Articole tematice

Spațiul ochiului vs Spațiul piciorului

Figura 2 - Lectură secțiune generică a spațiilor urbane - extindere istorică de la dreapta la stânga

Figura 1 - Lectură critică a spațiilor urbane ale orașului Padova, IT

Vorbim despre spațiul orașului1; despre antagonismul modern dintre orașul vechi și orașul nou sau despre coexistența postmodernă sau contemporană a acestor ipostaze, coexistență care nu este însă lipsită de probleme. În orice oraș cu puțină istorie, deci aproape în toate orașele europene, putem să observăm saltul de scară petrecut în ultima sută de ani care, datorită cantității de mediu construit produsă, ne-a adus în punctul de a face distincția dificilă între un țesut istoric și unul modern sau contemporan. Ni se dezvăluie astfel o succesiune sau o întrepătrundere între cele două ipostaze în funcție de felul în care orașul s-a dezvoltat - liniar sau în salturi. Se discută, în mod curent, despre calitatea scăzută a spațiilor contemporane și moderne cărora li se opune calitatea elevată a spațiilor țesutului tradițional. În București, care a suferit transformări foarte violente, în salturi, este mai puțin evidentă această separare între vechi și nou, care în majoritatea orașelor vest-europene se evidențiază prin raportul centru-periferie. Acesta se transformă fără prea multe întrebări în raportul bun-rău când se discută despre calitatea spațiilor orașului. În anul 2005, am fost confruntat cu problema de a construi nou la limita dintre zidurile orașului vechi și extinderea modernă și contemporană. Era vorba de proiectul de diplomă, orașul fiind Padova. Este un oraș foarte clar din punct de vedere al separării spațiale a diferitelor perioade istorice. Se pot observa în Fig. 1 atât separarea dintre orașul vechi și periferie, dar și în interiorul orașului vechi separarea dintre perioada medievală și Renaștere, când se asistă la un prim salt de scară2 . În încercarea de a găsi un indiciu despre modul în care urma să fie proiectată clădirea cerută de temă și, implicit, de a redefini spațiul urban prin această intervenție, am luat ca reper spațiul pietonului, deoarece la acesta trebuia să mă raportez în acel caz, el fiind și cel la care ne raportăm, de obicei, în discursul despre calitatea spațiului urban. Am schițat o secțiune prin oraș care pornește din centru (orașul vechi și compact) și ajunge până în periferie (orașul nou și difuz3). Se observă morfologia compactă a clădirilor din centrul istoric și obiectele contemporane de sine stătătoare din periferie (Fig. 2). Este un lucru pe care l-am observat cu toții și nu este suficient pentru a alimenta o analiză care să încerce să cuantifice calitatea spațiului prin criterii cantitative. Ca în orice analiză, căutăm minimum două elemente-cheie cu valori prin care, comparându-le cu niște valori stabilite ca normale, să putem stabili un diagnostic. Pentru că nu știam care sunt valorile normale căutate, am pornit de la premisa că valoarea normală, de fapt, dorită de noi, este cea găsită în orașul istoric. Stabilirea însă a elementelor care ne-ar putea oferi valorile pe care să le comparăm a fost mai dificilă. Mi-au venit în ajutor spusele a doi arhitecți contemporani - Luigi Snozzi și Michel W. Kagan. Luigi Snozzi, într-un aforism, spune că arhitectura trebuie făcută cu picioarele, adică spațiul pe care vrem să îl definim prin arhitectură se măsoară cu pasul, ține întotdeauna de dimensiunea și proporția umană. Cealaltă observație, făcută de profesorul Michel W. Kagan pe un proiect la care lucram, critica modul prea direct prin care spațiul se revela, acest lucru lăsând prea puțin loc imaginației - cât putem sau trebuie să vedem direct și cât putem sau trebuie doar să intuim dintr-un anumit spațiu. Faptul că cei doi arhitecți sunt, după părerea mea, niște moderni radicali nu face decât să adauge și mai multă putere observațiilor făcute. Am ales două elemente care să ajute la această descifrare: unul - spațiul piciorului, al doilea - spațiul ochiului. Primul - spațiul piciorului - este cel care se poate parcurge efectiv ca pieton, iar cel de-al doilea - spațiul ochiului - este ceea ce se poate vedea, cât de departe sau, mai precis, ceea ce definește limitele vederii în spațiul parcurs. Luând valorile acestor două observații separat, putem observa următoarele: Pentru spațiul piciorului se observă că, în orașul tradițional semipietonalizat, strada poate fi parcursă de la un capăt la celălalt pe lățime, ceea ce face ca, deși în dimensiuni absolute, lățimea acesteia să fie mai mică decât a străzilor cu important trafic auto, spațial să fie percepute mai mari, datorită posibilităților noastre de a le parcurge complet. În aceeași ordine de idei, piețele și porticele orașului contribuie la evidențierea faptului că, în centrul istoric, spațiul prin care putem merge este net superior cantitativ față de extinderea contemporană (Fig. 3). Pentru spațiul ochiului, observăm că, în orașul tradițional, acesta este bine definit de edificatul continuu, în vreme ce, în periferie, privirea se pierde printre case, fiind neclar în care plan se termină ceea ce vedem (Fig. 4). Puse împreună, aceste observații și valorile lor dau un rezultat surprinzător (Fig. 5). În orașul vechi, spațiul ochiului și cel al piciorului coincid în mare parte. Citiți textul integral în numărul 6/2012 al revistei Arhitectura. [gallery link="file" columns="2" include="6421, 6420, 6419, 6418"] NOTE: 1. În acest text vom discuta spațiul urban cu referire la spațiul public însă fără conotațiile pe care cuvântul public le presupune. Vom vorbi despre spațiul fizic în care oamenii se pot mișca, pe care îl vom interpreta ca pe o formă oarecare de relief, o bucată de teritoriu, dar care este o a doua natură - una construită, artificială. 2. Padova este un caz de studiu special, aflându-se în teritoriul unde Palladio și-a derulat extraordinara sa activitate prin care a inventat programul vilei urbane în mediul rural - expresie a mutațiilor din societatea venețiană. În altă ordine de idei, în Padova se află cea mai mare piață urbană - Prato della Valle, iar orașul este al doilea după Bologna ca lungime totală a porticelor - alt element aducător de calitate în spațiul urban pe care îl găsim în locurile comune ale calității spațiului construit.