Dosar tematic

Tetrapolis

Ce înseamnă bună vecinătate astăzi? Simpla încercare de definire a vecinătății în contextul hiperteoretic al post-modernității ar putea ocupa pagini întregi de text, de nesfârșite considerații culturale, de analize structurale, urbane, filologice, economice… Fără a repeta la nesfârșit acest exercițiu exhaustiv de trecere în revistă a tuturor semnificațiilor pliabile vecinătății, voi pleca de la o premisă cât se poate de simplă. În ciuda deconstrucției ei semantice, unitatea de vecinătate este încă importantă. Este suficient să privim spațiul construit al României contemporane, post-socialiste și post-moderne (ca și în modernitate), pentru a observa efectele pe care slăbiciunea unor unități de vecinătate prea puțin conturate istoric le-a avut în reliefarea topografiei prezentului. Urbanismul și arhitectura se scriu astăzi, fie că vorbim despre construcții elitare, fie de produse de consum, ca suma unor heterotopii insulare. Ca spațiu de contact, dar și de schimb, între aceste multiple realități, vecinătatea devine un concept vag, greu definibil, tocmai pentru că surprinde în logica ei disoluția structurilor solide, normate, în care, până nu de mult, arhitecții își poziționau produsele. Dacă este să o privim prin prisma filtrului speculativ al teoriei jocurilor, vecinătatea ce armonizează sau ierarhizează entitățile puse în contact pare a fi rezultanta unui complex joc a cărui mecanică surprinde deopotrivă atât condiționările generale ale societății, cât și impulsurile altruiste sau, dimpotrivă, egoiste ale jucătorilor implicați. Cum mai putem „preda”, cum mai putem explica viitorilor arhitecți buna vecinătate în contextul acestei complexități?

Aceasta este și premisa exercițiului experiment conceput pentru studenții anului I ai Facultății de Arhitectură din Timișoara. Urmărind logica acestor relații, exercițiul încearcă să explice vecinătatea, propunând la rândul lui un joc construit în jurul relației spațiu public/ spațiu semipublic/ spațiu privat. Cele patru grupe ale anului sunt puse în fața unei planșe de joc de tip green field, al cărui rezultat final, construit, depinde în mare măsură de abilitățile membrilor acestor grupe de a coopera, de a găsi un echilibru între egoismul specific până la un punct procesului creativ și altruismul necesar cooperării. Încurajând așadar atât individualismul, cât și cooperarea, exercițiul pus în scenă are o importantă componentă pedagogică, simulând pentru prima dată problematica unui proiect participativ. Nefiind contaminați teoretic de studii aprofundate de urbanism sau istorie a orașului, studenții sunt astfel obligați să opereze intuitiv, conform predispozițiilor sau a bagajului cultural și social cu care au intrat în școală. Buna vecinătate nu este așadar condiționată normativ, atât timp cât este rezultanta multiplelor procese de negociere necesare atingerii obiectivelor individuale sau comune. Din acest punct de vedere, rezultatele nu sunt apreciate estetic, ci procesual. Parcursul devine la fel de important ca și rezultatul. Este și motivul pentru care studenții nu lucrează pentru a atinge acel moment final, „eliberator”, al predării de planșe și machete. Dimpotrivă, ei operează distribuit prin multiple machete de studiu și desene adunate într-un caiet de studiu ce are menirea de a oglindi etapele acestui proces. Corecturile se desfășoară în acest sens mai întotdeauna în comun cu orașul construit în diferitele lui etape. Vecinătățile condiționează astfel atât soluțiile individuale, cât și aspectul final al orașului. Pentru o bună înțelegere a metodei reproduc în continuare câteva din cerințele temei. Textul integral poate fi găsit aici: http://arhitectura1tm.files.wordpress.com/2014/02/layout-tema1.pdf.

Orașul este alcătuit din multiple secvențe spațiale, de treceri, de direcții de mișcare (orizontale, verticale, ascendente, descendente), de puncte de vedere, de zone de respiro. Toate sunt negociate prin relația bazică de determinare ce există între spațiul public și cel privat. Tetrapolis va fi, timp de trei luni, orașul virtual în care veți trăi împreună cu colegii. Ca spațiu comunitar, construcție fizică și intelectuală, succesul și competitivitatea lui depind de modul în care este în permanență modelat, prezentat și argumentat. În acest oraș, ca și în orice alt oraș, de altfel, există două tipuri de forțe, orizontale și verticale. Cele orizontale sunt consecința dialogului dintre cetățeni, a abilităților voastre de a negocia, de a defini spațiul urmărind un bun comun tuturor. Acolo unde dialogul este slab, argumentele sunt la fel de slabe, iar comunitatea nu va rezista forțelor verticale. Acestea vor fi exercitate de noi, legiuitorii acestui spațiu. Comportamentul nostru poate să fie așadar despotic, dacă va fi slabă comunitatea voastră sau, dimpotrivă, democratic, dacă vom găsi în voi un partener de dialog. Sunt relații de echilibru și rapoarte de putere ce se vor stabili în timp, de-a lungul exercițiului. (...)