Cu juriul Bienalei prin România

20.12.2012

Parafrazez încă de la plecare titlul unei cărți¹ a cunoscutului arhitect și muzician Alexandru Andrieș. Acest fapt se întâmplă probabil dintr-o inconștientă identificare cu acesta survenită undeva la un nivel greu perceptibil. Identificarea se întâmplă cel puțin din punctul de vedere al „gazdei” care își însoțește invitatul/invitații. Similitudinea de situații se oprește însă aici, eu fiind o copie ceva maistresată a îndrăgitului artist, cu telefonul și cu lista de contacte în mână și cu cameramanul² după mine. Pornim cu membrii juriului internațional ai celei de-a 10-a ediții a BNAB în marea aventură a vizionării in situ a construcțiilor care au trecut de faza preselecției. Pentru aceasta avem la dispoziție doar 5 zile, ne așteaptă un număr impresionant de kilometri, iar luni, în data de 15 octombrie, la ora 17.00 netrecute fix, toate deciziile trebuie să fie luate, acceptate, ba chiar și anunțate oficial.

Juriul, reprezentat de arh. Rosa Cervera (Cervera&Pioz) din Spania, conf. dr. arh. Iulia Stanciu (UAUIM), arh. James Horan (Irlanda) și arh. Tiberiu Bucșa (Cluj), e elegant și variat profesional, cu o atitudine de evidentă familiaritate cu proiectele - spre deosebire de mine, pentru care clădirile pe care urmează să le vedem sunt o experiență în premieră. Ei cunosc casele din fazele anterioare de prezentare online, discuții, preselecție etc., așa că știu exact unde merg și ce urmează să vadă. Începem cu Bucureștiul - de altfel, aici sunt cele mai multe dintre clădirile ce trebuie vizionate. Prima construcție vizitată este Școala de Muzică și Arte din sectorul 3, beneficiar Liceul Teoretic „Al. I. Cuza” - Centrul de execuție bugetară, arhitecți Lucian Marius Luță și Liviu Marian Fabian. Interiorul are calități spațiale neașteptate, fiind construit în jurul unui hol generos deasupra căruia „plutește” amfiteatrul, marcat atât volumetric, cât și cromatic - roșu. Pentru o clipă, îmi trece prin minte ca un flash imaginea de interior a extinderii Muzeului Regina Sofia din Madrid, de Jean Nouvel - o fi o referință voită sau o întâmplare? La final, la această construcție avea să se oprească una dintre nominalizările Bienalei și m-am bucurat că a fost remarcată această școală-pilot, care arată că învățământul în România poate fi și altfel.

Continuăm în registrul școlilor și vizităm extinderea Liceului teoretic „Dante Aligheri” - tot din sectorul 3, de aceiași arhitecți. Aceasta ne demonstrează că surprizele continuă și că, neașteptat (!), în România, există școli publice cu spații și dotări de calitate și cu oameni curajoși care știu să lupte pentru a le obține.

Așa că, încrezători, pornim mai departe, spre vizionarea locuințelor. Experiența intruziunii în spațiul locuirii³ este greu de descris în cuvinte. Ea rămâne suspendată undeva între invazie (din partea noastră), ospitalitate din partea locatarilor (nu m-am putut abține să nu mă întreb dacă eu mi-aș fi deschis ușa casei cu atâta încredere dacă aș fi fost în locul lor) și observație (uneori involuntară). Este uimitor cât de mult seamănă beneficiarii cu casele lor și nici nu își dau seama de asta. Ca și ei, casele sunt mari sau mici, mândre sau smerite, conformiste sau originale, integrate în spiritul locului sau trăind în propria realitate. Toate astea după ce, totuși, au trecut prin mâna arhitectului, care a pus în ele gândire, principii, concept. Adică așa crede el, că a pus, fiindcă, din momentul în care au început să le locuiască, beneficiarii le-au impregnat de spiritul lor. Spre deosebire de clădirile publice, locuințele au propriul miros - miros de casă, întotdeauna altul. Vedem casa CN (arhitect Eliodor Streza, colaborator arh. Monica Butnaru) - corectă, plăcută, bine realizată, apoi locuința experimentală din Bragadiru, unde ne întâmpină Cosmin Pavel și Cristina Constantin, arhitecți și beneficiari în același timp. Este realizată din garaje de beton reciclate, cu un buget extrem de redus. Au mai reciclat și dale de pavaj - frumoasa piatră cubică a anilor interbelici. Spațiul rezultat este bogat, de o austeritate primitoare (un plăcut paradox!). Deși juriul este foarte discret, fețele membrilor îmi spun că are să urmeze aici cel puțin o nominalizare. Într-adevar, originalitatea demersului nu poate fi trecută cu vederea! Pe seară, ajungem și în Voluntari, colț cu Pipera, la casa construită de Asociația Zeppelin (arhitecți Constantin Goagea, Ștefan Ghenciulescu, Adrian Dobre). Deși nu mai avem lumină naturală, ne bucurăm totuși de spațiul interior generos, cu detalii curate, în care nu se mai citește faptul că la origine a fost vorba despre extinderea unei case existente. Este un moment de bilanț - ne dăm seama că o zi a fost total insuficientă pentru vizionarea tuturor obiectivelor din Capitală și împrejurimi - așa încât se decide ad-hoc rămânerea în București pentru încă o zi. Despre cele două obiective din Timișoara (printre care Casa Moza, care a fost, de altfel, nominalizată - arhitect Bogdan Demetrescu, colaborator arh. Alina Negru) ne vor informa arhitecții și urbaniștii din juriile de arhitectură de interior și urbanism, care sunt deja în drum spre Timișoara.

Așa încât urmează o nouă zi de București - de data aceasta cu clădiri de birouri, în principal (complexul de birouri Swan din Pipera, arhitect Adrian Emilian Zerva și colaboratori, prezentat la Secțiunea Arhitectura Sustenabilă; sediul Unicredit Țiriac Bank, un turn înclinat ce face spectacol din tehnologie și detaliu, autor arhitect Vladimir Arsene, colaboratori arhitecți: Călin Negoescu, Onar Gerelioglu, Silviu Chițu; clădirea Crystal Tower Buisness Center, care a obținut în acest an Premiul Anualei de Arhitectură, autor arh. Adrian Spirescu, colaboratori: arhitecții Cosmin Popa, Marina Raicopol, Lucia Mîț, Daniela Spirescu, Cristian Prisecaru; o clădire de birouri în strada Izbiceni, autori arhitecții Mihai Ene, Ștefan Cristescu, Adela Ene); dar și cu locuințe (o casă unifamilială de dimensiuni ample - casa C, autori arhitecții Mihai Ene și Ștefan Cristescu, situată central, pe Vasile Lascăr) și un hotel care beneficiază de un cadru natural deosebit (Hotel Floreasca, de arhitecții Maria Mădălina Iftimi și Dorin Ștefan Adam). Din păcate, trebuie să renunțăm la vizionarea locuinței din Snagov (arhitect Radu Canciovici), neavând certitudinea că vom găsi pe cineva care să ne deschidă pentru a viziona interiorul. O zi plină, completată și cu o sesiune de jurizare în expoziție, pe seară.

Și pentru că „Audentes fortuna iuvat”, după cum a notat ca deviză în carnetul său de călătorie profesorul Key Imaguire Junior din Curitiba, membru în juriul de urbanism și un mai vechi prieten al României, în a treia zi pornim în sfârșit prin țară, la drum întins și lung. Prima oprire este Crama Avincis - vinărie din zona Drăgășanilor (autor arhitect Alexandru Beldiman, coautori arhitecții Georgiana Albiță, Dan Butică, Doina Butică, șef proiect, colaboratori arh. Liana Alexandru și stud.-arh. Oana Elena Albu, stud.-arh. Roxana Palfi pentru partea de arhitectură). Construcția impresionează dintru început prin monumentalitatea sa - pare un adevărat templu al vinului, impresie confirmată apoi de vizitarea spațiilor interioare de producție, dotate cu tehnologie italiană de ultimă generație. Un adevărat dar al locului, perspectivele deschise către colinele cu vii - un peisaj unic, în care clădirea se încadrează, devenind la rândul ei o formă de relief. Simt impresia pozitivă a juriului, dar și expectativa (oare va urma ceva mai bun?).

Urmează clădirea intitulată Spații pentru conferințe și cazare în Olănești, autor arh. Adrian Spirescu, colaboratori arhitecții Marina Raicopol, Lucia Mâț, Cosmin Popa, Cristian Prisecaru, clădire al cărei parament de tip trafor, din lemn, preia simbolic textura pădurii înconjurătoare. Și apoi, la Sibiu, o locuință surprinzătoare semnată de arhitectul Radu Teacă, în colaborare cu arhitecții Peter Marx și Raluca Velescu - o casă atipică pentru Sibiu, fiindcă volumul său tranșant, cu un spațiu interior extrem de generos și cu ferestre înalte pe mai multe niveluri, este placat integral cu tablă de cupru.

Pe seară, o agreabilă, dar rapidă incursiune prin elegantul Sibiu contemporan - cu o cină frugală în chiar unul dintre spațiile laureate la precedentele Bienale - o rafinată, corectă restaurare de casă tipică de centrul istoric din Sibiu.

Dimineața, după o ocheadă aruncată pe fugă centrului istoric al Sibiului și un drum fără peripeții, ajungem la Cluj Arena, faimoasa realizare a urbei transilvane (autori arhitecții Dragoș Șerban Țigănaș, Florin Marius Dico, Levente Kornis, Cristian Remus Urcan). Pășim cu toții pe gazon, către axul central al stadionului, iar din tribunele goale care ne înconjoară vuiesc virtual glasurile a mii de suporteri absenți, printre care se găsesc, poate, și câțiva suporteri ai arhitecturii. Pentru că ne plac anvelopanta dinamică, încheiată în detalii îngrijite și spațiul tranșant, bine rezolvat, fără inutile pretenții de epatare și, de ce să nu recunoaștem, ne copleșește puțin senzația vastității, concepută pentru a fi umplută cu mișcare și freamăt.

Ne desprindem însă, fiindcă ne mai așteaptă un drum lung. Trecând prin Odorheiu Secuiesc și Gheorghieni, ajungem într-un târziu la primul obiectiv din zona secuimii: Rețea de refugii turistice în Munții Harghita (doar primul a fost finalizat) - autori arhitecți Arnold Macalik, István Pásztor, colaboratori arhitecți Benedek István, Szénási-Papp Zsolt. Parcursul nu a fost lipsit de aventuri: juriul este transportat cale de câțiva kilometri cu un 4x4, apoi se merge o porțiune pe jos, pe un drum nu tocmai pietruit și pe o vreme nu tocmai însorită (ploaie măruntă și ceață). Oaspeții din străinătate cam strâng din dinți, dar rezistă eroic, spre cinstea lor, apreciind în final arhitectura din lemn, cu o linie curată și primitoare.

Urmează pe traseu, relativ în apropiere, o altă locuință, situată ceva mai la sud de Miercurea Ciuc: casa BS, arhitecți Alpár András, Barna Lőrincz, Zsolt Tövissi. Ne așteaptă aici o familie primitoare, simplă și educată, care locuiește un spațiu ce îi seamănă: fără pretenții inutile de grandoare, cu o legătură totală cu natura, deschisă pe toate laturile construcției. Remarc în trecere faptul că și casa bătrânească de pe lot a fost păstrată, restaurată și folosită în mod firesc. Mai dând un ultim tur locuinței pe exterior, am ocazia să observ, atrăgându-mi atenția cu finețe chiar proprietăreasa, că acoperișul nu este o șarpantă obișnuită, ci este, de fapt, o acoperire în terasă peste care au fost așezate, ca într-o joacă, niște sugestii de șarpante. Din păcate, între timp, s-a întunecat de tot și nu mai putem admira în voie gestul original al arhitectului, asumat cu plăcere de către beneficiar și nici nu ne mai putem bucura de priveliștea generosului iaz cu care zona de zi a casei este în directă legătură.

Așa că pornim mai departe, spre Brașov, unde regăsim în sfârșit celelalte jurii „hoinare” care au judecat intervențiile de urbanism și spații publice amenajate și pe cele de arhitectură de interior. Membrii acestora sunt foarte veseli, în ciuda numărului mare de kilometri parcurși (spre deosebire de noi, ei au bifat și obiectivele din Timișoara) și au descoperit că rețeta de a străbate ușor drumul lung și greu este să spui bancuri tot timpul - în română, în franceză sau în portugheză, nici nu mai contează. Arhitectul Victor Moraru din Sibiu, soții Cristina Mănciulescu și Andi Negoescu (ambii parizieni prin adopție, deținători ai unui birou de arhitectură de succes în capitala Franței) împreună cu profesorul brazilian Key Imaguire Junior și cu soția sa formează un grup simpatic și eterogen, în jurul căruia se închea- gă voia bună. Gazda noastră din Brașov, arhitectul Nicolae Țaric, are grijă ca totul să fie în ordine și să nu ne lipsească nimic.

În ultima noastră zi de pelerinaj pe tărâmul arhitecturii contemporane românești, vizităm la Brașov două construcții cu demers singular și extrem de diferit. Prima - extrem de tehnică - este reprezentată de Institutul CDI: Produse High Tech pentru Dezvoltare Durabilă PRO-DD, arhitecți Nicolae Țaric, Roxana Clipea, Lorand Bartha, Olah Ștefan. Ne aflăm într-un spațiu mai rece din punct de vedere al arhitecturii, însă clădirea își propune să folosească diferite inovații sustenabile din punct de vedere al instalațiilor electrice ori de încălzire (ultimul dintre sistemele menționate este o inovație proprie). Este o instituție realizată cu un buget auster, din fonduri europene, care își propune cercetarea în domeniul dezvoltării durabile, o inițiativă care respiră acea normalitate ce ne arată că „și în România se poate”. Al doilea obiectiv este fundamental diferit: botezat cu o doză de poezie „turnul din interiorul turnului”, este de fapt o intervenție de punere în valoare a unuia dintre turnurile medievale din centrul istoric al Brașovului (autor arhitect Justin Baroncea, colaboratori arhitecți Radu Enescu, Constantin Goagea, Ada Demetriu, Vitali Cataraga, Marina Iliescu, Radu Enescu).

Se observă cu ușurință opțiunea frustă pentru contrast - o intervenție reversibilă, dar hotărâtă pe substanța istorică a turnului medieval (carcasa exterioară) - un turn contemporan îmbrăcat în corten, de fapt, extinderea unei case de scară cu spații dedicate unei bine-venite cunoașteri interactive a orașului Brașov prin intermediul mai multor ecrane și difuzoare. Originalitatea demersului se impune de la sine, construcția neputând fi ignorată în economia Bienalei.

Părăsind imaginea pitorească, cu aer german, a Brașovului, ne îndreptăm spre Valea Doftanei, unde ne așteaptă următorul obiectiv: Pensiunea Atra (arhitecți Bogdan Babici, Alexandru Maftei, colaborator arh. Bogdan Brandiburg). Deși beneficiem de unele indicații, ne pierdem pe drumurile neasfaltate de dincolo de Câmpina, într-un peisaj reconfortant de munte, dar fără garanția că vom găsi ceea ce căutăm. Localnicii molcomi, uneori însoțiți de turme de oi, care ne indică în mod constant că „mai sunt vreo 3 kilometri” până la pensiune, nu au darul de a ne spori siguranța. După ce dăm câteva ture bune, vedem din întâmplare (cum altfel?) un indicator care ne conduce către pensiunea căutată. Pe ultima porțiune de drum ne aflăm literalmente în pericol de a ne prăbuși în valea care se deschide pe partea stângă a drumului - asta dacă scăpăm de gropile pline cu apă de ploaie. În mod miraculos ajungem fără incidente, iar surpriza noastră nu este mică. Parcăm pe acoperișul pensiunii și apoi nu ne putem împiedica să nu facem un tur rapid pe exterior. Volumul conlucrează perfect cu topografia - este, pur și simplu, rezultat din aceasta, iar camerele beneficiază de priveliștea unui iaz de munte. Accesul se face în mod direct pe la partea superioară a construcției, în vecinătatea parcării, iar o scară într-o rampă conduce către cele două bare de cazare și spre zona comună de restaurant (situate la niveluri inferioare). Detaliile spațiului relevă o preocupare discretă, dar sigură, fără echivoc, pentru amenajarea de interior care vine în mod unitar în completarea construcției. A meritat riscul drumului, fără doar și poate, iar surpriza de a găsi o arhitectură de asemenea calitate într-un loc atât de greu accesibil este cu atât mai mare.

Odată cu vizita la Pensiunea Atra ne părăsesc, din păcate, și ultimele raze de soare, ceea ce face inutilă descinderea către următorul obiectiv: Locuință sustenabilă în Carpați, arhitecți Sergiu Cătălin Petrea și Cristina Petrea, colaboratori arhitecți Jim Ruscitto, Alexandra Pal, stud.-arh. Sabrina Ene. Juriul decide însă ca autorul să fie invitat a doua zi dimineață spre a-și prezenta lucrarea cu documentație suplimentară, în afara celei expuse deja pe panoul de concurs.

Ajungem într-un târziu în București, obosiți, dar cu sentimentul datoriei împlinite. A doua zi, la deschiderea oficială a Bienalei, pășim într-o atmosferă complet diferită: eleganță, emoții și, de ce să nu recunoaștem, oarece importanță... Am urmărit cu plăcere evoluția juriului: prezentarea și justificarea fiecărei nominalizări, a fiecărui premiu. Nu am știut dinainte decizia membrilor, fiindcă pe durata deplasării am păstrat și și-au păstrat discreția conversațiilor referitoare la jurizare. Totuși, niciuna dintre deciziile lor nu mă miră. Am trăit, în fond, aceeași experiență. Am trăit împreună arhitectură.

1. Este vorba despre albumul de călătorie „Cu mătușa prin România”, la Editura Vellant, 2012.

2. Ideea de a face un film al Bienalei Naționale de Arhitectură 2012, ba chiar un reality show, după cum s-a exprimat doamna comisar al BNAB, prof. dr. arh Cristina Olga Gociman, mi s-a părut de la început pe cât de dificil de realizat, pe atât de originală.

3. Absolut toate casele văzute sunt locuite, iar beneficiarii au fost prezenți la vizita noastră.