Ghetoul și vicierea vecinătăților urbane

Ghetoul

Termenul ghetou poate să facă referire la diferite lucruri¹. Poate să reprezinte un spațiu rezidențial sărac² ori, după cum concluzionează Massey și Denton³, poate să descrie realitatea unui spațiu rezidențial omogen din punct de vedere rasial.

Pentru Statele Unite, potrivit lui Ward⁴, conținutul termenului s-a extins și restrâns succesiv în raport cu abordările elitelor politice și intelectualilor. În timp, ghetoul a căpătat un sens larg descriind realitatea ce avea să încorporeze, în opinia lui Wacquant⁵, intersecția dintre cartierele segregate etnic ale nou-veniților și slum. Contopirea celor două presupune exacerbarea anumitor „boli” urbane cum ar fi criminalitatea, sărăcia ș.a. După 1945 iau naștere enclave rasiale. Astfel, ca răspuns la excluderea de neclintit a albilor ce funcționa precum un scut, negrii se dezvoltă și evoluează paralel.

În Japonia sunt îndeplinite toate „condițiile” ghetoului cu referire la populația buraku⁶. După Mutafchieva⁷, buraku înseamnă oamenii din ghetou sau, simplu, ghetou⁸. Populația buraku este descendenta castei considerată paria în Japonia, nuanță socială ce vine din Evul Mediu. Prejudiciul de imagine adus comunității buraku are legătură cu reputația proastă a ocupațiilor practicate de înaintași⁹. În trecut, membrii acestei comunități erau lipsiți de orice drepturi, iar traiul era intim legat de periferia așezărilor în care erau segregați. Wacquant spune că burakumin „au avut de suferit secole de prejudiciu virulent, discriminare, segregare și violență care i-a izolat social și fizic”¹⁰. Odată cu mutarea în orașe au fost canalizați, împotriva voinței lor, în cartierele din apropierea gropilor de gunoi, crematorii, închisori și abatoare. Pentru anul 1985, Shirasawa identifică aproximativ 3 milioane de persoane burakumin concentrate în 6.000 de ghetouri¹¹.

Mai trebuie amintit aici și anul 1516, atunci când se naște primul ghetou, cel venețian. Kessler și Nirenberg notează această dată pentru a aminti cum Senatul Veneției a decretat ca toți rezidenții evrei din oraș să se mute în spatele zidurilor din Nuovo Ghetto¹². Astfel, ghetoizarea ia naștere ca o acțiune de închidere, supraveghere și control. Stabilirea obligatorie a rezidenței a condus la supraaglomerare, sărăcie, morbiditate și mortalitate excesivă pe de o parte, iar pe de altă parte, la apariția unei identități culturale distincte.

Ghetoul la care mă voi referi în text presupune, pe de o parte, existența unui spațiu urban locuit în majoritate de un anumit grup etnic (romi, în cazul de față), degradat din punct de vedere fizic sau alcătuit din așezări informale, care, pe de altă parte, minimizează contactul dintre membrii lui și societatea dominantă. Componența socială este marcată de sărăcie și, respectiv, stigmatizată, ceea ce face ca grupul etnic să se dezvolte și să evolueze paralel în raport cu societatea dominantă. Secțiunile următoare vor aduce argumentele necesare susținerii paralelismului teoretic și conceptual cu cazurile expuse mai sus. Viața din ghetou se învârte în jurul a două coordonate: integrare și coeziune în interior și accelerarea izolării față de exterior¹³.

Spațiul de analiză

România este gazda foarte multor spații urbane sărace în care locuiesc de la câteva sute la câteva mii de persoane de etnie romă segregate social și geografic¹⁴. Sărăcia, persoanele asistate social, lipsa educației și pregătirii profesionale, lipsa actelor de identitate, locuirea ilegală, insuficiența spațiului locativ, lipsa utilităților, natalitatea sporită și densitatea mare, degradarea fizică a imobilelor, mizeria, riscurile sanitare (boli, epidemii, handicapuri), prezența purtătorilor de boli (insecte și animale), infracționalitatea și conflictele, prezența drogurilor și cerșetoria sunt numai câteva dintre realitățile ghetoului¹⁵.

Ghetourile urbane asupra cărora mi-am concentrat atenția sunt: Craica și Horea din Baia Mare, Muncii și Speranța din Piatra Neamț, Checheci din Arad, Colonia de la km. 10 din Brăila, ghetoul de lângă stația de epurare din Miercurea Ciuc, ghetoul Parcul Tineretului din Botoșani, ghetoul de pe strada Munții Tatra din Constanța, ghetoul Zăvoi din Sibiu, fostul ghetou G1 din Bârlad, mutat într-o locație nouă de la periferia orașului, ghetoul G4, cartierul Micro 19 din Galați, Istru din Giurgiu, fostul ghetou L2 din Drobeta Turnu Severin, mutat de asemenea într-o locație periferică, așa-numitul ghetou NATO de la Oradea, ghetoul de pe strada Ostrovului din Satu Mare, Turturica din Alba Iulia, ghetoul „Zidului berlinez” de la Miercurea Ciuc și ghetoul Pata Rât din Cluj Napoca. La acestea adăugându-se cele din Capitală: Aleea Livezilor, Tunsu Petre, Amurgului și Valea Cascadelor¹⁶.

Pornind de la datele culese prin intermediul unei analize etnografice, voi argumenta că în România se poate identifica o tipologie a ghetourilor și, dincolo de această constatare, prezența spațială a acestora prejudiciază imagistic și calitativ vecinătățile

Citiți textul integral în numărul dublu 4-5 / 2014 al Revistei Arhitectura

foto: Adrian BĂLTEANU

Note:

1 Ryan Very. „Black Capitalism: An Economic Program for the Black American Ghetto”, International Journal of Humanities and Social Science 2, 22 (2012).

2 William J. Wilson, When work disappears: the world of the new urban poor (New York: Knopf, 1996).

3 Douglas S. Massey și Denton A. Nancy. American Apartheid: Segregation and the Making of the Underclass (Cambridge, MA: Harvard UP, 1993).

4 David Ward, Poverty, Ethnicity and the American City, 1840-1925: Changing Conceptions of the Slum and the Ghetto (Cambridge University Press, Cambridge, 1989).

5 Loïc Wacquant, „A Janus-Faced Institution of Ethnoracial Closure: A Sociological Specification of the Ghetto”, în The Ghetto: Contemporary Global Issues and Controversies ed. Ray Hutchison și Bruce D. Haynes (Boulder: Westview Press, 2011).

6 Vezi: John Lie, Multiethnic Japan (Cambridge, Mass: Harvard University Press, 2001); Noah Y. McCormack, Japan’s outcaste abolition: the struggle for national inclusion and the making of the modern state (Milton Park, Abingdon, Oxon: Routledge, 2012); George A. De Vos, Japan’s outcasts (London: Minority Rights Group, 1971).

7 Rositsa Mutafchieva, From subnational to micronational Buraku communities and transformations in identity in modern and contemporary Japan (Ottawa: Library and Archives Canada, 2011).

8 Masakazu Shirasawa. „Living Conditions of the Elderly in Buraku Ghettos in Osaka-city”, Journal of Minority Aging 10, 1 (1985): 57.

9 Mutafchieva.

10 Wacquant, 26.

11 Shirasawa, 58.

12 Herbert L. Kessler și David Nirenberg, Judaism and Christian Art: Aesthetic Anxieties from the Catacombs to Colonialism (Phipadeplhia: University of Pennsylvania Press, 2011), 233.

13 Wacquant, 7.

14 Viorel Mionel. „Ghetourile urbane și alegerile electorale. De ce sunt importante ghetourile pentru oamenii politici?”, Sfera Politicii 5, 171 (2012a): 50.

15 Viorel Mionel. „România ghetourilor urbane - spațiul predilect de concentrare a asistaților sociali”, Revista de Economie Socială 2, 4 (2012b): 3-4.

16 Lista ghetourilor prezente în analiză este departe de a fi exhaustivă. Aceasta reflectă numai exemplele la care am avut acces ca urmare a datelor disponibile și a identificării lor teoretice cu modelele prezentate în secțiunea anterioară, modele ce au dat startul teoretizării proceselor de segregare și ghetoizare.

Bibliografie

De Vos, George A. Japan’s outcasts. London: Minority Rights Group, 1971.

Kessler, Herbert L. și Nirenberg, David. Judaism and Christian Art: Aesthetic Anxieties from the Catacombs to Colonialism. Phipadeplhia: University of Pennsylvania Press, 2011.

Lie, John. Multiethnic Japan. Cambridge, Mass: Harvard University Press, 2001.

Masse y, Douglas S. și Nancy, Denton A. American Apartheid: Segregation and the Making of the Underclass. Cambridge, MA: Harvard UP, 1993.

McCormack, Noah Y. Japan’s outcaste abolition: the struggle for national inclusion and the making of the modern state. Milton Park, Abingdon, Oxon: Routledge, 2012.

Mionel, Viorel. „Ghetourile urbane și alegerile electorale. De ce sunt importante ghetourile pentru oamenii politici?”, Sfera Politicii 5, 171 (2012a): 50-58.

Mionel, Viorel. „România ghetourilor urbane - spațiul predilect de concentrare a asistaților sociali”, Revista de Economie Socială 2, 4 (2012b): 2-31.

Mionel, Viorel. România ghetourilor urbane. Spațiul vicios al marginalizării, sărăciei și stigmatului. București: Pro Universitaria, 2013.

Mutafchieva, Rositsa. From subnational to micronational Buraku communities and transformations in identity in modern and contemporary Japan. Ottawa: Library and Archives Canada, 2011.

Sabău, Angela. „CRAICA - Mai mult decât un ghetou, un mod de viață!”, Informația Zilei, 3 octombrie 2011.

Shirasawa, Masakazu. „Living Conditions of the Elderly in Buraku Ghettos in Osaka-city”, Journal of Minority Aging 10, 1 (1985): 57-76.

Very, Ryan. „Black Capitalism: An Economic Program for the Black American Ghetto”, International Journal of Humanities and Social Science 2, 22 (2012): 53-63.

Wacquant, Loïc. „A Janus-Faced Institution of Ethnoracial Closure: A Sociological Specification of the Ghetto”. În The Ghetto: Contemporary Global Issues and Controversies, editat de Ray Hutchison și Bruce D. Haynes, 1-31. Boulder: Westview Press, 2011.

Ward, David. Poverty, Ethnicity and the American City, 1840-1925: Changing Conceptions of the Slum and the Ghetto. Cambridge University Press, Cambridge, 1989.

Wilson, William J. When work disappears: the world of the new urban poor. New York: Knopf, 1996.