Vecinătăți poetice - Casa și stelele

„Pe lângă faptul că arhitectura ne face să locuim în spațiu, ea ne relaționează și în timp; articulează spațiul nelimitat natural și conferă timpului fără sfârșit o măsură umană. Arhitectura ne ajută să depășim «teroarea timpului», pentru a folosi o expresie a filosofului Karsten Harries.”¹

(Juhani Pallasmaa)

Vecinătăți... vecinătățile contextualizează, ancorează într-un loc și într-un timp specific. Dar a fi vecin a însemnat în istoria arhitecturii mai mult de atât, a semnificat recunoașterea unor valori comune, subscrierea într-o cultură, acceptarea unor ierarhii. Gestul suprem al alegerii vecinătăților consta în alegerea acelui loc și timp, așezând construcția ca axis mundi. În timpuri contemporane, remarcăm vecinătățile ca rezidenți, privindu-le în mod uzual dincolo de limita construcției, respectiv, antitetic, ca arhitecți le abordăm apriori construcției. Mă întreb dacă, dincolo de aceste două poziții convenționale, contextul nu este un factor determinant arhitectural la un nivel poetic.

O viziune particulară aparține uneia dintre poveștile copilăriei, o poveste care ilustra autosuficiența într-o lume fără vecini, cel puțin aparent.

„A fost odată un mic prinț, care trăia pe o planetă² doar cu puțin mai mare decât el și care simțea nevoia unui prieten...”³

Într-un mod arhetipal, fabula lui Antoine de Saint-Exupéry Micul Prinț⁴ spune povestea lumilor populate de o singură persoană, cu o abordare idealistă cu privire la viața și natura umană⁵. Cuplul casă-corp capătă valențe postmoderne prin redefinirea locuinței, a spațiului neîngrădit, în raport cu individul, creând o lume intimă prin singularitate. În această lume ideală, limita „casei”, a încăperii, nu mai exista. Casa prințului era, propriu-zis, o planetă substitut a casei identitare - o metaforă a universului spațial, o proiecție macrocosmică unde paradoxal „Unde-oi vedea cu ochii nu poți ajunge prea departe”⁶...

Lumea micului prinț este aparent antitetică viziunii aproape picturale extrem de complexe a Orașelor Invizibile, descrise de Italo Calvino, orașe edificate pe baza logicii arhitecturale. Dar privind în amănunt, edificarea contextului se bazează pe o logică similară - logica locului. De data aceasta lumile descoperite de Micul Prinț sunt lumi în care limitele proprietății dispar, în care planetele nu sunt ocupate de construcții, în care locurile sunt marcate pe baza experiențelor zilnice statice sau dinamice. Spațiul se redefinește prin antrenarea personajului în acțiuni de rutină zilnică, într-o viziune teatral „postmodernă”: curățarea vulcanilor. Italo Calvino operează cu o abundență a elementelor arhitecturale, în timp ce la pol opus Antoine de Saint-Exupéry renunță la acestea în sprijinul unei viziuni suprarealiste, utilizând cu reținere piesele de mobilier sau uneltele, dar, paradoxal, amândoi autorii proiectează conceptual ideea de loc.

Nu întâmplător în reprezentări este favorizată perspectiva descendentă, gravitațională. Antoine de Saint-Exupéry proiectează o lume ordonată prin forța fizicii și subscrie, în acest sens, viziunii lui Kant și Hershel, care percepeau gravitația ca forța transformatoare/ordonatoare a haosului. Într-o perspectivă antitetică, Newton discută ordinea divină permanentă ca stare a lucrurilor⁷.

Pe de altă parte, ilustrațiile ancorează cosmic, contextualizează spațial „casa”, o lume identitară prin geometria constelației⁸ - universul asteroidului B621⁹. Referindu-se la ilustrațiile primei ediție a cărții din 1943, respectiv la acuarele executate de autor, criticul Yoshitsugu Kunugiyama remarca similaritățile dintre constelația B621 și configurația celestă triangulată isoscel specifică perioadei în care a trăit autorul. Reprezentarea amintește de universul ierarhic și perspectivele cosmologice, de percepția geometriei arhitecturii în raport cu ordinea universală în secolul al XVII-lea și dinamica cosmică a secolului al XVIII-lea. În substrat, cunoștințele în matematică și astronomie ale lui Antoine de Saint-Exupéry erau, cu certitudine, superioare ca pilot de avion și cuprindeau, cel mai probabil, tezele lui J. Heinrich Lambert¹⁰ și reprezentările grafice ale acestuia. Deloc întâmplător ilustrarea coperții Micului Prinț, prezentarea secvențială a planetelor, reproiectează lumea dintr-o perspectivă astronomică specifică lui Lambert.

„În timp ce celelalte animale se apleacă spre sol și nu au ochi decât pentru acesta, omul (creatorul) își întoarce fața spre cer, care îi propune contemplarea și îl invită să-și ridice privirea spre stele.”¹¹ (Ovidiu, Metamorphosis, I.V. 84-86)

Nu este singurul caz în care contextul se referă la poziția în univers, vecinătățile devenind coordonate ale casei. Poziția particulară a stelelor - din punct de vedere al contextualizării arhitecturii - o regăsim reinterpretată în interiorul Bisericii „Saint-Pierre de Firminy”¹², realizată după proiectul inițial de Le Corbusier. Spațiul central al navei, cuprins de coaja de beton, deși introvertit, fără legătură vizuală cu vecinătățile, este orientat către constelația Orion, constelație reprodusă vizual în perforarea închiderii.

Similar, dr. Rappenglueck sublinia, referindu-se la oamenii paleoliticului târziu: „Au pictat cerul, dar nu pe de-a întregul. Numai acele părți care erau deosebit de importante pentru ei”¹³. Lascaux, View of the Magdalenian Sky este concluzia la care au ajuns cercetătorii după 1999, descoperind cazul particular al solstițiului de vară care luminează accesul în galeria Lascaux¹⁴. „Originea astronomiei sau ordinea ascunsă a unei lucrări din paleolitic”¹⁵ a fost identificată și în seria picturilor taurilor de pe pereții peșterii - cele 13 faze ale lumii și presupusa constelație a Taurului¹⁶.

Citiți textul integral în numărul dublu 4-5 / 2014 al Revistei Arhitectura

NOTE

1 Juhani Pallasmaa, despre Touching the World - architecture, hapticity and the emancipation of the eye, (traducere liberă), pdf., http://www.arquitectura-ucp.com/images/PallasmaaTW.pdf, accesat: 03.03.2012.

2 „Aflasem astfel încă un lucru foarte însemnat: anume că planeta lui de baștină abia de întrecea mărimea unei case!”, „Planeta de pe care venea Micul Prinț e asteroidul B612”- Antoine de Saint-Exupéry, Le Petit Prince, http://gutenberg.net.au/ebooks03/0300771h.html, accesat: 02/.03.2012.

3 Op.cit.

4 Ibidem.

5 Antoine de Saint-Exupéry, Le Petit Prince, http://gutenberg.net.au/ebooks03/0300771h.html, accesat: 02/.03.2012.

6 În memoriile sale „Terre des hommes”, Antoine de Saint-Exupéry relatează episodul real din spatele introducerii din Micul Prinț, episod pe care l-a trăit, ca pilot de avion, în decembrie 1935. Prăbușirea în Sahara soldată cu rătăcirea timp de 4 zile prin deșert, miraje și halucinații - cf Schiff, Stacy. Saint-Exupéry: A Biography, New York, 1994, Da Capo. p.256-267, apud Wikipedia, http://en.wikipedia.org/wiki/Antoine_De_Saint-Exupery, accesat: 02.03.2012.

7 Pérez-Gómez, Alberto and Pelletier. Louise. Architectural Representation and the Perspective Hinge.

8 Shimbun, Yomiuri (2001) „A Star-tling Centenarian Theory”, Daily Yomiuri, 10 February 2001, citat de Wikipedia, the free encyclopedia, http://en.wikipedia.org/wiki/Antoine_De_Saint-Exupery, accesat: 02.03.2012.

9 „Planeta de pe care venea micul prinț e asteroidul B612”- Antoine de Saint-Exupéry, Le Petit Prince, http://gutenberg.net.au/ebooks03/0300771h.html, accesat: 02/.03.2012.

10 Pérez-Gómez, Alberto and Pelletier, Louise. Architectural Representation and the Perspective Hinge. Cambridge: The MIT Press, 1997.

11 Ovidiu, Metamorphosis, I.V. 84-86, traducere liberă.

12 Le Corbusier, Biserica catolică „Saint-Pierre de Firminy”, Firminy, Loire, Franța, 1970-2006.

13 Whitehouse, David dr. - „Oldest Lunar Calendar Identified”, BBC News Online, Monday, 16 October, 2000, http://news.bbc.co.uk/2/hi/science/nature/975360.stm, accesat: 03.03.2012.

14 Lascaux, paleolitic târziu, cca.15-18.000 î.H.

15 Chantal Jègues-Wolkiewiez amintea descoperirea din „Abri Blanchard”, Dordogne, respectiv inciziile pe un os mic, asociate calculului poziției lunii pe cerul paleolitic, ca indice al „unor noțiuni de astronomie în epoci foarte vechi istorice”, „de aceea se crede că originile astronomiei se regăsesc în cultura babiloniană, acum 6.000 de ani” - „The roots of astronomy, or the hidden order of a Palaeolithic work” (în Les Antiquités Nationales, tome 37 pages 43-52), February 2007- Jègues-Wolkiewiez, Chantal – „Lascaux, View of the Magdalenian Sky”, http://www.archeociel.com/Accueil_eng.htm, accesat: 03.03.2012.

16 „The Pleiades in the ‘Salle des Taureaux’, Grotte de Lascaux. Does a Rock Picture in the Cave of Lascaux Show the Open Star Cluster of the Pleiades at the Magdalenian era (ca 15.300 BC)?”, Actas del IV Congreso de la SEAC / Proceedings of the IVth SEAC Meeting „Astronomy and Culture”. Salamanca, Spain, 3.-6. September 1996, pp. 217-225. Salamanca: Universidad de Salamanca / Hergar, s.1, http://www.infis.org/downloads/mr1997cenglpdf.pdf, accesat: 03.03.2012.