Casa Basile Assan

* Articolul a fost publicat în 1913 în Innen Dekoration. Die Gesamte Wohnungskunst in Bild und Wort Herausgeber Hofrat, Verlag Alex Koch, Darmstadt, XXIV, 1913,

p. 84-95, traducere prof. dr. arh. Hanna Derer.

Bucureștenii privesc cu uimire și curiozitate noua construcție care este vila Assan, un edificiu rectangular, cochet și de un alb strălucitor, operă a arhitectului vienez Marcel Kammerer - unul dintre elevii consilierului superior Wagner - care a fost finalizată la cinci ani de la demararea lucrărilor de execuție. Noul stil aproape că nu a pătruns deloc în România, unde doar prea puțini cunosc și apreciază acest nou univers de forme, ceea ce explică uimirea oamenilor care numesc această clădire „casa de porțelan” pentru că, datorită finisajelor de alabastru și a formei tensionate și simple, pare un templu luminos și alb. Partea superioară a fațadei este tencuită alb, cornișa este colorată în albastru, alb și negru.

Ca decorație a fațadei extrem de simple pe care se află intrarea, peste copertina joasă de sticlă, a fost realizat un basorelief care simbolizează fericirea familială. Trepte din marmură gri-deschis conduc în vestibulul pardosit cu plăci albe și negre ce cuprinde și scara și de unde privirea poate să pătrundă, prin trei uși de sticlă, în încăperile învecinate. Pereții garderobei sunt tapetați cu pânză albastră, neagră și albă, planșeul este alb, albastru și argintiu, iar toate piesele de metal sunt din aluminiu. În salonul principal al casei, un spațiu impozant, de mari dimensiuni, o cascadă de lumină se revarsă prin peretele vitrat cu cristal alb și galben. Centrul de greutate al încăperii este format de șemineul flancat de două canapele.

O noutate o constituie dispunerea celor două nișe din marmură și a celor două tablouri peste șemineu. Lemnăria este din lemn de lămâi, luminos, a cărui culoare este subliniată prin accente aurii și albe. Mici vitrine așezate în colțuri adăpostesc prețioase suveniruri aduse din călătorii, în timp ce mari fotolii comode și paravane japoneze completează amenajarea confortabilă a salonului. O ușă în patru canaturi, surmontată de un relief din marmură, conduce în sufrageria spațioasă, o încăpere extrem de luminoasă și prietenoasă, în care pereții sunt albi cu excepția unui îngust contur verde; lambriul continuu pe întreg perimetrul camerei, bufetul și cele două dulapuri, în care au fost încastrate în mod ingenios corpurile de încălzire care astfel pot fi folosite ca servante, sunt realizate din lemn gălbui de arțar. Din sufragerie se poate trece, pe de o parte, pe marea terasă acoperită cu o pergolă unde, vara, se poate lua masa, pe de altă parte, în salonul mic și în seră. Pereții celui dintâi sunt tapetați cu moar gri, iar cu această nuanță precum și cu griul covorului se armonizează perfect broderia și aplicațiile de catifea albastră de pe marginea pereților, dar și medalioanele fotoliilor și ale canapelelor.

Vitrinele și mobilierul sunt din lemn de păr, de o nuanță caldă, cu accente negre. Salonul de muzică, învecinat celui mic, este grațios și elegant. Lambriul jos, pianul și o mică orgă sunt din lemn de arțar, fotoliile și scaunele sunt tapițate cu moar crem cu dungi galbene. Acest salon de muzică a fost expus de curând la Viena. Biroul domnului este complet albastru-închis și servește, prin amenajarea nișelor și a colțurilor, în egală măsură la fel de bine lucrului și odihnei; o decorație aparte a încăperii este, alături de tablouri, de obiectele prețioase aduse din Japonia ș.a., covorul minunat, țesut după un proiect al profesorului Delavilla. Toate spațiile parterului sunt amenajate pe baza proiectelor realizate de profesorul Carl Witzmann din Viena, execuția revenindu-i lui J. Soulek din Viena. La parter se află și bucătăria cu faianță de porțelan și anexele acesteia.

Citiți textul integral în numărul 6/2012 al revistei Arhitectura.