Itinerar

Arhitectul Dimitrie Ionescu-Berechet în Câmpulung

campulung-muscel

Arhitectura Berechet și arhitectura Câmpulungului interbelic sunt două noțiuni ce se conjugă atât de armonios încât putem spune că ele sunt, întrucâtva, sinonime. Născut în Câmpulung Muscel la finele secolului al XIX-lea, într-o familie cu străvechi rădăcini în acest oraș, Dimitrie Ionescu-Berechet (1896-1969), arhitect-șef al Patriarhiei Române (1930-1963), a rămas toată viața profund atașat de urbea sa natală. Acest fapt s-a concretizat în cele peste 80 de edificii publice, biserici, locuințe particulare, monumente comemorative și funerare, proiectate sau amenajate de arhitectul Berechet în Câmpulung Muscel, între anii 1925-1960, în numeroase cazuri, în mod gratuit. Vom căuta să descifrăm amprenta sa asupra arhitecturii câmpulungene, parcurgând un relevant itinerar urban1, pe axa nord-sud a orașului, pornind din punctul Mateiaș, aflat la 11 km nord de Câmpulung.

Foto: Cristina Ionescu-Berechet

Arhiva personală a familiei Ionescu-Berechet

[caption id="attachment_9873" align="aligncenter" width="473"]fig.1 fig.1[/caption] 1. Mausoleul eroilor de pe muntele Mateiaș, comuna Valea Mare-Pravăț, 1928-1935 Construit între 1928-1935, sub egida Societății Cultul eroilor, pentru a cinsti memoria eroilor musceleni și nu numai ce au luptat în octombrie-noiembrie 1916. Proiectul aparține arhitecților D. Ionescu-Berechet și State Baloșin, fiind executat de cunoscuta antrepriză câmpulungeană a fraților De Nicolo. Edificiul este realizat într-un stil Art Déco îmbinat cu elemente neo-românești, finisajul fiind sobru. Volumetria mausoleului este inspirată din aceea a crucilor muscelene, căreia i-au fost asociate elemente specifice unei capele-osuar și a unui punct de belvedere. Mausoleul compus inițial din aceste două corpuri, a cunoscut ample lucrări de reamenajare și extindere între anii 1980-1984, fiind în prezent secție a Muzeului Municipal Câmpulung-Muscel2. [caption id="attachment_9874" align="aligncenter" width="630"]fig. 2 fig. 2[/caption] 2. Ateneul cultural Vișoi, str. Cuza Vodă, nr. 52, cca. 1930 Aceeași îmbinare, la nivelul exteriorului, între stilul Art Déco târziu, de factură clasică - caracterizat prin armonie, simetrie, trasee regulatoare - și elemente naționale, precum volumetria turnurilor, șarpanta, învelitoarea, ferestrele închise în arc de cerc, o regăsim la Ateneul cultural Vișoi construit în anii 1930. [caption id="attachment_9875" align="aligncenter" width="630"]fig. 3 fig. 3[/caption] 3. Școala generală nr. 6 Vișoi, str. Cuza Vodă, nr. 30, 1929-1933 În același cartier Vișoi, arh. Berechet a proiectat un local de școală, cu parter și etaj, dat în folosință în 1933 și extins în 1975, prin adăugarea unui nou corp de clădire3. Realizată în stil neo-românesc, cuprinde pe lângă elemente neo și post-brâncovenești și elemente neoclasiciste și post-academiste. [caption id="attachment_9876" align="aligncenter" width="473"]fig. 4 fig. 4[/caption] 4. Biserica Intrarea în Biserică a Maicii Domnului Schei, str. Col. Stănescu, nr. 13, consolidare/reparații 1938-1940 Între anii 1938-1940, arhitectul Berechet a executat câteva intervenții asupra Bisericii Schei, monument medieval de secolul al XV-lea. Lucrări ce au constat, în principal, în consolidarea fundațiilor, în reconstrucția turlei Pantocratorului, în refacerea pridvorului închis și a tencuielilor exterioare4. Se remarcă îndeosebi remodelarea fațadelor în stil neo-românesc, coloanele și arcadele de pe fațada vestică fiind de inspirație neo-brâncovenească și înrudite cu cele concepute de arhitectul Gh. Simotta la noua biserică a Schitului Darvari din București (1933-1934). [caption id="attachment_9877" align="aligncenter" width="630"]fig. 5 fig. 5[/caption] 5. Casa Diaconescu, str. Negru-Vodă, nr. 226, 1936 A fost construită de preotul Isaia Niculescu, paroh al Bisericii Vișoi și profesor la liceul de fete, pentru fiica sa Elena, căsătorită Diaconescu. Proiectul este realizat într-un stil național specific arhitectului Berechet, în care recunoaștem elemente sintetizate preluate de la casa parohială a Bărăției, de la foișorul lui Dionisie Bălăcescu de la Mânăstirea Hurezi, de la biserica arhiepiscopală a lui Neagoe Basarab din Curtea de Argeș. [caption id="attachment_9878" align="aligncenter" width="630"]fig. 6 fig. 6[/caption] 6. Liceul de fete (actualul Colegiu Tehnic), str. Negru Vodă, nr. 145A, 1931-1933 Liceul de fete a fost înființat în 1922, iar în 1925 s-a hotărât construirea unui local propriu. În 1930 a fost cumpărat terenul de 6.000 mp de la Banca Muscelului, iar arhitectul Berechet a întocmit gratuit proiectul, care a fost finalizat la roșu în 19315. Clădirea realizată într-un stil neo-românesc de sorginte neo-brâncovenească, recognoscibil la foișor, arcade și coloanele de la parterul fațadei principale, a fost inaugurată în aprilie 1934. În prezent, este unul dintre sediile Colegiului Tehnic Câmpulung-Muscel. [caption id="attachment_9879" align="aligncenter" width="630"]fig. 7 fig. 7[/caption] 7. Palatul administrativ al jud. Muscel (actuala Primărie), str. Negru Vodă, nr. 127, 1928-1934 Sediul Prefecturii de Muscel a fost realizat în cadrul programului Ministerului Lucrărilor Publice de dotare a Vechiului Regat cu edificii publice pentru administrațiile județene, după proiectul arhitectului Berechet început în 19246. Lucrările au fost finalizate abia în 1934, în timpul prefectului N. D. Nicolau, clădirea emblemă a orașului fiind inaugurată la 21 noiembrie acel an. Realizat în stilul neo-românesc, în maniera arhitectului Statie Ciortan, edificiul este o reușită sinteză între elemente de factură neo-brâncovenească cu cele de factură neo-romanică, neogotică și neo-bizantină. Se remarcă în mod deosebit scara interioară de onoare, având balustrada cu ornamente ajurate (fitomorfe și fantastice), executate în piatră de Mateiaș, precum și tratarea rafinată a corpului central la nivelul fațadei principale, prevăzut la parter cu un amplu portal semicircular, iar la etaj cu o loggie cu arce înalte trilobate și cu trei balcoane bogat decorate, sugerând forma amvonului de biserică7. [caption id="attachment_9880" align="aligncenter" width="630"]fig. 8 fig. 8[/caption] 8. Vila Iancu Anastase, str. Negru Vodă, nr. 162, 1928 În vecinătatea actualei Primării se află o vilă construită pentru marele industriaș câmpulungean Iancu Anastase, care rivalizează cu cea dintâi prin dimensiuni și prin exuberanța repertoriului ornamental în piatră și lemn. Vila este realizată în stil național, combinat la nivelul fațadei nordice cu elemente neo-gotice. Planimetria și volumetria, de factură post-brâncovenească în maniera specifică lui Dimitrie Ionescu-Berecehet, gravitează în jurul unui nucleu format dintr-un turn-culă (cu foișor), prezentând unele similitudini cu exemple datorate arhitecților Petre Antonescu, Paul Smărăndescu ori Statie Ciortan. Pe lângă dantelăria de piatră a fațadelor se remarcă holul și scara interioară, în care registrul sculptural în lemn este extrem de bogat: fiecare contratreaptă (din cele circa 25) și fiecare canat de ușă prezintă modele ornamentale complet diferite unul de celălalt. [caption id="attachment_9881" align="aligncenter" width="630"]fig. 9 fig. 9[/caption] 9. Școala generală nr. 1 Oprea Iorgulescu (fostă C. D. Aricescu), str. G-ral Poșoiu, nr. 1, 1927-1929 Școala Normală Domnească, numită din 1864 Școala de băieți nr. 1, a funcționat între 1836-1926 într-un local construit în anii 1833-1836 în vecinătatea vechii Primării, actuala Casă de cultură Tudor Mușatescu. În 1926, în timpul directoratului lui Candid Ionescu, vechiul local a fost demolat și pe același amplasament a fost construit unul nou, după proiectul arhitectului Berechet și cu ajutorul marelui filantrop câmpulungean Oprea D. Iorgulescu8. Edificiul inaugurat în data de 29 octombrie 1929, în prezența miniștrilor Ion Mihalache și N. Costăchescu și a primarului de atunci N.V. Constantinescu9, este realizat într-un stil neo-românesc de factură neo-brâncovenească. Detaliile arhitecturale (fereastra termală a corpului intrării principale, coloanele, balustradele, fațadele etc.) denotă însă o mare originalitate. Între 1989-1993, aripa de vest s-a extins prin construcția unui nou corp de clădire10. [caption id="attachment_9882" align="aligncenter" width="630"]fig. 10 fig. 10[/caption] 10. Vila general Gheorghe Poșoiu, str. G-ral Poșoiu, nr. 7, 1930 Vila, ce prezintă o frumoasă decorație la nivelul fațadelor, a fost construită în 1930, într-un stil național cu accente Art Déco, pentru generalul de divizie Gheorghe Poșoiu (1891-1973), a cărui mamă era verișoară primară cu arhitectul Berechet. [caption id="attachment_9883" align="aligncenter" width="630"]fig. 11 fig. 11[/caption] 11. Vila col. Costică Berechet, str. Soldat D. Golescu, nr. 12, cca. 1925 Vizavi de Vila Golescu, arhitectul Berechet a construit, în anii 1920, o casă de vacanță pentru fratele său, colonelul farmacist Costică Berechet, proprietar al Farmaciei Regale din Brăila. Arhitectura clădirii respectă stilul național, fiind o sinteză între elemente locale muscelene și maniera arhitectului Cristofi Cerchez. [caption id="attachment_9884" align="aligncenter" width="630"]fig. 12 fig. 12[/caption] 12. Împrejmuire Grădina Publică, str. Negru Vodă, 1925-1929 Amenajarea Grădinii publice Merci și a Bulevardului Pardon a fost demarată de primarul Istrate Rizeanu în 1885, continuându-se și după 189111. Împrejmuirea din piatră de Albești a Grădinii a fost realizată în timpul primarului Ionel Nicolau, între 1925-1929, de către antrepriza Frații de Nicolo și sculptorul Victor Mezaroba, după un proiect arh. Berechet12, ce respectă stilul național (cu elemente post-brâncovenești și neoclasice) de expresie post-academistă. [caption id="attachment_9885" align="aligncenter" width="630"]fig. 13 fig. 13[/caption] 13. Teatrul cinematograf Edisson (Jinga), str. D. I. Berechet, nr. 1, 1938-1940 Construită în stil Art Déco matur cu tendință spre clasicitate, similară școlilor de arhitectură poloneză, italiană și austriacă, clădirea se află în prezent într-o stare avansată de degradare. Sala de spectacole cu parte și etaj, impunătoare odinioară, este acum o ruină, doar blocul de locuințe adosat acesteia fiind locuit de familii nevoiașe. [caption id="attachment_9886" align="aligncenter" width="473"]fig. 14 fig. 14[/caption] 14. Clădirea dr. N. Cojan, str. Negru Vodă, nr. 115, 1932-1933 Vecin cu renumita Librărie Ion N. Staicu și înrudit tipologic cu aceasta, imobilul este un remarcabil exemplu de Art Déco timpuriu, având o linie arhitectonică înrudită cu cele ale imobilului din București, str. Ion Câmpineanu 13 (arh. Eugeniu M. Popescu, 1934) și ale celui din Aleea Alexandru 39 B (arh. Arghir Culina, cca. 1928-1930). Construit la începutul anilor 1940, de către antrepriza Frații de Nicolo, în prezent nelocuit, imobilul oferă un bun exemplu de exploatare eficientă a spațiului construit, parcela fiind situată între bulevardele Negru-Vodă și Republicii. Patru apartamente sunt dispuse simteric în jurul unei curți interioare de o deschidere pentagonală, având o cromatică diferită (tapet colorat) și fiind iluminate cu generozitate, efectul fiind puternic potențat de ușile (cu geamuri de cristal) dintre camere, care permit o excelentă circulație a luminii. [caption id="attachment_9887" align="aligncenter" width="630"]fig. 15 fig. 15[/caption] 15. Vila arh. D. Ionescu-Berechet, str. C. Brâncoveanu, nr. 16, 1925 A fost construită ca o casă de vacanță, în stil neo-românesc, în maniera Christofi Cerchez, asociată unor elemente locale (muscelene). Amplasată pe terenul casei părintești, la extremitatea dinspre strada Constantin Brâncoveanu, este o clădire de mici dimensiuni, care în 1945 urma să primească un etaj, neexecutat. [caption id="attachment_9888" align="aligncenter" width="630"]fig. 16 fig. 16[/caption] 16. Casa Gică Ștefănescu (actualul Muzeu de Etnografie și Folclor), str. Republicii, nr. 5, 1928 Casă tradițională musceleană considerată a fi cea mai veche clădire păstrată din Câmpulung (cca. 1735), ce a aparținut în secolul al XIX-lea logofătului Nicolae Ștefănescu. A fost remodelată și extinsă într-un stil post-brâncovenesc cu inserții baroce de școală constantinopolitano-persană de către arhitectul Berechet, care a obținut pentru această intervenție Premiul Salonului de Arhitectură din 1928. [caption id="attachment_9889" align="aligncenter" width="591"]fig. 17 fig. 17[/caption] 17. Capela Spitalului Municipal (actuala Morgă), str. M. Tican Romano, 1942 Construită în 1942 într-un stil neo-bizantin ce amintește de capela Stella maris din Balcic, a Reginei Maria, a avut parte de un destin vitreg, fiind desacrată și transformată, în anii regimului comunist, în morga spitalului. Printr-o translație de o tulburătoare încărcătură simbolică, locul Sfintei Mese a fost luat de masa de disecție, iar înfățișarea exterioară și interioară au fost alterate profund. Doar forma de absidă a fostului altar și o frumoasă coloană din piatră de Albești aflată la exterior, în proximitatea sa, mai sugerează astăzi funcționalitatea inițială. [caption id="attachment_9890" align="aligncenter" width="630"]fig. 18 fig. 18[/caption] 18. Mănăstirea Negru-Vodă, stăreția și corpul de chilii, str. Negru-Vodă, nr. 64, 1934 În ziua de 8 mai 1934, un incendiu pornit de la hornul vechilor chilii ce adăposteau Seminarul orfanilor de Război Patriarhul Miron a mistuit mare parte din incinta mănăstirii: stăreția, chiliile și partea superioară a turnului clopotniței13. Lucrările începute la scurt timp după dramaticul eveniment de antrepriza Frații de Nicolo au durat până în 1935. Proiectul este unul în stil național, cu elemente specifice secolelor XVII-XVIII, reintegrate ansamblului mănăstiresc. [caption id="attachment_9891" align="aligncenter" width="473"]fig. 19 fig. 19[/caption] 19. Ateneul popular Negru-Vodă (actuala Protoierie Muscel), str. Negru-Vodă, nr. 64, 1927-1929 În 1927, din inițiativa preotului G. Stroian, cu fonduri de la câmpulungeni și de la Banca Populară Șubești, s-a început construirea Ateneului popular Câmpulung, ce-l avea ca președinte pe ing. Matei Drăghiceanu și ca membri pe judecătorii: C. Negulescu, C. Bălăceanu și Ad. Stroe14. Stilul folosit este cel național (neo-românesc), de factură neo-brâncovenească, amintind foișorul Casei Domnești de la Mănăstirea Văcărești, precum și pe acela al Palatului Mitropolitan (patriarhal) din București. [caption id="attachment_9892" align="aligncenter" width="473"]fig. 20 fig. 20[/caption] 20. Crucea comemorativă din cartierul Șubești, la intersecția str. Al. Voievod cu str. Maior Giurescu, 1934 Puternicul incendiu din 8 mai 1934 a afectat grav și cartierul Șubești, aflat în vecinătatea Mănăstirii Negru-Vodă15. Sistematizarea cartierului și proiectarea a 24 de case au fost executate în mod gratuit de către arhitectul Berechet. Lucrările de construcție s-au desfășurat în regim de urgență și au fost realizate de antrepriza Frații de Nicolo, cheltuielile fiind suportate în principal din fonduri de stat, puse la dispoziție de Ministrul de Finanțe de atunci, Victor Slăvescu. La 7 noiembrie în același an, a fost sfințită Crucea menită să comemoreze tragicul eveniment și reconstrucția cartierului Șubești, Cruce executată într-un stil național de factură locală, musceleană. NOTE: 1 Acest itinerar urban face parte din proiectul Arhitectura Berechet în viziune Berechet, al Asociației Arhitect Dimitrie Ionescu-Berechet, ce își propune să readucă în atenția specialiștilor și a publicului larg personalitatea și creația unuia dintre arhitecții români din secolul al XX-lea, printr-o serie de manifestări culturale și academice (expoziții, proiecte editoriale, mese rotunde, conferințe etc.). 2 Petre Popa, Două decenii de la inaugurarea Mausoleului Mateiaș și editarea Cărții eroilor, în „Revista de Istorie a Muscelului. Studii și comunicări”, 8 (2005), p. 217-221. 3 Constantin Ciotei, Gh. Pârnuță, Ion Popescu Argeșel, Monografia municipiului Câmpulung Muscel, Editura Expert, București, 2005, p. 481. 4 Ioan Răuțescu, Câmpulung Muscel. Monografie istorică, Editura Ars Docendi, Universitatea din București, ed. anastatică, 2009, p. 293-294; Istoricul Bisericii Schei, în Arhiva Bisericii Schei, dosar nr. 1689, p. 5, 8-9. 5 Ioan Răuțescu, op. cit., p. 227-8; Câmpulung Muscel, ieri și azi. Istoria orașului, elaborată de Ion Hurdubețiu, Flaminiu Mârțu, N. Nicolaescu, Gh. Pârnuță, Ilie Stănculescu, coordonat de Gh. Pârnuță, Câmpulung Muscel, 1974, p. 202. 6 Cf. Contract din 21 aprilie 1928, între N. D. Nicolau, prefectul județului Muscel, și D. Ionescu-Berechet, arhitect, în Arhiva Ștefan Ionescu-Berechet. 7 Carmen Oprescu, Funcțiunile administrative și rolul lor în evoluția orașului Câmpulung Muscel (II). Funcția de reședință zonală, în „Argesis. Studii și comunicări”, XIV (2005), p. 712. 8 Dan Simonescu, Monografia primei școli publice din Câmpulung Muscel, Pitești, 1970, p. 49. 9 Lucian Bundoiu, Școala Națională „Oprea Iorgulescu”, în vol. Radiografia Câmpulungului, Editura Ars Docendi, Universitatea din București, 2008, p. 65. 10 Ibidem, p. 65. 11 C. Oprescu, Funcțiunea de loisir și rolul ei în modernizarea orașului Câmpulung Muscel, în „Argesis. Studii și comunicări, seria istorie”, IX (2000), Muzeul județean Argeș, Pitești, p. 522; Dumitru Baciu, Lumini muscelene, Editura Sport-Turism, București, 1980, p. 95. 12 Ioan Răuțescu, op. cit., p. 151. 13 Ziarul Universul, miercuri, 9 mai 1934, p. 12. 14 Constantin Ciotei, Gh. Pârnuță, Ion Popescu Argeșel, op. cit., p. 165; Câmpulung Muscel, ieri și azi..., p. 211. 15 Ziarul Universul, miercuri, 9 mai 1934, p. 12.