Argument

De Patrimonio. Jurnal de luptă

Argument

DE PATRIMONIO. JURNAL DE LUPTĂ

text: Maria MĂNESCU

"Lupta care trebuie dusă... se înscrie în același elan îndreptat împotriva confuziilor instituționalizate și pentru o nouă abordare a cadrului nostru construit, punând laolaltă patrimonii vechi, recente și viitoare.”¹

Desemnarea anului 2018 ca Anul European al Patrimoniului Cultural a răscolit din nou vechile dureri legate de protecția patrimoniului, la noi și în alte țări europene. Primul An European dedicat patrimoniului cultural creează contextul ideal pentru re-re-conștientizarea publicului privind istoria și valorile patrimoniale europene, sentimentul identității naționale și conștiința existenței unei unități europene.

TEXTE ESENȚIALE. Când vorbim despre patrimoniul construit, toate drumurile duc inevitabil la Françoise Choay și la cărțile sale fundamentale pentru studiul problematicii patrimoniului. De la apariția în 1992 a Alegoriei patrimoniului², în care reașeza genealogia conceptelor și practicilor legate de patrimoniul construit, descriind marile etape ale evoluției lor, procesul de mondializare și impactul lui asupra tuturor practicilor legate de patrimoniul edificat al planetei s-au accelerat în mod spectaculos.
În Patrimoniul la răscruce³, o antologie de texte esențiale precedată de un studiu introductiv amplu și consistent, în care fixează principalele etape ale acestei evoluții marcate de un val de semnificații, contradicții și schimbări, Choay repoziționează problematica patrimoniului construit în contextul contemporan. Titlul acestui argument face aluzie la subtitlul volumului, Antologie de luptă, motivat prin textele selectate, prezentate critic și analitic, autoarea punând în evidență aspectele care i-au motivat selecția și relevanța acestora pentru intențiile ei de luptă întru apărarea patrimoniului. De la Abatele Suger la Victor Hugo, John Ruskin, Eugène Viollet-le-Duc, Alois Riegl, Gustavo Giovannoni și André Malraux, Conferințele de la Atena și Veneția, UNESCO, Choay face o investigație critică a textelor esențiale necesare limpezirii unei reflecții complexe, o arheologie a noțiunilor de monument și patrimoniu istoric, o antologie de luptă împotriva ignoranței instituționalizate în domeniul protecției patrimoniului. O bibliografie de căpătâi pentru cei care vor să înțeleagă evoluția termenului de patrimoniu, din Antichitate până în prezent.

DE PATRIMONIO, despre patrimoniu - este tema acestui Dosar, un discurs echilibrat și, pe cât se poate, lipsit de patimă, deși subiectul este, de multe ori, provocator din punct de vedere emoțional. Articolele selectate aduc în discuție diferite implicații ale extinderii ariei de referință a noțiunii de patrimoniu și problema diversității patrimoniului construit.
Pentru început, trei texte cu caracter teoretic fixează poziția noțiunii de patrimoniu în contextul actual românesc și european.
Sergiu Nistor aduce în discuție rezolvarea crizei patrimoniului cultural construit, structural similară sistemului sanitar, pe baza a trei întrebări: Cum putem asigura o stare de sănătate generală corespunzătoare „populației” patrimoniului nostru cultural? Cum putem face ca, atunci când monumentele istorice au probleme de sănătate acute, ele să nu se cronicizeze sau, mai rău, să evolueze malign? Cum putem institui un sistem de „medicină de urgență”, în care să găsim, ca în cazul SMURD, o colaborare interinstituțională care să neutralizeze factorii agresivi și să asigure o intervenție curativă oportună și eficace?

Irina Popescu Criveanu face un „diagnostic” parțial al problemelor patrimoniului românesc al începutului de secol XXI, iar Kázmer Kovács punctează evoluția noțiunii de monument istoric din punctul de vedere al modernității, adresându-se unor niveluri distincte de manifestare: (1) ideea de monument istoric este în sine „modernă”, fiind vorba de o invenție relativ recentă; (2) extinderea masivă a domeniului patrimoniului construit, astfel încât azi până și clădiri din anii ’50 și ’60 ai secolului al XX-lea sunt clasate ca monumente istorice; (3) progresul tehnologic inhibă conservarea tehnicilor constructive artizanale, ceea ce face ca, în multe cazuri, să fim nevoiți să prezervăm „în mod artificial” măiestria meșteșugarilor care mai sunt cunoscători ai tehnicilor tradiționale, dacă vrem să restaurăm monumentele istorice în mod adecvat.

Istoria celor 25 de parcelări construite de Societatea pentru Locuințe Ieftine între 1910 și 1948 și a parcelărilor realizate de CFR și de Casa Construcțiilor în aceeași perioadă în București explică și descrie unul dintre cele mai reușite experimente urbane ale modernizării de la noi: 4.000 de locuințe de foarte bună calitate, grupate în parcelări moderne pentru perioada în care au fost edificate, apreciate și în zilele noastre de locuitori, chiar și în contextul creșterii continue a standardelor de locuire. Un exemplu despre modul în care diseminarea informației istorice către publicul larg, schimbul de informație dintre mediul academic și locuitori pot contribui la crearea unei culturi arhitecturale și istorice a acestora, a unor noi posibilități de conservare a calităților istorice, arhitecturale și urbanistice ale orașului (Răzvan Voinea).

Încercând o privire retrospectivă asupra situației monumentelor de for public din București din ultimii circa 100 de ani, Alexandru Panaitescu constată cât de nesigură a fost și este viața monumentelor din București, din două cauze majore: influența, uneori brutală, a politicului, expresia discreționară a acestuia și imprecizia soluțiilor de dezvoltare urbană a unor spații publice reprezentative din București, care nu sunt pregătite să integreze corespunzător monumente importante.

Valorificarea culturală inteligentă a patrimoniului industrial minier din Roșia Montană, pe cât de contestat pe atât de apărat de societatea civilă, este una dintre căile sigure de regăsire a identității acestor locuri abandonate din motive economice, lăsate la bunul plac al unei investiții disproporționate în relație cu comunitatea, locul și patrimoniul său. În contextul multor exagerări din partea tuturor părților implicate, Claudia Apostol prezintă o poziție obiectivă privind patrimoniul de la Roșia Montană. Roșia Montană nu este primul exemplu de protest (indiferent cum înțelegem protestul, în oricare dintre formele sale) în apărarea unor monumente sau valori de patrimoniu, dar a fost, cu siguranță, cel mai relevant, mai vibrant și longeviv exercițiu de recuperare a ceea ce părea în bună parte deja pierdut pentru mulți dintre cei care s-au alăturat protestului. În același spirit al obiectivității, prezentăm și Scrisoarea deschisă către Ministerul Culturii și Identității Naționale semnată de specialiști în domenii dedicate direct sau indirect patrimoniului cultural, cauzată de inițiativa ministerului de a bloca înscrierea Peisajului cultural minier Roșia Montană în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO - pe motivul procesului de arbitraj internațional în curs, din convingerea fermă că prin această decizie se aduce o gravă atingere interesului general al societății românești de salvgardare a unui patrimoniu de valoare excepțională, recunoscută de ICOMOS (Consiliul Internațional al Monumentelor și Siturilor).

La fel ca întreaga Vale a Jiului și, de fapt, toate orașele postindustriale, Petrila trece printr-un proces de regăsire a unei rațiuni de a fi. Dincolo de resemnare sau fatalism, atitudini întâlnite cu precădere în discursul colectiv, orașul continuă să se contracte lent, rezultat al diminuării activităților economice care i-au determinat inițial apariția. În acest peisaj postindustrial specific din perspectivă socio-economică și culturală, intervențiile asupra patrimoniului industrial sunt strâns legate de asumarea unui program general de regenerare prin cultură. Reconversia Exploatării Miniere Petrila a fost scopul principal al unui demers inițiat încă din 2012, semnificativ în peisajul românesc contemporan (Mihai Danciu, Loredana Gaiță).

Implicarea unor tineri talentați și poate puțin prea idealiști, cadrul natural fascinant, dacă nu chiar magic, și un patrimoniu de o valoare inestimabilă se unesc într-o inițiativă ce promite o schimbare de mult timp așteptată în Băile Herculane. HerculaneProject dorește să unească, să susțină restabilirea continuității, a identității, dar mai ales să ofere o nouă șansă Ansamblului Istoric Băile Herculane (Oana Chirilă).
Patrimoniul rural este prezent în paginile Dosarului prin trei studii de caz: o viziune strategică de punere în valoare a patrimoniului prin cultură - dinamizarea unui vechi centru rural (Sainte-Rose, Laval, Quebec, Canada) integrat în structura urbană actuală a metropolei Montreal - a unei administrații locale care recunoaște rolul patrimoniului ca instrument de dezvoltare identitară a comunității urbane locale, ca element de stimulare a vitalității și prosperității unui oraș și de ameliorare a calității vieții (Ana Manescu); o descriere a proiectului inițiat și coordonat de Asociația RPER - Rencontres du Patrimoine Europe Roumanie, Universitatea de Vară Bucium (UdV) de restaurare de monumente și situri, un model de salvgardare a moștenirii culturale a celui mai mic nucleu de locuire, satul românesc, având ca obiect de studiu comuna Bucium, județul Alba. O alternativă viabilă pentru dezvoltarea locală, în contrast cu proiectele miniere distructive care amenință comunele Bucium, Roșia Montană și împrejurimile lor (Mihaela Hărmănescu); prezentarea demersurilor care au dus la crearea Centrului de Studii de Arhitectură Vernaculară Dealu Frumos-Schönberg, o lecție vie de reabilitare a patrimoniului arhitectural, un model de salvgardare a patrimoniului unei comunități săsești în declin demografic; un model educațional valabil peste timp; un model de revitalizare pentru celelalte repere asemănătoare din satele săsești (Ioana Zacharias Vultur).
Nicolae Lascu încheie seria articolelor Dosarului prin referința la „patrimoniul arhitectural al arhivelor”, respectiv includerea în patrimoniul arhitecturii a diferitelor categorii de documente referitoare la construcții, posibil de găsit în diferite arhive publice sau personale, publicații de arhitectură și despre oraș și bibliotecile specializate în domeniu. Nu trebuie neglijat rolul arhivelor și bibliotecilor în formația unui arhitect, pentru cunoașterea perioadelor istorice, înțelegerea și aprecierea întregului fenomen arhitectural, a culturii unei epoci trecute sau prezente, a personalității arhitecților.

ÎNAPOI LA ARGUMENT. Dosarul acestui număr încearcă să depășească prejudecățile, judecățile pripite și temerile legate de domeniul din ce în ce mai complex al patrimoniului. Nu este doar o „chemare la luptă” pentru protecția și conștientizarea valorii culturale și identitare a patrimoniului în spiritul eticii profesionale, ci și o pledoarie de combatere a pasivității, neglijenței și nepăsării instituțiilor și arhitecților implicați în proiectele legate de patrimoniu.
„Este nevoie de conștientizarea amenințărilor care apasă în prezent asupra identității noastre umane. A dublului nostru statut de ființe vii și vorbitoare, implicate într-un dublu și indisociabil raport cu lumile naturii și culturii. De conștientizare a faptului că instituționalizarea societăților umane nu se face numai prin folosirea și diferențierea limbilor lor, ci și prin modalitățile lor diferite de inserție spațială și temporală în lume. Însă a conștientiza nu este decât mișcarea prealabilă - necesară, dar nu și suficientă - care asociază un sens și invită la lupta exprimată în titlul acestei antologii: luptă de dus și strategii ce trebuie desfășurate nu numai pentru a regăsi legătura cu diferențele obliterate și devalorizate, ci și pentru a urmări în prezent inventarea particularităților spirituale și materiale care constituie temeiul bogăției omenirii.
În chip de incitare, voi evoca numai trei fronturi pe care să fie dusă lupta: mai întâi, cel al educației și formării; apoi, cel al folosirii etice a moștenirilor noastre edificate (astăzi comercializate sub numele de «patrimoniu»); și, în sfârșit, cel al participării colective la producerea unui patrimoniu viu” (F. Choay, Patrimoniul la răscruce, Introducere, pag. 50).

NOTE

1. Françoise Choay, Le patrimoine en questions. Anthologie pour un combat (Patrimoniul la răscruce. Antologie de luptă), 2009, Editions du Seuil, versiunea în limba română (traducere Kázmer Kovács), 2014, Editura Ozalid, Colecția Arcade.
2. Françoise Choay, L Allégorie du patrimoine (Alegoria patrimoniului), Paris, Editions du Seuil, 1992, versiunea în limba română în traducerea lui Kázmer Kovács.
3. În original, „Le patrimoine en questions. Anthologie pour un combat”, 2009, Editions du Seuil.