Ioana Grigorescu - Calea sincerității

Ex libris

Calea sincerității

Autor: Alexandru Panaitescu
UAR, Revista Arhitectura, București, 2018
Seria Recuperarea Reperelor

text: Anca FILIP

Volumul a cărui apariție o semnalăm se înscrie în programul Recuperarea Reperelor, inițiat de Uniunea Arhitecților din România, prin care își propune „promovarea arhitecților români reprezentativi” (p. 1). Îi datorăm arhitectului Alexandru Panaitescu acest amplu album monografic dedicat Ioanei Grigorescu, menit să evoce, să readucă în actualitate și să pună în valoare opera și activitatea acestei arhitecte nepereche. Volumul valorifică bogatul fond documentar datorat Ioanei Grigorescu din arhiva UAR - arhiva personală a arhitectei - alcătuit din desene, schițe, lucrări de grafică, fotografii, memorii, studii etc.
Ioana Grigorescu (1915-2006) s-a născut în București, unde a urmat cursurile Școlii Centrale de Fete, ca internă. În perioada 1934-1941 a urmat cursurile Facultății de Arhitectură, obținând diploma de arhitect în anul 1947. După absolvirea facultății, până la obținerea diplomei, a activat ca arhitect la Societatea de Radiodifuziune, apoi, în perioada 1947-1950, la Ministerul Artelor și Informațiilor și în perioada 1950-1951, la Institutul de Proiectări pentru Construcții. În paralel, între 1949-1952 este și asistent universitar la Facultatea de Arhitectură. În perioada 1952-1959 participă la concursuri de arhitectură, este colaborator la Camera de Comerț. Începând cu anul 1945 se afirmă și ca artist plastic, cu expoziții personale sau participări la expoziții colective. Talentul său este recunoscut prin acordarea mai multor distincții. Spre sfârșitul anilor ‚50, lucrează în cadrul Comitetului de Stat pentru Construcții, Arhitectură și Sistematizare - CSCAS, unde, începând cu anul înființării sale, 1955, se constituise un colectiv de restaurare a monumentelor istorice, care a preluat o parte din corpul excepțional de specialiști ai recent desființatei Comisiuni a Monumentelor Istorice - CMI. Pe această structură se va înființa, în anul 1959, Direcția Monumentelor Istorice - DMI, în care Ioana Grigorescu va activa de la înființare până în anul 1972, când va fi pensionată pentru limită de vârstă (57 de ani). Activitatea sa de arhitect restaurator s-a împletit cu cea a arhitectului Nicolae Diaconu (1915-1997), tovarășul său de viață - pentru un timp - și cel mai apropiat colaborator. S-a stins din viață în anul 2006, fiind înmormântată în cimitirul Mănăstirii Dragomirna, un loc drag sufletului său.
A avut o bogată activitate ca arhitect, în domeniul restaurării monumentelor istorice în cadrul DMI, dar și ca artist plastic. DMI a fost o instituție emblematică pentru restaurarea monumentelor istorice din România, reprezentând un moment unic și neegalat în istoria recentă a monumentelor istorice. Preluând atribuțiile CMI, DMI a reunit pentru prima dată toate activitățile de cercetare, proiectare, execuție lucrări de restaurare și intervenții de urgență la monumentele istorice de primă importanță istorico-arhitecturală, evidență și control al monumentelor istorice din întreaga țară, asistență de specialitate și îndrumare pentru lucrări de restaurare și intervenții de urgență proiectate și executate de alte instituții, avizarea tuturor proiectelor și lucrărilor de protejare, conservare, consolidare, restaurare și punere în valoare a monumentelor istorice¹.
În scurta perioadă de activitate a acestei instituții, 1959-1977, considerată a fi perioada de aur a restaurării românești, au fost restaurate sute de monumente istorice de primă importanță. Într-un bilanț al primilor zece ani de activitate ai DMI (1959-1969) sunt enumerate peste 100 de restaurări - dintre care 75 recepționate - și peste 120 de intervenții de urgență, această dinamică continuând și în anii care urmat, până la desființarea instituției, în anul 1977².
Perioada activității la DMI, 1959-1972, a fost cea mai fructuoasă din viața Ioanei Grigorescu, ea făcând parte din echipa de profesioniști a instituției - mari personalități ale restaurării românești - care a fost capabilă și să transmită noilor generații știința de a restaura și acea experiență care nu se poate extrage din cărți. Printre lucrările de restaurare pe care Ioana Grigorescu le-a condus în calitate de șef de proiect se pot enumera: ansamblul mănăstirilor Sucevița, Dragomirna și Secu, biserica și Turnul Vasile Lupu de la Mănăstirea Humor, biserica și Turnul Tezaur de la Putna, turnuri ale incintei Mănăstirii Slatina, biserica și stăreția de la Mănăstirea Voroneț, Casa Dosoftei din Iași, toate monumente de primă mărime ale arhitecturii românești, trei dintre ele fiind înscrise astăzi în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO (bisericile mănăstirilor Sucevița, Humor și Voroneț). Arhitecta și-a pus amprenta personală asupra tuturor monumentelor restaurate, activitatea sa de restaurator împletindu-se în permanență cu cea de artist plastic. Puternica sa creativitate s-a exprimat cu forță în acest domeniu, complex și sensibil, dar și restrictiv al restaurării. A fost membră a Uniunii Arhitecților și a Uniunii Artiștilor Plastici, secția de grafică. Redăm o succintă și elocventă caracterizare a valențelor sale de artist plastic: „Artista folosește tehnici și suporturi variate pentru lucrări în creion, peniță, guașe, pastel, unele de mari dimensiuni. O parte importantă a operei plastice este formată de schițele și studiile de arhitectură. A făcut modelaj, a compus obiecte și ambientare de interior, a interpretat elemente structurale și închideri spațiale (stâlpi, porți, trepte) ca obiecte de sculptură”³.
Albumul monografic dedicat Ioanei Grigorescu este structurat în mai multe capitole. În Argument autorul descrie fondul Ioana Grigorescu din arhiva UAR, care a reprezentat principala sursă documentară pentru acest volum. Autorul își exprimă dorința de a realiza un al doilea volum, de specialitate, care să prezinte și documentele - proiecte, studii, memorii - datorate Ioanei Grigorescu, aflate în arhiva Institutului Național al Patrimoniului (p. 9-10), sursă majoră documentară, pe care însă autorul o ignoră în realizarea acestui prim volum.
Capitolul Omul și opera, ilustrat cu valoroase documente de arhivă - fotografii și desene - ne introduce în viața și activitatea Ioanei Grigorescu. Se remarcă ampla documentare reflectată de notele de la finalul capitolului, printre care putem enumera cele peste 30 de note cu date biografice ale unor personalități din domeniul protecției și restaurării monumentelor istorice sau din domeniul general al arhitecturii. Autorul pune în evidență și latura întunecată a personalității marii arhitecte, uneori dură, rigidă și conflictuală. El se situează uneori pe excesive poziții subiective, datorate marii admirații, mărturisite de altfel, pe care i-o poartă arhitectei și contaminat parcă de unele atitudini ale acesteia, atunci când exprimă critici privind activitatea DMI și a activității unor prestigioși colegi ai Ioanei Grigorescu. Dar, cum foarte frumos afirmă Ioana Grigorescu în anul 2002, cu puțin înainte de sfârșitul vieții sale: „Înfruntările de opinii rămân în umbra realizărilor de arhitectură care, ele, înfruntă timpul” (p. 43).

Crezul profesional ne prezintă activitatea științifică a Ioanei Grigorescu: comunicări științifice, studii, în care arhitecta exprimă atitudinea față de actul de restaurare. Este extrem de valoros documentul Repere profesionale 1943-1972, scris de Ioana Grigorescu după pensionare, ca anexă a unei autobiografii din anul 1972, în care arhitecta trece în revistă reperele activității sale de restaurator și enumeră principalele monumente restaurate, cu accent pe descrierea „elementelor vechi cercetate, întregite, puse în valoare (…) constituind contribuții la Istoria arhitecturii românești, integrând și îmbogățind cunoștințele despre aceste monumente prin elemente necunoscute înainte de aceste restaurări” (p. 78-80).
Capitolul Itinerar arhitect Ioana Grigorescu, cu ponderea cea mai mare în albumul monografic, ne poartă într-o călătorie pe urmele restaurărilor Ioanei Grigorescu. Toate monumentele restaurate de arhitectă sunt documentate amplu de autorul volumului: date istorice, descrieri detaliate, fotografii vechi și actuale, schițe și desene de restaurare din fondul Ioana Grigorescu din arhiva INP, descrieri ale lucrărilor de restaurare și ale intervențiilor sale în ansamblurile istorice. Călătoria ne conduce la Mănăstirea Dealu, ale cărei chilii sunt realizate după proiectul arhitecților Ioana Grigorescu și Nicolae Diaconu, la mănăstirile Dragomirna, Sucevița, Humor, Voroneț, Putna, Slatina, Secu, Sihăstria Secului și la Casa Dosoftei din Iași.
Capitolul Bucuria desenului, cu subcapitolele: Sub semnul lui Picasso, Lecția MAEȘTRILOR, Frumusețea trupului, Autoportrete, Niculae, Figuri, Peisaje, Experiențe decorative anii ’50, Expresia tristeții anii ’70-’80, este un veritabil album de artă, apărut în condiții grafice excepționale, care ilustrează forța creativă și talentul unui mare artist. O parte a acestor desene - o selecție de autoportrete și portrete - a fost expusă la Centrul de Cultură Arhitecturală al UAR, în perioada martie-aprilie 2017. Expoziția, reprezentând prima luare de contact a publicului larg cu comorile nebănuite ale fondului documentar Ioana Grigorescu din arhiva UAR, s-a bucurat de un mare succes.
Un capitol foarte important este cel intitulat Gânduri despre Ioana Grigorescu, în care se exprimă arhitecți care activează în domeniul protecției și restaurării monumentelor istorice, unii dintre ei succesori ai acesteia la restaurarea unor mari ansambluri medievale din Moldova, confruntându-se astfel cu delicata și complexa problemă a restaurării restaurărilor arhitectei. Prof. dr. arh. Virgil Polizu, care a lucrat ca arhitect debutant, apoi ca arhitect în colectivul condus de Ioana Grigorescu la DMI, o numește „un restaurator binecuvântat cu harul și darul creației” (p. 366). Arhitectul evocă veritabila școală de restaurare pe care a reprezentat-o pentru sine DMI în perioada 1968-1977, perioada în care a lucrat aici. El evocă „perioada de europeană performanță a Direcției” (p. 367) și întreaga pleiadă de restauratori din acea vreme, în frunte cu Ștefan Balș, care „a impus o doctrină, un mod de abordare și o tehnică a restaurării și astăzi valabile” (p. 367). Își exprimă recunoștința față de Ioana Grigorescu, căreia i-a fost, de-a lungul timpului, ucenic, colaborator și continuator. O numește „unul din liderii de opinie profesională (nu rareori contestat) al excelentului grup de specialiști reuniți în cadrul Direcției” (p. 367), afirmând despre ansamblul mănăstirii Dragomirna că „este o lecție de restaurare și punere în valoare, cu rezolvări de volum și detaliu încântătoare prin calitatea și modernismul lor” (p. 368).
Arhitectul Constantin Gorcea, care îi urmează Ioanei Grigorescu la restaurarea ansamblului Mănăstirii Dragomirna, își intitulează rândurile dedicate arhitectei: „Ioana Grigorescu sau despre restaurarea continuă” și afirmă că „restaurarea, pentru Ioana Grigorescu, a fost o REinstaurare a valorii, un efort de REconfirmare!” (p. 369).
El își exprimă atitudinea față de intervențiile de restaurare datorate arhitectei de la Dragomirna: „Ca principiu general de intervenție trebuie avut în vedere că elementele adăugate structurilor și componentelor medievale originale la restaurarea din anii ’60, datorită integrării perfecte și valorii lor intrinseci, au devenit ele însele parte din monument și vor trebui tratate ca atare” (p. 370).
Arhitecta Constanța Carp, care a lucrat ca arhitect debutant în colectivul Ioanei Grigorescu la DMI și care îi succede acesteia la restaurarea ansamblului Mănăstirii Sucevița, o numește „Doamna restaurării românești” (p. 372), evocând cu căldură personalitatea și activitatea înaintașei sale și arătându-se onorată să participe la „restaurarea restaurării” de la Mănăstirea Sucevița. „Nu încetez a admira acuratețea detaliilor, ingeniozitatea adaptării soluțiilor pentru o bună funcționare a ansamblului mănăstiresc, precum și discernământul fără discordanțe în integrarea unor materiale noi (ca betonul aparent la bolțile refăcute ale pridvorului casei domnești, care păstrează căldura fibrelor lemnului de la cofraj)” (p. 372).
Dr. arh. Victor Dan Kisilewicz evocă modul în care a descoperit restaurările Ioanei Grigorescu: întâi ca student, la cursurile profesorului Gheorghe Curinschi, apoi prin povestirile arhitectului Nicolae Diaconu, pentru ca apoi să cerceteze monumentele restaurate, în calitate de responsabil în cadrul DMASI pe zona Moldovei. Mai târziu a avut loc și întâlnirea propriu-zisă cu Ioana Grigorescu. Inspirat de puternica personalitate creatoare a arhitectei exprimată în domeniul restaurării monumentelor istorice, arhitectul i-a dedicat studii ample și i-a prezentat activitatea în proiecte expoziționale de mare deschidere, din păcate nu toate materializate, bazate pe ilustrarea conceptelor de „act critic și act creator al conservării” (p. 375).
Concluzionând, se poate afirma că albumul reușește să evoce, să readucă în actualitate și să pună în valoare activitatea unui mare arhitect și artist, Ioana Grigorescu, fiind o apariție editorială notabilă în literatura de specialitate.
Volumul, care a văzut lumina tiparului în luna iunie a acestui an, a primit Premiul Președintelui Filialei București la Anuala de Arhitectură București 2018, secțiunea „Carte de arhitectură”. Ceremonia s-a desfășurat în data de 5 iulie 2018.
Lansarea oficială a avut loc în data de 10 august 2018, în cadrul evenimentului cultural Zilele culturii urbane la „Uzina de Apă” - Suceava, ediția a VII-a, în prezența unui numeros public, printre care s-au aflat și reprezentantele obștilor monahale ale mănăstirilor Dragomirna și Voroneț, restaurate de arhitecta Ioana Grigorescu.

NOTE

1. Prof. arh. Richard Bordenache, ing. Victor Munteanu, Criterii științifice în activitatea de restaurare a monumentelor istorice, BMI nr. 1/1970, p. 6.
2. Principalele lucrări de restaurare a monumentelor istorice din Republica Socialistă România (1959-1969), BMI nr. 1/1970, p. 73-78.
3. Sidonia Teodorescu et alli, Dicționar al arhitecturii românești moderne (sec. XIX, XX, XXI) Arhitecți (literele D-H), UAR, București, 2014, p. 136

SUMARUL REVISTEI ARHITECTURA, NR.4-5/2018
DE PATRIMONIO