Universitatea de Vară Bucium. Model de regenerare a patrimoniului cultural rural

Universitatea de Vară Bucium.

Model de regenerare

a patrimoniului cultural rural

text: Mihaela HĂRMĂNESCU

Imagini extrase din Caietele Repertoriul Rural Bucium I, II, III, IV

Universitatea de Vară Bucium (UdV) de restaurare de monumente și situri, aflată sub înaltul patronaj al Academiei Române, este un proiect inițiat și coordonat de Asociația RPER - Rencontres du Patrimoine Europe Roumanie¹. Proiectul își propune un model de salvgardare a moștenirii culturale a celui mai mic nucleu de locuire, satul românesc, având ca obiect de studiu comuna Bucium, județul Alba, oferind astfel o alternativă viabilă pentru dezvoltarea locală, în contrast cu proiectele miniere distructive care amenință comunele Bucium, Roșia Montană și împrejurimile lor. Istoria Buciumului, povestea sa ca așezare, sunt strâns legate de istoria exploatării aurului din Munții Apuseni, datând din epoca daco-romană și continuând până în prezent. Exploatarea aurului era chiar, înainte de 1989, aproape singura activitate economică din localitate și ocupația de bază a locuitorilor.
Proiectul UdV dezvăluie locuitorilor din Bucium - deposedați de minele lor de aur prin naționalizarea din 1947 și lipsiți de locuri de muncă în urma închiderii minelor de stat - un patrimoniu istoric excepțional, girant al recuperării identității locale și generator de soluții pentru redresarea economică.
Începând cu 2011, în fiecare an, aproximativ 20 de tineri învață abordarea directă, interdisciplinară, interactivă a patrimoniului rural și sunt stimulați în orientarea profesională către subiectul protecției și valorificării patrimoniului neprotejat și neglijat. Ei dobândesc cunoștințe și vocabular specifice, pe care le valorifică mai târziu în cariera lor școlară și profesională.
Proiectul aflat în curs, model didactic de cercetare integrată, pledează pentru restaurarea și reconceptualizarea patrimoniului rural in situ, în favoarea unei dezvoltări sustenabile în contextul european, unde patrimoniul este, de fapt, un motor economic și de dinamizare a vieții sociale.
Inspirat de filosofia Declarației ICOMOS (Quebec, 2008): Salvarea spiritului locului, proiectul a început în 2011 prin studierea, inventarierea și repertorierea științifică a arhitecturii vernaculare, prin prospecții pe teren, discuții cu sătenii, lucru concomitent în zeci de case și gospodării din satele comunei. Datorită identificării pe teren a unui număr mare de valori arhitecturale, urbanistice și peisagistice, necunoscute până atunci, repertorierea și inventarierea științifică a patrimoniului rural s-a extins de la studiul prin relevee arhitecturale la scară și detalii ale sistemului constructiv la identificarea și valorificarea peisajului cultural rural. Următoarele ediții ale Universităților de Vară au continuat cu inventarierea și cunoașterea gospodăriei tradiționale din Bucium, integrând astfel modul de locuire specific, direcțiile extinzându-se apoi către studii privind peisajul și tipologiile de peisaj, amenajarea teritoriului și, nu în ultimul rând, asupra peisajului minier și de exploatare minieră tradițională. S-au realizat și studii de istorie orală, sociologice (interogare arhivă, interviuri locale), etnografice (terminologia specifică a zonei) și de turism (inventarierea patrimoniului, chestionare, produse turistice, direcții de dezvoltare). De-a lungul acestor ani, proiectul a reușit să atragă mulți lectori, cadre universitare din București, Cluj, Sibiu, Iași, dar și experți în patrimoniu cultural, români și străini, care au direcționat cursanții și comunitatea spre o înțelegere corectă a autenticității rurale a satului Bucium. În prezent, proiectul cuprinde diferite direcții de cercetare ce au ca scop valorificarea peisajului cultural rural și minier, reabilitarea valorilor locale și dezvoltarea capacităților comunităților rurale de a-și înțelege și asuma rolul de a folosi identitatea locală ca motor cultural de dezvoltare teritorială, dintr-o perspectivă actuală.
Demersul a fost îmbogățit în decursul anilor de cercetare cu ateliere de desen pentru copiii satului și cu o competiție locală intitulată „Casa cea mai dichisită”, în cadrul căreia au fost premiate o serie de case conform unei grile de criterii: vechimea construcției, continuitatea locuirii, numărul cât mai mare de elemente tradiționale și cât mai redus de intervenții contemporane, păstrarea fotografiilor de familie, a obiectelor de uz casnic. La început, în opinia locuitorilor satului, casele premiate erau considerate vechi, demodate și banale, neinteresante, dar, după înțelegerea criteriilor, această concepție s-a mai ponderat, creându-se o nouă ierarhie axată pe valoare intrinsecă.

Autenticitatea fondului construit vechi a reorientat direcțiile de cercetare ale proiectului și către o serie de reabilitări in situ în tehnici tradiționale, împreună cu meșteri locali, a mai multor construcții existente aflate în diverse stadii de degradare avansată, dar cu valoare patrimonială: pentru o clădire emblematică a comunei - Școala Veche, construită de un arhitect italian necunoscut, o casă de locuit reprezentativă pentru arhitectura vernaculară a locului - Casa Colda, Casa Doicear („casă dichisită”), precum și casa cu valoare memorială a lui Ovidiu Bârlea, etnograf, inventariată, repertoriată în primele ediții.
Cu ocazia lucrărilor de reparație a caselor, s-a descoperit un meșter șindrilar care a confecționat șindrila pentru acoperișuri în cadrul unui atelier la care au participat și cursanți. Pe baza documentației realizate în ediția a II-a, au fost elaborate Dosare de clasare ca monument istoric pentru șase obiective memoriale, aprobate în ianuarie 2014 de către Ministerul Culturii. În prezent, RPER, secondat de experți atestați, are ca obiectiv restaurarea Crucii episcopului Andrei Șaguna și a troiței sale.

Caietul „Repertoriu Rural Bucium”

Caiet „Repertoriu Rural Bucium” este interfața editorială și online a proiectului descris anterior. După fiecare ediție a UdV, rezultatele muncii practice a studenților - cataloage de inventariere și de repertoriere a patrimoniului vernacular și a peisajului cultural minier, planșe de releveu de arhitectură și de studiu de peisaj - sunt publicate în „Caiet Repertoriu Rural Bucium”. Prezentat sub forma unei mape, „Caietul” conține o broșură explicativă și o serie de fișe de observație realizate de studenți pe parcursul exercițiului, cu ilustrații și desene de mână. În paginile „Caietului” sunt prezentate și alte acțiuni ale RPER în Bucium: clasarea ca monument istoric și semnalizarea unor elemente valoroase sensibile, reabilitarea unor case tradiționale, reactivarea și transmiterea meșteșugurilor vechi, stimularea mândriei locale prin concursul „Casa cea mai dichisită”, ca și impulsionarea și federalizarea cu acțiunile culturale locale.
„Caietul Repertoriu Rural Bucium IV” asigură accesul public la rezultatele proiectului pe care RPER îl propune spre aplicare în toate celelalte zone rurale din România.

Comuna Bucium, județul Alba - teritoriu și peisaj

La Bucium este atestată o locuire încă din Epoca Bronzului, ca urmare a descoperirii pe Dealul Vâlcoi a patru inele de buclă din aur datând din această perioadă, aflate azi la Muzeul de Istorie din Viena; prima atestare documentară datează din anul 1585. Este dovedită arheologic exploatarea aurului în zonă, meșteșug practicat continuu în perioada dacică, daco-romană, medievală, modernă și contemporană a localității, zona prezentând un imens potențial pentru cercetări arheologice, arhitecturale, etnologice, sociologice și antropologice, ca de altfel întreg arealul Țării Moților. Comuna Bucium este situată în partea central-vestică a județului Alba, în bazinul superior al văii Arieșului, în peisajul Munților Metaliferi din Carpații Occidentali, înconjurată de vârfurile vulcanice Detunata, Geamăna, Vâlcoi, Corabia, Vârși, Dealul Muntariului, Dogărești. Munții au altitudini cuprinse între 950 și 1.350 m și o structură geologică asemănătoare unui mozaic, fiind compartimentați de văi adânci. Teritoriul administrativ al comunei Bucium se compune din 29 de sate, adunate în văile apelor, răsfirate pe versanți sau risipite în crângurile înalte, însumând aproape 1.500 de locuitori.
Caracteristica locuirii este dată de poziționarea în imediata vecinătate a cursului de apă a gospodăriei, în trecut folosite pentru șteampuri, curtea cu anexele și grădina de legume, iar în plan secund livada sau o parte de fâneață. Vegetația marchează limitele de proprietate, fiind dispusă și de-a lungul împrejmuirilor. În planurile secundare de percepție, vegetația grupată în masive marchează zonele înalte și libere de tip pajiște. Gospodăriile s-au dezvoltat acolo unde condițiile terenului au permis amplasarea acestora, întrucât relieful comunei este dominant deluros și montan.

Punct de panoramare Valea Șesii

Vegetația are rol esențial în relaționarea satului cu mezzo-peisajul: plantațiile de-a lungul limitelor de proprietate se continuă pe deal până la intersecția cu masivele vegetale. Este dispusă pe dealuri, observându-se diferitele specii în funcție de planul de percepție: astfel, în prim-plan sunt livezile, în planurile mediane, grupurile de arbori foioși, iar în planurile secundare, unde și altitudinea este mai mare, începe etajul coniferelor.

Peisajul minier Bucium

Caracteristicile solului și subsolului, ale edificiilor vulcanice dispuse pe aliniamentele nord-vest - Corabia, Frasin și Roșia Poieni, Conțiu și Arama - unde se întâlnesc mineralizațiile auro-argentifere, au dus la antropizarea peisajului prin activitate minieră, răspândită pe întreg teritoriul comunei Bucium. Prin urmare, memoria aurului este încă vizibilă atât în morfo-tipologia așezării rurale, cât și în teritoriul comunei, prin semnele rămase în urma diferitelor forme de exploatare folosite de-a lungul istoriei. Memoria colectivă reține totodată și evoluția procesului tehnologic de exploatare a aurului. Odată cu progresul tehnologic, exploatarea s-a putut face din ce în ce mai complex, până la epuizarea resursei. Rămas fără randament, un punct de exploatare (un puț, sau o mină) era părăsit și erau căutate zăcăminte noi. După ce, în ediția a IV-a a UdV Bucium (2014), a fost studiată o gospodărie cu șteampuri din Valea Negrilesii și peisajul cultural al Văii Șesii, în ediția a V-a (2015), studiul de peisaj a trecut în Valea Abruzelului, pentru a identifica și înregistra localizarea minelor, vetrelor de șteampuri, canale de aducțiune și pentru a le pune în relație cu relieful și gospodăriile. Echipa de urbaniști a colaborat cu sociologul, folosind hărți istorice, arhive și povești ale localnicilor, foști mineri, subliniind că prelucrare minereului în șteampuri, în comun sau în gospodării,a contribuit la definirea unui fond construit parcelar particular, ce individualizează peisajul minier al comunei.

Extras din caiet IV, 2017, pag. 9
Caracteristica Văii Șesii, poziționarea gospodăriei în imediata vecinătate a pârâului, de-a lungul drumului, confirmă prezența șteampurilor, reprezentate de altfel atât în Planurile Iosefine din sec. al XVIII-lea, cât și în documentele de cadastru ale administrației habsburgice. De-a lungul pârâului, mai pot fi văzute încă amenajări de sistematizare a căderilor de apă pe praguri de bazalt (extrase din Detunata). Debitul de apă ce punea în mișcare roata șteampurilor era, în felul acesta, controlat.

Extras Caiet IV, 2017, pag. 16
Elementul de reper pentru minele din Dealul Frasin îl constituie prezența maurelor clădite din piatră spartă extrasă din minele respective. Ele foloseau și ca îngrădituri pentru animalele de povară (cai sau măgari). Piatra de extracție a fost folosită și la construirea zidurilor de susținere a taluzurilor de-a lungul drumurilor către mine, pe traseul cărora sunt presărate troițe și cruci.

Reabilitarea Patrimoniului construit

Școala Veche

Școala din Bucium este una dintre cele mai vechi unități de învățământ din zonă, fiind construită în perioada 1884-1900 de către un arhitect italian rămas necunoscut. Inițial, proprietate privată, după 1918 clădirea a fost achiziționată de către Prefectura județului Alba pentru a fi utilizată ca spital. Începând cu anul 1921 aici a funcționat primăria comunei Bucium, până în 1935 când a devenit școală. După 1990, din cauza degradării accentuate, clădirea și-a pierdut funcționalitatea, fiind dezafectată și propusă pentru demolare în 2004. În prima ediție a Universității de Vară de restaurare de monumente și situri, pentru a stopa degradarea construcției, inițiatorii proiectului, cu sprijinul primăriei, au realizat lucrări de protecție a imobilului: un acoperiș provizoriu de tablă, închiderea deschiderilor ușilor și ferestrelor cu folie transparentă. În 2010, având în vedere valoarea sa arhitecturală și identitară, Primăria Bucium, în colaborare cu Asociația RPER-Ro, au analizat posibilitatea restaurării și reconceptualizării edificiului pentru a fi transformat în Centru internațional de studii de arheologie și arhitectură montană, atelier școală de meserii tradiționale și spații de cazare pentru participanții la activitățile centrului.

Casa Colda
sat Poieni, comuna Bucium, nr. 465, jud. Alba, România.
Proprietar: Eugen Colda

Construită de un miner aurar din neamul Colda în 1851, casa are trei încăperi din bârne de lemn, o cămară, târnaț (pridvor) pe fațadele dinspre curte și acoperiș cu învelitoare de șindrilă, fără coș de fum. În anul 2004, suflarea casei s-a stins, odată cu bătrânii familiei Colda. Așa a găsit-o RPER în 2011, în timpul prospecțiunilor sale prin Țara Moților. Între 2011 și 2016 casa a fost reabilitată în cadrul șantierului-școală organizat de RPER și de Muzeul ASTRA, fiind antrenate finanțări private.
2011: UdV Bucium, ediția I; casa a fost inventariată și relevată. RPER a încheiat un acord cu proprietarul pentru reabilitarea in situ a casei.
2012-2013: după o etapă de conservare și de diagnosticare, când este descoperită inscripția de datare (1851), au avut loc acțiunile de reabilitare în tehnici tradiționale. Toate elementele recuperabile au fost curățate, tratate și integrate în poziția originară.
2013-2015: etapă de repaus, necesară pentru așezarea și integrarea elementelor noi în ansamblu, pentru a se putea aplica tencuiala de pământ.
2015-2016: în bucătărie și în baia amenajată în vechea cămară au fost montate instalații moderne. Camerele au primit mobilier tradițional, salvat de la distrugere.
Un tur virtual Casa Colda puteți accesa aici: http://www.imagofactory.ro/event/rper/udv_bucium/tur/colda.html

Casa Doicear din satul Ferești, nr. 72, comuna Bucium, județul Alba
Construită pe la 1860, lărgită pe la 1890. Singura casă cu arcade pe târnaț din Bucium, încă locuită. Premiată la concursul „Casa cea mai dichisită” organizat de RPER în cadrul Universității de Vară Bucium, din 2014. Cu consiliere de specialitate RPER și suport financiar din partea RPER, casa a fost reabilitată în perioada octombrie 2015-mai 2016, cu șindrilă, bârne și căpriori din pădurile din Bucium, cu meșteri din Bucium și pentru proprietari din Bucium.

Crucile de drum, troițele și Biserica Buna Vestire din Bucium, Alba

Dintre cele opt monumente din comuna Bucium, șase au fost clasate ca monumente istorice, cu zonele lor de protecție, pe baza documentației elaborate de RPER în 2014, în cadrul UDV 2013. Cele șase monumente clasate sunt reprezentative pentru memoria colectivă a locuitorilor Țării Moților, semnificative atât pentru arhitectura cultă, cât și pentru cea vernaculară din zonele miniere, distingându-se prin simbolurile minerești. Ele sunt remarcabile prin repartizarea difuză pe întreg teritoriul comunei, prin conținutul inscripțiilor, calitatea expresiei artistice și urbanistice și contribuția la definirea peisajului cultural. Proiectul de clasare ca monumente istorice a celor 6 cruci de drum și troițe face parte dintr-un amplu program al asociației RPER de recuperare a reperelor culturale prin valorificarea in situ și promovarea patrimoniului rural din România, parte integrantă a peisajului cultural.

Extras din caiet II_2013, pag. 9 Dosare de clasare ca monument istoric
Crucea de drum „de la Țandrău”, 1878-1897, cod LMI AB-IV-m-B-21078
Crucea, donată în 1878 de către Nicolae Țandrău, a fost așezată la răscrucea drumului din Poieni cu pârâul Stâlnișoara și cu drumul spre mina de aur „Baia Domnilor” din masivul Vulcoi. În 1897 a fost înzestrată cu un soclu pe care sunt sculptate ustensilele minerului aurar și urarea minerească „Norocu la băișagu!”.

Biserica „Buna Vestire” din Bucium Sat

Extras din Caiet IV_2017, pag. 18-19, Studiu multidisciplinar
Construite din piatră înainte de 1790, bisericile din Bucium înalță turnuri semețe pe promontorii înalte, de unde veghează asupra satelor Muntari, Poieni, Șasa, Bucium Sat, Gura Izbitei și Cerbu, exprimând devoțiunea religioasă și mândria comunităților de credincioși.
Cea mai veche dintre acestea, datând, conform tradiției, din secolul al XVII-lea și cuprinsă în conscripția episcopului Inochentie Micu din 1733, biserica „Buna Vestire” din Bucium Sat a fost primul lăcaș de cult studiat în cadrul Universității de Vară Bucium, în anul 2015.
Astăzi, biserica sală de mari dimensiuni (amprenta la sol este de 208,3 mp), având spre est un altar decroșat, cu absidă semicirculară și, la vest, un turn clopotniță cu o înălțime de 25 m, cu 4 niveluri de zid, galerie de lemn cu arcade și fleșă ascuțită, are un aspect omogen. […]
În anul 2001, în cursul operațiunii de înlăturare a tencuielii și a picturii stângace reprezentându-i pe Sfinții Ierarhi Vaslle cel Mare, Grigore Teologul și loan Gură de Aur din altar, a ieșit la lumină stratul de pictură originar. […]
Sub mai noile straturi, vechea pictură și-a păstrat integritatea și prospețimea. […]
Databilă la jumătatea secolului al XVIII-lea, pictura din altarul bisericii din Bucium Sat face parte dintre puținele ansambluri de pictură murală de pură tradiție bizantină din Transilvania și se datorează unui artist înzestrat și cultivat. […]
Cercetarea multidisciplinară întreprinsă în cadrul UdV Bucium 2015 furnizează instrumente esențiale pentru restaurarea care trebuie întreprinsă urgent, atât pentru pictura din altar, cât și pentru iconostas și vechile uși împărătești, a ușii pictate din 1826 și a altor valori identificate.

Experiențe și continuitate în dezvoltarea comunității locale

În cadrul acțiunilor enumerate mai sus, s-a reușit implicarea studenților, a tinerilor specialiști (arhitecți, urbaniști/ peisagiști, antropologi, geografi, istorici etc.) în prospecție și documentare, în operațiuni concrete de salvgardare și de punere în valoare a obiectivelor culturale din comuna Bucium. De asemenea, activitățile sunt susținute de Primăria Comunei Bucium, partener în cadrul proiectului. Proiectul își dorește sensibilizarea administrației și a comunității locale cu privire la importanța conservării și reabilitării în tehnici de restaurare a obiectivelor de patrimoniu, dezvoltarea unei platforme de dialog și implicare între specialiști și reprezentanți ai comunității locale. În acest sens, deosebit de importante sunt interacțiunea localnicilor cu specialiștii, modul în care aceștia reacționează și interacționează, în care se raportează specialiștii la mediul local, la mentalitatea rurală, la problemele rurale, deci rolul specialistului la sat și acțiuni reale în mediul rural.

Prin toate activitățile pe care le inițiază, proiectul urmărește o mai bună conștientizare a locuitorilor privind valorile excepționale ale comunei, ale resurselor și, mai ales, a importanței comunității ca singur liant și element de stabilitate și continuitate. Este vorba de a redescoperi capitalul de experiențe adunate generație după generație și transmis cu răbdare, dictând organizarea echilibrată a teritoriului, dialogul între elementele fundamentale ale așezării rurale, gestiunea durabilă a resurselor naturale, arta de a construi și de a se proteja de mediul climatic și natural, și modul de viață în comunitatea respectivă. Proiectul nu are termen de finalitate, fiecare moment de interferență între localnici și specialiști este un reper. Continuitatea lui oferă marcarea locului, a direcției unei comunități și pune în evidență complexitatea vieții rurale, oferind un suport pentru diferite documentații de dezvoltare ale comunei.

NOTĂ:

1.Asociația RPER-Ro, înființată în anul 2009, este Filiala asociației „Rencontres du patrimoine Europe-Roumanie” - RPER, fondată la Paris, în aprilie 2008, condusă de Ștefana Bianu. RPER este deschisă dialogului european și internațional, colaborând cu instituții și asociații din România și Franța active în domeniul patrimoniului cultural. RPER a fost creată sub semnul urgenței: sub amenințarea iminentă de distrugere a unor valori culturale inestimabile, urgența adoptării unor decizii responsabile și de acțiune pentru salvarea patrimoniului cultural al României - parte a patrimoniului cultural european. RPER militează pentru prioritatea absolută a patrimoniului cultural material și imaterial, purtător de valori durabile, pentru dreptul comunităților umane de a-și păstra identitatea culturală și însăși existența, în fața amenințărilor unei lumi în plină transformare.
Dintre principalele activități ale asociației RPER amintim următoarele proiecte:
- „De la Bucium, din Țara Moților”, Expoziție multimedia și Ateliere de Patrimoniu Rural, Muzeul Național al Țăranului Român, București, aprilie-mai 2014;
- „Pe drumurile romane din Țara Moților” - edițiile 2009, 2010, 2011;
- „Ateliere de patrimoniu rural” (colocvii, mese rotunde și expoziții multimedia), Muzeul Național al Țăranului Român, București, 2010, Muzeul Național Brukenthal, Sibiu, 2011, Muzeul Național al Unirii, Alba-Iulia, 2011;
- Simpozionul Patrimoniu românesc - Patrimoniu european, Paris 2008.
Materialul și fotografiile sunt parte din arhiva Asociației RPER - Ro.
Toate informațiile și documentele privind desfășurarea proiectului, partenerii și finanțatorii UDV-urilor care ne-au fost alături sunt disponibile pe site-ul http://www.rper.ro și pe pagina de Facebook:
https://www.facebook.com/asociatia.rper/

SUMARUL REVISTEI ARHITECTURA, NR.4-5/2018
DE PATRIMONIO