e. full access to the profession takes place after a minimum of 8 years, which is devoid of prospects in the European context. European Union states wish to curtail the period dedicated to the financing or subsidizing of university education and to prolong the period of collection of taxes on work; equally, students and young people generally demand shorter periods of study in order to relieve themselves faster of the extremely high, at present, costs with university education and to earn their bread on the labor market faster. It is extremely important to realize the precariousness of the current circumstances in Romania and the necessity to reform them intelligently. When in Romania a young person needs a minimum of 8 years to become an architect with signature right, after completing a university education that many question severely in terms of attractiveness and performance in comparison with other, more accessible educational offers on the continent, which also require only 4 or maximum 5 years to complete plus a professional experience of 1 or 2 years, therefore amounting to a total of 5, 6 or 7 years at the most, the question arises, what would such a person choose? Here is another reason to talk about Romanian architecture schools.

Read the full text in the print magazine.
Notes:

1. Professional Qualification Directive, regarding regulated professions in the European area. The directives of the Commission are reviewed every five years (recast).

2. ACE – CAE, Architecs Council of Europe – Conseil des Architectes d’Europe, organization for the lobby of the architect profession, based in Bruxelles.

3. UIA, Union Internationale des Architectes, global organization of architects established concurrently with UNESCO, based in Paris, representing architects through 5 distinct geographical regions .

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog