RDW

O DIPLOMĂ DE EXCEPȚIE

Dosar tematic

O DIPLOMĂ DE EXCEPȚIE

INSTITUT DE CERCETARE FACULTATEA DE UTILAJ TEHNOLOGIC 2016 Proiect Atelier an V

„Lumea nu a mers, nu s-a mișcat, nu a fost ridicată din amorțeală fără idealuri. Idealul de a fi, idealul de a gândi liber, idealul de a face, de a clădi, idealul de a crea.”
Andreea Irimia, absolventă a Facultății de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București, în iulie 2017, a profesat atât în țară, cât și în străinătate, în cadrul unor birouri de arhitectură. Proiectul ei de suflet rămâne până în acest moment lucrarea sa de diplomă, cu care a participat la numeroase expoziții și a obținut aprecierea unui juriu internațional.
În prezent lucrează în studioul de arhitectură și design AEK, unde participă alături de designerul Bogdan Ioniță la realizarea atât a unor proiecte de arhitectură, cât și de graphic design, design industrial, arhitectură de interior și proiecte de implicare civică.
Încă din primii ani de facultate, Andreea a fost atrasă de participarea la workshopuri, de dezvoltarea unor proiecte creative și de alte activități care i-au permis exprimarea viziunii proprii asupra arhitecturii. Un spirit organizat și cu inițiativă, pune mare accent pe etapele premergătoare proiectului, pe care le urmează îndeaproape pentru a obține un rezultat optim.

CASA DE STICLĂ 2015 Proiect Atelier an V
PLATFORMĂ DE CERCETARE BIOLOGICĂ PE LACUL BICAZ 2017 Lucrare de diplomă

Octavian NECULAI: Idealul vă îmbogățește, vă netezește drumul creației în proiectele pe care le-ați făcut ca student sau, mai nou, ca arhitect?

Andreea Irimia: Idealul pentru mine nu e o țintă sau un loc pe o hartă imaginară unde îmi propun să ajung, ci este mai mult setul de lucruri pe care le iau cu mine în această călătorie. Ca arhitect, mi-am propus de la început să nu fac rabat de la etică, să creez pentru oameni, pentru binele lor și al comunității și să îmi respect profesia.

Octavian NECULAI: Puteți defini frumosul în arhitectura pe care o gândiți sau, mai bine zis, cum vedeți frumosul în arhitectură. Îl vedeți legat de decorativ sau de compoziția întregului obiect?

A.I.: Arhitectura m-a atras prin armonia – estetică sau funcțională – a unui spațiu sau a unei compoziții. Armonia este cea care definește legătura dintre cele trei elemente despre care vorbește Vitruvius, una dintre ele fiind venustas – frumusețea. Frumosul pentru mine nu e o noțiune temporală, nici regională, ci doar un echilibru, care exprimă mai departe obiectul arhitectural ca firesc. Odată stabilită o legătură naturală între elemente, vedem și utilitatea și sensul în ceea ce obținem. Văd frumosul într-o casă țărănească sau în detalii de execuție ori finisaje moderne de excepție.

SEDIU E-ON IAȘI - Propunere
STAND EXPOZIȚIONAL - NOVATIK POLONIA 2018

Octavian NECULAI: Aveți modele de urmat acum, când sunteți pe un drum propriu ca arhitect? 

A.I.: La început am urmărit nume mari pentru a învăța din proiecte renumite; apoi am încercat să-mi dau seama unde mă situez și să-mi formez o perspectivă proprie. Nu m-am desprins de arhitectura din afară și, treptat, am început să iau contact și cu ce se întâmplă la noi. Am rămas conectată, îmi place să găsesc lucrări, să critic, să extrag potențialul, să înțeleg pașii, procesele și să aplic la rândul meu. Idoli nu am avut nici în copilărie. Am apreciat întotdeauna implicarea, sensibilitatea și o gândire morală aplicată în proiectare. Cu atât mai mult m-a preocupat modul în care această meserie poate fi îndeplinită, practicată, generând un stil de viață presărat cu pasiunile și îndeletnicirile căpătate prin intermediul ei.

Octavian NECULAI: Ce promisiuni vă oferă peisajul domeniului nostru din România?

A.I.: Arhitectura se situează astăzi pe un teren deschis, cu o viziune în continuă definire. Arhitectura contemporană, așa cum o văd eu în numeroase exemple, se bazează totodată pe nou, experiment, reinterpretare, întoarcerea către tradițional etc., fără o rețetă anume. Tocmai acest caracter liber cred că reprezintă promisiunea care îmi animă căutarea constantă.

IDENTITATE VIZUALĂ - SEMIMARATON PLOIEȘTI 2019
IDENTITATE VIZUALĂ - ASOCIAȚIA MICILOR PRODUCĂTORI GORNET 2018

Andreea IRIMIA (n. 1992)

2014 – participare la conferința și workshopul despre relevanța socială a arhitecturii – „Arhitectură și Experiment” – îndrumători Haakon Iversen (NUDA, Bergen), Justin Baroncea (UAUIM), Mihai Duțescu (UAUIM) – Muzeul Național de Artă Contemporană, București
2016 – bursă ERASMUS, internship la biroul de arhitectură K2A, Bruxelles, Belgia
2017 – absolventă a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București
– arhitect la AEK – design studio, Ploiești


PREMII
2017 – EAAE Prize for Intensity and Courage in Problem Solving, în cadrul European Architectural Medals, best diploma projects

Octavian NECULAI: Există în proiectele de până acum o parte din împlinirea de care avem nevoie noi toți?

A.I.: Împlinirea mea vine atunci când un simplu gând se concretizează și se materializează sub o formă care ne impulsionează să gândim și să creăm mai departe.
M-am simțit împlinită când am reușit să transmit printr-un proiect intenția și emoțiile care mă legau de acesta. Aprecierea unui juriu național sau internațional mi-a validat acest aspect, confirmându-mi că drumul ales este cel bun și demn de continuat.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog