Despre Casa Bloc

Revista ARHITECTURA în parteneriat cu Societatea Română de Radiodifuziune continuă seria ARHITECȚI LA RADIO cu manuscrisul emisiunii radio: Mircea Max Popovici, Casa Bloc (1934)

Nici un domeniu din viața socială nu a suferit atât de importante și numeroase modificări din cauza războiului ca locuința. Toate celelalte instituțiuni ce au suferit de pe urma marelui cataclism s’au refăcut și transformat încetul cu încetul, numai locuința se găsește încă după aproape 20 de ani de prefaceri într’o situație tot așa de precară.

Toate celelalte domenii și în special cele industriale au răspuns nouilor probleme impuse de vremuri, găsindu-și chiar și mecanismul necesar spre a le rezolva. Au învins aproape în întregime dificultățile creiate epocei noastre de așa zisa ruptură survenită între epoca actuală și perioadele anterioare.

Întregul utilaj de muncă al omenirei ce timp de secole dearîndul n’a avut de suferit decât transformări lente s’a modificat, în ultimile decenii, cu o repeziciune ca din povești.

În timp de 10 secole omul și-a dirijat singur viața și munca sa, fiind el singur stăpânul zilei de mâine; viața familiei scurgându-se deci în mod normal. Ori, atunci când familia e astfel satisfăcută, societatea e și ea stabilă și deci susceptibilă de a rezista primejdiilor ce necontenit o pândesc în decursul vremurilor.

Azi mecanismul familiei e schimbat. Formidabila industrie ce s’a născut ne pune sub ochi și ne ispitește zilnic, fie prin mijlocirea jurnalelor, revistelor, filmelor de cinematograf sau audițiilor la radio, cu o serie de nesfârșite obiecte noui puse în contribuția vieții, obiecte ce ne și încântă, dar ne și neliniștesc, provocând o neliniște ce sfârșește prin a ne creia o nouă stare de spirit modernă, corespunzătoare obiectelor și sistemelor moderne ce ne preocupă. La această nouă stare de spirit a contribuit și contribue într’o extrem de largă măsură ușurința deplasărilor pe distanțe mari în timp scurt; deplasări ce ne asigură multiple mijloace de locomoțiune moderne și ce ne dau posibilitatea de a examina în largul nostru complexitatea eforturilor realizate de industria modernă și semănată cu atâta prodigalitate pe întinsul întregului continent.

Și astfel peste tot nu vedem decât mașini care servesc să amelioreze viața în comun; iar în activitatea noastră din afara căminului nostru, deci în cele mai multe ore din viața noastră de azi, în uzini, la birouri, la bănci sau în alte localuri unde muncim suntem permanent impresionați de marea și folositoarea contribuție ce aceste mașini aduc confortului vieței în comun.

Și atunci privirile noastre se întorc cu nostalgie asupra lucrurilor ce ne înconjoară în interioarele noastre demodate și cu multă tristețe asupra marilor lipsuri de confort ce ne dau aceste interioare, găsind în astfel rea și înapoiată viața noastră de familie.

De aceia instinctul fiecăreia dintre noi formulează uneori în mod inconștient, dar foarte adesea conștient, noui dorințe ce fatalmente se raportă la viața de familie.

Căci orice om știe astăzi că are nevoie de soare, de căldură, de aer proaspăt, de apă caldă și de parchete curate; și deprins cu ideile de higienă și cu exigențele confortului modern în toate manifestările sale, nu mai tolerează viața rudimentară a predecesorilor.

Marea înflorire industrială cu întregul ei mecanism a creiat o imensă clasă de intelectuali cari muncesc cu deznădejde la făurirea acestor mașini ce perfecționează viața și de care însă ei nu pot profita. Epoca modernă se prezintă înaintea lor ca un mare etalaj sclipitor însă de cealaltă parte a baricadei. Și atunci în intimitatea lor stau consternați văzând în ce chip rudimentar locuesc; iar gândurile lor revendică drepturi asupra mașinelor puse în contribuția locuințelor și cari ar trebui să fie ale tuturor. De aici rezultă un mare desacord între spiritul modern care dorește viața în ritmul și acordul obiectelor și sistemelor moderne ce ne înconjoară și imposibilitatea de a fi încă satisfăcut. Din lupta ce omul civilizat întreprinde spre a-și apropria aceste lucruri și sisteme în vederea satisfacerii spiritului modern și în viața intimă a familiei sale s’a născut și nevoia de a se rezolva urgent și în întregime aceste tendințe.

Criza de locuințe ce s’a afirmat cu atâta tărie dela război încoace este în mare parte justificată de aceste imperioase tendințe. De aceia dintre toate soluțiile adoptate pentru rezolvarea de locuințe, în afară de locuințele vile sau de așa zisele „cité jardin”, soluția casei bloc și-a găsit o întrebuințare aproape curentă în mai toate aglomerațiunile mari ale centrelor europene. Aceasta în special din cauză că se pune astfel la îndemâna coproprietarilor, prin mijloace sigure și relativ reduse, întreg ansamblul de mașinării pe care industria modernă le-a pus la dispoziția construcției moderne, spre satisfacerea celor mai mari și mai complicate exigențe de confort și higienă.

Dar, bineînțeles, și pentru motivul că sistemul de construcție pe etaje (casa bloc) scade simțitor prețul apartamentelor deși sunt așezate chiar în inima orașelor, scădere rezultată din economia terenului, a fundațiilor, a zidurilor exterioare, a acoperișului și a părților comune, precum și prin procedeele perfecționate de construcție ce se pot aplica unor asemenea genuri de lucrări.

Dacă privim încercările ce s’au făcut în ultimul timp în diferitele orașe mari ale Europei vedem că prin 1870 la Londra, fără de o preparare specială și fără de o organizare temeinică și numai din inițiative particulare, s’au construit câteva serii de asemenea case bloc cu mai multe apartamente pentru funcționari sau lucrătorii de fabrici. Rezultatele au fost proaste și din lipsa unei organizații serioase și în special din tehnica înapoiată din acele vremuri, locuințele construite devenind în scurtă vreme centre insalubre, provocatoare de epidemii și de tuberculoză. Erau concepute pe străzi înguste, fără de suficiente spații libere, deci lipsite de cele două elemente primordiale și absolut necesare vieții în comun: aerul și lumina.

Acest nenorocit debut a compromis însă dela început întregul sistem și a determinat intervenția statului și a Primăriei în nădejdea rezolvării în mai bine a problemei locuințelor în comun. S’a ajuns atunci la ideia „orașelor grădini” și în câțiva ani s’au format societăți cu banii proprietarilor marilor industrii, cu terenurile puse la dispoziție de Primării și cu o organizare înțeleaptă, construindu-se prin 1890 primul oraș grădină.

Soluție ideală, dar extrem de costisitoare și greu de realizat chiar în timpuri mai bune și în țări bogate și bine organizate ca Anglia. Exemplul Angliei a fost imitat și de Germania care avea în acel moment aceiași situație înfloritoare. Tot prin concursul marilor proprietari de marii industrii s’au executat orașe grădini în cuprinsul țării dintre care cel mai important e cel din Hellerau, din apropiere de Dresda. Exemplele Angliei și Germaniei au fost mai apoi imitate de Olanda, Franța și Rusia, dar numai în regiunile foarte bogate și bine înzestrate din punct de vedere industrial.

Cum însă soluția orașelor grădini necesită enorm de mari cheltuieli și mari greutăți de realizare și cum chiar soluționată ea nu răspunde azi complect exigențelor multiple ale vieței moderne a fost curând abandonată pentru ca după război să nu fie reluată decât în puncte izolate, pe scară mică și mai mult ca titlu de experiență. S’a revenit astfel la ideia caselor bloc, soluție în măsură de a fi mai prielnic și mai ușor rezolvată având în vedere multiplele greutăți financiare și economice prin care trece azi omenirea.

Rezolvarea acestui sistem de construcții s’a făcut în ultimul timp prin trei procedee. Inițiativa statului combinată cu concursul primăriilor orașelor unde se construiau aceste case bloc, așa cum s’a procedat la Viena.

La Viena primăria și-a luat sarcina de a executa locuințe în comun, iar statul sarcina de a le finanța. S’au construit prin acest sistem circa 40.000 de locuințe (apartamente) pe străzi și cartiere întregi. La München s’a inaugurat sistemul inițiativei particulare cu concursul primăriei, iar la Berlin sistemul inițiativei particulare însă constituit în asociații de proprietari, construind mai multe case bloc în diferite centre ale Berlinului. După război însă la Berlin s’au dizolvat aceste asociații din motive de ordin economic și politic, trecându-se la rezolvarea problemei acestui gen de locuințe prin simple inițiative particulare. Rezultatele au fost dintre cele mai rele; mai mult de jumătate din clădirile construite au rămas nelocuite.

În Franța sistemul asociațiilor de proprietari cu concursul primăriilor sau al statului au dat ori de câte ori s’au realizat rezultate bune. În Rusia în orașul Petrograd s’a început ca și la noi din inițiativa câtorva mari antreprenori, care au lucrat direct și singuri cu proprietarii izolați realizând beneficii imense și locuințe scumpe și prost condiționate.

În urma acestei rele experiențe s’au format și acele asociații de proprietari, care s’au pus sub autoritatea primăriei, construind circa 400 de case bloc a câte 40-60 apartamente fiecare. De asemenea la Moscova mari asociați de negustori bogați s’au pus sub autoritatea primăriei constituind societăți cu un capital de circa 40.000.000 ruble. Proprietarii doritori de a construi primeau dela Primărie îndrumări, planuri și regulamente, iar din capitalul asociației negustorilor, sume necesare cu o dobândă mică, anuități lungi și cu garanție în apartamentele ce construiau.

După cum se poate vedea din acest scurt istoric al construcției caselor bloc în diferitele țări din Europa, singurul sistem care a dat rezultate bune și sigure a fost sistemul asociațiilor de proprietari doritori să construiască și să locuiască în comun și ce s’au pus sub conducerea și autoritatea primăriei ca organ competent și interesat la realizarea unor case bloc cât mai confortabile, mai estetice și mai în raport cu nevoile și fizionomia orașului în care se construiau.

Cum însă nimeni nu se folosește de experiența altuia, chiar când această experiență aduce rezultate nenorocite nici noi în începuturile ce am făcut acum doi ani nu ne-am folosit de experiențele făcute în alte părți.

Am pășit la realizarea acestui gen de construcții tot numai prin inițiativa câtorva mari antreprenori, și în condițiuni ce asigură deocamdată importante beneficii acestor antreprenori, iar mai târziu regretul și nedumerirea precipitaților cumpărători.

Dacă inițiativele particulare și activitatea câtorva mari antreprenori au putut realiza în decursul ultimilor ani o serie de case de raport destul de bine condiționate apoi desigur că aceleași simple inițiative nu vor putea rezolva cu suficientă înțelegere problema locuințelor în comun în soluția caselor bloc, în cari locatarii devin de astă dată proprietari iar nici decum simpli chiriași ca în cazul caselor de raport.

Întrucât casele bloc nu răspund nevoii economice și menirei lor decât dacă sunt plasate în plin centrul orașelor, aceasta cere ca ele să fie cât mai mari cuprinzând un cât mai mare număr de apartamente spre a putea astfel micșora sarcina financiară impusă clădirei prin scumpetea excesivă a terenului pe care e obligată să se așeze. Ori chiar din acest factor rezultă un infinit de probleme noui pentru realizarea unei bune și comode combinațuini într’un asemenea imobil.

În afară de stabilirea unor raporturi sigure juridice între constructori și viitorii proprietari precum și între coproprietari însăși, trebuesc în primul loc examinate cu atenție și cu pricepere planurile elaborate și natura elementelor ce vor alcătui viitoarele clădiri. Aici omul technic și mai apoi primăria trebue să-și spue cuvântul reglementând cu strictețe și în așa fel încât viitoarele apartamente să aibă aer și lumină și să fie ferite de sgomote și de vecinătăți desagreabile.

Dar odată planurile aprobate și lucrările contractate, care și unde e garanția că ele se vor executa întocmai angajamentelor semnate, ferind în astfel pe viitorii proprietari de neplăcerile viitoare ce decurg dintr’o rea execuție sau din lăcomia unor beneficii mai mari decât cele îngăduite?

De aici decurge nevoia asociațiilor viitorilor proprietari în vederea apărării intereselor comune și spre realizarea unor clădiri cât mai confortabile și mai solide, păstrând totuși prevederile devizelor și executându-se riguros planurile aprobate.

În general antreprenorii urmăresc beneficii sigure și cât mai ridicate neplasând capitalurile lor în vederea unor rezultate aleatorii. Iar atunci proprietarii cari investesc capitalurile lor în construcții ce nu sunt nici măcar efectuate nu au deci nici o garanție din punct de vedere juridic. Acțiunea pentru restituirea sumelor avansate sau acțiunea în daune presupune o perfectă solvabilitate a antreprenorilor însoțită de anumite condițiuni contractuale. Aceasta pentru cazul neexecutării lucrărilor.

Dar pentru executarea construcției în proaste condițiuni și în afara planurilor și devizelor aprobate? Se știe că anumite defecte de construcție ce de cele mai multe ori survin după luarea în primire a lucrărilor pot deveni în cazul caselor bloc defecte capitale ce alungă liniștea și mulțumirea ce trebue să aibă omul în casa lui. Când însă planurile sunt executate de însăși asociația de proprietari prin arhitecții ei, care au în vedere numai interesul celor ce compun asociația, și când deci speculațiunea nu mai constitue obiectul principal, cooperațiunea luând locul inițiativei particulare, imobilele bloc vor lua desigur un adevărat avânt.

Având la dispoziție persoane tehnice conștiincioase și capabile cari să le apere interesele față de antreprenori și de diversele autorități cu care se ia contact în realizarea și mai apoi în administrarea acestor imobile, asociațiile de proprietari s’ar pune la adăpost de nenumăratele neplăceri ce decurg din faptul construirei și mai apoi al coabitărei lor.

Cum anumite părți din imobilul construit rămân în proprietatea forțată comună ca: acoperișul, scările, instalațiile până la pătrunderea în apartamente, podurile, spălătoriile, camera portarului și administrația, tuturor acestor părți la executare trebuie să li se dea o atenție specială pentru a se evita mai târziu o întreținere grea sau mari cheltuieli la eventuale reparațiuni. Un întreg ansamblu de prevederi și o mare sumă de noțiuni noui, străine de cunoștințele nouilor proprietari, intră în executarea și mai apoi întreținerea întregei construcțiuni. Desigur că numai asociații de proprietari flancate de oameni de specialitate pot da de restul atâtor probleme noui ce de cele mai multe ori pretind soluții urgente și bine chibzuite.

Dar pentru că aceste asociații nu pot lua naștere spontan cred că anumite persoane technice asociate ar putea pune deocamdată la îndemâna marelui public și în special a celor interesați, care sunt în cele mai multe cazuri dezorientați sau rău informați, birouri de consultațiuni în care să se dea relații asupra terenurilor, planurilor ce se pot realiza pe acele terenuri, felul cum se poate construi și în ce condițiuni precum și să examineze planurile propuse și actele terenurilor ce se cumpără. Într’un cuvânt birouri bine organizate și care în timp util să dea cele mai sigure, mai cinstite și mai ample informațiuni.

Din câte aflu, văzîndu-se nevoia de a funcționa și la noi în Capitală un asemenea birou, o mână de specialiști a luat inițiativa înființăriei sale, obținând colaborarea unor distinse personalități technice și juridice.

Max Mircea Popovici, Casa bloc: emisiunea Universitatea Radio, 7 martie, ora 20.45, Arhiva S.R.R., dosar nr. 6/1934, 8 file.

Mircea Max Popovici (1889-1966) a studiat arhitectura la Școala de belle arte din Paris (atelierul Paulin). Între 6 iulie 1917-15 februarie 1919 a condus lucrările de reconstruire pe linia frontului Mărășești-Nămoloasa în cadrul Direcției Refacerii Regiunilor după Război, reconstruind 21 de sate, 900 de gospodării, reparând 1.800 de gospodării, 14 școli și două biserici după proiectele sale. În 1921 este arhitect executant la Catedrala Neamului din Alba Iulia, apoi, între 1922-1923, lucrează la direcțiunea lucrărilor de reclădire urbană - Ministerul Lucrărilor Publice. Continuându-și apoi activitatea timp de un an și jumătate în biroul lui Duiliu Marcu. Între anii 1924-1950 a fost liber profesionist, întocmind proiecte de documentații și dirijând execuția a numeroase proiecte de stat și la particulari, figurează în tabloul arhitecților din 1926.

Între 1919-1948 a realizat proiectele și a condus lucrările pentru executarea în București și în provincie a 95 de case de locuit, dintre care 5 blocuri mari în București, 3 vile pe valea Prahovei, o vilă în Brașov și 15 vile în București. A luat parte la două concursuri: Palatul Comunal București, obținând premiul 2, și Palatul C.F.R. Între 1950-‘53 a lucrat la IPC, în cadrul Serviciului documentări, iar în perioada 1953-1966 la Radiodifuziune și Televiziune.

Enumerăm câteva proiecte: 1. Case de raport blocuri: I. Moscovici - strada Mihai Eminescu, ing. Gropper și Sucher - strada Radu Cristian, ing. N. și I. Galea - strada Episcopiei, ing. N. și I. Galea - Bd. Hristo Botev, ing. Stefan Popovici - Bd. Gh. Duca nr. 4; 2. Vile: casa pictor Gheorghe Petrașcu - strada Muzeul Zambaccian nr. 3, locuința S. Sihleanu - str. Paris, vila dr. N. Dumitrescu - str. Bitolia 54, vila ing P. Peretz – str. Washington, vila colonel Marțian - str. Washington, vila N. Georgescu - str. Paris, vila judecător I. Nestorescu - Calea Văcărești, casa D. Manthel - str. Olteni, vila C. Danielescu - str. Viitorului și altele. 3. Amenajarea și renovarea sediului Societății Radiodifuziunii și crearea primului studio de emisie, finisaje pentru studiouri și regii pentru UKV stereofonie, reverberație înregistrare muzică și voce.