RDW

Favoriții publicului

Dosar tematic

Arh. Constantin GORCEA - îi recomandă pe

arh. Irina FILOFI și arh. Cătălin TRANDAFIR

Interviul acesta răspunde intenției Uniunii Arhitecților din România de a face un număr al revistei ARHITECTURA despre Bienala Națională de Arhitectură 2018: 100 de ani de Arhitectură în Romania, pentru a evidenția faptul că putem marca un nou început, o nouă perioadă în arhitectura românească și nu doar că s-a încheiat o perioadă de 100 de ani. Un număr special cu tinerii Bienalei, în care arhitecții, membri ai juriului sau organizatori, prezintă tineri participanți pe care i-au remarcat.
Chiar dacă am fost președintele juriului la „Diplome. Arhitecți în devenire” la care s-au înscris proiecte din ultimii cinci ani, am ales să îi prezint pe tinerii arhitecți Irina Filofi și Cătălin Trandafir, autori ai proiectului Restaurant WERK din Hunedoara, ce a obținut Premiul ASAR – Asociația Societăților de Arhitectură din Romania.
Interesul meu pentru acest proiect care readuce la viață clădiri ce au aparținut vechii Uzine de Fier de la Hunedoara se datorează și faptului că, în urma realizării proiectului de reabilitare a vechii Uzine de Apă (Wasser Werk) de la Suceava, proiect distins cu premiul secțiunii „Arhitectura patrimoniului cultural” la BNA 2014, am rămas cu o sensibilitate aparte pentru ceea ce înseamnă valorificarea patrimoniului de arhitectură industrială.

Constantin Gorcea: Cum s-a ajuns la acest proiect ce propune valorizarea patrimoniului existent? Deși domeniul preocupă lumea arhitecților, el rămâne o temă destul de rară în practica reală din România. Ați convins voi beneficiarul să păstreze partea valoroasă a acelor clădiri existente și să subordoneze conceptul de modernizare și extindere atmosferei industriale inițiale, deși poate acesta ar fi preferat să demoleze existentul și să facă ceva nou? Sau a venit chiar beneficiarul cu această propunere de intervenție?

Irina Filofi: Am tratat acest subiect în maniera în care abordăm orice proiect. Schema logică este aceeași, diferența apare din numărul constantelor și variabilelor implicate în proces, din ramificațiile generate de acestea. Am început cu detalierea datelor de temă, cu discuții repetate cu beneficiarul, punând însă accent pe efectul dorit și nu pe modul prin care crede că ar vrea să îl obținem. Singura cerință a beneficiarului a fost ca fațada de la stradă să fie păstrată, intuind că spațiul existent nu este suficient de încăpător.
A urmat un studiu aprofundat al locului, de la nivelul parcelei, până la relaționarea cu fosta platformă industrială și cu orașul. Săpături, sondaje, decopertări, au mers în paralel cu documentarea istorică. Datorită apropierii de Castelul Huniazilor, am găsit mai multe imagini de epocă din care am putut identifica etape și ani de construire și alte aspecte identitare. De aici am putut fixa primele constante, elementele primordiale. Eliminând construcțiile parazitare, am rămas cu cele două clădiri valoroase. Luând în considerare cerința de a crea un restaurant cu o sală pentru cel puțin 200 de participanți, a devenit cert faptul că, în forma actuală, clădirile existente nu aveau capacitatea necesară. Astfel, necesitatea extinderii a devenit o componentă definitorie a proiectului. Am identificat spațiile necesare funcționării, după care le-am structurat în publice și auxiliare. Între clădirile originale am creat un spațiu interstițial, transparent, care unifică funcțional cele două corpuri, rezolvând necesarul de spațiu pentru public. Cea de-a doua zonă nouă ascunde funcțiunile complementare, un bar cu grupurile sanitare ale terasei, mansarda cu birouri, spații tehnice și acces pentru aprovizionare. Volumul nou se desfășoară liniar, de-a lungul limitei estice a sitului, devenind un fundal decorativ pentru curte. Argumentele care au convins beneficiarul au fost de ordin economic și funcțional. Dificultatea a fost în a găsi modalitatea de a satisface cerințele pragmatice prin instrumente care să fie, în același timp, și estetice. De exemplu, structura metalică a extinderii dintre cele două clădiri vechi se conectează la structura de consolidare a pereților longitudinali ai corpului mare existent, astfel eliminând un ax longitudinal de stâlpi. Structura devine mai puțin prezentă și, în același timp, mai economică. Un alt exemplu ar fi fațada dublă din cărămidă perforată. Aceasta satisface componenta estetică, dar și pe cea funcțională, prin crearea unui coridor pentru ospătari, în același timp permițând reconfigurări ulterioare ale bucătăriei, ale golurilor de acces, de ventilare, toate în spatele „perdelei”.

Irina FILOFI (n.1982)

2007 – absolventă a Facultății de Arhitectură și Urbanism Cluj-Napoca
2008-2010 – arhitect la Arh Proiect Alba Iulia și MF Profil Alba Iulia
Din 2010 arhitect la SC M&F Profil SRL (Filofi și Trandafir Arhitectură)Cătălin TRANDAFIR (n. 1983)

2008 – absolvent Facultatea de Arhitectură și Urbanism Cluj-Napoca
2009-2011 – Cursuri FESPRA Studii Academice Postuniversitare – Formare în restaurare arhitecturală
Din 2011 arhitect la Filofi și Trandafir Arhitectură

PREMII:
2009 – World Architecture international awards – honorary mention – Drobeta Archaeology Museum
2015 – Premiul I la Bienala de Arhitectură Transilvania – Potaissa spa
2017 – Mențiune la Bienala de Arhitectură Transilvania, „Arhitectura locuinței individuale” – Casa Timiș;
2017 – Premiul I la Bienala de Arhitectură Transilvania – Restaurant Werk Hunedoara
2018 – Premiul ASAR la Bienala Națională de Arhitectură 2018 – Restaurant Werk
2018 – Premiul I la BETA Competition 2018 – Restaurant Werk; Timișoara
2018 – Premiul I la Romanian Design Week Awards by glo – Restaurant Werk
2018 – Nominalizare la Bienala Națională de Arhitectură 2018 – Casa Timiș
2018 – Nominalizare la Big Architecture Awards 2018, Slovenia
2018 – Big South East Europe Interior Design Award – Werk Restaurant Ljubljana, Slovenia
2018 – Nominalizare la European Union Prize for Contemporary Architecture – Mies van der Rohe Award, 2019 – Werk Restaurant.

C.G.: În ce măsură documentarea, soluțiile la modă sau exemplele notabile au dus la conturarea propunerii realizate, în final? Cât credeți că este creație proprie, în proiectul vostru?

I.F.: Prin documentare, încercăm să identificam modul corect în care să ne punem întrebările. Dacă întrebarea este formulată corect, răspunsul este fără echivoc. Viabilitatea alegerilor nu poate fi atinsă decât printr-o motivare puternică. Forma fără fond (moda, trendul) nu se poate conecta la acest tip de sistem.
Cătălin Trandafir: Întotdeauna am apreciat rezolvările arhitecturale contextuale, particularizate. Când vizităm proiecte de arhitectură privim rezultatul final, însă discuțiile noastre sunt, cu precădere, despre ce a determinat rezultatul respectiv. Este similar cu inginerul priceput care privește o fisură în atic și vorbește despre calitatea betonului din fundații. Sigur, arhitectura depășește această simplificare, având raționamente și justificări juxtapuse, multi-layer. Însă discuția devine o analiză care îți solicită mulți mușchi, care te obligă să îți ordonezi gândurile. Este modul prin care, în timp, ne-am format nu doar să privim arhitectura, dar pe care îl și abordăm în proiectele noastre. Aș spune că arată ca oricare model rațional: definim, identificăm, evaluăm și implementăm. Sună tipic, însă cred că aici se oprește generalizarea și intervine structura proprie, să-i spunem virgula de originalitate asociată raționamentului. Cum definim necesitatea, cum identificăm resursa și cum o evaluăm sunt procesele care implică filtrul personal – cumulul factorilor interni și externi, obiectivi sau subiectivi, coagulați într-un răspuns precis delimitat, cum este răspunsul arhitectural. Este modul în care poate rezulta o construcție particulară, dacă nu originală.
Cum se raportează moda la această ordonare de judecăți? În ceea ce ne privește, avem un soi de antipatie pentru ceea ce înseamnă deprinderile colective (nețintind deprinderea în sine). În schimb, îmi este greu să cred că nu suntem influențați, fie și indirect. Îmi este greu să cred că cineva poate să se exprime într-un mod complet atemporal.

C.G.: Am remarcat soluții și detalii de execuție extrem de valoroase legate de integrarea spațiului dintre clădirile vechi și noi. Ce a fost important pentru voi, ce considerați că v-a ieșit și vă place în proiectul vostru?

I.F.: Într-un proiect închegat, în care orice gest are justificare, este esențial fiecare detaliu. În momentul în care firul logic este întrerupt, această ruptură devine evidentă.
A fost foarte importantă pentru noi, aproape obsesivă, ținta de a returna integritatea clădirilor vechi, de a recrea scara urbană originală și de a avea o relație umană, prietenoasă atât cu utilizatorul, cât și cu trecătorul.
C.G.: Ați fost câștigătorii Premiului ASAR – Asociația Societăților de Arhitectură din România. Ce a însemnat această apreciere a practicienilor de arhitectură pentru voi? Cum faceți față succesului?!

I.F.: Aprecierea din partea colegilor de breaslă ne onorează întotdeauna. În general, premiile nu par a fi un motor al succesului pe piață, ci mai degrabă o validare a unei alegeri deja făcute. De cele mai multe ori, potențialul client ajunge să ne cunoască prin intermediul unor recomandări, documentarea cu privire la activitatea biroului fiind doar o verificare suplimentară.

C.G.: Ce sugestii aveți pentru organizarea expozițiilor-concurs de tip BNA, din postura de concurent?

C.T.: Cred că putem înțelege expoziția-concurs pornind de la două premise. Prima este cea tradițională, în care BNA și surorile sale simbolizează gala de onoare a profesiei – eveniment creat de arhitecți, cu arhitecți și despre arhitecți.
A doua este perspectiva în care BNA se adresează publicului larg, un fel de catalog de portofolii, de bună practică, educație ș.a.m.d. Arhitectul este interesat de ambele: prima ca încununare a efortului trecut, a doua ca asigurare a efortului viitor.
Efectul expozițiilor poate fi oarecum cuantificat, dar aparte de calitatea organizării sau a show-ului în sine, acesta este dependent de poziționarea arhitectului în societate. Avem evenimente de arhitectură tot mai bine organizate, însă media succesului acestora va fi echivalentă cu poziția de care vorbeam mai devreme. Primele sugestii care îmi vin în minte sunt de natură pragmatică, având la îndemână un instrument vizual, putem împinge arhitectura foarte ușorcătre publicul larg, prin mijloace digitale, comparativ cu formatul tradițional, fizic. A doua chestiune, aparent banală, este cea a trofeului. Trofeul trebuie să existe în duplicat. Mi se pare important ca, pe lângă arhitect, trofeul sau formatul fizic al premiului să ajungă și la proprietarul/beneficiarul proiectului recunoscut cu o distincție. Rațiunea este evidentă și are legătură cu promovarea de care are nevoie breasla.

C.G.: Răspunsurile sunt ca și arhitectura voastră – surprinzător de simple și de clare, evitând capcanele!

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog