RDW

Premiul Europa Nostra pentru prima restaurare

Dosar tematic

Arh. Vasile Mitrea ÎL recomanda pe

Arh. Vlad Sebastian RUSU

Arhitectul Vlad Sebastian Rusu a absolvit Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca, devenind, tot atunci, cadru didactic asociat la aceeași facultate. Apoi, va parcurge treptele didactice de la asistent la conferențiar, în 2013 susținând teza de doctorat „Evoluția urbanistică a Clujului interbelic” (sub îndrumarea prof. dr. arh. Nicolae Lascu, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București).

Orientarea spre urbanism nu este una des abordată, deoarece o „carte de vizită” se poate face mai repede prin realizarea a două-trei obiective de arhitectură, ușor percepute de comunitate, viitori comanditari, în timp ce un concept urbanistic pretinde un timp mai lung până devine o realitate vizibilă, publicul neinițiat neavând acces la planul de ansamblu sau la o dronă. Referindu-mă la preocupările urbanistice ale arh. Vlad Sebastian Rusu, aș aminti participările sale la numeroase concursuri, toate apreciate cu diverse premii. M-aș opri la volumul „Evoluția Urbanistică a Clujului interbelic”, 2015, având în vedere că se înscrie printre puținele studii de urbanism istoric dedicate Clujului.

Pentru a oferi o imagine integrată corect în coordonatele perioadei, autorul începe volumul cu prezentarea „Contextului European, 1918-1939” și continuă cu definirea „Clujului interbelic”, de la evoluția urbanistică a acestuia până la 1918, cu detalierea aspectelor economice, sociale, administrative, precum și a modului de control a activității de edificare a cadrului material, cât și transformările apărute în structura urbană după 1919 (tramă stradală, parcelari, zone funcționale, spații publice).

Trebuie remarcat că lucrarea în discuție reușește să evidențieze efortul României Mari care, în numai două decenii, a făcut pașii necesari pentru a se apropia, pe multiple paliere, de orizontul Occidentului European.

Revenind la Cluj, aș mai adăuga o observație. Se știe că atât în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cât și la începutul celui următor, procesul de dezvoltare nu a avut la bază un „Plan director” (cum se practica în fostul Regat), ci s-a apelat la o suită de reglementări (1868, 1879, 1882, 1899,1904, 1911, 1916, reluate până în 1931) de construcție și alinieri: abia în 1919 s-a pus problema organizării unui concurs de idei pentru întocmirea unui plan de sistematizare. Demararea a fost blocată de lipsa unor faze premergătoare (cadastrul general, alimentarea cu apă și energie, canalizarea ș.a.), ce au fost finalizate abia în 1935.
Va urma finalizarea „temei de concurs” în 1937 și lansarea concursului în 1939, dar acesta nu s-a finalizat din cauza declanșării celui de-al Doilea Război Mondial. Primul plan de sistematizare (denumire folosită în perioada socialistă) a apărut abia în 1951.
Dar arh. Vlad Sebastian Rusu nu a rămas cantonat în coordonatele urbanismului; și-a propus și incursiuni în lumea obiectelor de arhitectură, o opțiune de recomandat atunci când ai în atenție universul urban. Unele dintre aceste participări/concursuri au fost apreciate cu premii.
În ceea ce privește intervențiile pe patrimoniul arhitectural, aș aprecia, în mod deosebit, modul de abordare a restaurării și punerii în valoare a Palatului Cultural de la Blaj.

Bilanțul oferit de promițătorul arhitect: autor a două cărți, 22 de studii, articole, proiecte de urbanism și arhitectură, 18 premii la concursuri naționale și internaționale, 20 de expoziții naționale și internaționale, diversitatea temelor și seriozitatea cu care au fost abordate denotă că avem de-a face cu un profesionist capabil de a face eforturile necesare parcurgerii traseului spre excelență. Ne bucurăm, în același timp, că în ultimii ani (a se vedea și reușitele de la Bienale) mai mulți tineri clujeni s-au înscris pe pista, dificilă, a promovării unor valori majore în exercitarea profesiei.

Vasile MITREA: Dacă ar fi să apreciezi, de unul singur, care ar fi cele 3 proiecte care te definesc? În ce zonă ai dori să te afirmi în viitor?
Vlad Sebastian Rusu: Activitatea mea profesională din ultimii 13 ani s-a desfășurat pe două planuri: primul și cel mai important este cel academic, în colectivul Facultății de Arhitectură și Urbanism din Cluj, și al doilea plan, arhitect practician în biroul propriu de arhitectură. Din cele două arii ale activității mele s-au desprins atât proiecte de cercetare în domeniul istoriei arhitecturii și urbanismului, cât și proiecte de arhitectură, urbanism și restaurare, edificate până în prezent. Dacă ar fi să numesc trei proiecte definitorii, dar și foarte dragi mie, aș puncta cartea „Evoluția urbanistică a Clujului interbelic”, „Reabilitarea și refuncționalizarea Palatului Cultural din Blaj” – un proces complex de recuperare a unei ruine și redarea sa comunității locale și, în fine, „Revitalizarea Parcului Feroviarilor din Cluj”, un proiect în derulare, cu un impact urbanistic și ecologic semnificativ pentru oraș. Toate aceste proiecte au reprezentat pentru mine un prilej de învățare continuă, fie alături de studenți, fie alături de colegii arhitecți colaboratori. În ce privește o perspectivă viitoare, îmi mențin aplecarea spre actul didactic, alături de preocuparea continuă pentru cercetarea prin proiectare.

Vasile MITREA: În urmă cu câțiva ani, susțineam că municipiul Cluj-Napoca pierde, încetul cu încetul, din atuurile ce i-ar fi permis să se apropie de o posibilă eco-structură urbană favorabilă biodiversității. Crezi că n-ar mai fi nimic de făcut?
V.S.R.: Privind în jur, la cum s-a dezvoltat orașul în ultimele trei decenii, la politicile urbane locale, la decidenții administrației și la specialiștii implicați în dezvoltarea orașului, aș înclina să spun că ne rămân prea puține de făcut. Din păcate, Clujul își trăiește prețul succesului. Acesta a pierdut enorm sub presiunea imobiliară a unui oraș devenit un puternic atractor în regiune, care și-a sacrificat, treptat, toate rezervele naturale și a anulat toate oportunitățile unei dezvoltări sustenabile. Chiar dacă ultimii ani au sensibilizat administrația orașului pe această temă, nu cred că a existat o dezbatere reală cu privire la o direcție sustenabilă a orașului, cu atât mai puțin o asumare politică a unei direcții, în acest sens. Chiar dacă, punctual, în oraș sunt în derulare proiecte ce am putea spune că ar putea contribui la o posibilă eco-structură urbană favorabilă biodiversității (amenajări ale malurilor râului Someș și a Parcului Armătura; Revitalizarea Parcului Feroviarilor; Amenajare pentru Dealul Cetățuii etc.), totuși lipsește viziunea de ansamblu, coerența și gândirea sistemică. Aici ar mai fi ceva de făcut, atât cât ne mai permit atuurile rămase încă în discuție.

Vasile MITREA: Urmează a se întocmi tema pentru noul plan urbanistic general, Cluj-Napoca. Care apreciezi că ar fi principalele priorități? Nu cumva ar trebui create premizele și pentru 2030?
V.S.R.: Tema noului plan urbanistic general trebuie să anticipeze direcțiile pe care orașul își propune să evolueze. Din acest punct de vedere, strategia de dezvoltare a orașului ar trebui să reprezinte principalul instrument care să ghideze tema noului P.U.G. O strategie de dezvoltare realistă, adaptată condițiilor previzionate pentru orașul de mâine, cu proiecții asumate politic de oricare administrație, poate îmbrăca o viziune urbanistică coerentă și sustenabilă. Din acest punct de vedere, cred că principalele priorități ale temei sunt: să răspundă la câteva întrebări cantitative și calitative firești: câți locuitori vom fi în oraș peste 10-20-30 ani, cum va arăta mobilitatea urbană sustenabilă în orașul de mâine, cum valorificăm și protejăm patrimoniul construit și pe cel natural, cum asigurăm accesibilitatea tuturor la educație și la un trai decent, cum ridicăm calitatea vieții în oraș, cum reducem consumul de resurse și de teritoriu natural? Desigur, lista poate continua. Și ar mai fi un aspect: tema poate propune adaptarea la legislația autohtonă (foarte deficitară în prezent în ce privește urbanismul și amenajarea teritoriului) a unor modele și politici urbane din spațiul cultural european, care și-au testat viabilitatea în timp și au generat exemple de bune practici.

Vasile MITREA: În ultimii 30 de ani, deși populația nu a crescut decât cu cca. 9.000 de locuitori și nu au apărut funcții urbane de primă importanță, intravilanul Clujului a crescut de la 3.987 ha la peste 10.000 ha. Oare „încurajarea” unei asemenea tendințe nu ne va conduce la un management cu surprize?
V.S.R.: Extinderea nejustificată a suprafeței intravilanului marilor orașe din România, după 1990, a reprezentat o decizie nefericită, care a permis consumul definitiv al teritoriului natural existent și a deschis posibilitatea speculei imobiliare și a dezvoltărilor haotice, dictate de împrejurări oportuniste. La aceste aspecte au contribuit primitivismul administrațiilor locale, dar și cel al arhitecților și urbaniștilor, ce au trecut brusc de la sistematizarea planificată a teritoriului într-o eră a naționalizării, la planificarea urbană din sistemul capitalist. Urmările acestui proces se văd azi și se definesc, în general, prin termenul peiorativ de „urbanism de parcelă”, descriind o situație critică a unor suburbii fragmentate, aflate într-un clivaj permanent cu structura anterioară a orașului, lipsite de dotări și spații publice, văduvite de infrastructura necesară și condiționate să existe doar în permanentă dependență de automobil. Din păcate, Clujul nu reprezintă o excepție. Este evidentă lipsa de reacție și control a administrației locale în ce privește noile dezvoltări rezidențiale ale orașului, aceasta ezitând permanent să asigure prin exproprieri de interes public teritoriile necesare accesibilității, infrastructurii, spațiilor și dotărilor publice.
Vasile MITREA: În prezent, schimbările pe multiple planuri, ce definesc civilizația contemporană, pretind – pentru o dezvoltare sustenabilă – o continuă și abilă adaptare a structurii funcționale la contextul național, dar și cel internațional. Relativ la această necesitate, după 1990, am propus administrației locale formarea de specialiști de înaltă clasă, a unei „echipe de pilotaj” care, în funcție de diversele conjuncturi, să confrunte propunerile din P.U.G. cu tendințele naționale și internaționale, semnalând (ca și un for de strategie urbană) reconsiderarea unor direcții, ținte. Nu s-a acceptat. Apreciezi oare că este suficientă doar existența comisiei locale de sistematizare ce se ocupă de avizarea documentațiilor curente?
V.S.R.: În cazul evaluării deciziilor urbanistice și arhitecturale importante pentru oraș și comunitate, dezbaterea publică reprezintă instrumentul cel mai democratic și care poate asigura o evaluare cuprinzătoare, atât din partea specialiștilor, cât și din cea a comunității căreia i se adresează. Personal, consider că suntem într-o etapă a dezvoltării societății, când la masa discuțiilor alături de specialiști trebuie să se alăture beneficiarii direcți ai schimbărilor urbane. În acest sens, implicarea civică a cetățenilor nespecialiști, construită pe o educație firească a acestora în problematicile generale ale dezvoltării orașelor și a bunei vecinătăți (poate generațiile viitoare, beneficiari ai programelor de educație alternativă de tip „De-a Arhitectura”) poate conduce la o evaluare a deciziilor într-o cheie mult mai umanistă și mai calitativă.

www.vladrusu.ro
2006 – absolvent al Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca
2009 – deschide Vlad Sebastian Rusu Birou Individual de Arhitectură
2013 – doctorat „Evoluția urbanistică a Clujului interbelic” (sub îndrumarea prof. dr. arh. Nicolae Lascu, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București).
2018 – conferențiar universitar, director Departament Urbanism și Științe Tehnice

Printre lucrările sale importante se numără:
2007-2010 – „Centrul de cercetări pentru biodiversitate”, Cluj-Napoca
2013-2017 – „Palatul Cultural”, Blaj
2018 – „Turnul Pompierilor”, Cluj-Napoca
2018 – Sala Polivalentă de Sport, Blaj

Premii (selectiv)
2008 – Premiul II (coautor) – Concurs „Spațial planning of the Tamula”, Estonia
2010 – Premiul I (coautor) – Concurs „Tema pentru Centrul Cultural Transilvania Cluj-Napoca”
2010 – Premiul III – Concurs „Extinderea Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj-Napoca”
2012 – Premiul I (autor) – Concurs Național de Arhitectură pentru „Reabilitarea Palatului Cultural din Blaj”
2013 – Premiul III – Concurs „Amenajarea promenadei pe malul Crișului Repede”, Oradea
2014 – Premiul II (coautor) – „Concursul Național de Arhitectură pentru Amenajarea și modernizarea Pieței Centrale din Municipiul Bistrița”
2014 – Premiul II – Concursul Internațional de Arhitectură pentru „Turn de control nou pe aeroportul din Cluj-Napoca”
2016 – Premiul de Excelență „Mihai Alexandru” pentru tineri cercetători în urbanism acordat de Asociația Profesională a Urbaniștilor din România
2017 – nominalizare – Mies van der Rohe European Union Prize for Contemporary Architecture – „Reabilitarea și refuncționalizarea Palatului Cultural din Blaj”
2017 – Marele Premiul al Uniunii Europene pentru Patrimoniul Cultural – Premiile Europa Nostra – restaurarea „Palatului Cultural” Blaj
2017 – Premiul I (coautor) – Concurs „Revitalizarea Turnului Pompierilor din Cluj-Napoca”
2018 – „Reabilitarea peisageră și revitalizarea Parcului Feroviarilor” Cluj-Napoca
2018 – Premiul I (coautor) – Concurs internațional pentru „Reabilitarea peisageră și revitalizarea Parcului Feroviarilor” din Cluj-Napoca

Vasile MITREA: Plecând de la aprecierile din volumul „Evoluția urbanistică a Clujului interbelic”, cum ai caracteriza, din același unghi, cele două etape ce au urmat: etapa 1945-1989 și cea de după 1989?
V.S.R.: Dacă aprecierea cu privire la evoluția Clujului în perioada interbelică puncta această dezvoltare ca o continuare firească a procesului de modernizare a orașului început în secolul al XIX-lea și identificarea unui posibil concept urbanistic privind punerea în valoare a specificul locului, etapa următoare (1945-1989), la Cluj, stă sub semnul politicilor urbanistice naționale de dezvoltare, validate prin planificarea marilor ansambluri de locuințe colective, suprapuse într-o oarecare măsură în oraș peste structura urbană moștenită din interbelic. Astfel, orașul prezenta la nivelul limitelor intravilanului din 1990, dar și în unele teritorii din interiorul acestuia, o structură hibridă, rezultată din suprapunerea marilor sistematizări ale ansamblurilor de locuințe colective, peste parcelarul fostelor suburbii grădină sau parcelări muncitorești interbelice. La acest fenomen de suprapunere au contribuit și îndesirile anilor ’70 și ’80, care au alterat negativ coerența primelor ansambluri proiectate. Nu în ultimul rând, orașul cunoaște o dezvoltare fără precedent a zonei funcționale industriale, prin apariția marilor platforme de profil pe direcția nord-est, prin sacrificarea unuia din cele mai ofertante teritorii urbane din punct de vedere al orientării, declivității reduse a terenului și a prezenței râului Someș și a pârâului Nadăș. Este de remarcat însă că orașul și-a păstrat într-un mod echilibrat evoluția în teritoriu, conservând atât în interior, cât și dincolo de limitele intravilanului o rezervă importantă de arii naturale. În ce privește etapa de după 1989, aceasta oglindește din păcate incapacitatea orașului și a societății de a păstra și potența elementele valoroase existente, atât din punct de vedere al rezervei de teritoriu natural din extravilanul Clujului (prin aproape dublarea suprafeței intravilanului în anul 1999), cât și din punct de vedere al patrimoniul natural și construit din oraș. Asistăm, din păcate, astăzi, la un proces de dezvoltare urbană al ultimilor 30 de ani lipsit de orice direcție sau viziune, orașul acumulând o suprafață consistentă de noi suburbii, dezvoltate organic și eterogen, care produc grave disfuncțiuni urbane.

Revitalizare Parcul Feroviarilor - Cluj - 2018

Vasile MITREA: Ca exponent al profesiei, dar și al comunității civile, nu ar fi recomandabil ca Registrul Urbaniștilor din România să fie catalizatorul în analiza periodică a unor etape parcurse în stimularea interesului pentru excelență (vezi Bienalele de Arhitectură, concursurile de profil) în orientarea cercetării de profil și, nu în ultimul rând, cooperarea cu Ministerul Dezvoltării în definirea unei politici și strategii naționale, pe termen lung, în urbanism și planificare teritorială? Care este punctul tău de vedere ca urbanist?
V.S.R.: Consider că e absolut necesar ca orice asociație sau organizație profesională din domeniu (RUR, APUR, OAR, UAR, ASAR etc.) să se implice în creșterea calității dezvoltării localităților urbane și rurale din România. Pârghiile de acțiune sunt multiple, începând de la semnalarea și promovarea exemplelor de bune practici în urbanism, planificare urbană, design urban etc., până la inițierea unor dialoguri cu administrațiile locale și naționale, cu scopul îmbunătățirii atât a legislației urbanismului (deficitară în prezent, din punctul meu de vedere), cât și cu privire la accesul la comanda publică ce vizează spațiul public și investițiile publice din domeniu. Nu pot să nu observ creșterea interesului unora din administrațiile locale și regionale pentru concursul de soluții, ca instrument de identificare a celor mai bune răspunsuri profesionale pentru diferite investiții ce privesc spațiul public. Contabilizând totalul concursurilor de soluții ale ultimelor două decenii, organizate cu implicarea directă a unora din organizațiile profesionale de mai sus, se poate observa că un procent semnificativ este îndreptat spre cererea de soluții de urbanism și design urban atât în mediul urban, cât și în cel rural. Din păcate procentul proiectelor care ajung să fie implementate, raportat la ritmul concursurilor inițiate de-a lungul timpului, este încă unul timid. În ce privește definirea unor strategii pe termen lung, acest aspect poate fi atins doar în momentul asumării prin voință politică a unui cadru legislativ coerent care să reglementeze obiectiv și calitativ domeniului urbanismului și planificării teritoriale, în detrimentul situației actuale, caracterizată prin practicile derogatorii și prin lipsa pârghiilor de control, ce creează oportunitatea menținerii speculei și a intereselor de grup.

Vasile MITREA: Ca membru în Comisia zonală pentru protecția patrimoniului construit și amenajat, nu consideri că ar fi cazul să fi apărut deja la nivelul municipiului o politică pe termen lung cu o strategie pe etape și cu eșalonări de fonduri anuale de intervenție?
V.S.R.: În domeniul patrimoniului, este urgent necesară o politică la nivel național care să contribuie semnificativ la stoparea asaltului împotriva acestuia. Cade în sarcina statului să asigure o legislație adaptată nevoilor de azi ale patrimoniului, optând pentru modele europene deja implementate, ce prevăd diverse înlesniri și ajutoare pentru proprietarii lipsiți de mijloace materiale. O astfel de politică națională cu siguranță s-ar adresa și administrațiilor locale și regionale, obligându-le să acționeze concret, în sensul inventarierii periodice a patrimoniului din aria administrativă și recuperarea și protejarea celui amenințat.

Comments

comments

Leave A Comment

You must be logged in to post a comment.

Powered by Jasper Roberts - Blog