RDW

Are o invitație de la Kengo Kuma

Dosar tematic

Are o invitație DE la Kengo Kuma

Cu arh. Maria Tîlvescu am colaborat, mai întâi, la dizertația ei de anul al VI-lea. Făcea un memorial despre 1989 pe la Crematoriul vechi. Într-o zi, a apărut la noi la departament, mi-a zis că mă așteaptă să termin ca să stăm de vorbă. După care a avut loc următorul dialog:

− Domnule profesor, dumneavoastră știți ce a fost în 1989, cum i-au ars la Crematoriu pe cei de la Timișoara și le-au vărsat cenușa în canalul de irigație?
− Da, Maria, firește că știu.
− Și cum a fost cu cei peste 1.000 de morți după 21?
− Da, știu.
− Și cum puteți să mai trăiți?!

La care eu, firește, am rămas fără voce o vreme, apoi i-am explicat cum de mai pot să trăiesc, deși nu știu cât de convingător am fost. Oricum, Maria înțelesese și drama, și ticăloșia acelor vremuri de acum 30 de ani și, drept dovadă, a făcut un doctorat despre memorie și traumă pe care abia aștept să îl publice pentru ca să mă credeți pe cititelea când vă spun că e remarcabil.

Pe tema aceasta, a arhitecturii memoriei, Maria știe tot ce e de știut și, în plus, își aduce contribuția proprie la sporirea domeniului: a făcut un memorial în cetatea Oradei, sub auspiciile IICCMER, care folosește procedee consacrate ale acestei arhitecturi [nume, lumină și (pen)umbră, voci în subteran]. Și, pentru ca realizarea să nu rămână stingheră, câștigă și premii sau este nominalizată la concursuri internaționale. La Kaira Loro, în Senegal, unde președinte a fost Kengo Kuma, a luat locul doi: când UAUIM i-a decernat lui Kengo Kuma titlul de Doctor Honoris Causa, i-am atras atenția că una dintre premiantele sale e de față, chiar în Sala Frescelor. Kuma s-a uitat curios și a văzut-o pe Maria, care se ridicase în picioare și își flutura brațele în care ținea trofeul și posterul competiției, pe care, se înțelege, a primit autograful maestrului, dimpreună cu invitația de a se duce să lucreze la acesta. A ales să termine doctoratul început, dar nu știu cât va mai putea amâna o asemenea ofertă… de nerefuzat.

2015 – absolventă a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București
cu lucrarea de licență „Memorial pentru victimele Revoluției din 1989”
2015 – lucrează la Criba Design, asistent universitar la UAUIM
2016 – absolventă a Facultății de Drept – Universitatea București
2015-2018 – Doctorat la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București
cu lucrarea „Arhitectura memoriei”

PREMII
2017 – Premiul II la Concursul Internațional Kaira Looro – „Sacred Space in Senegal”,
prezidat de Kengo Kuma
2018 – finalistă – Concursul internațional Kaira Looro – „Cultural Center in Sedhiou”, prezidat de Kengo Kuma
2018 – Premiul II – Concursul internațional Sahara Eco House, organizat de ReThinking Competitions

Maria Tîlvescu este una dintre mințile luminoase ale generației sale, augmentându-și inteligența și cultura profesională cu o sensibilitate acută. Am fost onorat să fi fost, până acum, martor al devenirii sale interioare și am încredere în suflul ei interior.

Desigur, UAUIM ar face bine să o aducă la o catedră, dacă e să nu o piardă…

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog