Din oraș până la margine

Locuiesc în cartierul Titan, pe Bulevardul Camil Ressu. O mașină poate ajunge în dreptul scării blocului meu doar dacă vine de pe Aleea Fizicienilor, iar accesul unui pieton, dacă se face dinspre bulevard, este mult mai rapid decât al mașinii. Cu bicicleta fac până în centrul orașului circa douăzeci și cinci de minute, și traseul este aproape o linie dreaptă. În sensul diametral opus centrului, la aproximativ cinci kilometri de locuința mea, începe drumul principal către mare, Autostrada Soarelui.

În spatele blocului se află amplasată ghena de gunoi - care se închide cu cheia - și alături sunt parcate mașini, înconjurate de un gard și de stradă. Gardul nu este continuu, fiindcă în spatele blocului este și o vale care poate fi coborâtă pe niște trepte. La capătul lor este o parcare „îmbrățișată”, pe de-o parte, de alte blocuri și, pe de-alta, de case, iar puțin mai departe de un alt zid, care cuprinde tot.

Acest din urmă zid este din fier beton și a fost asamblat la fața locului. Îi împiedică pe cei care vor să ajungă acasă să se amestece cu mașinile din poligonul auto aflat alături. Astfel, cei care se pregătesc pentru a deveni șoferi pot folosi nestingheriți toată suprafața poligonului, delimitat de zid pe o parte din circumferința sa, dar și de copaci, care formează altfel de pereți, și de termocentrală. La mai puțin de cinci sute de metri de termocentrală trece Dâmbovița. De-a lungul cheiului, șapte kilometri mai departe înspre șoseaua de centură, este și o stație de epurare a apei.

De aici încolo, peisajul este compus din câmpuri, asortat de rare case sau instalații agricole, mecanice, hangare, turnuri de apă, drumuri de pământ, copaci, construcții în curs de edificare. Suntem într-un spațiu în curs de dezvoltare, care nu răspunde (încă) la nevoile locuitorilor orașului și nici ale celor care au decis să stea în case, în speranța că zona aleasă se va dezvolta. Sunt case nelocuite sau în construcție, deseori câte o vilă singură pe o suprafață de câteva hectare, blocuri rezidențiale lângă instalații cu caracter industrial.

Metoda

Fotografiile au fost făcute pe film de 35 mm color, cât mai puțin procesate digital, în limita scanării. Am folosit în toate lucrările un obiectiv normal de 50 mm, care mi-a permis să păstrez unitate în perspectivă și în compoziție, în general. Punctul de stație al camerei a fost în mod sistematic frontal cu subiectul, la o distanță de câteva sute de metri, și înălțimea aparatului de la sol a variat între 2 și 3 metri, ajutând din nou la o abordare mai frontală a subiectului. Am fotografiat la o diafragmă închisă, cu timp de expunere lung (circa 1/15), crescând cantitatea detaliului. Lumina în care am lucrat variază între orele 7 și 9 dimineața, pentru o zi din luna august, și a permis o senzație plăcută a volumului, cu un contrast moderat.