RDW

CO-WORKING sau Centrul comunitar creativ

Dosar tematic

LECT. Arh. Adrian CRĂCIUNESCU recomandă

WOOLFHOUSE PRODUCTIONS: Tamina LOLEV, Vlad STOICA, Iulian CANOV, Iris POPESCU

În cadrul Bienalei Naționale din toamna anului 2018, la secţiunea rezervată acţiunilor de restaurare şi de redare a patrimoniului construit către comunităţi, a existat un proiect atipic, „Mater – biblioteca de materiale”. Acest proiect este atipic nu atât prin obiectivul recuperării – o fostă clădire a industrializării comuniste, din epoca relativ recentă, ci prin tema de proiectare care răspunde unei cerinţe de investiţie încă neînţelese în spaţiul românesc.

Poate nu întâmplător, la câteva luni după prezentarea în cadrul Bienalei a acestui proiect, o membră a breslei arhitecţilor devenită om politic a stârnit o adevărată furtună mediatică expunându-şi opiniile privind proiectarea ca factor determinant în stimularea vieţii comunitare. În esenţă, într-un interviu, aceasta spunea că în vest oamenii „se raportează altfel la proprietate” şi că trebuie „să găsim alte modele de convieţuire”, mai ales că „generaţiile tinere, tinerii, gândesc altfel decât noi”. Fireşte, putem da vina pe efervescenţa vieţii politice a momentului pentru atacul virulent din media de care a avut parte, ca urmare a acestor afirmaţii, însă e foarte clar că se justifică şi prin faptul că nivelul de cunoaştere privind orientările occidentale în utilizarea comunitară a spaţiului este aproape nul pentru mulţi dintre noi, cei rămaşi aici. Şi aici nu este vorba numai de percepţia publică, în general, ci chiar de surpriza în rândul arhitecţilor în faţa unei astfel de abordări.

viziune 2025 Industria Bumbacului

Poate nu întâmplător, invitatul belgian al juriului secţiunii a fost primul entuziasmat în timp ce noi, ceilalţi membri, am fost în dificultate de a încadra această realizare, deşi abordarea respectivă nu mai este o noutate absolută. Conceptul de „co-working” este unul relativ recent, din ultimii 10-20 de ani, iar în România se poate spune că o primă manifestare a fost în 2009, la Cluj, la „Fabrica de pensule”. În prezent, există o serie de alte exemple similare, încă puţin cunoscute, dar care par că se multiplică rapid, care prin acest concept de „co-working” oferă o şansă de reabilitare multor clădiri istorice ce altfel ar avea puţine alte opţiuni de revitalizare. Tocmai această viziune optimistă a tinerilor arhitecţi a arătat că şi o clădire relativ anostă poate deveni viabilă, cadru pentru un stil de lucru care nu presupune inevitabil construcţii mastodont, în care oamenii devin niște furnici într-un stup. De altfel, în mod manifest, intervenţia lor a vrut să fie o contrapunere faţă de modelul de dezvoltare în care industriile dezafectate sunt rase de pe faţa pământului pentru a face loc unor astfel de clădiri uriaşe şi anodine. Cum altfel s-ar explica grija tinerilor arhitecţi de a păstra şi integra singurele detalii decorative ale halei industriale, care erau placajele de ceramică specifice anilor ’60-’70, detalii altfel modeste, la rândul lor? În plus, spaţiul creat de ei se vrea a fi mai mult decât un simplu centru identificat drept loc pentru „co-working”, aspiraţia este de a fi identificat drept un „centru comunitar creativ”.

Werner Desimpelaere a exprimat succint evaluarea pe care a făcut-o proiectului „Mater – biblioteca de materiale”, astfel:
„Deşi din punct de vedere al restaurării, reabilitarea clădirii industriale se rezumă la o serie de intervenţii simple la interior, am fost impresionat de filozofia pe care a presupus-o, privind comunităţile creative (tinere) care colaborează sub un acoperiş comun. Spre deosebire de clasica interacţiune dintre client, arhitect şi constructor, această reabilitare este rezultatul unei abordări comune a unui grup de tineri designeri care şi-au definit propriile nevoi, împreună. Chiar şi în condiţiile unor resurse financiare restrânse, o creativitate de grup a putut totuşi produce un loc captivant pentru tot felul de activităţi, generând un maxim de spaţiu pentru un minim de buget. Această filozofie a comunităţii este una care îi inspiră pe tineri să-şi investească puterea creativă într-un timp şi spaţiu văzute ca proces cu finalitate deschisă. Interactivitatea şi pluridisciplinaritatea acestora ar trebui să inspire şi alte comunităţi pentru abordări similare”.

2017 – Mater, foto: Cosmin Dragomir

Biroul de arhitectură și urbanism are misiunea de a contribui la îmbunătățirea orașelor românești și a spațiilor publice. Pregătirea și experiența profesională, competițiile câștigate și prezentările publice frecvente pun în lumină expertiza în domeniul designului urban și al regenerării urbane. Proiectele includ lucrul cu instituții publice, comunități și companii, având întotdeauna un ochi atent asupra comunităților implicate: amenajări de spații publice, masterplanuri, amenajări de spații de lucru, spații comunitare, de educație și de petrecerea a timpului liber.

Tamina LOLEV (n. 1988) este arhitect cu drept de semnătură, absolventă (2012) a Facultății de Architectură în cadrul Universității „Ion Mincu”, finalizând un an cu bursă la Ecole Superieure d’Architecture Saint-Luc, Belgia. A finalizat licența și masterul cu un proiect complex de regenerare urbană la Berna, Elveția. Ca experiență profesională, Tamina lucrează de șapte ani ca arhitect în echipe multidisciplinare, dezvoltându-și competențele de management de proiect, comunicare și public speaking. Pe lângă activitatea desfășurată în cadrul biroului de arhitectură, Tamina a fost cofondator, în 2015, Nod Makerspace, primul centru creativ de mari dimensiuni dedicat industriilor creative, organizație și comunitate ce a catalizat transformarea halelor Industriei Bumbacului. De atunci, a coordonat proiecte în Industriei Bumbacului, printre care se numără și Biblioteca de materiale Mater, prima de acest gen din Europa de Sud-Est.

Iulian CANOV (n. 1985) este urbanist, absolvent (2010) al Facultății de Urbanism din cadrul Universității „Ion Mincu”, cu experiență practică în proiecte de revitalizare și conversie urbană a spațiilor industriale nefolosite. A dezvoltat viziunea de transformare a fostei fabrici de textile de la Timpuri Noi într-un centru local pentru industrii creative independente. În ultimii ani, a urmărit implementarea acestei viziuni, fiind implicat în mai multe proiecte de conversie: Mater – Biblioteca de materiale (2017) – conversia unui spațiu industrial dezafectat în prima bibliotecă pentru materiale pentru industriile creative; La firul ierbii (2016) – transformarea unui spațiu industrial dezafectat în centru pentru întâlniri, dezbateri și inițiative ale comunității locale; Nod Makerspace (2015) – amenajarea unui co-working pentru industriile creative într-o hală industrială dezafectată din cartierul Timpuri Noi; Deschis Gastrobar (2015) – amenajarea acoperișului unei foste hale industriale în bar/restaurant cu priveliște spre cartierul Timpuri Noi.

Vlad STOICA (n. 1984) este arhitect cu drept de semnătură, absolvent (2011) al Facultății de Arhitectură din cadrul Universității „Ion Mincu”. „Misiunea colectivului este aceea de a găsi soluții sustenabile pentru problemele actuale ale orașelor din România și nu numai: regenerarea urbană, spațiile publice, spațiile de educație, spațiile de lucru, comunitățile. Abordarea proiectelor diferă considerabil de la un proiect la altul, în funcție de nevoi și resurse: de la proiecte grassroots auto-generate împreună cu comunități, la masterplanuri și strategii de dezvoltare pentru orașe și companii private.”

Iris POPESCU (n. 1989) este arhitect, absolventă (2014) a Facultății de Arhitectură din cadrul Universității „Ion Mincu”. Finalizează cercetarea de doctorat cu privire la designul incluziv. Teza sa se concentrează asupra beneficiilor designului multi-senzorial ca modalitate de a îmbogăți relația individ-comunitate – mediu construit, definind un nou tip de arhitect care „construiește” contexte de socializare pentru comunitățile segregate. În ultimii patru ani, a lucrat la Kinnarps, o companie suedeză de design interior și de mobilier, dezvoltând în același timp propriile proiecte sociale de promovare a designului incluziv cu ONG-ul pe care l-a înființat – AMAis. În acest timp, a colaborat cu designeri, programatori, psihologi, sociologi, domenii relaționate cu mobilitatea urbană deoarece consideră că o abordare multidisciplinară poate aduce un impact mult mai mare asupra comunității. Recent, împreună cu alți doi arhitecți, a creat Rhizome, propriul studio de design axat pe aducerea soluțiilor de design incluziv pe piața românească.

Ca o concluzie, acești tineri arhitecți sunt pionieri prin construirea unui alt mod de a se relaționa cu fondul construit existent, cu proprietarii acestui fond și cu potențialii beneficiari. Iar aceşti beneficiari fac parte tot din generaţia tânără, ce are cu totul alte aşteptări decât cele exclusiv financiare care mişcă azi piaţa imobiliară, implicit pe cea de arhitectură.

Nu îi cunoşteam, dar e foarte probabil ca, în viitor, să mai auzim de tinerii arhitecţi asociaţi în Wolfhouse Productions. Cei implicaţi în proiectul prezentat la BNA 2018, pentru care deja au luat alte premii, sunt următorii parteneri: Tamina LOLEV, Vlad STOICA, Iulian CANOV, Iris POPESCU.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog