Articole tematice

„Peisajul ca arhivă”: istoria structurării peisajului de vilegiatură sinăian

Fig.2 Compoziția peisajului de vilegiatură sinăian din anul 1900, reflectând prima parcelare a Eforiei Spitalelor Civile pe moșia Furnica, văzută de la chioșcul (punct de belvedere amenajat) Piscul Câinelui; Sursa: arhiva personală a autorilor

Fig.2 Compoziția peisajului de vilegiatură sinăian din anul 1900, reflectând prima parcelare a Eforiei Spitalelor Civile pe moșia Furnica, văzută de la chioșcul (punct de belvedere amenajat) Piscul Câinelui; Sursa: arhiva personală a autorilor

Peisajul este o creație a timpului care reclamă privirea retrospectivă asupra teritoriului modelat odată cu dezvoltarea comunităților umane. Peisajul natural a fost transformat în mod progresiv, nevoile sociale determinând evoluția treptată a orașului Sinaia, care este constituit dintr-o suprapunere de forme vizibile, disimulate și dispărute, dar care influențează morfologia urbană actuală și pe cea viitoare. Conturarea formei urbane constituie un proces continuu care poate fi descris într-un moment fix în timp1, demers care invocă „vederea verticală sau plonjantă a aviatorului sau a cartografiei2, cu scopul colectării informațiilor necesare înțelegerii ipostazelor trecute ale peisajului3. Configurarea peisajului urban este rezultatul acțiunii combinate a factorilor naturali și antropici, dintre aceștia un rol urbigen semnificativ deținându-l politicile de amenajare a spațiului4. Limitele peisajului urban sinăian, dimensiunile și formele sale sunt rezultatul dezvoltării așezării; în lucrarea de antropogeografie a Văii Prahovei5 este subliniată geneza comunelor rurale și urbane din sectorul montan al văii prin închegarea în jurul unui han sau al unei mănăstiri, ceea ce conferă o structurare adunată pe terase. Astfel, personalitatea urbanistică a stațiunii este de factură planificată, fiind coagulată în jurul Mănăstirii Sinaia. Eforia Spitalelor Civile și rolul său în planificarea stațiunii de vilegiatură Sinaia Adesea, schimbările care intervin într-un peisaj particular au fost declanșate într-o locație punctuală și au fost cauzate de o acțiune deliberată. Inițiatorii schimbărilor în peisajul inițial în care a fost inserat orașul Sinaia constau în deciziile și reglementările de constituire a unei stațiuni care să preia fluxul de turiști, polarizat până în secolul al XIX-lea de către mănăstire. Într-o primă etapă, Mănăstirea Sinaia și moșia acesteia au intrat în administrarea Ministerului de Culte până în anul 1864, când a fost preluată de Eforia Spitalelor Civile din București, al cărei efor, Dimitrie Ghica, a fost promotorul ideii de a crea o stațiune de vilegiatură pe Valea Prahovei. Conturarea profilului turistic, prin intervenția Eforiei, și îndeosebi afirmarea rolului politic al așezării în care era clădită reședința de vară a Familiei Regale au contribuit la cristalizarea formei proto-urbane sinăiene, oficializată în anul 1880. Intenția s-a concretizat prin legile din 1872 și 1880 care permiteau Eforiei să parceleze moșia Furnica în vederea vânzării de loturi pentru construcția caselor. Totodată, proiectul de stațiune climaterică nu putea fi continuat fără crearea unei comunități permanente care să garanteze sustenabilitatea activităților economice locale. Cu scopul populării localității Sinaia cu „locuitori-săteni”, a fost promulgată Legea6 pentru autorizarea Eforiei a da fără plată cincizeci de pogoane de pământ sătenilor care ar fi vrut să se stabilească în această localitate, pe care nu le puteau înstrăina timp de 30 de ani. Stabilirea populației la „marginea acestui nou oraș” (respectiv cătunele Izvor și Furnica) a depins de garantarea lemnelor pentru construcția caselor și a unui loc de pășunat liber7. Documentele istorice8 atestă că înfăptuirea așezării din jurul mănăstirii a fost însoțită de tăieri masive de pădure din munții Bucegi și Baiului; „se tăiau zilnic lemne trebuincioase pentru consumația populației rurale ce se afla pe acele domene. Casele [..] erau făcute de bârne de lemn, acoperite cu șiță, și apoi ei nu menajează deloc focul în încălzitul locuințelor [...]”9. Peisajul s-a schimbat odată cu stabilirea noilor proprietari proveniți din protipendada bucureșteană care au susținut plantarea cu conifere în scopuri estetice a „locurilor lipsite de vegetațiune lemnoasă10, în 1887 înființându-se pepiniera Piscul Câinelui. Preferința pentru conifere se remarcă și în cazul moșiei regale care a fost amenajată folosind brad, molid, inclusiv specii de pin din Austria și Germania, la nivelul peisajului stațiunii creându-se un liant vizual prin vegetația care înconjura diferitele edificii. Amenajarea clădirilor de cură, a hotelurilor, cazinourilor și parcurilor11 a impus identificarea unor modele pe baza cărora să fie reglementate unitar aliniamentul clădirilor, volumetria și materialele de construcție. În anul 1891 s-a constituit o comisie pentru studierea instalațiilor stabilimentelor balneare, formată din arhitectul I. Socolescu, șeful Serviciului de Arhitectură al Ministerului Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor, inginerul Constantin Botea, șeful Serviciului Apelor Minerale, și D. Constandiniu, inspectorul exploatărilor stațiunilor de băi. Comisia a studiat cazuri din Franța (Vichy, Aix-les-Bains) și Imperiul Habsburgic (Karlsbad - denumirea în germană a orașului Karlovy Vary -, Franzensbad și Marienbad). S-a concretizat prin aplicarea, începând cu anul 1892, a Regulamentului privitor la Modul de Construcție al Clădirilor Particulare la Stațiunile de Băi ale Statului12, pe baza căruia ministerul putea să controleze conformarea modului de construcție al clădirilor din Sinaia. Citiți textul integral în numărul 5/2013 al revistei Arhitectura [gallery link="file" ids="9791,9792,9793,9794,9795,9796,9797"] NOTE: 1 Panerai, P., Depaule, J.C., Demorgon, M., (1999) Analyse urbaine. Editions Paranthèses, Marseille. 2 Claval, P., (1984) Geographie Humaine et Economique contemporaine, Paris, Presses universitaires de France. 3 Pătru-Stupariu, I., Stupariu, M.S., Cuculici, R., Huzui, A., (2011) „Understanding landscape change using historical maps. Case study Sinaia”, Journal of Maps, v 2011, p. 206-220. 4 Huzui Alina (2012) Analiza cantitativă și calitativă a peisajului urban. Studiu de caz, orașul Sinaia, teză de doctorat susținută la Facultatea de Geografie, Universitatea din București, coordonată de prof. univ. dr. Pătru-Stupariu Ileana. 5 Popp, N.M.A., (1929) Valea Prahovei între Predeal și Florești, observări antropogeografice, extras din Buletinul S.R.R. de Geografie (1930), Institutul de Arte Grafice „Alexandru Vlahuță”, București. 6 Monitorul Oficial nr. 105/1880. 7 „Vocea Sinaei” anul II, nr. 34, Duminică, 31 Mai, 1894 8 A.N.I.C, fond M.I., dosar 490/1939. 9 Antonescu-Remuș, P.S., (1888) „Esploatarea pădurilor din Valea Prahovei”, Revista Pădurilor, 10, p. 177-183. 10 Mack, F., (1906) „Fragmente din istoricul melezului și pinului în România”, Revista Pădurilor, an XX, București, Tipografia „Gutenberg”, Joseph Göbl, p. 304-310. 11 Socolescu, I.N. (1892) „Stabilimentele de băi din stațiunile noastre balneare”, Analele arhitecturei, 1-2, an III, p. 8-10. 12 Înaltul Decret Regal nr. 3.491/17 decembrie 1891, Monitorul Oficial nr. 225/15 ianuarie 1892.