Orașul-Ticolaj

Cercul vicios al segregării sociale și al fragmentării spațiale în zona metropolitană extinsă din Costa Rica

Marije van Lidth de Jeude, Oliver Schütte, A-01

Ticollage City

Cercul vicios al segregării sociale și al fragmentării spațiale în zona metropolitană extinsă din Costa Rica

Extras¹ Mai mult de 64% din populația statului Costa Rica trăiește în zonele urbane, dintre care majoritatea în Zona Metropolitană Extinsă (ZME), alcătuită din patru orașe și periferiile acestora, care, în ultimele decenii, au început să se extindă împreună. Cultura construcției de clădiri având maximum două etaje, împreună cu senzația crescândă de insecuritate s-au manifestat în tendința crescândă de construire a unor comunități îngrădite la periferie, pe locul fostelor așezări rurale, și la abandonarea paralelă a centrelor urbane istorice. Acest tip de creștere, intens stimulat de lipsa instrumentelor și a reglementărilor urbanistice, a generat o serie de probleme sociale, economice și de mediu. ZME a devenit un hibrid fragmentat spațial, o zonă „rurbană” segregată social, în care centrele urbane au fost convertite din cartiere cu componență mixtă în centre de servicii comerciale și instituționale care sunt, în general, foarte active ziua, și abandonate noaptea. În același timp, navetiștii rurbani se retrag spre comunitățile îngrădite aparținând clasei superioare sau clasei mijlocii sau spre zonele mărginașe populate de membrii clasei de jos din suburbii. Deși aceste tipologii intră adesea în contact unele cu altele, locuitorii lor interacționează foarte rar. Fragmentarea spațială, împreună cu separarea funcțiilor, reflectă segregarea socială din sânul societății (decalajul crescând dintre „bogați” și „săraci”, excluziunea socială și inegalitatea, precum și lipsa solidarității, a coeziunii sociale și individualizarea subsecventă a culturii locale) și în același timp o adâncește, conducând, printre altele, la intensificarea sentimentului de insecuritate. În consecință, imaginea urbană fragmentată este augmentată, pe măsură ce oamenii pun în aplicare măsuri mai ferme de „securitate”, abandonează spațiile publice și se retrag, ei înșiși, în lumi proprii, controlate individual, care s-au distanțat atât de mult unele de altele încât serviciile și locurile publice nu le mai pot cuprinde în totalitatea lor. Acest cerc vicios al fragmentării spațiale și segregării sociale formează spirala descrescândă a calității vieții în zonele urbane, „rurbane” sau foste urbane ale Costa Ricăi. Câmpuri de potențial Costa Rica este cunoscută, în general, pentru puritatea cadrului său natural, pentru produsele agricole sau pădurile tropicale protejate. Cu toate acestea, peste 64% din populația Costa Ricăi - denumită Ticos - locuiește în prezent în zonele urbane, ceea ce înseamnă cu mult peste media mondială (50%), dar sub media Americii Latine (80%), cea mai urbanizată regiune din lume². Marea majoritate a populației urbane locuiește în 4% din teritoriul țării³: Zona Metropolitană Extinsă (ZME), alcătuită din orașele istorice Alajuela, Cartago, Heredia, San José și din zonele metropolitane respective. O perspectivă aeriană a zonei ZME ilustrează în mod dramatic o realitate pe care Rem Koolhaas o descria cândva prin sintagma „câmpuri de potențial” în cadrul unei culturi neoliberale a dezvoltării⁴ sau ceea ce Mike Davis denumea „urbanismul parașutat”⁵. Conglomeratul este de aproximativ 1,5 ori mai mare decât orașul Los Angeles, dar are numai două treimi din numărul locuitorilor acestuia și se prezintă sub forma unui hibrid „rurban” fragmentat spațial și segregat social. Orașele individuale s-au extins pentru a înlocui fostele zone rurale, rezultând un colaj aparent haotic de lumi diferite: parcuri naturale sau terenuri agricole se învecinează acum cu comunități rezidențiale îngrădite, mahalale, zone industriale, zone de liber schimb, zone cu clădiri de birouri sau malluri. Centrele istorice ale orașelor au rămas un tip specific de zonă printre altele în cadrul acestei tipologii și trebuie să concureze cu rivalele lor suburbane pentru locuitori și investiții. Creșterea exponențială a suburbiilor se reflectă în declinul fostelor centre urbane. Separarea modernistă a funcțiilor și deplasarea continuă a oamenilor, pe care a generat-o, au condus la niveluri îngrijorătoare de poluare, la o senzație aproape absurdă de insecuritate în rândul locuitorilor, care populează în număr foarte mic periferia rurbană, precum și la abandonarea centrelor istorice urbane pe timpul nopții. Majoritatea clădirilor și a structurilor-capsulă sunt protejate de armate de paznici și câini, camere foto, garduri de sârmă ghimpată sau garduri electrice. Imaginea Costa Ricăi, de țară iubitoare de natură și de pace, este contrazisă și practic caricaturizată de orașele sale. Cele mai dramatice consecințe pot fi observate în capitala San José, unde există 1,2 milioane de „utilizatori” ziua⁶ și numai 50.000 noaptea⁷. Capitala adăpostește în continuare cele mai importante instituții din sectorul public și arhitecturile emblematice ale Costa Ricăi, însă majoritatea clădirilor istorice au fost dărâmate pentru a face loc parcărilor necesare navetiștilor rurbani și parcurilor lor de automobile. Cercul vicios al fragmentării spațiale și al segregării sociale Fragmentarea spațială pe criterii funcționale, de-a lungul vastei suprafețe a ZME, constituie o manifestare fizică a segregării sociale din sânul societății (crescând decalajul dintre bogați și săraci, inegalitatea pe criterii de clasă, gen, vârstă, origine etnică sau alte caracteristici personale, excluziunea socială, precum și lipsa coeziunii sociale și individualizarea subsecventă a culturii locale), pe care, în același timp, o adâncește, conducând, printre altele, la intensificarea sentimentului de teamă. La rândul lui, acesta augmentează fragmentarea peisajului „rurban”, pe măsură ce oamenii pun în aplicare măsuri extreme de „securitate” (garduri, alarme, sârmă ghimpată, pază armată etc.), abandonează spațiile publice și se retrag în lumi proprii, controlate individual, care s-au distanțat atât de mult unele de altele, încât serviciile și spațiile publice nu le mai pot cuprinde în totalitatea lor. Acest cerc vicios al fragmentării spațiale și segregării sociale formează spirala descrescândă a calității vieții în zonele urbane, „rurbane” sau foste urbane ale Costa Ricăi. Dintr-o cultură a solidarității, cultura ZME a devenit una a individualismului (participare civică mai redusă și excluziune socială mai accentuată) și a consumerismului, care îi determină pe oameni să petreacă mai mult timp în malluri și mai puțin în parcurile și piețele publice. Mai mult, separarea teritorială a funcțiilor promovează și impune mobilitatea. Utilizarea crescândă a autovehiculelor personale a generat niveluri îngrijorătoare de congestie a traficului, poluarea mediului, precum și pierderi considerabile de capital economic și social, din cauza timpului petrecut pe șosea. Pentru cei care nu își permit mijloace individuale de deplasare, transportul în comun rămâne ineficient. O nouă cultură urbană Nevoia de a regândi rolul centrelor urbane, precum și interdependența lor în cadrul ZME ca conglomerat policentric este evidentă, însă o serie de programe de sistematizare guvernamentale și de metode de zonare au eșuat până acum. O nouă dezvoltare urbană poate fi atinsă numai prin generarea unei „noi” culturi urbane, care să presupună schimbarea aspectelor negative ale culturii prezente: inversarea culturii fricii, a consumului și a mobilității. Cercul vicios al fragmentării spațiale și al segregării sociale a ZME trebuie întrerupt prin stimularea interacțiunii între diferitele lumi urbane și prin investigarea spațiilor publice care, în prezent, sunt neglijate, pentru ca acestea să devină mai competitive și să atragă din nou o mare diversitate de oameni. Este necesar să se creeze mecanisme care să încurajeze participarea cetățenească și să aibă loc un proces de sensibilizare a populației în legătură cu problemele-cheie și soluțiile potențiale în rândul diverselor persoane interesate din societatea rurbană contemporană. În același timp, trebuie sprijinite manifestările culturale pozitive, de exemplu prin furnizarea sprijinului financiar, logistic sau de infrastructură în vederea organizării unor evenimente temporare (tradiționale sau contemporane, oficiale sau neoficiale) care pot stimula o percepție și o utilizare diferită a spațiului public, organizate de către organizațiile comunitare sau instituțiile publice. Însușirea spațiilor și densitățile populaționale mai ridicate contribuie la creșterea sentimentului de siguranță și la scăderea numărului de infracțiuni de stradă. Cel mai important aspect, însă, constă în crearea unei noi culturi urbane care să presupună limitarea extinderii suburbane haotice și promovarea centrelor urbane multifuncționale compacte, cu o densitate ridicată a populației și o componență diversă: orașe cu populație mixtă, alcătuite din clădiri și spații care să funcționeze non-stop, 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, 365 de zile pe an. Repopularea centrelor urbane istorice ale ZME, inclusiv a capitalei statului Costa Rica, San Jose, presupune elaborarea unor programe locative și urbane pentru toate sectoarele populației aflate aproape de centrele comerciale sau în interiorul acestora. În același timp, zonele rurale din cadrul ZME, aflate în afara nodurilor urbane densificate, ar trebui consolidate pentru a produce și a furniza hrană în condiții convenabile cetățenilor din conglomeratul rurban. Un proces de urbanizare complet ar trebui să combine inițiativele descendente cu cele ascendente și să promoveze participarea cetățenilor atât pentru utilizări permanente, cât și pentru utilizări temporare, consolidând astfel dreptul la o urbanitate deschisă, comună și bazată pe incluziune, care oglindește (noua) cultură care o locuiește. Cei 140 de ani de dezvoltare arhitecturală și urbană în Costa Rica pot fi contemplați în pavilionul național de la cea de-a 14-a Bienală Internațională de Arhitectură de la Veneția până în 23 noiembrie 2014. Pavilionul a fost organizat și curatat de către autorii acestui articol împreună cu un grup multidisciplinar de colaboratori naționali și internaționali.

Note: 1 Prezentul articol are la bază studiile efectuate de către Marije van Lidth de Jeude și Oliver Schütte în ultimii opt ani, parțial împreună cu FLACSO (Facultatea Latino-americană de Științe Sociale) pentru PRUGAM (Proiectul de urbanizare regională al Zonei Metropolitane Extinse), pus în aplicare de guvernul costarican în perioada 2004-2009 și cofinanțat de Uniunea Europeană. O marte parte a acestei lucrări a fost publicată în volumul: van Lidth de Jeude, Marije și Oliver Schütte. GAM(ISMO) Cultura y DesarrolloUrbano en la Gran ÁreaMetropolitana de Costa Rica. Cuaderno de CienciasSociales 155. San José: FLACSO, Setiembre 2010. Versiunea gratuită a acestei publicații poate fi descărcată la adresa: www.flacso.or.cr/fileadmin /documentos/2010/Cuaderno_155.PDF 2 UN-HABITAT (2012).State of the World’s Cities 2012/2013. Nairobi: UN-HABITAT, p. 25-28, 148. 3 FLACSO (2007). Final Report of the Social Study for PRUGAM. San José: FLACSO. 4 Koolhaas, Rem și Bruce Mau, OMA (1995).S, M, L, XL. New York: Monacelli Press. 5 Davis, Mike (2000). Magical Urbanism. Latinos Reinvent the U.S. City. Londra: Verso, p. 62. 6 Ministerul Transporturilor și Lucrărilor Publice din Costa Rica, 2008. 7 FLACSO (2007).Raportul final al studiului social pentru PRUGAM. San José: FLACSO.

The vicious circle of social segregation and spatial fragmentation in Costa Rica’s greater metropolitan area

Abstract¹ In Costa Rica more than 64% of the population is living in urban areas, the majority in the Greater Metropolitan Area (GAM) composed of four cities and their peripheries, which, in recent decades, have started growing together. The culture of constructing buildings of maximum two floors, together with an increased perception of insecurity, has led to a preference of residing in gated communities in the suburban periphery - where they substitute formerly rural uses - and the parallel abandoning of the historical urban centres. This type of growth, largely stimulated by a lack of planning tools and regulations, has lead to social, economic and environmental problems. The GAM has become a spatially fragmented and socially segregated “rurban” hybrid where the urban centres have been converted from mix use neighbourhoods to commercial and institutional service hubs that are mostly active during the day but largely deserted at night. At that time, the rurban commuters withdraw to the high to middle class gated communities or low class marginalized areas in suburbia. Although these typologies often border each other, their inhabitants hardly interact. The spatial fragmentation with its separation of functions is a reflection of the social segregation within society (the growing gap between “rich” and “poor”, social exclusion and inequality, as well as a loss of solidarity, social cohesion and the subsequent individualization of the local culture) and at the same time increases it, leading amongst others to a higher perception of insecurity. Consequently, the fragmented urban image is augmented, as people implement stronger measures of “security”, abandon public spaces and withdraw themselves into their own and individually controlled life worlds that have grown so distant from one another that public services and places are no longer capable to reach them all. This vicious circle of spatial fragmentation and social segregation forms a downward spiral of life quality within the Costa Rican urbe, rurbe or ex-urbe. Fields of potential Costa Rica is typically known for its pristine nature, agricultural products or protected rain forests. Nevertheless, today more than 64% of the Costa Rican population - called Ticos - is qualified urban; well above global average (50%) but below Latin American (80%), the most urbanized region worldwide². The large majority of these urbanites lives within 4% of the countries territory³: the Greater Metropolitan Area (GAM), composed of the historic cities Alajuela, Cartago, Heredia, San José, and their respective metropolitan areas. Looking at the GAM from above dramatically illustrates what Rem Koolhaas once described as “fields of potential” in a neoliberal culture of development⁴, or what Mike Davis referred to as “airdrop urbanism”⁵. The conglomerate measures roughly 1.5 times the size of Los Angeles with only two-thirds the amount of inhabitants, displaying a spatially fragmented and socially segregated rurban hybrid. The individual cities have expanded outwards to substitute rural uses, resulting in a seemingly random collage of scattered life-worlds: nature parks or agricultural fields now border high-end gated residential communities, slums, industrial areas, free trade zones, office parks or shopping malls. The historic urban centres remain as one typology amongst many and have to compete with their suburban rivals for inhabitants and investments. An exponential growth in suburbia is mirrored by the decline of the former urban cores. The modernist separation of functions, and the continuous mobilization of people it caused, has led to preoccupying levels of environmental pollution, as well as an almost absurd perception of insecurity in the contemporary low-density rurban periphery as well as the (by night) abandoned historic urban centres. The majority of buildings and capsular developments is protected by an army of guards and dogs, cameras, barbed wires or electric fences. The image of Costa Rica as a nature- and peace-loving country is contradicted and caricatured in its cities. The most extreme consequences can be seen in the capital San José, with 1.2 million “users” daily⁶, who leave behind a resident population of only 50,000 at night⁷. The capital still houses most of the public sector institutions and emblematic architectures of Costa Rica, but many historic buildings have been erased to make space for parking lots that serve the fleet of vehicles required by the rurban commuters. The vicious circle of spatial fragmentation and social segregation The spatial fragmentation in terms of a separation of functions distributed over the vast terrain of the GAM, is a reflection and physical expression of social segregation within society (the growing gap in the distribution of wealth between classes; inequality based on class, gender, age, ethnicity or other personal characteristic; social exclusion; as well as the loss of social cohesion and consequent individualization of the local culture) but also increases it and creates a sense of fear. This, in turn, augments the fragmentation of the rurban landscape, as it entails that people apply extreme measures of “security” (fences, alarms, barbed wire, armed guards, etcetera), abandon public spaces, and withdraw into their own - individually controlled - life worlds, which have spread so widely that they can no longer be reached by the existing public services and spaces. This vicious circle of spatial fragmentation and social segregation forms the downward spiral regarding life quality within the Costa Rican urbe, rurbe or ex-urbe. The culture of the GAM has turned from a culture of solidarity into a culture of individualism (less citizen participation and more social exclusion) and consumerism, which attracts people to spending more time in shopping malls instead of public parks and squares. Moreover, the separation of functions on territorial scale promotes and necessitates mobility. The increased use of private vehicles has generated worrisome levels of traffic congestion and environmental pollution as well a huge loss of economic and social capital due to time spent on the roads. Public transport for those who cannot afford individual mobility remains inefficient. A new urban culture A need to rethink the role of the urban centres as well as their interdependency within the GAM as a polycentric conglomerate is evident, but a series of governmental planning and zoning approaches have failed until now. A new urban development can only be achieved by generating a “new” urban culture, which requires a change in the negative aspects of the current one: reverse the culture of fear, consumption and mobility. The vicious circle of spatial fragmentation and social segregation of the GAM needs to be broken by stimulating interaction between the different urban life worlds and investing in the currently neglected public spaces, in order for those to become more competitive and to attract again a diversity of people. It requires the creation of mechanisms that encourage citizen participation and a process of raising awareness about the key problems and potential solutions amongst the different stakeholders of the contemporary rurban society. At the same time positive cultural expressions have to be supported. For example, by providing financial, logistical or infrastructural support to the realization of temporary events (traditional or contemporary, formal or informal) that can stimulate a different perception and use of public space, organized by community organizations or public institutions. The appropriation of spaces and higher population densities contribute to an increased perception of safety and actual decrease in the number of street crimes. Most of all, the creation of a new urban culture requires the containment of suburban sprawl and the promotion of compact multifunctional city centres with a high-density and diverse population: mixed-use cities composed of buildings and spaces that function 24 hours a day, 7 days a week, 365 days a year. Repopulating the historic urban centres of the GAM, including Costa Rica’s capital San Jose requires a diverse supply of housing and urban programs for all sectors of the population close to or within the centres of employment. At the same time, the rural uses within the GAM, outside of the densified urban nodes, should be strengthened in order to produce and supply food at short range for the citizens within the rurban conglomerate. An integral urban planning process should combine top-down with bottom-up initiatives and promote citizen participation for both temporary as well as permanent uses, thus fomenting the right to an open, shared and inclusive urbanity as a mirror of the (new) culture inhabiting it. 140 years of architectural and urban development in Costa Rica can be seen in the country’s pavilion at the 14^th International Architecture Biennale in Venice until November 23, 2014. The pavilion was directed and curated by the authors of this article, together with a multidisciplinary group of national and international collaborators.

Notes:1 This article is based on studies conducted by Marije van Lidth de Jeude and Oliver Schütte in the last eight years, partially with FLACSO (Latin American Faculty of Social Sciences) for PRUGAM (the Urban Regional Planning Project of the Greater Metropolitan Area), implemented by the Costa Rican government from 2004 till 2009 and co-financed by the European Union. Big part of this work was published in: van Lidth de Jeude, Marije and Oliver Schütte. GAM(ISMO) Cultura y Desarrollo Urbano en la Gran Área Metropolitana de Costa Rica. Cuaderno de Ciencias Sociales 155. San José: FLACSO, Setiembre 2010. A free copy of this publication can be downloaded at: www.flacso.or.cr/fileadmin/ documentos/2010/Cuaderno_155.PDF 2 UN-HABITAT (2012). State of the World’s Cities 2012/2013. Nairobi: UN-HABITAT, pp. 25-28, 148. 3 FLACSO (2007). Final Report of the Social Study for PRUGAM. San José: FLACSO. 4 Koolhaas, Rem and Bruce Mau, OMA (1995). S, M, L, XL. New York: Monacelli Press. 5 Davis, Mike (2000). Magical Urbanism. Latinos Reinvent the U.S. City. London: Verso, p. 62. 6 Costa Rica Ministry of Transport and Public Works, 2008. 7 FLACSO (2007). Final Report of the Social Study for PRUGAM. San José: FLACSO.