Articole tematice

Metodologia de identificare și evaluare a peisajului

p2_05

Pe 23 iulie 2002, în Monitorul Oficial al României a fost publicată Legea nr. 451 din 8 iulie 2002 pentru ratificarea Convenției europene a peisajului, adoptată la Florența la 20 octombrie 2000. Prin această acțiune, România s-a angajat să „armonizeze implementarea” Convenției „prin politici proprii și fără derogări de la prevederile acesteia”. Angajarea presupune recunoașterea juridică a peisajului, stabilirea și implementarea „politicilor care au ca scop protecția, managementul și amenajarea acestuia”, stabilirea de proceduri de participare pentru public, autorități regionale și locale și „integrarea peisajului” în politicile de amenajare a teritoriului, de urbanism și în cele culturale, de mediu, agricole, sociale și economice. În timp ce „mărește gradul de conștientizare al societății civile”, formează și informează, România se angajează „să identifice peisajele din ansamblul teritoriului propriu”, „să analizeze caracteristicile acestora, precum și dinamica și factorii perturbanți”, „să le urmărească transformările”, apoi „să evalueze peisajele astfel identificate, ținând seama de valorile particulare atribuite lor de către părțile interesate și de populația implicată” și „să definească obiective de calitate a peisajului pentru peisajele identificate și evaluate”, după procese de consultare publică. În cei 11 ani și o lună care au trecut de la ratificarea Convenției, în România nu au fost adoptate măsuri legislative sau metodologice care să corespundă angajamentelor statului în ceea ce privește peisajul, deși MTCT (ulterior MDLPL, MDRT, astăzi MDRAP) a încercat să se ocupe de această problemă. Acum 6 ani, în septembrie 2007, la Sibiu a avut loc A șasea reuniune a atelierelor Consiliului Europei pentru punerea în operă a Convenției europene a peisajului, eveniment de mare anvergură profesională, organizat, din partea MTCT, de Cristina Herția, responsabilă pentru punerea în operă a Convenției europene a peisajului în România1. Lucrările reuniunii au avut loc la Muzeul Astra din Dumbrava; participanții au vizitat Sibiul, Mărginimea, dar și Bordușanii. Ce căuta Consiliul Europei la Bordușani? În același an 2007, ministerul inițiase elaborarea Metodologiei de identificare și de evaluare a peisajului, pe baza studiului-pilot al „zonei naturale și construite de interes național Bordușani”2. Bordușani este un sat reședință de comună din Județul Ialomița, așezat pe malul Borcei. Teritoriul comunei cuprinde și o parte a Bălții Ialomiței - pământul inundabil dintre Brațul Borcea și Dunărea Veche3 -, unul dintre ultimele locuri de pe cursul inferior al Dunării care a rămas mai puțin alterat de modificările ultimei jumătăți de secol4 și, mai cu seamă, evitat de lucrările hidrotehnice ale anilor 1960-1970. Pe un monticul zis Popina Bordușani se găsește unul dintre cele 10 situri arheologice de interes prioritar din România. Descoperit în primii ani ai secolului al XX-lea ca sit arheologic 5, a fost cercetat perieghetic în perioada interbelică și în anii 1960-1980. Cercetările sistematice au fost inițiate după 1980 de colectivul condus de S. Marinescu-Bîlcu (din componența căruia au făcut parte Gh. Trohani și Gh. Matei6. Momentele de intensitate a locuirii descoperite aici sunt eneoliticul (culturile Boian și Gumelnița, mileniul V î.H.) și Epoca Fierului, respectiv La Tène. Popina este cercetată sistematic, deci, de peste 30 ani; de 15 ani este subiect al cercetărilor pluridisciplinare sub coordonarea Muzeului Național de Istorie a României (dr. Dragomir Popovici, care se alăturase colectivului în 1987). La Bordușani găsim, probabil, singurul sit din România unde - grație rezultatelor cercetării - se poate realiza un diagnostic pertinent privind evoluția mediului și a relațiilor dintre comunități și teritoriu (deci a valorilor culturale pe care mediul le poate purta), într-un interval atât de larg. Astfel, comuna Bordușani, la prima vedere lipsită de caracteristici naturale și culturale de prestigiu, integrează valori culturale de mare diversitate, a căror importanță științifică depășește cu mult nivelul teritoriului în cauză; pentru aceasta, a constituit cea mai solidă bază pentru elaborarea Metodologiei de identificare și evaluare a peisajului. Situația de la Bordușani face lumină asupra relației dintre cunoaștere și valoare culturală: teritoriul este înnobilat prin decriptare și, implicit, rememorare. Perceperea teritoriului se modifică, creând un alt peisaj (iar de data aceasta termenul este folosit în sensul său propriu, de reconstrucție culturală). Citiți textul integral în numărul 5/2013 al revistei Arhitectura

FOTO:

Irina Popescu-Criveanu

Ioana Popescu

Dragomir Popovici

[gallery link="file" ids="9771,9772,9773,9774,9775,9776,9777,9778,9779,9780,9781,9782,9783,9784,9785,9786,9787"] 1 Paysage et patrimoine rural. Sixième réunion des Ateliers du Conseil de l’Europe pour la mise en œuvre de la Convention européenne du paysage, Sibiu, Romania, 20-21 Septembre 2007, Actes (Aménagement du territoire européen et paysage, No. 88), Council of Europe Publishing, 2009. http://www.coe.int/t/dg4/cultureheritage/heritage/landscape/Publications/ATEP-88_bil.pdf 2 Quattro Design, Muzeul Național de Istorie a României, Point Zero, Metodologia de identificare și de evaluare a peisajului. Studiu-pilot: zona naturală și construită de interes național Bordușani, 2007-2008, beneficiar: MTCT/MDLPL. Vezi și Irina Popescu-Criveanu (coord.), Bordușani - âge, usage, visage, paysage, Târgoviște: Editura Cetatea de Scaun, 2007, publicație realizată de MTCT pentru reuniunea de la Sibiu (din care sunt extrase părți ale articolului de față). 3 În baltă, ostroavele au un contur în continuă schimbare; malurile abrupte (potmoluri) sunt cele către „chisc”; coada este o „renie” nisipoasă. Renia dintr-un an este lipsită de vegetație, cea cu un an mai veche are iarbă; cea de trei ani are lăstar de salcie și tot așa, „până dăm de pădurea de salcie bătrână”. Lacurile, iazurile, benturile, ezerele, privalurile au o suprafață care depinde de nivelul Dunării. Ochiurile de apă sunt unite prin gârle și privaluri, cu ieșire la Dunărea Veche sau la Borcea. Lacurile adânci care sunt acoperite de plaghie (scochină) se numesc „benturi”. Plaghie = strat vegetal de suprafață. Grinduri sunt locurile înalte, geru inundabile (Grindul Cegii, care urmărește privalul Cega și începe de la Bentul Ceganilor, nu e niciodată inundat) și au, aproape întotdeauna, urme de așezări omenești. Popinele (sau grădiștile) sunt resturi din vechile terase ale Dunării, martori ai scufundării regiunii Dunării de Jos. Popina Bordușani, zisă Pochina, este o „movilă rotundă” de 27,3 m, rest dintr-o terasă mai veche decât terasa de jos de la Bordușani (22-23 m). „Pomostele” sunt movile de pământ pentru vite sau stupi, ridicate de oameni (cca. 11 m înălțime). După V. Morței, „Balta Ialomiței. Contribuțiuni la cunoașterea părții de nord a ei”, în Analele Dobrogei. Revista Societății Culturale Dobrogene, Anul V și VI, 1924 și 1925, p. 59 sq. în fapt, „popina” desemnează două telluri: tellul mare (tellul I), cu o înălțime astăzi de 15,40 m și o formă ovală cu diametrele la bază de cca. 150 x 80 m, și tellul mic (tellul II), situat la sud de primul, tot oval, cu diametrele la bază de cca. 50 x 30 m și o înălțime de cca. 8-9 m, între care există o înșeuare, parțial afectată de drumul de acces spre primul tell - unde se construise un canton silvic. 4 În zona inundabilă, conservată, plantațiile de plop canadian au înlocuit pădurea veche, din care se mai păstrează zone restrânse. 5 La Pochină „s-au găsit multe borcane și oale, care au fost ridicate și trimise la București de către actualul director al școlii normale din Călărași - dl Petre Popescu - pe când era student la Facultatea de Litere, secția geografică”. V. Morței, op. cit. 6 Dragomir Nicolae Popovici, „Situl arheologic Popina Bordușani”, în Studiu arheologic (Metodologie..., Faza II, 2007, Cap. 2.1.)